Ce înseamnă purtarea măștii medicale în biserică

Astăzi m-a gândut să vă aduc în atenție mesajul transmis de Nikolaos Xionis, profesor de teologie la Universitatea din Atena, cu referire la implicațiile teologice și duhovnicești ale purtării măștii medicale în biserică la sfintele slujbe.

Sunt întru totul de acord cu concluziile sale. Purtarea măștii în biserică este un semn al slabei credințe în Dumnezeu și un act de blasfemie la adresa Duhului Sfânt.

Mai jos aveți înregistrarea video și transcrierea mesajului transmis de prof. Nikolaos Xionis.

Creștinii de astăzi și, cu atât mai grav, clericii care se încred în legea și logica omenească, a „oamenilor de știință experți”, resping Tradiția Bisericii și credința în Fiul lui Dumnezeu prin folosirea măștilor medicale în interiorul bisericilor, evitarea cinstirii prin sărutare a Sfintei Evanghelii, a icoanelor și a sfintelor moaște, prin folosirea lingurițelor de unică folosință pentru Euharistie sau dezinfectarea lingurițelor liturgice, deoarece consideră toate acestea ca fiind posibile cauze ale infecției, prin neprețuirea tainei adunării euharistice prin Duhul Sfânt în trupul Bisericii, interpretând comuniunea euharistică a fi o simplă adunare de oameni, se întorc astfel ca niște moderniști la starea anterioară Noului Testament.

Ei se încred în înțelepciunea umanistă și resping înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu. Ei se comportă prostește, potrivit formulării Sf. Ap. Pavel, fiindcă, deși ar trebui să trăiască duhovnicește, ei se întorc acum la modul de viață carnal și păgân. De aceea, Apostolul Pavel, pe de o parte, îi anatematizează pe cei care denaturează Adevărul, care încearcă să-i convingă pe credincioșii ortodocși de corectitudinea teologică a opiniilor lor personale eronate, iar, pe de altă parte, le amintește că, prin lege, el nu este îndreptățit în fața lui Dumnezeu, căci este încă în robie și că cei ce se nevoiesc prin har în credință trăiesc legea credinței.

Această anomalie, nu constituie, cu siguranță, o surpriză pentru cunoscătorii teologiei ortodoxe. Ea este rezultatul învățăturii de credință falsificate, care, în loc să se întemeieze pe învățătura patristică și să exprime viața harului în Tainele Bisericii, este cultivată pe baza pozitivismului și compatibilității științifice, și se fundamentează în mod clar pe tradiția teologică eretică occidentală, care exultă realitatea istorică aparentă și respinge Adevărul cuprins în Tainele Bisericii.

Dimpotrivă, învățătura Părinților înțelege adunarea în biserică a fi comuniunea îndumnezeirii mădularelor trupului lui Hristos, care sunt în legătură cu Hristos, Capul Bisericii. Iar prezența credinciosului în biserică înseamnă depășirea îngrijorărilor excesive pentru viața cotidiană și sănătatea fizică, și arată legătura clară prin părtășia conștientă la harul Dumnezeului treimic, trimis de Hristos. Prin urmare, este iresponsabil, și științific aș spune inacceptabil ca cineva să susțină că în biserici – conform teologiei și învățăturii Părinților – harul comuniunii prin Taine ar fi creat de Dumnezeu Creatorul. Fiindcă așa cum este descrisă această comuniune a îndumnezeirii de învățătura patristică, harul este necreat, adică acea energie dumnezeiască de-viață-dătătoare care, ca un antidot, curățește și înfrânnează întreaga realitate creată.

Boala și moartea nu caracterizează iconomia lui Hristos care revarsă harul prin Tainele Bisericii. Boala afectează pe cei care denaturează Adevărul și neagă energia necreată a harului, datorită faptului că sunt egoiști și încrezători în puterea și autoritatea omului creat. Frica de moarte se referă la cei care sunt deja morți duhovnicește și pe care îi descrie Domnul Hristos astfel: „Lasă morții să-și îngroape pe morții lor!” Moartea duhovnicească se referă la necreștini, la cei nebotezați, care sunt într-o stare neadecvată ca să poată să ajungă la comuniunea prin har cu Dumnezeu. Iar credincioșii rămân fără gustul harului viețuirii în Hristos și dacă evită „aglomerarea” din biserici, deoarece pe percep ca și pe restul adunărilor și manifestărilor sociale, ca o simplă adunare de indivizi. Astfel, în practică, aceștia neagă comuniunea îndumnezeirii din Biserică ca fiind trupul lui Hristos și, prin urmare, se leapădă de Hristos Însuși.

Dar negarea prezenței active a harului dumnezeiesc în biserici este mult mai gravă și mai condamnabilă decât falsificarea credinței de către erezie, deoarece această negare a lucrării harului în biserici nu este doar o simplă diluare a învățăturii Bisericii; nu este doar o interpretare eronată a dogmelor așa cum fac ereticii. Negarea dumnezeirii lui Iisus Hristos, care se manifestă atunci când ne îndoim și tăgăduim puterea harului Său, și care este, desigur, răstălmăcit prin atribuirea de miracole forțelor fizice ale oamenilor, ca în cazul fariseilor, sau în răstălmăcirea trupului înviat al lui Hristos, care este Biserica; în maniera în care se întâmplă astăzi în biserici în epoca Covid-19, înseamnă hulă împotriva Duhului Sfânt, și este mult mai gravă decât erezia.

Căci cei ce se fățărnicesc, doar poartă numele de creștin, nu încearcă doar să reinterpreteze dogma, așa cum o face ereticul, ci neagă chiar această Taină. Apostatul acesta nu doar că modifică credința în încercarea sa de a o înțelege, ci o neagă prin inversarea adevărului și atribuirea lucrărilor dumnezeiești calităților și condițiilor firii zidite. Prin urmare, ereticii își mai pot da seama de erorile logice ale presupozițiilor lor interpretative, își pot schimba concluziile teoretice ale învățăturii lor greșite și, în cele din urmă, se pot pocăi. Însă, hulitorii consideră credința și experiența harului trăită în Biserică ca fiind excesivă și ca o concepție anti-științifică și contra realității. Ei neagă, astfel, prezența harului lui Dumnezeu și prin urmare, rămân nepocăiți.

Negarea dumnezeirii este, prin urmare, un act demonic care se exprimă prin perversiunea spirituală absolută și modificarea existențială a non-ființei și non-existenței. Căci blasfemia înseamnă nu numai punerea sub semnul întrebării a dumnezeirii lui Hristos, care este identică cu prezența Duhului Sfânt în El Însuși, ci și inversarea adevărului.

Acest lucru se datorează faptului că în prezența Sfântului Duh prin care Hristos alungă diavolii și restaurează lumea prin trupul Bisericii Sale, hulitorii, influențați de puterile demonice văd doar decăderea și moartea, întunecând complet adevărul și ascunzând prezența harului lui Dumnezeu dăruit nouă prin Revelația dumnezeiască.

Astfel, atât în trecut, în perioada propovăduirii lui Hristos, cât și astăzi, în vremea noastră, negarea adevărului revelat și a vieții duhovnicești prin hula împotriva Duhului Sfânt, este întotdeauna interpretat fie în acest fel, fie în perspectiva inversării adevărului, prin care se tăgăduiește Dumnezeu și se realizează înlocuierea Lui cu ființele zidite.

Din această perspectivă, orice manifestare a îndoielii și, prin urmare, a tăgăduirii energiei dumnezeiești necreate, fie prin ezitarea de a primi Sfintele Taine și de a participa la Liturghie, fie prin îndoiala și teama de a evita cultul liturgic și cinstirea sfintelor icoane și moaște, fie de a folosi masca medicală în cadrul slujbelor din biserici, înseamnă, potrivit învățăturii Sfinților Părință, hulă împotriva Duhului Sfânt, care după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos este de neiertat.

Acest lucru ar trebui să fie de interes pentru creștinii de astăzi și mai ales pentru clerul ortodox, primii în virtutea Botezului lor în numele Sfintei Treimi, iar cei din urmă în virtutea hirotoniei lor ca diaconi, preoți și episcopi care sunt răspunzători pentru moștenirea teologică pe care au primit-o. Nu doar că nu ar trebui să hulească pe Duhul Sfânt, întorcându-se, potrivit Sf. Ap. Pavel, cu nebunie la starea lor de dinainte de Botez; dar și pentru a proteja plinătatea trupului Bisericii de un act atât de hulitor și împovărător pentru viața ei.

Așadar, să luam aminte! Eu am predicat mereu că purtarea măștii în biserică este o batjocură la adresa lui Hristos, și o dovadă de necredință.

Am spus-o și o repet din nou. Toți cei care susțin măsurile aberante instituite de guvernele satanice slujesc demonilor, nu lui Hristos.