Predică la Duminica a II-a din Post, 2025

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]

Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Tema: despre credința ca încredere

La început pare o simplă relatare istorică, dar noi ştim că fiecare cuvânt din Sf. Scriptură este plin de înţelesuri duhovniceşti. Şi astăzi domnul ni se adresează şi nouă prin cuvintele Sfintei Evanghelii.

Cei patru inşi, împreună cu slăbănogul, au dat dovadă de multă credinţă, de credinţa că vor primi ceea ce îşi doresc. Ei au dat dovadă şi de multă milă, stăruinţă, răbdare şi smerenie.

La toate aceste virtuţi suntem şi noi chemaţi astăzi. Să dăm dovadă de milă faţă de aproapele, să dăm dovadă de credinţă când cere ceva de la Dumnezeu şi fim răbdători şi smeriţi.

Tot ce facem să facem întru smerenie.

„Văzând credinţa lor.” Prin credinţă putem primi iertare. Pentru că rădăcina tuturor bolilor, spun Sf. Părinţi, se află în sufletul nostru.

Mântuitorul a pus înainte de vindecare, iertarea. De ce?

Acum, fiţi atenţi! Şi diavolul poate să dea vindecare. De aceea Domnul a pus iertarea înaintea vindecării.

Cărturarii care erau de faţă au început să cârtească pentru că vedeau în Domnul doar omul. Însă Domnul le spune: „De ce cugetaţi cele rele în inima voastră?”

Ei nu puteau vedea iertarea care este un lucru nevăzut. De aceea, Domnul le arată şi un lucru văzut din care să poată înţelege pe cele nevăzute.

Şi nouă ni se cuvine să căutăm mai întâi iertarea înainte de orice vindecare. Bună este vindecarea, dar mai bună este iertarea. Să iiertăm, ca să fim şi noi iertaţi.

Iartă şi vei fi iertat.

Să avem grijă să ne ferim de toate amăgirile demonice care ne promit vindecarea. Diavolul va promite oamenilor vindecare ca să-i despartă de Dumnezeu. Nu te încrede în tehnologie, ci încrede-te în Dumnezeu şi cere de la El vindecare. De mii de ani diavolul ne întinde fel de fel de capcane cu care să ne prindă.

Diavolul ne înşeală cu televizorul şi cu tehnologia. La fel ne înşeală şi cu telefonul. Această tehnologie crează dependenţă, aşa cum este dependenţa de droguri.

Ce reţinem?

În primul rând, puterea credinţei. Credinţa are două aspecte: mărturisirea şi încrederea. Să dovedim credinţa noastră prin fapte.

Să nu ne vindem sufletul pentru o bucată de pâine. Să nu ne fie frică de nimic.

Apoi, să unim postul cu rugăciunea şi milostenia. Să ne rugăm pentru neam, pentru familie şi pentru întreaga lume.

Citește și alte articole:

Acest articol a fost publicat în Predici și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.