Proiectul Montauk (I)
Proiectul Montauk (II)
Proiectul Montauk (III)
În timpul desfășurării acestor proiecte s-au întâmplat și multe lucruri inexplicabile la început, legate de deformarea vectorului temporal.
Indiciul cheie pentru înțelegerea energiei tainice a timpului a fost o sugestie de a folosi un anumit de structură de antenă, pe care au numit-o antena Orion Delta T. Este denumită „Orion” deoarece a existat un zvon destul de persistent conform căruia informațiile referitoare la călătoriile în tip ne-ar fi fost oferite de extratereștrii din constelația Orion. Aceasta este o rasă de extratereștri diferită de cea a sirusienilor, ale căror cunoștințe au fost folosite pentru realizarea scaunului Montauk.
Pe lângă antena Delta T, existau alte două aspecte cheie care trebuiau să fie bine asimilate pentru a înțelege tehnologia călătoriei în dimensiunea temporală: timpul zero și zgomotul alb.
Iată cum se realizau aceste călătorii.
Duncan se așeza în scaunul Montauk, apoi era pornt emițătorul. Mintea lui era goală și clară. Era apoi instruit să se concentreze asupra generării unui portal în timp, care se întindea, de exemplu, din anul 1980 (pe atunci momentul actual) până în anul 1990. În acel moment apărea o „gaură” sau un portal temporal chiar în centrul antenei Delta T. Prin acest ortal se putea trece din 1980 până în 1990.
Exista o anumită deschidere prin care puteai privi și în care puteai păși efectiv, concret. Arăta ca un coridor de formă circulară, cu o lumină la celălalt capăt. Poarta temporală rămânea deschisă atât timp cât Duncan se concentra asupra intervalului temporal dintre anii 1980 și 1990.
Imaginea unui asemenea portal o puteți vedea în multe filme „artistice” care ating subiectul călătoriilor în timp. De fapt, multe dintre filmele zise „artistice” sau SF sunt în realitate documentare prin care omenirea este familiarizată cu aceste tehnologii ultrasecrete.
Aceste cercetări au fost atât de secrete încât s-a dorit ca nici măcar armata să nu știe despre ce călătorii în timp urmau să se realizeze.
Misiune către Marte
Cercetătorii proiectului au continuat să călătorească în timp șși în spațiu. La sfârșitul anului 1981 sau în 1982 a fost folosită pentru prima dată efectiv această tehnologie pentru a intra în zonele subterane din marea piramidă de pe planeta Marte.
Directorii Proiectului Montauk știau că există o colonie pe Marte. Planeta Marte a fost interesantă pentru cercetătorii de la Montauk, deoarece aceștia și-au dat seama că acolo există o tehnologie veche. Știau că cineva construise piramidele și chipul de pe Marte. Acestea nu erau niște formațiuni naturale.
Din informațiile deținute de autorii cărții reiese că oamenii care trăiau la suprafața lui Marte nu puteau ajunge în zona subterană de sub piramidă. Întrările erau fie sigilate, fie pur și simplu nu puteau fi găsite.
Tehnologia de la Montauk le-a oferit mijloacele necesare folosirii unui portal spațio- temporal pentru a intra înăuntrul piramidei. Ei au vrut să intre în încăperile subterane de sub piramidă. Se credea că acestea erau amenajate și administrate de o civilizație foarte veche.
Sistemul a fost perfecționat și îmbunătățit în mod continuu. Dacă Duncan făcea o singură dată o conexiune temporală, aceasta era imediat înregistrată pe bandă. În cele din urmă s-a acumulat o întreagă bibliotecă, astfel încât nu mai trebuiau să se bazeze pe Duncan. Această evoluție a fost cea care i-a permis lui Duncan să fie trimis el însuși prin vortexuri. Acest lucru s-a întâmplat în anii 1982 și 1983. În cele din urmă a fost selectat chiar pentru echipa care a mers pe Marte.
Pentru că se ajunsese prea departe cu folosirea imorală și încălcarea legilor naturale și de bun simț, Duncan împreună cu alți trei colegi hotărăsc distrugerea bazei. Duncan a materializat din subconștientul său un monstru care a distrus toate instalațiile bazei. Monstrul a dispărut abia după ce toate sursele de alimentare cu energie a emițătoarelor au fost deconectate.
Deși par fantastice, călătoriile în timp și spațiu prin portaluri sunt reale. Toate aceste cercetări sunt ținute la secret de către o Ellită satanică care dorește să folosească aceste tehnologie doar pentru interesele lor egoiste, de subjugare a omenirii întregi, cu sprijinul „extratereștrilor”, adică a demonilor.
În carte sun oferite informații și despre conexiunea ocultă, satanică, din cadrul acestor proiecte.
Bibliografie
[1] Preston Nichols și Peter Moon, „Proiectul Montauk. Experimente în timp”, Editura Daksha, București, 2024.
