Tema:despre luarea crucii și urmarea lui Hristos și despre viața cea veșnică
Hristos, astăzi, prin cuvintele Sf. Evanghelii, ni se adresează nouă tuturor.
„Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”
– „oricine” – adică toți suntem chemați. Dumnezeu ne cheamă pe toți la viața veșnică;
– „voiește” – adică face apel la voința noastră liberă de a alege;
– „să se lepede de sine” – adică de voi sa proprie contrară voii lui Dumnezeu, înseamnă lepădarea de egoul nostru care este o iluzie, o închipuire despre noi înșine;
– „să-și ia crucea” – adică să-și asume viața cu toate ale ei, bune și rele, bucurii și osteneli.
Toți suntem chemați să-l urmăm pe Hristos, dar pentru a putea face acest lucru, mai întâi trebuie să alegem această cale, apoi să ne lepădăm de egoul nostru, să-și asume viața așa cum este, fără să reacționeze, ci să acționeze precum apa și așa va putea să-L urmeze pe Hristos.
Nu suntem ceea ce cred și spun alții despre noi, ci suntem definiți de faptele noastre. Nu ești ceea ce ai, nici titlurile sau funcțiile pe care le deții.
Vei învăța care sunt sensurile Sf. Cruci, adică ce înțelegem prin Sfânta Cruce.
Predică la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 2023
Prezint mai jos Mesajul adresat de Monseniorul Carlo Maria Viganò participanților la Turneul pentru Redeșteptarea Americii – 14 octombrie 2023.
Subscriu la tot ceea ce afirmă Carlo Maria Viganò.
Dragi prieteni,
Lăudat fie Iisus Hristos!
Îngăduiți-mi să mă adresez mai întâi vouă tuturor ca să vă mulțumesc pentru mărturia pe care o dați compatrioților voștri americani.
Deșteptarea conștiințelor este primul pas spre eliberarea de conducătorii distrugători care au ocupat prin uzurpare cele mai importante locuri în instituțiile naționale și internaționale.
Deoarece deschiderea ochilor și privirea în față a realității sunt esențiale pentru a înțelege ce se petrece cu adevărat, pentru a denunța Puciul Globalist și a redescoperi suveranitarea națională și libertățile fundamentale care v-au fost confiscate.
În acești ultimi ani, ați fost martori ai unei schimbări radicale a societății.
O schimbare pusă la cale de persoane care nu au fost alese de nimeni, ci impuse de lideri trădători.
Statele Unite ale Americii, la fel ca numeroase alte țări ostatice ale Agendei 2030, se confruntă cu o criză foarte gravă: inflație, criză migratorie incontrolabilă și auto-indusă, trafic de ființe umane și de copii, criminalitate endemică și slăbire a forțelor de ordine, liberalizarea criminalității și impunitatea, degradarea generalizată a societății, droguri noi care îi distrug pe cei care le iau, aberațiile ideologiei progresiste, agenda LGBTQ+ impusă în școli, discriminarea împotriva albilor.
Și încă: războiul împotriva președintelui Donald Trump, frauda electorală de la alegerile precedente, planurile Marii Resetări care par să se desfășoare fără probleme și gaura fără fund a finanțării și ajutorului militar care urmăresc să prelungească războiul din Ucraina, ascunzând astfel infracțiunile familiei Biden și ale Democraților.
Nu în ultimul rând, un nou scenariu de război foarte îngrijorător în Orientul Mijlociu.
Acest asediu pe multiple fronturi are toate caracteristicile unui război neconvențional, cu mult mai devastator decât un conflict armat.
Această pătură conducătoare vrea să ne facă să credem că schimbările la care ne obligă, fără a avea nici o legitimitate democratică, sunt pentru binele nostru.
Acest proces, aparent inexorabil, a fost plănuit cu zeci de ani în urmă, iar cei care îl doresc și îl aplică aparțin lobby-urilor vădit anticreștine și antihristice.
Divorț, avort, eutanasie, „tranziție de gen”, pedofilie, corupție morală, „anularea culturii” („cancel culture”), imigrație și crize manipulate, eradicarea orice formă de moralitate creștină din societățile noastre și sărăcirea deliberată a populației și favorizarea unui război civil.
Obiectivul lor este să ne dezbine, să ne asmută pe unii împotriva celorlalți și să ne vadă luptându-ne unii cu alții, ca să nu ne unim și să luptăm împotriva LOR.
În sfârșit, tot acest haos servește ca pretext pentru a reprima manifestațiile față de noile restricții.
Această pătură subsersivă dorește cu orice preț să ne facă să credem că nu există alternativă, că crizele pe care ei le provoacă – farsa pandemică, urgența climatică, criza energetică și de apă, războaiele prin procură – sunt ireversibile și inevitabile.
Astăzi, știm că nu este așa. Avem capacitatea de a evada din acest Iad pe Pământ, dar nu o putem face decât dacă înțelegem două lucruri importante și legate între ele.
Primul: globaliștii sunt categoric foarte bine organizați și dispun de resurse economice uriașe. Dar sunt foarte puțini, iar membrii acestei pături tiranice au un nume și un chip, începând cu clanurile Rothschild și Rockefeller, cu Bill Gates, George Soros și Klaus Schwab.
Toate bogățiile și profiturile lor provin din exploatarea popoarelor și din complicitatea liderilor corupți și vânduți.
Și aici, numele sunt cunoscute: numeroși oameni politici și reprezentanți ai principalelor instituții din diferite țări au participat la programul „Young Global Leaders for Tomorrow„, o școală subversivă, condusă de Forumul Economic Mondial.
Prin ce acești reprezentanți ai organizațiilor supranaționale, al căror scop este propria îmbogățire și subjugarea noastră, se deosebesc de Mafia?
Și ce ne împiedică să ne revoltăm împotriva lor în același mod în care ne-am revolta împotriva capilor mafioți?
Al doilea lucru important care nu trebuie uitat este că, în această bătălie spirituală, elita globalistă, oricât de puternică ar putea părea, i se supune Satanei, Vrăjmașului, cel care a fost un ucigaș de la început – în timp ce Noi, Oamenii, cu toate slăbiciunile noastre, stăm alături de Atotputernicul Dumnezeu.
Oare credem noi că stăpânul lor, Satana, este mai puternic decât Dumnezeu?
Domnul nostru Iisus Hristos, Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu, s-a întrupat și a înfruntat Patimile și Moartea pe cruce tocmai pentru a zdrobi lanțurile păcatului și ale morții cu care Satana ne ține prizonieri.
Prin Mântuire, am fost răscumpărați din robia diavolului și, prin Har, primim un ajutor supranatural pentru a duce bătălia sfântă împotriva Vrăjmașului omenirii.
Dacă înțelegem că victoria a fost deja câștigată și că Dumnezeu este CU ADEVĂRAT Atotputernic, înțelegem și că ne situăm de partea Domnului și luptăm cu El împotriva dușmanilor Lui și ai noștri și ne vom bucura de victorie.
Întrebarea nu este dacă Dumnezeu îl va învinge pe Satana – victoria Lui este sigură deoarece Satana a fost deja învins pe Cruce.
Întrebarea este dacă dorim să învingem alături de Dumnezeu sau să fim înfrânți inexorabil alături de Satana.
Dumnezeu Atotputernicul ține în mâinile Lui soarta lumii. El este Domnul, Cel care dă Viață.
Trebuie să I ne supunem Lui și numai Lui, deoarece este un Părinte bun, care ne vrea binele, în asemenea măsură încât ne-a dat viața unicului Său Fiu.
Trebuie să credem numai în Dumnezeu, deoarece El este Adevărul și nu ne înșală niciodată!
Ieșiți în față, pentru numele lui Dumnezeu! Evadați din acest circ infernal pus la cale de criminali distrugători care ne doresc moartea!
Nu lăsați ca înșelăciunea acestei Case a Ororilor să devină o realitate distopică!
Nu vă lăsați ucise trupurile și sufletele de cei care detestă tot ce e Bun, Adevărat și Frumos pentru că este o imagine a lui Dumnezeu și a Măreției Sale!
Acționați și ridicați-vă!
Deșteptați-vă, dragii mei prieteni!
Treziți-vă din somnolența voastră și redescoperiți mândria de a fi slujitorii Binelui, știind că Dumnezeu este alături de voi și că, oricât de puternici ar putea părea dușmanii Lui și ai noștri, El a câștigat deja.
Dar El vrea ca noi toți să ne implicăm în această bătălie duhovnicească pentru ne face pe toți părtași la victoria Lui și la triumful Lui.
Tema:chemarea la desăvârșire și despre iubirea de vrăjmași
Noul Testament este manualul nostru de viață. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat un manual de viață cu învățăturile și povețele pe care, dacă le urmăm putem dobândi viața veșnică. de aceea este important să citim cât mai des Noul Testament.
Dumnezeu ne arată calea și cum putem ajunge asemenea cu Dumnezeu, prin har și fapte bune.
„Precum voiți să vă facă vouă oamenii faceți și voi asemenea”. Dacă am asculta măcar această simplă regulă, viața noastră s-ar schimba total.
Dumnezeu ne cheamă pe toți la desăvârșire. Să facem bine tuturor. Să iubim și pe vrăjmașii noștri, nu pentru că suntem de acord cu faptele lor, ci ca să ne eliberăm inima.
Când dai cu împrumut, eliberează-te de tot stresul și grijile, pentru că Dumnezeu este creditorul nostru.
Dacă vrem să ne asigurăm averea, să împărțim cele ce ne prisosesc celor care au nevoie. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și celelalte se vor adăga vouă.”
Milostenie înseamnă dăruire și iubire. „De Mă iubește cineva păzește poruncile Mele.” Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci să împlinim poruncile Lui. Prin milostenie acoperim mulțime de păcate.
Să arătăm credință nestrămutată în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Să fim mulțumitori și recunoascători pentru darurile primite zilnic de la Dumnezeu.
Ce semeni aceea culegi. Noi ne scriem viitorul! Ceea ce facem astăzi determină ce vom trăi mâine.
Tema: despre milostivirea lui Dumnezeu față de noi oamenii și despre minuni
Află cum putem aplica în viața noastră învățăturile Sf. Scripturi. Fiecare cuvânt din Sf. Scriptură este plin de înțelesuri duhovnicești.
Să avem grijă de părinții noștri când ei ajung la bătrânețe. Să nu-i trimitem niciodată la azil, ci să avem grijă de ei.
Ce este moartea pentru noi creștinii?O simplă trecere. O trecere de la cele trecătoare la cele veșnice, de la osteneală la odihnă, de la întuneric la lumină și de la umbră și vis la adevărata realitate. Să nu ne temem de moarte! Când nu-ți este frică de moarte nimeni nu te mai poate înfricoșa. Nimeni nu te mai poate înrobi sufletește și nu te mai poate controla prin frică.
Dumnezeu ne-a dat această viață pentru ca să ne pregătim pentru viața cea veșnică. Mulți vor să uite de moarte, dar Sf. Părinți ne-au învățat așa: „Adu-ți aminte de moarte și în veac nu vei păcătui”. Viața aceasta este trecătoare. Și este bine să ne pregătim din timp pentru această trecere, ca să fim gata să trecem cu pace și bucurie din această viață.
Să nu uităm că nu luam cu noi din această lume nimic din cele materiale. Cu mâinile găale am venit pe lume și cu mâinile goale vom pleca. Luăm cu noi doar faptele noastre, bune sau rele.
Să ne adunăm comoară în cer, nu aici pe Pământ. Să căutam mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și celelalte de care avem nevoie se vor adăuga nouă.
Cum ne putem pregăti pentru viața veșnică?Prin împlinirea poruncilor. Care?Prin iertare. Iartă tuturor toate. Iartă și vei fi iertat. Nu judeca ca să nu fii judecat.
Binecuvintează pe cel care te blestemă. Fă bine celor care îți fac rău. Roagă-te pentru cei ce te prigonesc.
Să nu urâm pe nimeni, nici pe cei care ne prigonesc. Să ne rugâm pentru ei. Să ne rugăm pentru toți și să ne ferim de emoțiile negative. Indiferent ce se va întâmpla, să nu-ți fie frică de nimic. Dacă credem în viața vașnică, să nu ne temem de nimic.
Se va încerca din nou să fim înfricoșați cu noi pandemii. Și se va încerca să fim convinși să acceptăm injectarea cu otrăvuri. Dacă te otrăvește cineva cu forța, este martir, însă dacă te otrăvești singur, atunci este sinucigaș.
Să țineți minte două lucruri: 1. nu vă injectați cu otrăvuri și 2. nu acceptați identitatea digitală au documumentele biometrice.
Nu există mântuire înafară de Iisus Hristos. Căci dacă ar fi existat o altă cale de mântuire, atunci nu ar mai fi fost necesar să se întrupeze Fiul lui Dumnezeu și să pătimească pentru noi și să fie răstignit pe cruce.
Nu există mântuire înafară de Biserică. Biserica este trupul lui Hristos, iar Hristos este capul Bisericii. Biserica este a lui Hristos, nu a oamenilor, nu a patriarhilor, sau a arhiereilor sau a preoților.
Dumnezeu a trimis pe Fiul lui Dumnezeu ca să mântuiască lumea din moarte.
Reținem că Hristos S-a jertfit pentru mântuirea întregului neam omenesc.
Nu există mântuire înafară de Biserică. De ce? Pentru că aici în Biserică a rânduit Dumnezeu să primim harul Său prin Sfintele Taine ale Bisericii și prin toate rugăciunile care se săvârșesc în ea.
Ne mântuim prin harul lui Dumnezeu, prin credință și fapte bune.
„Aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17, 3)
Să nu ne temem de moarte. Nu depinde de noi cât mai trăim pe Pământ, ci de Dumnezeu depinde.
Se va încerca să ne convingă să ne injectăm cu otrăvuri, dar să nu acceptăm sub niciun motiv. Nu mai acceptați toate restricțiile pe care vor să le impună ticăloșii care au ajuns să ne conducă.
Nu primiți identitatea digitală! Nu primiți documentele de identitate biometrice!
„Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25) „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33)
Predică la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 2023
Maica Domnului Maica nostră a tuturor și mijlocitoarea nostră către Dumnezeu. A săvânșit și săvârșește permanent mulțime multă de minuni.
Înainte de grijile noastre lumești și trecătoare se cuvine să ne îngrijim mai întâi de sufletul noastru care este nemuritor. Cum punem face acest lucru? Prin post, rugăciune, milostenie și împlinind poruncile Domnului.
Întâi de toate să iertăm tuturor toate, așa cum nerugăm în rugăciunea Tatăl nostru. De asemenea, să ne aducem aminte de învățătura Domnului nostru Iisus Hristos.
Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Și ce vrei să-ți facă ție oamenii, fă și tu asemenea. Căci cu ce măsură măsori, cu aceea ți se va măsura. (Matei 4, 24)
În încheiere, rețineți două lucruri. Mai întâi, nu vă injectați cu otrăvuri și în al doilea rând nu primiți identitatea digitală sau actele biometrice.
Omul nu trăiește cu mâncare și băutură, ci cu harul lui Dumnezeu. „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care ieșe din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4, 4)
Fiecare cuvânt din Sf. Scriptură este plin de înțelesuri duhovnicești și cu cât citim mai des cuvântul Sf. Scripturi cu atât îl putem pătrunde mai adânc.
– Stăpânul este Dumnezeu;
– via este poporul lui Israel;
– teascul și turnul sunt Legea lui Moise și Templul pe care poporul lui Israel le aveau la îndemână pentru a primi har de la Dumnezeu;
– lucrătorii sunt cărturarii și fariseii;
– plecarea departe înseamnă libertatea dată lucrătorilor, pentru că au avut libertate deplină să asculte sau nu de stăpânul viei;
– slugile sunt profeții Vechiului Testament;
– Fiul stăpânului simbolizează pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru mântuirea neamului omenesc;
– uciderea fiului înafara viei prefigurează uciderea Domnului nostru Iisus Hristos înafara cetății Ierusalim.
Să ne punem nădejdea în Dumnezeu și nu în oameni și diplomație.
În acest articol voi cita dintr-un material pe care l-am primit de curând. Am marcat ca citat doar o parte din afirmații, restul fiind informații despre care am mai scris și cu care sunt întrutotul de acord.
În curând va apărea iarăși pandemia și vor introduce în locul certificatului de vaccinare un card biometric, care se va numi Green Pass. Acest card va fi eliberat de un dispozitiv electronic tip bancomat, care va fi interactiv. Acolo se va elibera pe loc acest card și nu va fi nevoie de nici o altă intervenție. Cel care se va duce să ridice acel card, i se va explica că acest card este securizat pentru a nu fi fraudat prelevându-se date biometrice. Așa că fiecare persoană se va poziționa în fața dispozitivului și va urma pașii pe care aparatul îi va parcurge. La început, aparatul te va ghida cum să-ți poziționezi fața în dreptul ecranului pentru a scana retina, până ce acesta îți va confirma că a fost „ok” , scanându-se datele biometrice ale retinei. Între timp când persoana se apropie cu fața de dispozitiv, un imprimator va pune semnul cu 666 pe frunte, astfel încât nici nu vei simți.
Lângă aparat, sau în cadrul acestuia, este un locaș pentru a preleva datele biometrice de pe amprente. Locașul va fi adaptat pentru mâna dreaptă, astfel încât atunci când ai introdus mâna în dispozitiv se va imprima 666 la încheietura mâinii astfel încât când vei obține acel Green Pass persoană va fi pecetluită.
Pare incredibil, dar să ne amintim că despre această tehnologie de imprimare a semnului Fiarei ne avertiza în urmă cu mai bine de 3-4 decenii PărintelePaisie Aghioritul.
Aparatul va fi autonom și va folosi tehnologie AI pentru că oamenii să nu poată influența funcționarea acestui aparat.
Pe viitor nimeni nu va mai putea circula fără acest Green Pass. Cei care îl vor deține, vor fi privilegiați și vor face tot ceea ce făceau și înainte, iar cei care nu vor deține acest card, vor fi excluși din societate. Aceștia vor fi un fel de „paria” și nu vor avea acces la nimic.
La început va fi opțional, dar curând acest card va fi nelipsit, mai ales pe fondul dispariției banilor cash și a controlului digital și climatic. Atunci acest card va deveni actul internațional de identitate și va deveni obligatoriu. Pentru impunerea acestui card se va trece la echipe de intervenție pe străzi, unde dacă cineva care nu va avea asupra sa acest card, va fi supus cu forța la a-și face unul. Aceste echipe de intervenție vor avea autospeciale care va face posibil punerea semnului pe loc. Aceștia vor scana toate persoanele în filtrele pe care le vor face. Toți indivizii care vor forma aceste echipe, nu vor fi oameni, aceștia vor fi „zombi” (din cei transformați).
Deaspre această fază ne-a avertizat și Otroc Veaceslav. El recomanda oamenilor care nu vor primi acest card să evite să circule pe drumurile principale, întrucât vor fi instituite filtre de control și de marcare cu forța.
Aparatul nu va emite cardul celor nevaccinati! Dar există posibilitatea vaccinării, totodată cu introducerea mâinii drepte în dispozitivul alăturat, astfel că persoana va primi și vaccinul odată cu cardul.
Semnul nu va fi vizibil de la inceput, dar cu timpul acesta va lumina ca un ceas cu cifre verzi luminiscente.
La început cei însemnați vor purta șepci, ori breton, iar mâinile le vor acoperi cu mânecile de la îmbrăcăminte. După o vreme văzând că aproape toți vor avea semnul, oamenii nu se vor mai rușina și vor purta semnul la vedere. Acești însemnați, la început vor mai fi oameni, până ce tehnologia vaccinului se va cupla cu semnul, dar când se va întâmpla ca această tehnologie să fie conectată în stadiul final, atunci din corpul transformat va extras sufletul și persoana însemnată va fi un simplu recipient, care va aștepta un suflet pereche să preia acest corp.
Rudolf Steiner afirma în urmă cu peste 100 de ani că se va inventa un „vaccin” care va separa sufletul și spiritul de corp, iar oamenii vor deveni „automatoni”, adică zombi. Octroc Veaceslav spunea că demonii, deghizați în extratereștri, vor invita oamenii să intre în niște cabine pentru a se vindeca de orice boală, inclusiv de cancer. Însă cei care se vor lăsa amăgiți de aceste promisiuni, vor intra oameni și vor ieși zombi.
Toată tehnologia implantată în corpul oamenilor este fi demonica. Ea transformă corpul uman într-un corp hibrid, care va va permite demonilor să posede trupurile respective. Astfel că demonii vor ieși din iad și vor prelua corpurile oamenilor.
Îmi aduc aminte de o profeție a Sfinților Părinți din pustia Nitriei, Egipt, care, cugetând la modul lor de viețuire, spuneau așa: „Noi am ajuns la jumătate din măsura Părinților noștri. Ei au luptat cu demonii în chip nevăzut, dar în vremurile de pe urmă oamenii vor lupta cu demonii în chip văzut.”
Nimeni până acum nu și-a pus întrebarea de ce au nevoie demonii de corpurile oamenilor, pentru ca până acum nu realiza că este posibil așa ceva, dar demonii au creat o tehnologie unică prin care vor transforma „înălțarea” în trup a omului și o va produce tehnologic. Astfel corpurile celor însemnați se vor transforma devenind nemuritoare și vor fi folosite de demoni în lupta cu Hristos, de la Armaghedon. Demonii nu pot lupta cu Hristos în duh, dar în corpuri de oameni transformați, vor forma o armată de temut.
Și această informație pare incredibilă, dar să ne aducem aminte de profețiile Sf. Părinți făcute cu sute de ani înainte de vremurile noastre. Ei spuneau că oamenii vor dori să moară și nu vor putea.
„Cei care credeți că vaccinații nu au comis un mare păcat, vă înșelați amarnic! Vaccinații și-au lepădat liberul arbitru odată cu acceptare vaccinului. Toate acele hârtii semnate, de acord cu vaccinul, au fost, renunțarea la liberul arbitru. Nu numai atât! Cei vaccinați, prin serul introdus au pierdut și controlul de a refuza semnul, iar prin tehnologie vor putea fi controlați. Așa că toți vaccinații vor fi primii la cozile acestor aparate de eliberat carduri. Ei vor primi comenzi de la Stăpânul lor (Satan) ca să se ducă la aceste aparate.”
De aceea Dumnezeu a urât atât de mult semnul Fiarei, pentru că cel care renunță la corpul său și-l va da demonilor, va ajuta la construirea armatei demonilor.
„Cei nevaccinati și nepecetluiți vor avea persecuții inimaginabile. Toți cei însemnați vor porni împotriva lor. Aceștia la început va face tot posibilul ca să-şi convingă apropiații să accepte vaccinul și cardul, după un timp, mulți se vor lepăda de tot și vor fugi prin păduri și prin pustiități, aceștia se vor constitui în grupuri mici, formând comunități. Toți aceia care vor pleca, vor fi protejați de îngeri, ei vor fi nevăzuți pentru ochii celor însemnați. În aceste timpuri se vor desfășura cei șapte ani de pedepse apocaliptice, care se pare, că deja au început.”
Venirea așa-zișilor extratereștrii va juca un rol decisiv în aceste timpuri. Aceștia nu sunt decât demoni, care vor veni în fața oamenilor ca salvatorii Pământului. Ei se vor da drept apărătorii pământului și vor spune că au venit într-un moment crucial pentru a salva Pământul de o invazie a unor extratereștri răi, prezentând pe Hristos și armatele de îngeri ca fiind extratereștrii invadatori.
Ei vor purta război în Cer și pe pământ cu aceștia și Arhanghelii Mihail și Gavril îi va învinge și îi va trimite pe pământ.
„Toate aceste înșelări au fost posibile cu ajutorul educației din școli, mass-media și toate filmele. Ne-au educat să credem că trăim pe un pământ sferic care se plimbă printr-un univers plin de planete cu civilizații extraterestre care pot fi … și rele. De aceea prin educarea noastră s-a clădit un concept futuristic neadevărat, dar care îi va ajuta ca să ascundă venirea lui Hristos ca fiind a unor extratereștrii. Pământul nu este nici sferic și nici nu se plimbă bezmetic prin așa-zisul „univers”, el este static și este un habitat construit de Dumnezeu, ca noi oamenii să ne dezvoltăm spiritual și nu material până ce evoluția noastră va atinge un apogeu care va transforma corpul muritor, într-unul nemuritor. Suntem prima etapă de dezvoltare și dacă nu alegem corect, sufletul nostru nu va putea fi îndumnezeit și va fi atras de focul veșnic care se află în interiorul acestui habitat, numit Pământ. ”
Și Otroc Veaceslav ne spune că Pământul nu este sferic, așa cum cred oamenii, ci mai degrabă așa cum este prezentat în Sf. Scriptură.
„Așa că aveți grijă! Dacă doriți să evoluați, nu vă vaccinați! Nu primiți cardul Green Pass și nici un act biometric. Fiți stăpânii voștrii și Dumnezeu vă v-a răsplăti înmiit.”
Aceste vremuri sunt foarte speciale! Acum se alege grâul de neghină. Dumnezeu a urât atât de mult acest semn încât cei care nu-l vor lua și vor fi sacrificați, vor primi imediat ce Hristos va veni, viața veșnică. Aceștia vor fi inviați și vor fi făcuți mari preoți ai lui Hristos și ai lui Dumnezeu. Ei vor locui cu Hristos și cu Dumnezeu și vor fi mai sfinți decât sfinții din ceruri. Cei care ați înțeles aceste lucruri, transmiteți-le tuturor fraților voștrii.
Cel ce mărturiseşte acestea zice Amin! Vino, Doamne Iisuse!
Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin.”
La început, când afli de aceste informații ai tendința de a crede că sunt SF, sau simple speculații, fără nici o bază reală. De ce această reacție? Pur și simplu pentru că așa am fost educați. Am fost educați de sistemul instituționalizat de învățământ să nu credem în existența unei lumi spirituale, sau în existența vechilor zei, sau a unor zei veniți din spațiu, ci mai degrabă că sunt plăsmuirea minții omenești care nu-și putea explica forțele naturii.
Creștinii au fost, la rândul lor, învățați să privească lumea într-un mod dualist, o lume spirituală și una materială. Despre lumea spirituală, creștinii cunosc foarte puține lucruri și au imprimată credința că demonii și îngerii există doar în lumea lor spirituală, nevăzută.
Indiferent din ce perspectivă ai privi lucrurile, pentru omul modern este greu să accepte că „extratereștrii” sunt printre noi de mii de ani. Pe de o parte, oamenii au fost îndepărtați de credința în Dumnezeu și lumea spirituală, prin ateism și materialism, iar pe de altă parte, prin intermediul literaturii SF, li s-a inoculat credința în existența civilizațiilor extraterestre. Și de zeci de ani sunt cheltuite sute de miliarde de dolari, chipurile pentru „contactarea” unor posibile civilizații extraterestre. În realitate, guvernele sunt în contact cu mai multe rase de „extratereștri” de mai bine de o sută de ani, iar banii sunt folosiți în proiecte negre.
Prima serie de articole pe această temă le-am publicat pe acest blog în perioada 12 octombrie 2020 și 01 martie 2021, și au fost publicate în cartea „Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox”, Editura Meridiane, Iași, 2021.
Civilizatii stravechi pierdute
Existră extratereștri?Depinde ce înțelegem prin această noțiune. Există entități interdimensionale, care se pot materializa sau dematerializa după bunul lor plac. Apoi, aceste entități care dețin tehnologie extrem de avansată și vehicole de deplasare atât în universul nostru material cât și în alte dimensiuni. În formă semimaterializată sau dematerializată, aceste vehicole au caracteristici stranii. Își pot schimba forma și dimensiunea și par a fi vii, un fel de entități vii, în strânsă legătură cu entitățile care le controlează. În nici un caz nu vorbim de nave spațiale fabricate din componente materiale, așa cum fabricăm acum navetele spațiale.
Aceste informații, bine documentate în ultimii zeci de ani, par să nu aibă nici un corespondent în teologia creștină, și de aici neputința de a accepta ca reale asemenea fapte. Creștinul nu înțelege de ce demonii și îngerii despre care el a fost învățat că există, ar avea nevoie de vehicule cu care să se deplaseze. Apoi, nu înțelege cum de aceste entități malefice au atât de multă libertate din partea lui Dumnezeu. Acestea sunt motive pentru care mintea creștinului refuză să creadă că ne aflăm într-un război duhovnicesc. Refuză să creadă că demonii (extratereștrii) controlează și dictează politica mondială. Refuză să creadă că în prezent guvernele lumii se supun demonilor.
Există un gol imens în modul de gândire al omului modern, credincios sau necredincios.
Ieri am dat peste un articol interesant despre un cercetător american care rupe tăcerea despre OZN-uri și tehnologia extraterestră avansată. Informațiile de acest gen nu sunt noi, însă acum am aflat despre acest cercetător, pe nume Emery Smith, un cunoscut om de știință, care susține că a lucrat într-o bază americană subterană de cercetare biologică extraterestră și că rezultatele acestor experimente vor modifica radical Pământul.
El a decis să rupă tăcerea deoarece consideră că aceste tehnologii sunt cruciale pentru omenire. Interviul a fost publicat pe 9 mai 2018.
Emery Smith oferă o lungă secvență de dezvăluiri despre OZN-uri, precum și despre extratereștri și EBE (entități biologice extraterestre). Smith susține că a fost pilot în armata americană înainte de a opera într-o bază subterană cu extratereștrii. El a lucrat cu o serie de ființe extraterestre, dintre care unele erau interdimensionale: Ele pot intra în dimensiunea noastră sub formă de lumină și apoi își pot schimba forma și densitatea, de la lichid la solid.
Smith susține că aceste baze și tehnologii dezvoltate în subteran există de mii de ani și că corporațiile internaționale se luptă pentru a le obține și controla.
Aceste nave interdimensionale își pot schimba forma în timp ce extratereștrii se află înăuntru, fără a-i răni. Ele au capacitatea de a călători pe distanțe uriașe în spațiu, dispărând și reapărând în diferite regiuni ale universului. Aceste entități interdimensionale cunosc cum să se teleporteze și să-și facă corpurile să strălucească atunci când fac acest lucru. Smith mai susține că aceste nave pot rula la 90 de grade, la viteze foarte mari, fără a fi afectate, deoarece atunci când fac aceste manevre, se află într-o nouă dimensiune cu calități fizice diferite.
Informații asemănătoare oferă și alți cercetători, cum ar fi Florin Gheorghiță în cartea sa „OZN eterice” și dr. Steven M. Greer în cartea „Adevărul ascuns. Informații interzise”.
Iată câteva informații exrase din interviul de mai sus.
Energie gratuită și tehnici de curățare rapidă a poluării există deja. Mulți oamenii de știință sunt pe cale să-și încalce obligația de confidențialitate, deoarece consideră că interesele pământului și ale umanității sunt mai importante, decât păstrarea secretă a acestor tehnologii, în folosul unei minorități corupte și malefice. Doar nivelul nostru de conștiință mai trebuie să fie ridicat puțin.
Același lucru promite și Mehran Tavikoli Keshe cu tehnologia sa plasmatică. Înclin să cred că și el a primit informații de la entități din alte dimensiuni ale universului.
Smith a lucrat în laboratoare subterane, deținute de mari corporații. Se studiau diferite tipuri de țesuturi de la peste 3000 de specii de specimene. Nu corpuri întregi, ci diferite părți de țesuturi. Tehnologia pe care a văzut-o acolo, folosită în acele programe, este ascunsă până astăzi. Lucruri precum antigravitația, energia punctului zero și multe tehnici de imagistică holografică 3D. Multe dintre acele dispozitive au fost reconstruite prin inginerie inversă, pe baza materialele achiziționate de guvern, a navelor doborâte și a ADN extraterestru, inclusiv ADN hibrid.
La început foloseau aceste descoperiri pentru a face medicamente. Există o latură negativă și una pozitivă. Poți face arme, dar același dispozitiv poate fi folosit pentru a vindeca cancerul, folosind o lungime de undă diferită, dar același dispozitiv. Este vorba de terapia prin frecvențe, descoperită de Raymond Royal Rife, cu mai bine de 100 de ani în urmă. Toate aceste tehnologii revoluționare sunt ținute secrete! Și nu ar trebui să se întâmple asta. Am putea trăi toți în abundență și pace. Ar exista medicamente, mâncare și locuințe pentru toată lumea, dacă aceste tehnologii ar fi folosite pentru binele omenirii. Și ar exista energie pentru toată lumea. Energie gratuită. Nu am mai fi dependenți de gaz, cărbune și petrol. Dezvăluirii acestor tehnologii se opun marile corporații internaționale care controlează industria de prelucrare a petrolului, gazelor și cărbunelui, precum și Big-Pharma.
Multe nave sunt făcute din material organic, este o tehnologie condusă de conștiință. Aceasta înseamnă că doar un anumit conducător poate pilota un anumit dispozitiv, pe baza ADN-ului lui genetic și a frecvenței pe care o emit. Nava poate fi comparată cu un animal de companie sau cu o mașină care răspunde doar la comenzile proprietarului său. Aceste vehicule sunt uimitoare și sunt realizate în spațiu, prin intermediul armoniei și frecvenței. Ei chiar pot da naștere unui dispozitiv și infuzându-l cu inteligență artificială sau conștiință, sau amândouă, care se conectează ocupanții acelui dispozitiv. Dispozitivele vin în toate tipurile și formele posibile.
Există vehicule interdimensionale care își pot schimba forma. Ele pot lua forma luminii, își pot manifesta și modifica forma anatomică, ca mai apoi să ia formă solidă (să se materializeze). Acest tip de vehicul este cel mai avansat. Aceste ambarcațiuni sunt interdimensionale și își pot schimba forma, inclusiv toți ocupanții, care nici măcar nu observă schimbarea, și apoi pot lua formă din nou în alte lumi și alte dimensiuni și în alte părți ale universului, imediat. Deci nu există timp pierdut, pentru că au propria lor atmosferă și gravitație. Au propriul lor spațiu mic pe care îl proiectează, din vehicul, pe care îl învăluie complet. Ei au stăpânit de multă vreme lucruri precum teleportarea. Corpul se micșorează împreună cu vehicului în propriul spațiu de locuit. Prin urmare, pot zbura cu orice viteză sau face viraje la 90 de grade, în unghi drept. Ei nu simt asta pentru că se află în propria lor lume holografică.
Odată ce se fac 3D trebuie să supraviețuiască aici. Deci dacă vin din 4D, 5D sau 6D, trebuie să facă un pas înapoi.
Aceste vehicule sunt deținute de 3-4 decenii, iar altele sunt foarte noi. Primim asemenea vehicule tot timpul. Sunt fără sudură. Răspund mereu la energie, chiar dacă au fost capturate și doborâte acum 30 de ani. Răspândesc o energie fantastică. Aceasta este recoltată din spațiul interior. Oamenii încearcă acum să afla cu funcționează acest lucru.
Suntem mult mai dezvoltați decât ați crede. Cu câteva mii de ani mai departe decât cred oamenii. Dar acest tip de tehnologie este acum secret.
„În spațiu există parteneriate dintre oameni și extratereștri, comerț și altele asemenea. Nu știu exact ce se tranzacționează, dar există comerț. Este un schimb de favoruri.”
Unii spun că tratatele prevăd ca extratereștri să ofere guvernului secret tehnologie în schimbul răpirii unui anumit număr de oameni pentru diverse experiențe. Să ne amintim de Tratatul de la Granada, încheiat cu extratereștrii pe vremea președintelui Eisenhover.
„Pe scurt, dacă avem ocazia să grupăm toată această tehnologie și să o oferim oamenilor, asta ar însemna sfârșitul gazele, cărbunelui și petrolului. Ar dovedi că extratereștrii există. Ei exrag energia din vidul din spațiu. Este o energie infinită. Această tehnologie va fi lansată și va schimba tot ceea ce facem aici. S-ar putea extrage apă din atmosferă, mâncare pentru toată lumea. Cancerul și bolile s-ar vindeca în câteva zile, prin tratamente cu frecvență și lumină. ”
Oamenii care țin aceste tehnologii departe de noi sunt uneori denumiți Cabala sau Majestic 12.
Despre înscenarea unei invazii extraterestre, cu scopul de a convinge omenirea să accepte un guvern mondial, avem informații de la William Cooper, fost ofițer de informații în Serviciul de informații al Marinei SUA, de la Joseph Spencer, fost agent secret al CIA, unui din „oamenii în negru” și chiar de la Ronald Reagan. O asemenea înscenare, conform spuselor lui Joseph Spencer, este planificată pentru anul 2024. Să reținem faptul că anul 2025 este foarte important pentru oculta mondială. Se urmărește instaurarea guvernului mondial, așa cum profețea și Alice Bailey, în urmă cu 100 de ani. Societatea Teosofică a fost aceea care a popularizat conceptele de New Age, nouă ordine mondială și guvern mondial. ONU are ca misiune îndeplinirea obiectivelor promovate de Societatea Teosofică, care sunt aceleași cu ale religiei Baha`i și ale masoneriei. Și dacă continuam cercetările, vom descoperi că atât Societatea Teosofică cât și organizațiiile masonice au rădăcini comune în adorarea lui Lucifer. Și care este concluzia finală? Este aceea că noua ordine mondială și guvernul mondial sunt de inspirație luciferică.
Philip Corso, Thomas Horn, William Cooper, Steven M. Greer, Jan van Helsing, David Icke şi mulţi alţii sunt de acord cu faptul că noua ordine mondială şi crearea unui guvern mondial sunt planuri susţinute de extratereştri.
Nu vă injectați chiar dacă vă vor obliga sau constrânge! Acceptarea injectării = sinucidere.
Apar tot mai multe informații că mai marii lumii și slugile lor din guverne vor să continue acțiunea de genocid, mascată sub numele de campanie de vaccinare.
Dr. Sucharit Bakhdi, virusolog, profesor de microbiologie, ne avertizează să nu acceptăm așa ceva. Pericolul cel mai mare îl reprezintă injecțiile cu otrăvuri, ARNm și nanotehnologie, mai mult decât orice virus sau proteina spike.
Rețineți faptul că planul este demonic 100%, iar scopul final este acela de a separa pe oameni de Dumnezeu.
„Comisia Europeană a aprobat pe 1 septembrie 2023 a treia modificare a „vaccinului” covid de la Pfizer. De ce? Pentru că în această toamnă, Comisia Europeană obligă toate statele membre să înceapă o nouă campanie de vaccinare împotriva COVID (care nu există). Ni se pregătește o nouă plandemie și este absolut diabolic ceea ce va urma. Categoriile de persoane care sunt grup țintă pentru această campanie de vaccinare, din această toamnă, sunt următoarele:
– sugarii peste șase luni,
– copiii peste 5 ani și
– adulții peste 60 de ani.
Luați aminte la ceea ce vă spun, căci asta se va întâmpla. Este scris negru pe alb pe site-ul oficial al Comisiei Europene.
Dați mai departe acest mesaj și nu-i mai lasăți să ne manipuleze, să ne forțeze așa cum au făcut-o în timpul plandemiei.”
Dr. Sorin Muncaciu, despre suveranitate și lupta pentru libertate.
Este strigător la cer ceea ce se întâmplă. Sataniștiii care au pus mâna pe guvernarea acestui popor și-au pus în gând să ne extermine. Întrebarea este, ce aveți de gând? Îi lăsați să vă extermine pe voi și pe copiii voștri, sau veți acționa și veți spune nu, acestui genocid, mascat sub numele de campanie de vaccinare?
Orgnizația Mondială a Sănătății este o organizație privată controlată de eugenistul satanist, Bill Gates. Scopul lui declarat este să injecteze toată populația planetei cu ARNm și nanotehnologie, care să stea la baza identității digitale, mai exact la baza semnului Fiarei.
Intepaturile nu vor fi obligatorii în şcoli: elevii neintepaţi vor rămâne însă la domiciliu în caz de situaţii epidemiologice speciale.