Fenomenul de grupare dovedeşte întregul concept teomatic
Atunci când modelele teomatice sunt testate de computer într-o manieră ştiinţifică, gruparea sau concentrarea numerelor ar fi imposibilă, dacă teomatica nu ar exista.
Fenomenul de grupare, statistic vorbind, este uimitor şi total miraculos. Această carte consacră un întreg capitol unei discuţii despre aceasta (capitolul 12).
Fenomenul de grupare dovedeşte ştiinţific întregul concept teomatic. Dacă comunitatea ştiinţifică a lumii ar şti despre aceste descoperiri, le-ar studia şi le-ar înţelege, asta ar schimba pentru totdeauna lumea în care trăim.
[Dar nu se dorește studierea acestui subiect întrucât ar zdruncina din temelii așa-zisa știință „exactă” și „pozitivă”, care se fundamentează pe materialism și respinge orice formă de spiritualitate.]
De asemenea, este important de subliniat că doar un aspect al teomaticii se manifestă prin fenomenul de grupare. Pentru ca teomatica să funcţioneze corect şi tiparele să există cât de cât, fiecare cuvânt trebuie să aibă o valoare exactă şi precisă. Fiecare valoare numerică trebuie să fie perfectă şi potrivită; nu poate varia cu unul sau două numere.
PASUL 5: Gramatica limbilor ebraică şi greacă
Până acum am parcurs patru paşi: (1) codurile numerice teomatice, (2) fiecare cuvânt şi frază având propria sa valoare numerică, (3) multipli şi (4) grupuri.
Pasul 5 este lung şi dificil (în Teomatica II este oferită o discuţie mult extinsă). Există o serie de factori cu privire la limbile ebraică şi greacă care sunt importanţi de înţeles.
Ebraica veche
Ebraica este una dintre cele mai vechi limbi existente. Provine din grupul de limbi semitice. Cuvântul semitic este derivat din Sem, numele unuia dintre fiii lui Noe după potop. Ca limbă a Vechiului Testament, ebraica a evoluat lent şi a rămas practic neschimbată de mii de ani. O versiune mai modernă a limbii ebraice este limba oficială a Israelului.
Ebraica este o limbă frumoasă. Este, de asemenea, un limbaj destul de simplu în structura sa. Pentru cei care tocmai încep să înveţe ebraica, formele literelor şi modul de pronunţie poate fi oarecum intimidant. Este nevoie de un anumit efort pentru a învăţa elementele fundamentale. După cum am menţionat anterior, în ebraică se citeşte „invers”, de la dreapta la stânga, opus modului în care se citeşte limba engleză.
Ebraica este o limbă consonantică. Este unic prin faptul că nu are vocale scrise. Deoarece ebraica nu are vocale, nimeni nu ştie cu siguranţă cum au fost pronunţate cuvintele în timpurile biblice. Cei care trăiau în Israelul antic ştiau pur şi simplu cum ar trebui să sune cuvintele în mod tradiţional.
Greaca antică
Limba greacă a Bibliei provine dintr-un grup de limbi numite indo-europene sau indo-germanice. Spre deosebire de ebraică, greaca este mai dinamică şi a fost întotdeauna într-o stare de schimbare şi evoluţie. În procesul istoric, a trecut de la (1) starea sa primitivă, la (2) greacă clasică (greaca lui Platon şi Socrate), la (3) greaca elenistică (timpul Bibliei), la (4) greaca bizantină şi, în sfârşit, la (5) greaca modernă, care este vorbită astăzi în Grecia.
Interesul nostru constă în greaca elenistică, care este greaca folosită în timpurile biblice. În trecut, savanţii fuseseră nedumeriţi de limba greacă a Noului Testament pentru că are unele caracteristici foarte unice. Mulţi oameni de-a lungul secolelor s-au referit la el drept „limbajul Duhului Sfânt”.
Totuşi, mai târziu investigaţiile au dezvăluit că limba greacă a Noului Testament era o formă de „greacă comună” folosită de oamenii din vremea lui Iisus. Acesta este motivul pentru care este cunoscut în prezent ca greaca koine, care înseamnă „greacă comună”. Era o limbă rar folosită în scris şi era în mare parte o limbă vorbită sau de stradă.
În realitate – două limbi cereşti
La începutul capitolului 1, am afirmat că, pentru ca teomatica să fie posibilă, „Dumnezeu a creat două limbi „cereşti” – ebraica şi greacă – şi le-a plasat fără să se ştie în cultura umană şi în cele din urmă în vocabularul Bibliei”. Foarte simplu:
Fiecare cuvânt din Biblie a fost conceput de Dumnezeu, din veşnicia trecută, pentru a face parte dintr-o structură gramaticală foarte organizată şi sistematică. Trebuia să aibă o ortografie exactă care a fost predeterminat înainte ca cuvântul să evolueze vreodată şi să fie folosit în cultura umană. Trebuia să aibă o ortografie precisă cu combinaţia corectă de litere, astfel încât aceste litere s-ar aduna toate la o valoare numerică exactă şi predeterminată; dar la fel de important, trebuia să aibă şi sens, din punct de vedere lingvistic, prin urmarea „regulilor” corespunzătoare structurii gramaticale.
Dar acesta a fost doar începutul. Dumnezeu nu numai că a dat fiecărui cuvânt o ortografie exactă cu valoarea sa numerică adecvată, ci a trebuit să se gândească şi cum şi unde acel cuvânt ar fi plasat şi încadrat în text – alături de celelalte cuvinte de pe ambele părţi ale acestuia şi cu ortografia şi valorile lor numerice exacte. Nu doar cuvinte, dar frazele şi toate părţile acestora trebuiau să se adună până la numerele potrivite.
După cum vom vedea, devine atât de complicat încât este îndoielnic că există computere, cel puţin pe acest pământ, capabil să elaboreze complexităţile matematice necesare pentru a pune împreună gramatica, cuvintele şi cuvintele adiacente, cu adevărul spiritual şi totul perfect din punct de vedere numeric. Veţi vedea acest fapt demonstrat.
Bibliografie
Del Washburh, The Original Code in the Bible, 1998.
