Dovada că aceste coduri ale Bibliei sunt reale
Dacă avem în vedere numărul mare de coduri despre Iisus din Nazaret încorporate intenționat în textul ebraic din Isaia 52‑53, care este concluzia pe care o putem trage?
Mai întâi, am văzut că manuscrisele de la Marea Moartă cuprind copii ale întregii cărți Isaia, datată cu cel puțin un secol înainte de nașterea lui Iisus. Pe lângă aceasta, conform tradiției, profetul Isaia a scris cartea sa cu șapte secole înainte de nașterea lui Iisus.
În ambele cazuri avem dovada că aceste coduri ale Bibliei sunt reale.
În al doilea rând, textul literal din Isaia 53 descrie un slujitor care suferă și care a pătimit și a fost omorât ca o „jertfă pentru păcat”, pentru greșelile altora. Plasarea intenționată a sute de coduri despre Iisus din Nazaret în centrul acestui text este o dovadă convingătoare că El a fost Cel despre care vorbește textul profeției lui Isaia.
În alt treilea rând, acest grup este o dovadă convingătoare că material codificat există și în afara Torei. Aceasta intră în conflict cu credința cercetătorilor evrei evlavioși care consideră că doar primele cinci cărți ale Bibliei conțin coduri. Cu toate acestea, evidența este de fond și extrem de vastă.
Grupul copleșitor de coduri din Iezechiel 37
Grupul enorm de coduri din Iezechiel 37 oferă cea mai puternică dovadă că nu există niciun mod prin care Biblia ar putea fi concepută și inspirată de oameni. Cu siguranță, Moise, David, Isaia și restul profeților Vechiului Testament au pus cuvintele pe papirus sau pergament, dar indiscutabil ei au fost inspirați de Dumnezeu.
Citim în Vechiul Testament că „Inima omului gândește la calea lui, dar numai Domnul poartă pașii lui” (Pilde 16, 9). Parafrazând, putem spune că mintea profeților gândește cuvintele pe care să le scrie, dar Dumnezeu le pune în minte cu ce să înceapă.
Cartea lui Iezechiel a fost scrisă cu 2 600 de ani înainte de evenimentele de la 11 septembrie 2001. Doar Dumnezeu putea să cunoască dinainte evenimentele și să compună codurile folosind literele nu numai din cartea Iezechiel, ci, în cazul codurilor cu interval mare de citire, litere din întregul Vechi Testament ebraic.
Mulți refuză să accepte codurile pe motiv că s‑ar fi petrecut multe schimbări în textul original, care ar fi fost copiat cu erori de‑a lungul timpului. Întrebarea este următoarea: dacă Dumnezeu a putut transmite un text codificat profeților și scribilor de acum peste două mii de ani, oare nu putea același Dumnezeu să călăuzească pe rabinii medievali care au finalizat textul masoretic pe care îl avem astăzi? Răspunsul este că Dumnezeu a purtat de grijă pentru ca textul Bibliei să se păstreze nealterat până în zilele noastre. Faptul că astăzi există mai multe versiuni care diferă prin mici variații de text nu exclude și existența textului nealterat.
Cum putem alege între aceste versiuni? Cum putem cunoaște care este textul autentic?
Prin metodele clasice este aproape imposibil, însă codurile Bibliei ne vin în ajutor. Ele sunt semnătura lui Dumnezeu în textul Bibliei. Sherman descrie în Code Bible Bombshell toate codurile descoperite de echipa sa în Iezechiel 37 și explică de ce acest grup de coduri nu poate fi rezultatul întâmplării.
În Iezechiel 37 au fost găsite 33 de ELS‑uri de 25 sau mai multe litere lungime, aproximativ cu 348% mai multe decât 7,36 cât era de așteptat ca rezultat al întâmplării. Aceasta este o diferență statistică extrem de semnificativă. Şansa ca un grup de ELS‑uri lungi ca cele din Iezechiel 37 să fie rezultatul întâmplării este de 1 la 6 urmat de 131 de zerouri.
Combaterea criticii biblice
Bazată pe repetiții aparente, pe lipsa de uniformitate stilistică și utilizarea diferitelor nume pentru Dumnezeu, cercetarea biblică afirmă că unele pasaje din Tora au fost scrise în perioade diferite și editate într‑o formă finală în secolul al IV‑lea î.Hr. Acest punct de vedere despre Tora a câștigat credit în secolul al XIX‑lea în Europa, iar apoi în instituțiile academice din întreaga lume.
Critica negativă, în dorința de a fi cât mai inventivă, a mers atât de departe cu nihilismul ei, încât a afirmat că relatările Genezei despre patriarhi nu sunt decât niște povești, poeme, legende și chiar basme. Concluzia la care ajung cei mai avansați dintre hipercritici este că patriarhii sunt niște figuri legendare, ba chiar ecouri ale miturilor despre natură.
Cercetătorii bibliști care au perpetuat acest punct de vedere au tins să fie extrem de selectivi și subiectivi în alegerea variabilelor lor, multe din ele nerezistând testului unei evidențe științifice serioase. Astfel, concluziile lor sunt inacceptabile din cauza subiectivismului cu care au fost promovate, mai mult din motive ideologice decât științifice.
Tradiția iudaică s‑a declarat mereu împotriva criticismului biblic și a susținut că Tora este de origine divină, dictată lui Moise cuvânt cu cuvânt de către Dumnezeu.
Criticii Bibliei folosesc cartea Facerea ca bază pentru crearea „ipotezei documentare”. Această teorie pleacă de la presupunerea că Tora nu a fost scrisă de o singură persoană, ci a fost rezultatul unui proces îndelungat, în care un scriitor a compilat mai târziu câteva surse din perioade diferite, în principal documentele.
Validitatea „ipotezei documentare” a fost testată de cercetătorii din Israel cu ajutorul computerului. Așa‑numitele documente diferite au fost supuse unei analize atente prin căutarea în text a unor nume și termeni semnificativi sub forma secvențelor de litere echidistante. Apoi, a fost calculată probabilitatea statistică ca aceste rezultate să fie întâmplătoare.
Rezultatele acestor analize statistice dovedesc uniformitatea textului și resping posibilitatea existenței mai multor autori pentru cartea Facerea. În aceste condiții, „ipoteza documentară” este total nefondată.
