Predică la Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, 2025

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Tema: despre credință și creștinism

Biserica îl pune pe Sf. Constantin cel Mare în rând cu apostolii, pentru că el a fost cel care a dat libertate creștinilor prin edictul de la Milan. Apoi a trimis-o pe mama sa Elena la Ierusalim pentru a găsi Sf. Cruce pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Constantin cel Mare este cel care a convocat și finanțat primul sinod ecumenic din anul 325, la Niceea, la care au participat 318 Părinți ai Bisericii, mulți dintre ei sfinți și care purtau rănile persecuțiilor prin care au trecut. La acest sinod a fost condamnată erezia răspândită de preotul Arie din Alexandria.

Împăratul de fost prezent la deschiderea lucrărilor sinodului, dar nu s-a amestecat în dezbaterile teologice, ci i-a lăsat pe episcopii participanți să hotărască care este credința cea dreaptă. El doar a întărit-o la final.

Dumnezeu este cel care a hotărât și a arătat care este credința cea dreaptă.

Avem ca izvoare ale revelației Sf. Tradiție și Sf. Scriptură. Canonul Sf. Scripturi a fost rânduit după ce au fost scrise toate cărțile Noului Testament. Comunitățile creștine le-au adunat în timp. Biserica a fost cea care a stabilit și delimitat care sunt cărțile inspirate de Dumnezeu.

Toți avem datori să ne cunoaștem dreapta credință și să o transmitem mai departe. Să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu. Să nu așteptăm să ne hrănească Satana. Nu credeți în promisiunile demonilor. Căci Satana este tatăl minciunii.

De ce Dumnezeu nu ne arată raiul și iadul, ca să dorim raiul și să fugim de chinurile iadului? De ce? Pentru ca să-L iubim pe Dumnezeu cu nădejde și încredere, nu din interes, ca să ne bucurăm de rai sau de frică să nu ajungem în chinurile iadului. Să îl iubim pe Dumnezeu înfruntând răul cu răbdare și nădejde în purtarea de grijă a Lui.

Să dovedim credința prin faptele noastre. Să venim la biserică în fiecare duminică și sărbătoare.

Acest articol a fost publicat în Predici și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.