Codul Bibliei

Astăzi vom dezvolta un pic legătura dintre teosofie, spiritism și francmasonerie din perspectivă istorică.

Teosofia, spiritismul

Ca societăţi oculte, apăreau în sec. al XIX-lea, însă ca doctrină au însoţit permanent sectele gnostice şi religiile orientale. Studiind doctrina teosofică, vom constata uşor că ea este puntea de legătură între societăţile oculte şi tot ea este cea care a penetrat în conştiinţa creştinilor atât de uşor, făcându-i în acelaşi timp receptivi la orice sincretism. Dacă creştinismul occidental catolic a fost influenţat de teosofie cu multe secole în urmă, începând cu Albert cel Mare, iar protestantismul prin Eckhart, creştinismul oriental a suportat aceeaşi influenţă mai ales prin filosofii neognostici ruşi, cei mai notorii fiind Nicolai Berdiaev şi Bulgacov. Într-una din lucrările sale, Berdiaev afirmă că

„vechiul gnosticism renaşte într-o formă cvasi-ştiinţifică”.[1]

Spiritismul ca mişcare populară apare în 1848 în SUA. Comunicarea cu spiritele este un tip de magie. A favorizat răspândirea sincretismului religios.[2]

Societatea Teosofică a fost fondată tot în 1848. N. Berdiaev sesiza încă de la începutul sec. al XX-lea posibilitatea ca practicile oculte să se vulgarizeze, să devină o modă. Şi remarcă importanţa teosofiei în acest proces de popularizare.[3]

„Vin vremurile”, zicea el, „manifestării şi obiectivării învăţăturilor mistice ascunse.”

Şi au venit!

Teosofii militau pentru unirea religiilor şi a guvernelor, împăcarea ştiinţei cu religia, etc. Mişcarea şi doctrina teosofiei stau la baza filosofiei şi mişcării New Age.

Baha’i-ul apare în cadrul islamismului ca un fel de religie laică. Îşi propunea reformarea lumii şi urmărea mai multe obiective politice şi social-economice: guvern şi tribunal mondial, limbă şi religie unică. Mişcarea prezintă importanţă prin faptul că a depăşit graniţele islamului. Liderii baha’i s-au adresat liderilor politici şi religioşi chemându-i la cooperare în vederea atingerii obiectivelor amintite mai sus, la care adăugăm şi distrugerea creştinismului.

Martorii lui Iehova sunt o organizaţie politică ascunsă sub masca religiei. Mişcarea acţionează pentru distrugerea religiei creştine prin falsificarea adevărurilor evanghelice şi interpretarea în sens lumesc şi politic. Promovează instaurarea unui guvern mondial condus de Mesia, distrugerea creştinismului şi a celorlalte religii, promovarea numărului 666 ca semn al lui Mesia al lor. Martorii lui Iehova formează o organizaţie distructivă. Are ca scop demolarea vechii ordini creştine.

Şi alte secte, alături de martorii lui Iehova, aveau sarcina de a contribui la distrugerea vechii ordini creştine. Nu întâmplător, multe dintre ele cuprind mesaje apocaliptice şi milenariste, prin care anunţă o nouă eră.[4] Ele anunţau apropierea sfârşitului erei creştine şi sosirea unei noi ere, a unui mileniul de pace şi armonie. În realitate, toate aceste secte pregăteau conştiinţa oamenilor pentru primirea instituirii guvernului mondial şi a religiei unice a lui Antihrist.

Francmasoneria și ecumenismul

Aşa se prezentau lucrurile când francmasoneria fondează şi iniţiază dialogurile ecumenice. Privind în trecut, observăm că pe măsură ce ocultismul iese la suprafaţă, criza morală şi spirituală se agravează, adâncind prăpastia dintre Biserică şi societate.

În dorinţa de renovatio, de nouă ordine, alta decât cea creştină, rosicrucienii şi francmasonii au iniţiat şi sprijinit fărâmiţarea Bisericii. Cum s-a ajuns aici? S-a început cu pervertirea sistemului de valori creştin, prin introducerea de alternative la viaţă şi mântuire.

Penetrând gândirea creştină, ocultismul şi gnosticismul au dus inevitabil la crearea de partide. Aşa ne putem explica apariţia de numeroase ordine călugăreşti şi cavalereşti sau grupări mistice şi pietiste. Altfel spus, societatea începe să se dezbine. După ce a aruncat zâzanie, Satan avea doar să aştepte culegerea roadelor. Reforma avea să fie rodul zâzaniei sădite în minţile oamenilor.

Ce reprezintă revoluţia franceză de la 1789? Un triumf al umanismului şi al francmasoneriei. Ce mai observăm? Observăm că revoluţia franceză reprezintă doar partea văzută a unui proces îndelungat de separare a societăţii de Biserică. Francmasoneria creează noţiunea de stat laic şi-i atribuie drepturi asupra credincioşilor Bisericii, numindu-i de acum înainte cetăţeni ai statului.[5]

Dacă până acum acţiunile anticreştine erau considerate eretice şi uşor de observat şi combătut, de acum înainte, ereticii şi duşmanii Bisericii se vor ascunde sub un nou nume, cel de politician. Iată cum ereticii de ieri îşi schimbă numele pentru a fi mai greu de recunoscut şi de înfruntat.

Sosise, aşadar, vremea ca francmasoneria să atace Biserica sub o altă mască, fără frica de a fi descoperită. Nu întâmplător papii au interzis de nenumărate ori credincioşilor să intre în francmasonerie.[6]

De acum, francmasoneria ia controlul asupra maselor de credincioşi prin intermediul instituţiilor statului.[7] Aceasta a reprezentat o nouă fază în lupta francmasoneriei împotriva Bisericii. Următoarea fază avea ca obiectiv controlul ierarhiei bisericeşti. Într-o Biserică bine organizată era greu să te lupţi, întrucât ereticii erau excomunicaţi, iar ereziile combătute, oprind acţiunea de influenţare a maselor. Acum era nevoie de ceva nou. Era nevoie de infiltrarea ierarhiei în mod secret, pentru a trece la distrugerea Bisericii din interior, prin contrafacerea învăţăturii de credinţă şi prin concesiile pe care ierarhia trebuia să le acorde eterodocşilor şi puterii seculare.[8]

Primele încercări de dialog ecumenic au loc la numai câteva decenii după Revoluţia franceză. După aproape 100 de ani, dialogurile ecumenice încep să cuprindă mai toate confesiunile, inclusiv pe ortodocşi. Sub controlul francmasoneriei au loc primele dialoguri ecumenice inter-confesionale şi inter-religioase. Ele vizau două lucruri: minimalizarea învăţăturii de credinţă şi promovarea unei unităţi adogmatice, sincretiste. Aceste afirmații puteau fi ușor contrazise în urmă cu câteva decenii, însă acum această lucrare a fost dată pe față.

Mişcarea ecumenică reuneşte delegaţi ai diferitelor confesiuni şi religii pentru promovarea în comun a unor obiective politice şi sociale, prin Biserici. Iată denumirea unei astfel de asociaţii ecumenice: „Asociaţia internaţională pentru promovarea păcii între naţiuni prin Biserici.”

Ne întrebăm dacă francmasoneria are interes pentru religie, de unde vine aceasta? Fiind de origine păgână, necreştină, francmasoneria are ca principal obiectiv distrugerea creştinismului.[9] Toate celelalte scopuri pe care le putem identifica sunt subordonate acestuia.

Istoriografia consemnează că la 1850, „Comitetul Central Democratic European”, fondat de Giuseppe Mazzini îşi propunea ca obiectiv crearea Statelor Unite ale Europei”, astăzi Uniunea Europeană.[10] După ce reuşise împărţirea Europei pe naţiuni la 1848, francmasoneria se gândea deja la o uniune de state.

Dar mai erau multe piedici de trecut. Una dintre piedici era Biserica şi diversitatea de credinţe. Uniunea Statelor Europene impune mai întâi rezolvarea acestei probleme. Se cerea găsirea unei soluţii de depăşire a fundamentalismului dogmatic. În acest sens, francmasoneria a netezit calea în vederea începerii dialogului ecumenic. Francmasonii au fost cei care au făcut începutul şi au stăruit în dezvoltarea dialogului ecumenic. Francmasoneria avea nevoie de toleranţă şi linişte în rândul maselor pentru a putea să-şi continue drumul către organizarea guvernului mondial.

Un guvern mondial nu spune mare lucru neiniţiaţilor. Dar dacă ne gândim că un asemenea guvern mondial francmasonic va deţine controlul total asupra maselor şi al persoanei,[11] lucrurile se schimbă. Viitorul ne apare foarte sumbru, pentru că ceea ce ne aşteaptă este sclavia. Sub un guvern mondial nu va fi permisă decât o singură religie: religia stăpânilor, a francmasonilor, ritul paladin, adică închinarea la Lucifer.[12]

Cui se închină masonii? Lui Lucifer. El este Marele Arhitect. Să fie, oare, acesta adevărul? Oare nu știu masonii cui se închină cu adevărat? Numai ei știi cu adevărat cui se închină. Dar să dăm cuvântul lui Albert Pike, mason de gradul 33, ce spune într-o scrisoare pe care el a adresat-o, la data de 14 iulie 1889, celor 23 de Consilii Supreme ale lumii:

„Ceea ce trebuie să spunem gloatei este: Adorăm un dumnezeu, dar este dumnezeul care se adoră fără superstiții.”

„Le-o puteți repeta gradelor 32, 31 și 30 – religia masonică trebuie să fie menținută, de către noi toți, inițiații înaltelor grade, în puritatea doctrinei luciferice.”

„Dacă Lucifer nu ar fi dumnezeu, atunci oare Adonai și preoții lui l-ar mai calomnia?”

și el a continuat:

„(…) adevărata și pura religie filosofică este credința în Lucifer, egalul lui Adonai.”

Iată ce scrie în cartea sa „Morală și dogmă”:

„(…) Adonai, rivalul lui Ball și al lui Osiris.”[13]

Adonai este rivalul lui Lucifer, atât în Biblie, cât și în scrierile lui Albet Pike.

„(…) dar Lucifer, Dumnezeu al luminii și Dumnezeu al Binelui, se luptă pentru omenire împotriva lui Adonai, Dumnezeul Întunericului și al Răului.”[14]

Manly P. Hall este un alt mason de grad 33 care l-a identificat pe Lucifer ca dumnezeu al unora dintre colegii săi masoni. În cartea sa „Cheile pierdute ale francmasoneriei” a scris următoarele:

„Când masonul descoperă că cheile spre războinicul de pe soclu este adevărata aplicație a dinamului puterii vii, a aflat misterul Meșteșugului său. Energiile clocotitoare ale lui Lucifer sunt în mâinile lui și înainte de a putea păși înainte și în sus, el trebuie să dovedească facultatea de a aplica în mod cuvenit energia.”[15]

Exemplele ar putea continua, dar ne oprim aici. Este destul pentru a arăta că Marele Arhitect al masoneriei este de fapt Lucifer.

În imaginea de mai jos aveți un rezumat al celor prezentate până acum.

Satanismul influențează societățile oculte, spiritismul teosofia și masoneria. Teosofia și masoneria acționează în toate sectoarele de activitate, prin intermediul organizațiilor mondiale și naționale, cu scopul de a instaura o nouă ordine mondială și un guvern mondial. Concluzia este că sataniștii controlează lumea, iar în spatele lor se află Lucifer.

Organizații internaționale: Organizația Națiunilor Unite, Forumul Economic Mondial, NATO, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Mondială a Comerțului, Vatican, Consiliul Mondial al Bisericilor, Consiliul pentru Relații Externe, Comisia Trilaterală (are ca siglă 666), Grupul Bilderberg și multe altele.

Bibliografie

[1] Nicolai Berdiaev, Sensul creaţiei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 65.
[2] Spiritismul modern este astăzi un inepuizabil izvor de „spiritualitate New Age” (Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 65).
[3] Nicolai Berdiaev, op. cit., p. 281.
[4] Amănunte interesante despre rolul credinţelor milenariste în pregătirea unei noi ere, vezi la Lucian Bria, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune, Ed. Humanitas, 1993, p. 78-88; Idem, Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 131-134.
[5] Transformarea credinciosului în cetăţean „s-a născut în Franţa între 1789- 1791, chiar dacă a fost nevoie să curgă două veacuri peste el pentru a atinge vârsta maturităţii. Invenţia individului modern a fost o creaţie de o infatuare nemăsurată – liber-cugetătorii, radicalii şi voltairienii erau bucuroşi să se unească împotriva Bisericii Catolice, rămânând în acelaşi timp neîncrezători în popor”. (Jean Daniel, citat de Nathan Gardels în lucrarea „Schimbarea ordinii globale”, ed. cit., p. 24.)
[6] Christian Jacq, Francmasoneria. Istorie şi iniţiere, Ed. Venus şi Schei, Bucureşti-Braşov, 1994, p. 168.
[7] Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O nouă viziune asupra lumii civilizate, ed. cit., p. 22.
[8] Cu privire la infiltrarea ierarhiei Bisericilor creştine, în general, vezi la Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 88-104. Referinţe cu privire la infiltrarea Bisericii Catolice , vezi la Christian Jacq, op. cit., iar cu privire la infiltrarea Vaticanului, vezi la David Yallop, În numele Domnului, Ed. All, Bucureşti, 1997. De asemenea, vezi şi studiul Cine atacă Biserica Catolică?, în Studii Istorice Româneşti, mai 1995, p. 37-58. Informaţii despre infiltrarea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române vezi la Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, Casa de editură şi presă „Şansa SRL”, 1993.
[9] Recomandăm pentru amănunte lucrarea preotului anglican, francmason şi teosof, C. W. Leadbeater, Partea ocultă a francmasoneriei, Ed. Herald, Bucureşti, 1996.
[10] Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, Casa de editură şi presă „Şansa SRL”, 1993, p. 63.
[11] Există o literatură bogată pe această temă, dar din păcate, prea puţine s-au tradus şi în limba română. Recomandăm pentru aprofundarea temei:
Texe Marrs, Project L.U.C.I.D.: The Beast 666 Universal Human Control System. De asemenea, pot fi consultate Serge Monaste, Protocoalele de la Toronto. Naţiunile Unite contra creştinismului, Ed. Samisdat, (ISBN 937-98993-0-7); Maria Ioan Antonopol, Nu vă lepădaţi de Hristos, nu vă însemnaţi cu 666, Atena, 1993; Ieromonah Hristodul Aghioritul, La apusul libertăţii, Ed. Sofia, Bucureşti, 1999; Mitropolitul Calinic al Pireului, Noile buletine, Antihrist, 666, Atena, 1993; Ing. Mircea Vlad, Apocalipsa 13. Sfârşitul libertăţii umane, Ed. Axioma Edit, Bucureşti, 1999; Monahul Zosima Pascal-Prodromit, Sfârşitul omului, Ed. Credinţa strămoşească, 1998; Sf. Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa noastră, 2003. La această listă care rămâne deschisă, mai adăugăm: George Orwell, 1984, Ed. Hyperion, Chişinău, 1991.
[12] Mai multe referinţe la Danion Vasile, Dărâmarea idolilor. Despre rătăcirile contemporane, ed. cit., p. 150; Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 64; Damascene Christensen, Father Seraphim Rose His Life and Works, St. Herman Brotherhood, 2003, p. 673-701.
[13] Albet Pike, Morală și dogmă, p.697.
[14] Ibidem, p. 220-221.
[15] Manly P. Hall „Cheile pierdute ale francmasoneriei”, p. 48 apud A. Ralph Epperson, Noua Ordone Mondială, Editura Alma, Oradea, 1997, p. 74.