Tema: despre Maica Domnului, maica noastră a tuturor și despre post
Sf. Părinți Ioachim și Ana au crescut-o pe Prunca Maria până la vârsta de 3 ani. Apoi au dus-o la templul din Ierusalim, pentru a fi închinată lui Dumezeu, după făgâduința pe care au făcut-o încă înainte ca Fecioara Maria să se nască. A fost condusă cu mult alai de către cunoșcuți până la Ierusalim.
Prunca Maria a intrat în templu până în Sfânta Sfintelor, acolo unde intra doar arhiereul o dată pe an.
A rămas la templu până la vârsta de 12 ani, când a fost încredințată spre pază și ocrotire bătrânului și dreptului Iosif.
Să păstrăm cu multă grijă postul așa cum au rânduit Sf. Părinți. Căci astăzi avem nevoie de post mai mult decât în trecut.
Prin post ne curățim trupul și sufletul. Dar să postim nu numai de mâncare, ci să postim cu toate simțurile noastre. Postul este perioada în care ne amintim de datoriile noastre creștinești.
Să unim postul cu rugăciunea și cu milostenia. De asemenea, se cuvine să ne spovedim și să ne împărtășim cu Sf. Taine.
Să iertăm tuturor toate, și să împlinim poruncile Domnului.
Îți prisosește ceva? Dăruiește celor ce au nevoie. Milostenia acoperă mulțime de păcate.
Tot ce am adunat sunt darurile lui Dumnezeu.
Diavolul caută să ne dezbine și să nu mai fie cale între frate și frate, între vecini.
Să dovedim credința noastră prin fapte. Binecuvântați pe cei ce vă bestemă, faceți bine celor ce vă fac rău și rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc. Să fim mulțumitori și recunoscători pentru toate.
Trăim într-un colț de raiul sădit în Edem așa cum se menționează în Cartea Facerea. Moise a numit-o țara Havila, cea locuită de avii, pomeniți de Homer în Iliada, cântul XIII..
Multumesc, Parinte.
Doamne ajuta. Asta noapte am stat pana la 4 dimineata si am citit aproape jumatate din cartea trimisa „Am vazut sfarsitul lumii”. Multumesc foarte mult.
Pentru putin, Parinte. Dela mine putin, de la Dumnezeu mult. Doamne-ajuta .