Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii

Click to rate this post!
[Total: 3 Average: 5]

Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

Tema: despre bogăție și milostenie

Fiecare cuvânt din Sf. Scriptură este plin de înțelesuri duhovnicești.

Acest bogat era un om harnic, gospodar, altfel nu i-ar fi rodit țarina din belșug. Era bogat, dar și neliniștit. Avea de toate, doar liniște nu avea.

I-a rodit țarina și a început să se streseze și să se ostenească mai mult. Ne-am fi așteptat să fie un om liniști, dar vedem că bogăția îl neliniștea mai mult.

Noi credem că bogăția ne poate aduce împlinire și fericire, însă acestea nu se dobândesc prin lucrurile cele materiale. Cu cât ai mai mult cu atât îți dorești și mai mult.

Bogăția este ca focul, cu cât îl alimentezi mai mult cu atât îți cere mai mult.

Domnul nostru Iisus Hristos nu ne îndeamnă să fim leneși, ci să nu ne stresăm. Să facem ce ține de noi, iar restul să lăsăm pe seama lui Dumnezeu. Dacă pui sămânța în pământ bun la bună vreme, să ai nădejde că îți va da rodul ei la vreme.

Suntem bogați pentru că avem sănătate. Ce folos să ai de toate și conturile pline, dacă nu ai sănătate și ești stresat? Ce folos să-ți pierzi sănătatea pentru a face avere, ca mai târziu să cheltui banii pentru ați reface sănătatea?

Sf. Ioan Gură de Aur ne învață să ne obișnuim să dăm milostenie măcar 10% din tot ceea ce câștigăm. Căci nu dăm de la noi, ci din ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Tot ce spunem că este al nostru sunt darurile lui Dumnezeu. Căci cu mâinile goale am venit pe lume și cu mâinile goale vom pleca.

Postul fără milostenie nu-i primit de Dumnezeu.
Rugăciunea fără milostenie nu are putere.
Așadar, să unim postul cu rugăciunea și milostenia.

Dă cu împrumut fără să te îngrijești dacă vei primi înapoi. Căci Dumnezeu este garantul nostru.

Hrana sufletului este cuvântul lui Dumnezeu. Să nu ne legăm inima de lucrurile cele materiale.

Ceea ce urmează este sclavagismul. Legile care se dau se dau pentru a transforma lumea într-o orânduire sclavagistă. Studiați Agenda 2030.

Este un mare păcat să primim identitatea digitală. Cum să renunți la numele de Botez și să primești numărul de identitate satanic?
Cum putem face față acestor lucruri? Prin unitate. Să fim uniți și să ne ajutăm unii pe alții.

Să reținem următoarele:

1. că nu suntem stăpâni pe ceea ce adunăm în viața aceasta și
2. că nu suntem stăpâni pe viața aceasta.

Nu vă temeți și nu vă injectați cu otrăvuri! Nu primiți identitatea digitală. și nici portofelul electronic.

Citește și alte articole:

Acest articol a fost publicat în Predici și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii

  1. cristina spune:

    Multumesc, Parinte.

Comentariile sunt închise.