[Continuăm cu partea a doua a capitolului 13. Ce legătură are francmasoneria cu satanismul?]
În Biserica romano-catolică, un mare număr de cardinali şi alte feţe bisericeşti au aparţinut sau aparţin francmasoneriei. Numai la Vatican – zice N. Homuth – cunosc pe nume 90 de francmasoni începând cu Marcinkus şi Suenens şi terminând cu Peletti şi Virgil de la Osservatore Romano. Ţelul lor este unitatea creştină ca supra biserică, o biserică mondială antropocentrică a plănuitului guvern mondial. [2]
În Grecia au apărut numeroase cărţi şi articole care relevă faptul că mulţi preoţi, teologi şi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe sunt francmasoni. Unul dintre cei care ia atitudine faţă de acest fapt este mitropolitul Calinic de Pireu.
Care este situaţia în România? Au existat sau există clerici francmasoni? Cercetarea noastră istorică asupra acestei probleme se bazează pe informaţii date publicităţii în decursul timpului. Din păcate sursele sunt foarte puţine.
Cele mai bogate în date sunt chiar sursele francmasonice care dovedesc că au existat şi clerici atraşi de această organizaţie încă de acum 200 de ani.
Vom da mai jos lista personalităţilor bisericeşti care au făcut parte din francmasonerie, aşa cum sunt ele menţionate în sursele francmasonice.
În 1776 este amintit Leon, episcop de Huşi; în 1781, Ioan Piuaru Molnar; în 1787 Gherasim, arhimandrit din Iaşi; Amfilohie (?-1800), episcop de Hotin; Athanasie [Stoeanescu] (1815-1880), episcop; Dionisie Lupu (1769-1831), mitropolit; Gherasim (Clipa Barnovschi) (?-1826), episcop; Irineu Mihălcescu, sec. XX, mitropolit; Leon Gheuca (1735-1789), episcop de Roman şi apoi mitropolit al Moldovei; Meletie Lefter, sec. XIX, episcop de Roman; Filaret Scriban (1811-1873), intră în francmasonerie pe când era arhimandrit; Dima Teofilact, arhimandrit; Efrem, arhimandrit bulgar; Gheorghe, arhidiacon din Iaşi; Nectarie Hermeziu, arhidiacon din Iaşi; Sofronie Vârnav (1801-1861), stareţ de Neamţ după 1848; Vasile Agape, născut în 1831, profesor de teologie în Iaşi; Boerescu Zaharia sec. XIX, profesor la Seminarul din Curtea de Argeş; Ştefan Călinescu (1844-1921), preot, profesor de teologie; Aurel Crăciunescu, născut în 1877, profesor de teologie; Chiriac Dimancea, născut în 1880, profesor de teologie. [3]
Atât despre membri. Nu ştim însă prea multe lucruri despre simpatizanţi.
În 1937, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române condamnă masoneria pentru că „propagă necredinţă prin concepţia panteist-naturalistă”, „consideră pe evrei superiori creştinilor”, „vrea să se substituie creştinismului”, „subminează ordinea socială”. [4]
În 1948, lojile intră în adormire. [5]
De acum, ierarhia Bisericii Ortodoxe va fi supusă presiunilor regimului comunist anticreştin.
Din francmasoneria românească au mai făcut parte reformaţi, evanghelişti şi catolici.
După 1948, comuniştii au infiltrat Biserica Ortodoxă şi aceştia au exercitat mereu presiuni asupra ierarhiei pe de o parte şi asupra credincioşilor pe de altă parte. Această înrobire a creştinilor a ţinut până în 1990.
După 1990, Biserica avea să lupte cu şi mai mulţi duşmani; cu sectele, cu comuniştii, cu sataniştii, cu new age-işti şi globalişti şi din nou cu francmasoneria.
Deşi informaţiile date publicităţii privitoare la infiltrarea francmasoneriei în Biserică sunt foarte puţine, învăţămintele trecutului şi efectele pe care le observăm ne fac să credem că Biserica este în continuare infiltrată de francmasonerie, chiar dacă nu-i putem nominaliza pe cei implicaţi.
În schimb, putem afirma cu certitudine că există preoţi şi ierarhi care colaborează strâns cu tot felul de organizaţii francmasonice camuflate. Acestea sunt de două feluri: ecumenice şi umanitare. La prima vedere nu pare nimic rău să primeşti ajutoare diverse de la ecumenişti sau francmasoni. Însă noi ne întrebăm, cine face astăzi cadouri de sute de mii de dolari fără să ceară nimic în schimb?
Pe lângă multe gunoaie şi alimente expirate, după 1990, prin grija unor binefăcători, ţara noastră s-a procopsit cu mii de tone de deşeuri toxice, făcute cadou.
În general, francmasonii cer un singur lucru: tăcerea. La aceasta se mai adaugă facilitarea intereselor lor distincte: înlesnirea ecumenismului şi a noii ordini mondiale anticreştine.
Dacă ţinem cont de aceste realităţi ne va fi mult mai uşor să înţelegem unde va duce dialogul ecumenic.
Este bine să precizăm că nu toţi ecumeniştii sunt francmasoni, însă toţi sunt în slujba francmasoneriei. Cei care susţin şi promovează ecumenismul slujesc idealurile francmasoneriei: guvernul mondial, distrugerea creştinismului şi instituirea religiei unice, a cultului adus lui Lucifer.
La început, participarea ortodocşilor la dialogurile ecumenice a fost excepţională, locală şi îndrăzneaţă. În vreme ce patriarhii ortodocşi se luptau pentru apărarea dreptei credinţe (1848), în SUA unii ortodocşi intrau în dialog cu anglicanii, care au ajuns astăzi să susţină hirotonia femeii [6] şi homosexualitatea. [7]
[Acum, după 20 de ani, lucrurile sunt și mai grave. Susținerea homosexualității și a altor deviații sexuale a devenit poitică de stat și politica liderilor sataniști ai UE. Pe de altă parte, Forumul Economic Mondial, în frunte cu satanstul Klaus Schwab, susțin legalizarea pedofiliei.]
Astăzi situaţia este mult mai cutremurătoare, fapt pentru care mulţi clerici anglicani au trecut cu tot cu parohii la ortodoxie. [8] În această situaţie se ridică întrebarea: mai are rost dialogul „teologic” între ortodocşi şi anglicani?
Din 39 de episcopi anglicani care au răspuns unui sondaj, 10 nu credeau în realitatea istorică a Naşterii din Fecioară, 9 nu credeau nici în învierea trupească a lui Hristos, iar 19 episcopi nu au considerat necesar pentru creştini să creadă că Hristos este Dumnezeu. Radicalismul care i-a cuprins pe unii teologi anglicani merge până la negarea tuturor minunilor din Sf. Scriptură. [9]
Au urmat apoi câteva intervenţii ale patriarhiei de Constantinopol care a adresat Bisericilor creştine chemarea la dialog ecumenic, cu trecere peste diferenţele dogmatice. [10] Este vremea în care francmasonii din Biserica Ortodoxă de Constantinopol sugerează convocarea unui sinod ecumenic care să reformuleze învăţătura de credinţă şi viaţa bisericească.
[Începutul modernismului în sânul Bisericii de la Constantinopol coincide cu primii ani ai secolului XX, atunci când patriarhii de Constantinopol obişnuiau să meargă în Anglia pentru studii teologice şi unde s-au alăturat loji masonice. Fraţii succesorii asemenea lui Meletie Metaxakis, au fost masoni de mare rang. Vasile III (Georgiadis) a fost membru al lojii engleze „Valewood”; Atenagora (Spire) (cel care pretinde că a ridicat anatema contra latiniilor) a fost de mason grad 30 în Loja „Athenian East” (Orthodoxos Typos, 16.07.1982); Dimitrios (Papandopulos), de mai târziu, de asemenea, a fost unul dintre ei. Actualul „patriarhul” Bartolomeu (Archondonis) a fost ales preşedinte al lojii masonice „H.A.N”.]
[Patriarhul Bartolomeu I, ca și papa Francisc, susțin agenda satanică a ONU și a Forumului Economic Mondial, pentru o nouă ordine mondială, guvern mondial și injectarea cu ARNm și nanotehnologie a credincioșilor.]
Trebuia însă slăbită rezistenţa ortodoxă. În acest sens s-au ţinut mai multe conferinţe aşa-zise pan-ortodoxe şi câteva conferinţe ale profesorilor de teologie. [11] Ne-am aştepta ca la asemenea întruniri să se caute soluţii noi pentru apărarea dreptei credinţe a Bisericii Ortodoxe. În realitate, la aceste întruniri s-au căutat soluţii pentru slăbirea şi dezbinarea credinţei ortodoxe. Pentru exemplificare, amintim că se urmărea:
– reducerea duratei posturilor;
– aprobarea căsătoriei a doua pentru preoţi;
– aprobarea divorţului;
– justificarea ecumenismului;
– reinterpretarea sfintelor canoane, etc.
Dialogul ecumenic şi ecumenismul nu au nici o justificare canonică sau dogmatică, dimpotrivă, canonic şi dogmatic, ecumenismul este erezie. Un alt lucru care ne întristează este că din învăţământul teologic s-a scos studiul apologetic şi îndrumările misionare, înlocuindu-se cu istoria şi apologia ecumenismului. Aşa s-a ajuns ca astăzi, viitorii preoţi, în loc să înveţe cum să apere dreapta credinţă în faţa ereziilor şi sectelor, învaţă despre necesitatea relativizării credinţei şi despre ecumenism, integrare europeană, globalizare, toleranţă, etc.
Totdeauna ecumeniştii au fost minoritari în Biserica Ortodoxă. Însă odată cu câştigarea multor ierarhi influenţi, ecumenismul tinde tacit să devină politică oficială a Bisericii Ortodoxe Române. Şi odată cu aceasta a început şi denigrarea, discreditarea şi persecutarea ortodocşilor tradiţionalişti, antiecumenişti.
Bibliografie
[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.
[2] Ibidem, p. 94. Pentru mai multe amănunte cu privire la infiltrarea Vaticanului de către francmasonerie vezi şi lucrarea lui David Yallop, În numele Domnului. O investigaţie privind asasinarea papei Ioan Paul I, Ed. All, Bucureşti, 1997.
[3] Informaţiile sunt extrase din cartea scrisă de Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, ed. cit.
[4] Horia Nestorescu Bălceşti, op. cit., p. 195.
[5] Petre Dogaru, Casa regală, femeile fatale, masoneria şi dictatorii secolului XX, Ed. Aldo Press şi Triton, Bucureşti, 2002, p. 517. Vezi şi la Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, ed. cit., p. 197.
[6] Detalii în ziarul Vestitorul ortodoxiei, nr. 88/93. Hirotonia femeii a fost aprobată de Biserica anglicană în anul 1992. Sinodul General al Bisericii Anglicane a aprobat cu 2/3 din voturi hirotonia femeii (Michael Harper, op. cit., p. 93).
[7] Michael Harper, op. cit., p. 43-45: De pildă Lordul Runcie, Arhiepiscop de Canterbury a recunoscut că a hirotonit cu bună ştiinţă homosexuali.
[8] Michael Harper, op. cit., p. 46-48.
[9] Michael Harper, op. cit., p. 47.
[10] Istoria bisericească universală, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 545.
[11] Istoria bisericească universală, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 534-543.
