ANEXA I
Biserica Ortodoxă Română condamnă francmasoneria [2]
BISERICA osândeşte francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă şi în special pentru următoarele motive:
1. Francmasoneria învaţă pe adepţii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismului, ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, francmasoneria îi rupe de Biserică şi, având în vedere influenţa însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu contrapropagandă.
2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist – naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană deosebită, destinat nemuririi.
[Masoneria practică satanismul.]
3. Din raţionalismul său, francmasoneria deduce în mod consecvent o morală pur laică, un învăţământ laic, reprobând orice principiu moral heteronom şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viaţă spirituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel mai cras, în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele francmasoneriei.
Francmasoneria îi consideră pe evrei superiori creştinilor.
[Însăși evreii se consideră superiori tuturor celorlalți oameni. Ei promovează ideea că sunt stăpânii Pământului și toți neevreii sunt sclavii lor și trebuie să moară. Ascultați-l pe rabinul Yosef. Video.]
4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii şi creştinii, şi francmasoneria susţine că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta înseamnă că creştinismul nu dă un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi într-o situaţie superioară creştinilor, din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mântuirii.
Francmasoneria vrea să se substituie creştinismului.
5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii dintre adepţii ei nu dau nici o însemnătate acestui cult, se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite forţă quasi-religioasă. În orice caz, prin acest cult, francmasoneria vrea să se substituie oricărei alte religii, deci şi creştinismului.
În afară de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare şi motive de ordin social când întreprinde acţiunea sa contra francmasoneriei.
Francmasoneria subminează ordinea socială.
6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinii sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii statului, din ofiţeri, unelte subordonate altei autorităţi pământeşti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori neştiuţi încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. Este o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există o siguranţă în viaţa statului şi în ordinea stabilită. Este o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunericul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei funcţionari l-au prestat statului ei dau jurământ păgânesc. [3]
7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Biserica ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor şi le-a ajutat să-şi menţină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii.
Măsurile ce se impun:
Iar ca măsurile cele mai eficace pe care Biserica înţelege să le ia împotriva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinii social-morale şi al naţiunii, sunt următoarele:
1. O acţiune publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi a activităţii nefaste a acestei organizaţii.
2. Îndemnarea intelectualilor români care dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, Frăţia Ortodoxă Română extinsă pe toată ţara va îndemna să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji.
Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc.
De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.
3. Preoţimea va învăţa poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-l va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor ce aparţin lojilor.
4. Sfântul Sinod şi toate corporaţiile bisericeşti şi asociaţiile religioase stăruie pe lângă poporul român şi corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiinţarea acestei organizaţii oculte. În caz că guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din iniţiativă parlamentară.
Hotărârea Sfântului Sinod [4]
al Bisericii Ortodoxe Române
din data de 11 martie 1937
Bibliografie
[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.
[2] Referitor la această poziţie vezi şi la Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului în Studii asupra francmasoneriei, citat parţial de Radu Theodoru, Nazismul sionist, Ed. Alma Tip, 1997, p. 59. Se poate consulta şi Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Teologia luptătoare, Bucureşti, 1941, reeditată de Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994.
[3] Afirmaţiile de la punctul 6 sunt confirmate şi de informaţiile culese de Serviciul Secret din acea vreme. Vezi la N. D. Stănescu, Întâmplări şi oameni din Serviciul Secret, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 231-243.
[4] Această Hotărâre a fost republicată şi în ziarul Mişcarea, anul III, nr. 1 (22), 25 decembrie 1993 – 15 ianuarie 1994, p. 5.
