Să luptăm lupta cea bună (II)

Noul Testament este Cuvântul lui Dumnezeu, cuvânt dătător de viață, hrană pentru suflet și trup. Am scris Cuvântul cu majusculă pentru a arăta unitatea dintre cuvântul așternut în scris și Cuvântul lui Dumnezeu. Noul Testament este manualul nostru de viață. Așa cum pentru orice aparat avem un manual de utilizare, tot așa Dumnezeu ne-a lăsat un manual de utilizare pentru viața noastră pământească. Tot ce trebuie să știm se află în Noul Testament.

Scopul vieții noastre este acela de a trece de la chipul lui Dumnezeu la asemănarea cu El prin har, credință și fapte bune.

Dar Satana ne-a amăgit și ne-a distras de la acest scop prin iluzia cunoașterii. Prin cunoașterea oferită de Satan ne-am pierdut ca omenire în iluzie. Am ieșit din interior și ne-am îndreptat spre exterior. În loc să privim în noi, am ajuns să privim și să căutăm în exteriorul nostru pe Dumnezeu. Dar El nu se află în exterior, pentru că exteriorul este o iluzie. ci în interiorul nostru, în inima noastră. (Luca 17, 21)

„Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.” (Matei 13, 44) Țarina este inima omului. „Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17, 21)

Ne pierdem viață căutând să înțelegem iluzia și ne umplem mintea de teorii despre crearea universului și a omului. Și credem că suntem mai cunoscători decât înaintașii noștri. Dar ne amăgim pe noi înșine. Oamenii au ajuns să-l caute pe Dumnezeu în iluzie și pentru că nu-l pot găsi și-au creat idoli la care să se închine. Acum omenirea așteaptă mântuirea din iluzie, din cosmos, de la extratereștri. Iar extratereștri sunt vechii zei. „Zeii neamurilor sunt demoni.” (Psalmi 96, 5)

Alții în nebunia lor se cred deja zei nemuritori și nădăjduiesc că vor trăi veșnic în iluzie (universul virtual), dar sunt incapabil să înțeleagă că și-au creat propriul iad.

Inteligența artificială va fi Fiara apocaliptică „însuflețită” prin care Lucifer va căuta să controleze omenirea și lumea materială (iluzia). Și cine va refuza să se închine Fiarei va fi ucis. (Apocalipsa 13, 15)

Suntem martorii unui război spiritual, în care miza nu o constituie bani, averile, teritoriile, puterea sau slava, ci sufletele oamenilor. Lucifer nu are nevoie de bani, averi, teritorii, putere sau slavă. Acestea sunt momelile cu care amăgește pe cei care acceptă să-i slujească. El are nevoie de sufletele noastre. Dar nu poate câștiga sufletele oamenilor decât prin trădarea oamenilor, așa cum Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost trăda de Iuda. Lucifer nu are putere creatoare, de aceea are nevoie de oameni care să-i slujească și să creeze pentru El închisoarea sufletelor.

Toată cunoașterea aceasta despre iluzie (universul material) și toată tehnologia sunt de inspirație luciferică, dar lagărul digital este creat de oameni pentru oameni.

Sistemul de control total despre care tot auzim și-l vedem implementându-se pas cu pas la nivel mondial, Agenda 2030 a ONU, marea resetare a satanistului Klaus Schwab, noua ordine mondială și guvernul mondial sunt toate controlate de Lucifer și demonii săi.

Indentitatea digital, portofelul digital și sistemul de evidență biometrică a omenirii sunt toate sunt controlul luciferic. Dar câți înțeleg acest lucru? Câți pot înțelege că nu pot pretinde că rămân credincioși lui Dumnezeu, acceptând să se înregistreze în sistemul luciferic de control total?

Domnul a spus: „nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?”, și cu toate acestea oamenii în loc să caută întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui, aleg să aștepte mancare, băutură și îmbrăcăminte de la sistemul luciferic, adică de la Lucifer.

Părinții filocalici ne învață că Hristos stă ascuns în porunci. Îl putem simți doar în măsura în care împlinim poruncile.

Deși Domnul a spus: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.” (Matei 11, 29-30), totuși oamenilor li se pare greu să împlinească poruncile. De ce? De unde vine această greutate? Ce este această greutate?

Doamne, luminează-mă să găsesc răspunsul.

Dar care sunt poruncile?

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27). Căci „mai mare decât acestea nu este altă poruncă.” (Marcu 12, 31) Așadar toate celelate porunci sunt incluse în această poruncă.

Și care sunt celelalte porunci? Vom vedea că toate au legătură cu aproapele.

„Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.” (Luca 6, 37)

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc.” (Matei 5, 44)

„Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.” (Matei 5, 39-42)

Să fim atenți la acest ultim citat. Prin aceste cuvinte Domnul ne îndeamnă să nu răspundem la provocări și nici să provocăm.

Ne este greu să împlinim aceste porunci pentru că întră în contradicție cu tot ce ne învață lumea de mici. Educația pe care o primim din copilărie este una materialistă, care intră în contradicție cu învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. Suntem învățați de mici să gândim în mod egoist și să fim mereu în competiție cu ceilalți, după principiul: ori eu, ori tu.

Deși suntem botezați, deși suntem creștini care ne rugăm, postim și mergem la biserică, totuși gândirea noastră nu este creștină, ci materialistă. Așa am ajuns să trăim dedublați, cu o viață dublă, ne considerăm creștini, dar trăim ca și cu Dumnezeu nu ar exista.

Putem ieși din această stare doar prin pocăință, prin schimbarea felului de a gândi și a ne comporta. Primul pas este conștientizarea, să conștientizăm starea în care ne aflăm, să recunoaștem eroarea în care ne aflăm. Să recunoaștem că prin faptele noastre de zi cu zi suntem departe de Dumnezeu, cum fiul risipitor s-a despărțit de tatăl său. Al doilea pas este luarea hotărârii de schimbare a minții, al treilea cel de trecere la acțiune. Și acesta este cel mai greu. Aici se împotmolesc cei mai mulți. Conștientizează starea, doresc să se schimbe, dar nu trec la acțiune. Le vine greu să renunțe la confortul cu care s-au obișnuit. Asta ne ține pe loc.

Confortul, fizic și emoțional, este cel ne împiedică să urmăm poruncile.

Așadar, până nu renunțăm la confort și la frica de a pierde confortul, nu vom putea să ne lepădăm de sine, să ne luăm crucea și să-I urmăm lui Hristos (Matei 16, 24), rămânem prinși în iluzie.

Toate dorințele noastre sunt îndreptate spre exterior; chiar valorile spirituale tot în exterior le căutăm. Le căutăm unde nu le putem găsi.

Ne este greu să ne despărțin de lume (iluzie) pentru că o confundăm cu adevărata realitate, care nu este materială, ci spirituală. De aceea nu putem urma poruncile Domnului, pentru că nu renunțăm la iluzie (lume). Uităm că scopul vieții noastre este dobândirea asemănării cu Dumnezeu.

Mi-am petrecut viața căutând să pătrund tainele acestei lumi, și recunosc că a fost o pierdere de timp. Și după atâta chin am aflat doar teorii peste teorii, fără a ajunge să cunosc cu adevărat tainele acestei lumi prin experiență. Cunosc lumea doar în măsura în care am ajuns să mă cunosc pe mine.

„Cunoaște-te pe tine însuți”, spunea Socrate, și astfel vei cunoaște lume. Da, cunoaștem lumea doar prin cunoașterea de sine. Ce înseamnă asta? Înseamnă că răspunsul trebuie căutat în interiorul nostru, nu în exterior.

Ce taine mari!

Cu cât te cunoști mai bine cu atât înțelegi că realitatea exterioară în care trăiești este creația propriei tale minți. Realitatea în care trăim este una pur subiectivă, este creația gândurilor și a cuvintelor noastre. Și fiecare trăiește în propria lui realitate subiectivă, așa cum și-o crează prin gândurile și cuvintele sale. Iată de ce este atât de important ce gândim și ce vorbim.

Împlinirea poruncilor cere un anumit mod de a fi. Prin împlinirea poruncilor, noi ne creăm realitatea cea mai bună, cea mai plăcută, care ne permite să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu.

Dumnezeu și împărăția Sa sunt una. De aceea, a fi în împărăția lui Dumnezeu înseamnă a fi în Dumnezeu și cu Dumnezeu.