Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (X)

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]

O întrebare care se ridică este, cum împăcăm relatările din Sf. Scriptură și informațiile din afara Scripturii, furnizate de vestigiile arheologice și literatura antică care a ajuns până la noi?

Dacă pornim de la premiza că Sf. Scriptură este inspirată de Dumnezeu și că informațiile acceptate privind civilizațiile antice străvechi sunt adevărate, atunci trebuie să existe o soluție care să împace toate aceste informații. Dar ca să putem găsi această soluție trebuie să lăsăm deoparte prejudecățile și să nu confundăm informația cu interpretarea ei.

Cineva ar putea obiecta: cum să împaci afirmațiile arheologilor care datează unele construcții antice megalitice ca ridicate la circa 10000 î.Hr, cu datele din Sf. Scriptură care ne spune că de la facerea lumii au trecut doar 7500 de ani? Sau cum putem accepta că au existat civilizații acum zeci de mii de ani? Cât de veche a fost Atlatida, sau continentul Mu? Au existat cu adevărat?

Ce răspundem? În primul rând, nicăiri în Sf. Scriptură nu scrie că lumea a fost creată în urmă cu 7500 de ani. Să nu uităm că în vechime existau diverse sisteme calendaristice, și nici unul nu se raporta la facerea lumii, nici măcar la crearea omului. Încercările de a determina anul facerii lumii sunt din perioada bizantină, iar datele oferite de hronografe diferă între ele.

Nu este greu de observat faptul că toți cei care au abordat până acum subiectul construcțiilor antice megalitice și a civilizațiilor străvechi au făcut-o de pe poziții agnostice sau chiar gnostice. Aceștia atacă atât religiile în general, cât și Sf. Scriptură în mod special. Pentru un om neancorat în credința religioasă, religiile sunt o invenție omenească, iar Biblia o colectie de mituri străvechi. Dumnezeu, îngerii și demonii sunt înlocuiți cu extratereștri, iar lumea spirituală cu întinsul Universului. După unii ca aceștia extratereștri sunt din alte lumi, dar nu spirituale, ci materiale, din acest Univers material.

Tendința este aceea de a înlocui religiile cu o spiritualitate fără de Dumnezeu, fără de judecată, fără de rai și iad.

Orwell spunea în romanul său O mie nouăsute optzeci și patru„cine controlează prezentul, controlează trecutul, iar cine controlează trecutul controlează viitorul”. Eu aș reformula și aș zice că cine înțelege trecutul va înțelege și viitorul.

Orwell avea mare dreptate. Căci media academică din prezent controlează trecutul care ni se servește, iar prin aceasta ne controlează viitorul.

În zilele noastre nu ducem lipsă de informații, ci ducem lipsă de criterii corecte cu care să interpretăm aceste informații. Nu se mai obosește nimeni să ne ascundă informațiile, căci grija este aceea de a controla criteriile de interpretare a informațiilor.

Avem acces la informații despre civilizațiile străvechi, despre tehnologiile fascinante ale anticilor, dar suntem incababili de a le asimila, sau de a înțelege ceva din ele. Criteriile noastre de interpretare sunt incapabile de a prelucra aceste informații. Cel mai simplu pentru majoritatea oamenilor este de a ignora subiectul.

Accept că Sf. Scriptură este inspirată de Dumnezeu, și nu oricum, ci literă cu literă. Drept mărturie stă codul Bibliei și structurile matematice care sunt conținute în textul biblic. Sf. Scriptură este plină de matematică! Acesta este motivul pentru care nu-mi este teamă să cercetez istoria civilizațiilor străvechi. Faptele petrecute în decursul timpului nu pot intra în conflict cu Sf. Scriptură, însă interpretările date pănâ acum acestor fapte, de către istorici și teologi, da.

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în Istorie și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.