Satanismul în muzica rock (VI)

Click to rate this post!
[Total: 2 Average: 5]

6. Coperţile discurilor şi nu numai…

Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, „după roadele lor îi vei cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. De aceea după roadele lor îi vei cunoaşte”, zice Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Ce vrem să spunem? Că sunt de prisos toate aceste analize pentru că din felul cum se îmbracă şi din felul cum sunt realizate coperţile discurilor putem înţelege, cine sunt ei.

Şi să începem cu coperţile discurilor. În afară de scene de dragoste şi altele mai vedem:

Simboluri satanice, cum sunt triunghiuri răsturnate (în antiteză cu triunghiul care simbolizează Sf. Treime), piramide (sunt pentru ei modul ideal de contact cu lumea supranaturală a spiritelor), pentagrame (folosite în magie) şi o mulţime de asemenea simboluri. Nu lipsesc nici cele cunoscute, cum este numărul 666, care este semnul lui Antihrist. Semn care începe să apară tot mai des, sub diferite forme camuflate, pe produse şi pe unele sigle.

Scene de sacrificii omeneşti, liturghii negre (Black Mass), sau figuri satanice (de pildă, pe coperta discurilor lui Ronnie James Dio se află figura diavolului). Pe discul „The Number of the Beast” al formaţiei Iron Maiden, este prezentat un vampir care joacă teatru de păpuşi deasupra unui demon!

Mai este şi înfăţişarea lor. Felul în care cântă muzica lor. Uşor le distinge cineva în concerte, în video-clipuri în fotografiile lor. Ce legătură pot avea toate acestea cu lumea luminoasă, paşnică a lui Dumnezeu? Şi vom da două exemple caracteristice:

Ozzy Osbourne al formaţiei Black Sabbath este primul. Recent în timpul unui turneu în SUA programele de televiziune şi radio locale avertizau publicul, spunând:

„Încuiaţi-vă fiicele, fiii, băuturile alcoolice şi animalele, pentru că Ozzy Osbourne vine în oraşul nostru”!!!

„Da, Ozzy Osbourne, rege al absurdului, omul care cu Black Sabbath a creat muzica heavy metal, muzician cu cei mai fanatici fani în toată lumea. Cei care au trăit lângă el au zis că era ca o bombă care nu ştiai când va exploda…”

„A tăiat cu dinţii pe scenă capul unui liliac viu, acelaşi lucru a, făcut şi cu un porumbel!…”

„…ferocele Ozzy al concertelor este declarat non grata în şase oraşe americane ca „organ al demonului …” (rev. „Ikones”)

– Formaţia W.A.P.S. este al doilea exemplu. Ce fac ei? Beau sânge real dintr-un craniu pe scenă (!!!), taie carne cu toporul şi aruncă publicului! Video-clipurile lor „Love Machine” şi „I Wanna Be Somebody” a înfiorat atât de mult publicul american încât le-a cerut să se manifeste cu mai puţină violenţă. Citiţi într-o revistă de specialitate următoarele afirmaţii şocante, pe care numai diavolul le poate inspira:

„Este o formaţie foarte feroce pe scenă, cântăreţul vorbeşte despre lucruri extrem de vulgare şi nu ezită să arunce publicului bucăţi de carne sau sânge de animale!!!

Nu-ţi trebuie mult timp ca să înţelegi că este vorba despre W.A.P.S. Ascultând cântecul „I Wanna Be Somebody” umpli capul tău cu energie sau te simţi predispus spre sinucidere. Cu cântecul „The Flame” pătrunzi în clima grea a grupului. Singura piesă uşoară a discului este „Sleeping” (In the Fire), toate celelalte scot foc. Merită să subliniem că sufletul formaţiei este Blackie Lawless, care a înfiinţat formaţia „New York Dolls”. Numai aceasta spune multe. Dacă îi vedeţi pe W.A.P.S., pe viu sau în video, o să rămâneţi cu gura căscată.”

Ce conchidem la sfârşit? Când de pe copertele discurilor, din înfăţişarea şi maniera lor emană atâta impertinenţă, haos şi groază, atunci nimeni nu poate avea îndoieli despre conţinutul şi calitatea muzicii rock, că este inspirată de diavol. Este atât de simplu!

7. Companii de discuri în slujba diavolului

În America există astăzi un plan mondial de unificare cu numele: WICCA, care înseamnă: Uniunea magilor şi exorciştilor. Trei înteprinderi de discuri se ocupă de acest control. Scopul discurilor puse în circulaţie este acela de a distruge tot ce-i creştinesc în sufletul tineretului şi, în plus, să distrugă din interior lumea, şi să supună tineretul stăpânirii Satanei.

8. Şi încă …

Din discografia rock nu lipseşte nici numele Antihristului (666). Formaţia Aphrodite’s Chield a înregistrat un disc cu titlul: „666”! Iron Maiden a înregistrat discul „Number of the Beast”. Foarte des în discografia rock apare cuvântul „Armagheddon”. Merger a înregistrat cântecul „Armageddon Time”, Prism a înregistrat cântecul „Armageddon”, iar cântăreţul formaţiei Yardbirds Renaissance, Keith Relf, „Armageddon” a numit o formaţie a lui personală (rev. „Pop and Rock” an.84-85).

[Aici aș face o scurtă remarcă, în primul rând pentru teologii care se îndoiesc de faptul că numărul 666 este satanic, și pleacă urechea către criticii masoni și sataniști, care spun că în textele originale ale Apocalipsei ar fi fst trecut numărul 618, care mai târziu a fost schimbat în 666. Dragi, teologi, preoți, ierarhi și iubiți creștini, sataniștii folosesc numărul 666, nu 618, sau alt număr. Codul de bare EAN conține 666, deși se putea și fără. Accesul pe internet se face tastând www, adică 666. Uitați-vă la sigla browserului Google Chrome, și veți vedea că are trei de 6, adică 666. Toate starurile sataniste din muzică folosesc semnul OK, care simbolizează tot trei de 6, adică 666. Și exemplele pot continua.]

În sfârşit să adăugăm şi acest lucru teribil. În ceremoniile muzicale de magie neagră, care, cum am spus, se numesc Sabbath sau Sabbat, vrăjitori sau vrăjitoare cheamă toate spiritele răului, pe Satan şi pe demonii lui. Procesul acesta ia chipul unei liturghii negre (Black Mass), care este ceva ca o parodie a Liturghiei creştine, şi unde prezenţa diavolului este absolut simţită. Cei din formaţia Mercyini Pate au înregistrat cântecul cu titlul „Black Masses”, iar cântăreţul King Diamond utilizează microfonul aşezat pe o cruce din două oase omeneşti! De asemenea, formaţia britanică Jason Great, au un cântec de coşmar cu titlul: „Black Mass”!!!

Ce să mai adăugăm despre decăderea şi… inspiraţia aceasta a rock-ului?

Bibliografie

[1] K. G. Papadimitracopol, Statanismul în muzica rock, 1993.

Citește și alte articole:

Acest articol a fost publicat în New Age, noua ordine mondiala și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.