Pilda întoarcerii fiului risipitor
Fiecare cuvânt din Sf. Scriptură este plin de înțelesuri duhovnicești. Cu cât citim mai des din Sf. Scriptură cu atât pătrundem mai adânc înțelesul acestor cuvinte.
Care sunt treptele pocăinței?
1. Venirea în sine sau conștientizarea stării în care ne aflăm
2. Hotărârea de a ne schimba viața sau luarea decizie
3. Trecerea la acțiune, adică schimbarea vieții prin lucrarea faptelor bune
4. Mărturisirea înaintea duhovnicului și a lui Dumnezeu.
Avem nevoie de întărirea credinței. Diavolul a căpătat putere să tulbure toată lumea, prin depărtarea noastră de Dumnezeu. Dacă dorim să avem pace și liniște, atunci să ne rugăm în fiecare zi ca Dumnezeu să ne apere de tot răul.
Să nu ne vindem sufletul pentru o bucată de pâine. Vedeți ce legi se dau! În UE s-a votat portofelul digital și identitatea digitală. Se dorește ca toți oamenii să aibă această identitate, fără de care nu vei putea cumpăra sau vinde.
De ce se ajunge aici? Pentru că suntem fricoși și ne este frică să spunem „Nu” tuturor relelor pe care diavolul caută să ni le bage pe gât. Să spunem nu, și aceste planuri satanice nu se vor împlini.
Întrebare este, se vor împlini planurile lor sau nu? Dacă stăm cu mâinile în sân, fără să facem nimic, cu siguranță se vor împlini. Însă dacă vom spune „nu”, nu se vor împlini.
 
								 
                    
Multumesc mult, Parinte. Domnul sa va apere, sa va pazeasca si sa va ocroteasca de tot raul.