Autorul Epistolei către Efeseni este Apostolul Pavel (1, 1). Epistola are 6 capitole și conține învățături despre Biserică ca trup al lui Hristos și sfaturi de bună purtare creștinească pentru toți credincioșii. Pavel amintește efesenilor că întru Hristos avem răscumpărarea prin sângele Lui și iertarea păcatelor, după bogăția harului Lui (1, 7).
Hristos este capul Bisericii care este trupul Lui (1, 22-23).
Pe parcursul epistolei sunt pomenite 3 nume de persoane, dintre care două apar o singura dată. Persoanele pomenite cu numele sunt: Pavel, Israel și Tihic.
Ca toponime este pomenit doar Efes: „sfinților care sunt în Efes și credincioșilor întru Hristos Iisus” (1, 1).