Gânduri despre terapia prin frecvențe (I)

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Studiez tehnicile terapeutice de peste 40 de ani. Încă de la începutul acestei cercetări am aflat despre terapia prin muzică, sau prin sunete. Și mi-am adus atunci aminte de terapia prin muzică, sau prin sunete, prin care David trata pe regele Saul atunci când suferea, se pare, de o formă de criză nervoasă, sau chiar de o posedare demonică (I Regi 16, 23).

Studind fizica am înțeles că radiațiile electromagnetice (CEM) au efect, pozitiv sau negativ, asupra materiei vii. Apoi am aflat despre cercetările întreprinse de CIA și alte servicii secrete pentru controlul minții (mind control). În această direcție există zeci de studii care descriu influența CEM asupra materiei vii. Multe dintre ele sunt legate de radiațiile de microunde, mai ales 4G, 5G și alte noi tehnologii.

Când pui toate aceste informații cap la cap, iese în evidență faptul că frecvențele au efect asupra materiei vii.

Multe dintre rezultatele acestor cercetări încă sunt păstrate secrete, întrucât sunt folosite ca arme de control al maselor sau arme așa-zis non-letale. Pe de altă parte, din motive financiare, și nu numai, efectele negative ale CEM sunt ținute secrete și negate, în timp ce despre efectele pozitive ale terapiei prin frecvențe nu se publică nici un studiu oficial.

Sigur, în această direcție motivul principal este cel financiar al industriei farmaceutice, care nu are nici un interes să promoveze terapii alternative alături de medicina alopată și tratarea simptomelor prin medicamente de sinteză, adică prin chimicale.

Pentru marea majoritate a creștinilor, aceste informații, despre terapia prin sunete, sunt puțin cunoscute, mai ales că informațiile disponibile provin mereu din surse new age. Acest fapt lasă impresia că terapia prin sunete, sau prin frecvențe este ceva ce ține strict de domeniul ocult, magic și new age, incompatibilă cu spiritualitatea creștină.

Așadar, se ridică întrebarea: este compatibil acest mod de terapie prin frecvențe cu spiritualitatea noastră creștină? La această întrebare voi încerca să răspund.

Dacă muzica este folosită de zeci de ani în scopuri de control mental, mai ales muzica rock și heavy metal, atunci de ce n-am putea folosi muzica și vibrațiile, în mod conștient, pentru tratarea suferințelor trupești și sufletești, fără a scoate din calcul terapia spirituală. Nu este vorba de a ne limita la tratarea trupului și a sufletului doar prin frecvențe, așa cum folosirea medicinei alopate nu exclude viața spirituală, duhovnicească.

Este un domeniu mai puțin abordat, deși ar merita mai mult studiat.

Rudolf Steiner a fost teosof, antroposof, membru al O.T.O., Mystica Aeterna și alte ordine oculte satanice. Cu toate acestea, el a afirmat cu mai bine de 100 de ani în urmă, că la vremea sa era mai greu de a fi uman decât în urmă cu 100 de ani. El afirma că este nevoie de o viață spirituală mult mai intensă pentru a putea rămâne umani și aceasta datorită CEM artificiale, create de rețele electrice și comunicațiile radio, la care astăzi se adaugă comunicațiile 5G, wifi, cele de scanare prin satelit și altele asemenea.

Dacă pe vremea lui era tot mai greu să rămâi uman datorită înfluenței negative a acestor CEM, cu atât mai mult astăzi nouă ne este și mai greu să rămânem umani în această mare de radiații electromagnetice.

Tot el spunea că se va inventa un „vaccin” prin care sufletul și spiritul vor fi separate de trup, iar oamenii vor deveni automate, un fel de zombie, inteligenți, dar rupți total de ce înseamnă viață și simțire spirituală. Sigur, pe lângă „vaccinuri” putem adăuga efectul negativ al celorlalte medicamente chimice. Cu siguranță, multe din ele ne afectează nu numai trupul ci și sufletul.

Așa cum frecvențele sunt folosite în sens negativ pentru controlul mental și emoțional al oamenilor, de ce nu am putea folosi aceleași principii fizice în sens pozitiv, adică să folosim vibrațiile pentru a ne trata trupul și sufletul, stările emoționale, în loc să folosim chimicale, care au o mulțime de efecte adverse și nici nu vindecă?

Citește și alte articole:

Acest articol a fost publicat în sanatate, tehnologie și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *