Ce este astăzi în China se dorește implementat în toată lumea

Revin asupra acestui subiect pentru că este la ordinea zilei și ne privește pe noi pe toți. Privește libertatea noastră și viitorul nostru.

Din păcate observ că majoritatea oamenilor sunt „adormiți”, într-o stare de semihipnoză, care nu le permite să mai gândească logic. Le-a dispărut voința de a mai gândi. Iar multora le este frică să gândească.

Mai jos aveți câteva clipuri video cu înregistrări de China care privesc controlul total. Ceea ce este acum în China se dorește implementat în întreaga lume.

În China traficul auto este controlat de Inteligența artificială. Clipul video poartă sigla Forumului Economic Mondial și este din 2019. După cum bine știți Forumul Economic Mondial controlează la nivel mondial politicile (obiectivele) ce urmează a fi implementate. Aceste obiective sunt cuprinse în Agenda 2030 a ONU.

Al doilea video este despre controlul biometric prin scanarea faială și a palmei. Este un clip video publicitar care vrea să le arate oamenilor cât de ușor este să plătești sau să ai acces folosind datele biometrice pentru identificare.

Al treilea video este despre orasele de 15 minute. Și la noi în țară sunt mai multe orașe care au fost alese ca orașe de testare a acestui obiectiv. Unul dintre ele este orașul Piatra Neamț. Altul este Cluj-Napoca.

În orașele din China cartierele sunt separate între ele prin garduri protejate cu sârmă ghimpată, și cu porți de intrare păzite. Dacă dorești să părăsești un cartier ai nevoie de permisiune și scanarea facială.

La toalete pentru a primi hârtie igienică ți se cere scanarea facială. Plățile se fac prin scanare facială, iar costul ți se deduce din contul bancar automat via portofelul digital.

Reține însă că în China este implementat sistemul de credite sociale. Adică pentru orice greșeală ești penalizat, iar dacă nu mai ai credit, nu mai poți face nimic. Nu poți cumpăra, nu poți vinde, nu poți circula.

Pare frumos, confortabil și sigur, însă încearcă să gândești un pic. Toate vor fi la fel de frumoase, confortabile și sigure ca și într-o închisoare. De ce? Pentru că nu mai ai nici un drept, nici cât și ce să cumperi, nici ce citești, nici pe cine alegi, nici să te deplasezi, nici să te întâlniști cu cineva, nici în ce Dumnezeu să crezi.

În societatea viitorului nu va mai fi loc pentru biserici sau case de rugăciune, nu va mai fi loc pentru creștinism și nici pentru creștini. Vei dori să mergi la biserică și nu vor mai exista, să mergi la un preot și nu vei avea permisiunea să părăsești cartierul. Vei dori să citești Biblia și nu vei avea de unde să o cumperi, iar posesia ei va fi interzisă.

Vrei să te duci la mormântul părinților? Cine îți va permite acest lux?

Deschideți ochii și urechile și înțelegeți!
Dacă acceptați identitatea digitală, documentele biometrice sau portofelul digital, atunci plătiți cu libertatea voastră și a copiilor.

Așa vor păți cei care vor accepta ID-ul digital! Vor deveni primii sclavi ai sistemului satanic. (Video – descarcă și vizualizează cu vlc player)

Iată cum va fi viitorul digitalizat al noii ordini mondiale. Vizionați cu atenție!

În categoria identitate digitala, Marea Resetare, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ce este astăzi în China se dorește implementat în toată lumea

ID-ul digital și Agenda 2030 a ONU

Întreaga Agendă ONU 2030 se bazează pe o singură piatră de temelie: adoptarea voluntară a ID-ului Digital.

Așa cum susține cu putere Whitney Webb, Elita satanică investește miliarde de dolari pentru a ne vinde „comoditatea” identității digitale. O vor prezenta ca soluție la migrația ilegală, la frauda electorală și criminalitatea cibernetică. Dar acesta este un pretext pentru vânzarea unei închisori supravegheate.

ID-ul digital este cheia esențială care faciitează:
Monedele digitale programabile și supravegheate de băncile centrale (CBDC).
Cadrul pentru un sistem de scor de credit social, așa cum este în China.
Poliție predictivă „pre-criminalitate” și mandate de asistență medicală „pre-pandemie”.

Acești sataniști care controlează guvernarea lumii au învățat din lansarea pașaportului vaccinal. Strategia lor este „morcovul”, nu „bățul”, adică ușurarea conformării prin oferirea de confort, astfel încât rezistența să pară incomodă. Ei vor să fim dependenți digital, izolați și conectați doar prin lumea virtuală pe care o controlează.

Dar cea mai mare frică a lor este neconformitatea noastră.

Puterea rămâne la noi. Noi trebuie să construim vieți și comunități rezistente, în lumea reală, care să funcționeze în afara acestui sistem. Primul pas, cel mai important, este să spunem NU identității digitale.

Ca alternativă putem să implementăm mijloace noi de schimb, cum ar fi trocul sau monedele locale create de comunități și de asemenea să căutăm să devenim independenți față de sistem.

Rețineți! Confortul ne va înrobi. De aceea, încercați să nu depindeți total de sistem. Căutați surse independente de apă și de alimente prin retragerea la sate. Încercați să creați comunități cu persoane care gândesc și acționează la fel.

Respingeți statul de supraveghere biometrică
conceput nu doar pentru a vă observa,
ci pentru a vă prezice și controla viitorul.

„Acești oameni au investit enorm în găsirea oricărei scuze posibile pentru a ne convinge să adoptăm voluntar ID-ul digital. Trebuie să ne concentrăm pe faptul că ID-ul digital nu reușește și oamenii nu se conformează. Acesta va eșua. Este piatra de temelie a întregii Agende 2030 a ONU. Fără el banii programabili și supravegheați nu vor funcționa. Multe din planurile lor pentru lumea virtuală online nu vor funcționa. Și mare parte din asta nu va funcționa dacă nu ne conformăm identității digitale.
Ei încearcă să ne-o impună ca pe ceva voluntar, la fel cum pașapoartele de vaccinare erau „voluntare”.
De aceea, încurajez oamenii să se gândească cum își vor organiza viața pentru a nu fi nevoiți să se conformeze identității digitale, așa cum poate au fost forțați să se conformeze mandatelor și pașapoartelor de vaccinare.
Cum veți evita aceste restricții când vor încerca să impună identitatea digitală oamenilor din diferite motive?
Cum am spus mai înainte era vorba de vaccin și toate celelalte.
Acum în SUA, conservatorilor li se prezintă ata ca o soluție la imigrația ilegală. Este prezentată ca o soluție pentru evitarea fraudei electorale și alte probleme. Exista eforturi de a prezenta ideeile biometrice digitale ca fiind esențiale pentru rezolvarea criminalității cibernetice și a hacking-ului și în esență ca o soluție la toate problemele sociale. Vor spune că identitatea digitală e soluția. Asta este tactica lor de vânzare. Dar în cele din urmă, identitatea digitală este esențială pentru întregul concept de credit social și alte idei orweliene, pe care spre că destui oameni le înțeleg deja ca fiind parte integrantă a acestei agende.
Cred din nou că totul se reduce la alegerea pe care o fac oamenii. Iar modul în care încearcă să ne determine să acceptăm este prin comoditate. Este comod să optezi asta este comod să ai o identitate digitală. Este comod să ai bani pe telefon și să-ți bazezi întreaga viață pe smartphone. Este comod să votezi o dată la patru ani pentru unul din candidați.

Dar de fapt comoditatea aceasta este folosită pentru a ne înrobi. Și este incomod să găsim modalități de a ieși din aceste sisteme și de a ne schimba viața astfel încât să fim mai independenți, iar traiul nostru să fie cu adevărat sustenabil pentru noi și comunitatea noastră. Este poate incomod să te scoli de pe scaun și să-ți întâlnești vecinii în persoană, să reduci timpul petrecut în lumea online și să creezi conexiuni și soluții umane reale la problemele cu care ne confruntăm…”

Urmăriți clipul video până la sfârșit.

În categoria identitate digitala, noua ordine mondiala | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru ID-ul digital și Agenda 2030 a ONU

Documentele de identitate biometrice (XI)

Te întrebi poate cum va fi acest viitor digitalizat. Vizionează clipul video alătura pentru a înțelege ce te așteaptă dacă vei accepta documentele de identitate biometrice și identitatea digitală.

Durează doar 3 minute și merită vizionat.

Acum ce părere ai? Ce alegi?

Alegi să te supui sistemului satanic, sau alegi să te încrezi în purtarea de grijă a lui Dumnezeu?

Digitalizarea merge înainte!

Mai întâi Regatul Unit, acum Elveția adoptă ID-ul digital, pe măsură ce sistemul Fiarei se pune în aplicare

(OPINIE) Într-un referendum strâns disputat, Elveția a avansat cu un sistem inovator de identificare digitală care prioritizează confidențialitatea utilizatorilor, diferențiindu-l de modelele mai intruzive urmărite de Uniunea Europeană și Regatul Unit.

Această evoluție, aprobată cu o marjă mică, subliniază tensiunile continue din Europa în ceea ce privește securitatea datelor, supravegherea guvernamentală și libertățile individuale.

Electoratul elvețian a votat Legea federală privind serviciile de identificare electronică, cu doar 50,4% în favoare – marcând a doua dezbatere națională privind identitățile digitale în patru ani.

Victoria la limită evidențiază diviziunile sociale, în special în zonele rurale și conservatoare, unde îngrijorările legate de supraveghere și potențiala utilizare abuzivă a datelor sunt profunde. Aceste anxietăți reflectă temerile europene mai largi, amplificate de creșterea monitorizării digitale.

În centrul abordării Elveției se află un sistem conceput pentru a aborda direct temerile legate de „Big Brother”. ID-ul electronic este strict voluntar, furnizat gratuit și emis exclusiv de stat.

Un aspect crucial este că toate informațiile personale rămân pe smartphone-ul utilizatorului, evitând orice bază de date centralizată guvernamentală sau comercială. Cardurile de identitate fizice vor continua să fie disponibile și valabile, asigurându-se că cetățenii își păstrează dreptul de a alege în ceea ce privește interacțiunea lor cu instrumentele digitale.

Acest model contrastează puternic cu inițiativele din alte părți ale Europei. Portofelul digital european de identitate (EUDI) al UE pune accentul pe compatibilitatea transfrontalieră, dar încorporează un amestec de stocare centralizată și descentralizată a datelor, ceea ce a stârnit îngrijorări cu privire la agregarea datelor și profilarea utilizatorilor.

Între timp, în Regatul Unit, administrația prim-ministrului Keir Starmer promovează planuri care ar putea face ca deținerea unui act de identitate digital să fie esențială pentru angajare – o politică care a atras mustrări dure din partea susținătorilor drepturilor civile și a publicului, care se tem că ar putea duce la excluderea de la locurile de muncă și de la serviciile esențiale.

Activiștii elvețieni au exprimat avertismente similare, avertizând că „chiar și schemele voluntare pot, în timp, deveni de facto obligatorii dacă accesul la serviciile esențiale se mută online”.

În ciuda acestor îngrijorări, susținătorii din parlamentul și guvernul elvețian susțin că cadrul lor oferă „confidențialitate de neegalat prin proiectare – un răspuns radical la temerile europene legate de sistemele de tip credit social și de excesele instituționale”.

Și încă o știre ce merită reținută.

Începând cu 12 octombrie 2025, Europa dorește să treacă de la ștampilele de pe pașaport  la verificări biometrice. Noul sistem de intrare/ieșire (EES) va utiliza recunoașterea facială și scanarea amprentelor digitale pentru a înregistra călătorii care intră sau ies la frontierele UE.

Aeroporturile, porturile maritime și trecerile terestre din Spațiul Schengen își modernizează deja terminalele pentru a sprijini această schimbare. Călătorii din peste 60 de țări non-UE, inclusiv SUA, Marea Britanie și India, vor fi identificați biometric la intrarea în spațiul UE.

În categoria identitate digitala, Marea Resetare, noua ordine mondiala | Etichete , , , , | Un comentariu

Documentele de identitate biometrice (X)

Hai să continuăm de unde am rămas ieri.

Starea de incertitudine în care se află mirenii și preoții, inclusiv ierarhii, legată de problema documentelor de identitate biometrice, este generată de faptul că nu conștinetizează că sistemul de evidență al populației este sub control satanic. Am încercat să explic acest lucru pe scurt în articolul de ieri.

Se cunoaște prea bine Agenda 2030 a ONU de identificare biometrică a tuturor persoanelor de pa fața pământului. Nu este ceva întâmplător și nu are în vedere beneficiile fluturate în presă și mass-media de către politicieni. Identificarea biometrică nu are în vedere bunăstarea persoanelor sau siguranța noastră, ci controlul total.

Cineva (oare cine?) care stă în spatele elitei mondiale urmărește să dețină controlul total asupra tuturor ființelor de pe fața pământului. Noul sistem financiar bazat pe monede digitale are în vedere tot controlul total. Ce avem?

Avem un dosar electronic pentru fiecare persoană de pe fața pământului ce conține nu numai datele de identificare, ci date despre tot ceea ce a făcut și face, ce a gândit și gândește, starea de sănătate, localizare, trasee parcurse, tranzacții financiare, într-un cuvânt tot ce se poate lega de fiecare persoană în parte.

Ce mai avem? Noul sistem financiar digital, care va fi conectat cu un sistem de credite sociale (de bună purtare). Și mai avem un sistem de urmărire complex format din camere video, telefonie mobilă, rețele 5G și IoB (Internetul Corpurilor).

Cine va deține aceste date, nimeni nu poate preciza cu exactitate. Ne luminează un pic Noah Harari. El spune că vor fi marile corporațiile, gen Microsoft, Amazon, Google, Facebook. Dar oare în spatele lor cine se află? El mai spune că cine va deține datele va deține controlul. În nici un caz nu vor fi guvernele, pentru că într-un viitor apropiat acestea vor dispare și vor fi înlocuite cu o guvernare mondială. Și în spatele acestei guvernări mondiale cine va fi?

Oare chiar nu vă interesează să știți? Faceți efortul de a gândi un pic singuri.

Cel care deține controlul acestui sistem vă va deține pe voi. Și din păcate acest sistem nu va fi deținut de oameni, ci de demoni. Amintiți-vă de cele spuse de Leo Zagami.

La conducerea illuminati, spune Leo Zagami, există spirite, entități demonice, care îi controlează pe acești oameni. Satanismul are legături cu serviciile de informații și cu tehnologia pentru controlul populației.

„Tehnologia spiritelor este ceva necunoscut populației de rând, este o tehnologie metafizică, nu este fizică. … Elitele de frunte nu aparțin unui rit anume, deoarece aceștia sunt sataniști.” – Leo Zagami

Lucrurile se petrec chiar sub ochii voștri, orașe de 15 minute, „Cursa spre Zero”, taxe pe carbon, raționalizarea consumurilor, eliminarea combustibililor fosili, eliminarea proprietății private, controlul nașterilor, vaccinare obligatorie, identificare biometrică și celelalte prevăzute în Agenda 2030 a ONU. Chiar nu vă pasă de voiitorul vostru și al copiilor voștri?

Noua eră, noua ordine mondială, marea resetare sunt unul și același lucru, dar sub nume diferite, adică instaurarea orânduirii comuniste sau, mai pe înțeles, a sclavagismului la nivel mondial. Și după cum ar trebui să știți, comunismul este o formă mascată a satanismului. În concluzie, ceea ce ni se promite este o orânduire satanică sau luciferică.

Lucifer încearcă de mii de ani să pună stăpânire pe omenire. Acum urmărește să o facă cu ajutorul tehnologiei.

O să mai explic încă o dată cum stau lucrurile cu documentele de identitate.

Deși noi avem o identitate primită prin Botez, totuși „statul” ne impune o identitate a lui, pe care pretinde că trebuie să o acceptăm. „Statul” este o idee, o iluzie inventată de masonerie. Lucru recunoscut chiar de ei, nu este doar o presupunere a mea. Și pe cine adoră masoneria? Pe Marele Arhitect, Lucifer. Așadar, dacă analizați cu atenți aceste fapte veți înțelege că „statul” este în slujba lui Lucifer. Lucifer este cel care urmărește să înlocuiască identitatea noastră primită la Botez cu identitatea lui sub forma unui cod numeric personal. I-au trebuit câteva sute de ani să ajungă până în acest punct.

Mai întâi, Lucifer a creat un sistem prin care a atribuit un document de identitate fiecărei persoane. Apoi în cadrul acestui sistem a atribuit un cod numeric personal fiecărei persoane, fără să întrebe pe cineva. Mai târziu l-a aplicat pe documentele de identitate clasice. După 1990 a trecut la informatizarea sistemului de evidență a populației. Nu a fost ușor să se implementeze acest sistem în toate țările, indiferent de regimiul politic.

Așa ajungem să înțelegem afirmațiile lui Zbigniew Brzezinski, fost șef al Comisiei Trilaterale, care vorbea despre „era tehnotronică”, când toți oamenii vor fi controlați și supravegheați.

„Avem un public larg, care este foarte ignorant cu privire la treburile publice și foarte sensibile la sloganuri simpliste făcute de către candidați, care apar de nicăieri, nu au palmares, dar gura plină de sloganuri. Era tehnotronică conduce la apariția unei societăți cât mai controlate. O astfel de societate trebuie dominată de o elită, fără restricții de valori tradiționale.
În curând va fi posibil să se supravegheze în continuu fiecare cetățean și să se mențină în timp real informații personale ale cetățeanului, chiar dacă se încalcă intimitatea sa. În Societatea Tehnotronică lumea va trebui să fie atrasă de cele mai noi tehnici de comunicare pentru a li se putea manipula cât mai ușor emoțiile.” – Zbigniew Brzezinski

Scopul după cum vedeți este controlul și supravegherea continuă. Oare vă place să trăiți într-o închisoare la ridicarea căreia contribuiți acum de bună voie?

După ce vreme de câteva decenii am fost obișnuiți cu schimbarea formei documentelor de identitate, acum ni se propune un nou tip de documente de identitate și anume, documentele de identitate biometrice. Acestea sunt legate de identitatea digitală, pentru că până la urmă totul va fi digital. Și credeți că lucrurile se vor opri aici. Nu, ci se va propune introducerea identități digitale sub piele.

Dar este o mare diferență între documentele de identitate de până acum și documentele de identitate biometrice.

Dacă aveți răbdare o să vă explic în câteva cuvinte.

Până acum CNP-ul, atribuit fiecăruia dintre noi, fără voia noastră a fost aplicat pe documenele de identitate pe care figura aparent numele nostru. Dar atenție, nu era numele nostru, ci al unei corporații (persoană juridică) ce purta numele nostru. În această fază CNP-ul sistemului satanic nu era legat de noi ca ființe vii, ci de un nume pe un carton.

În cazul documentelor biometrice digitale, se urmărește legarea CNP-ului de ființa noastră prin datele biometrice (fața, irisul, amprentele și mai târziu ADN-ul), ceea ce este cu totul altceva decât până acum. Odată realizată această legătură, în veci nu va mai putea fi ruptă.

În ce constă pericolul trupesc și duhovnicesc?

În primul rând, reține faptul că de bună voie îți dai semnătura pentru a fi înscris în baza de date a acestui sistem satanic. Ca să primești acest document de identitate biometric, tu faci o cerere și o semnezi că soliciți acest tip de document de identitate. Nu poți să te scuzi că nu ai știut care sunt consecințele. Ești avertizat de zeci de ani de Sf. Părinți și Părinții duhovnicești din zilele noastre. Tu de bună voie ceri să faci parte din acest sistem satanic de evidență.

Prin solicitarea acestui tip de document de identitate biometric, tu te încrezi mai mult în Satana și sistemul lui decât în Domnul nostru Iisus Hristos. Și nu uita!

„Nu puteți să slujiți la doi domni, lui Dumnezeu și lui mamona.”

Nu puteți să spuneți că vă încredeți în Dumnezeu și în același timp să așteptați ajutor și de la Satana prin sistemul său de control și evidență.

Dacă ți-ai dat semnătura ca CNP-ul să fie legat de ființa ta, ce-l va reține pe Satana să ți-l imprime pe mână sau pe frunte, fără să te mai anunțe? Tu oricum ai acceptat să te identifici cu numărul său. Gândește-te la acest aspect.

Semnul pe mână sau pe frunte, de care se amintește în Apocalipsa, va reprezenta doar cireașa de pe tortul acestui sistem satanic. Tu trebuie să înțelegi că prin acceptarea documentelor de identitate biometrice, accepți să faci parte din acest sistem satanic. Nu contează că ești sau nu conștient de paternitatea acestui sistem. Tocmai în aceasta constă viclenia vrăjmașului, să te facă să cazi în capcana lui.

În al doilea rând, reține planul de injectare al oamenilor cu nanotehnologie, prin diverse căi (vaccinuri, apă, aer, alimente, medicamente) pentru conectarea lor la Internet și la Inteligența artificială. Satana urmărește să-și pună semnătura sa în om prin modificarea ADN-ului, iar prin nanotehnologie să-l conecteze la sistemul său de Inteligență artificială. În aces fel oamenii vor fi controlați de la distanță prin unde de radiofrecvență.

Aminteșteți de ce spunea teosoful și antroposoful Rudolf Steiner în urmă cu 100 de ani.

El spunea că se va inventa un vaccin care va separa sufletul și spiritul de trup, iar oamenii se vor transforma în „automatoni”, adică ființe robotizate, sau zombi.

„În viitor, sufletul va fi eliminat cu ajutorul medicamentelor. Sub pretextul unui „punct de vedere sănătos”, va exista un vaccin prin care trupul uman va fi tratat cât mai repede posibil, chiar imediat după naștere, astfel încât ființa umană să nu poată întreține gândul existenței sufletului și a spiritului. Medicilor materialiști le va fi încredințată sarcina de a elimina sufletele oamenilor.”

„Așa cum astăzi oamenii sunt vaccinați împotriva unei boli sau a alteia, tot așa în viitor, copiii vor fi vaccinați, inoculați cu o substanță care va fi făcută exact în așa fel încât oamenii, din cauza acestui vaccin, vor fi imuni la „nebunia” vieții spirituale. Ei vor fi extrem de inteligenți, dar nu vor putea să-și dezvolte o conștiință, și acesta este adevăratul scop ascuns al unor cercuri materialiste.” – Rudolf Steiner

Ceea ce prevedea Steiner în urmă cu peste 100 de ani vrea să materializeze Bill Gates ajutat de Pentagon. El propunea militarilor să finanțeze un proiect pentru realizarea unui vaccin cu ajutorul căruia să inhibe în oameni gena VMAT2, responsabilă de sentimentele religioase. Scopul declarat al proiectului era acela de a transforma fanaticii religioși în „oameni normali”, iar cel ascuns realizarea separării omului de spiritualitate.

După cum puteți să vă dați seama, ne aflăm într-un război spiritual, în care miza o reprezintă sufletele noastre.

În categoria identitate digitala, Marea Resetare, New Age, noua ordine mondiala, Teosofie, vaccinuri | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Documentele de identitate biometrice (X)

Documentele de identitate biometrice (IX)

Duminică m-am întâlnit cu un grup de credincioși care au venit să mă întrebe ce le pot spune în legătură cu documentele de identitate biometrice. Erau nedumeriți pentru că întrebând pe mai mulți duhovnici, unii i-au îndemnat să le ia afinrând că nu există nici un pericol, iar alții i-au sfătuit să nu le ia. În acest context m-au întrebat și pe mine ce părere am.

Răspunsul meu a fost același pe care îl dau tuturor credincioșilor.

„Refuzați orice fel de documente de identitate biometrice, identitatea digitală și portofelul digital.”

M-au întrebat dacă ar putea să le ia pe cele fără cip și le-am recomandat să nu-și mai schimbe documentele de identitate, chiar dacă le expiră. Să le păstreze pe cele pe are le au. M-au ascultat cu atenție și cu răbdare.

Le-am explicat că fără aceste documente de identitate biometrice sau fără identitatea digitală, în viitorul apropiat vor fi excluși din sistem și nu vor mai beneficia de servicii din partea sistemului, cunoscut în general sub numele de stat.

Statul este o idee, o ficțiune. Însă există guvern care conduce țara în mod despotic și exploatează poporul în interesul corporațiilor și al sistemul bancar internațional. Le-am explicat că guvernanți nu au nici un drept să vândă averea poporului și să înstrăineze bunurile țării, întrucât ei nu sunt nici stăpâni peste popor și nici peste averea acestuia. Ei vin și pleacă! Au trădat poporul și s-au pus în slujba intereselor străine.

Întrebarea este: De ce ne supunem ca niște sclavi acestui sistem satanic?

Răspunsul este: Pentru că așa am fost educați să fim buni muncitori, obedienți și supuși sistemului. Să nu punem la îndoială sistemul legislativ și nici acțiunile guvernanților.

Rețineți câteva diferențe. Legal nu este identic cu legitim, iar ilegal nu este identic cu ilegitim.

Ceea ce fac poate fi ilegal, dar legitim. Să mă explic. Este ilegal să nu mă supun guvernanților, dar este legitim să mă apăr de acțiunile lor tâlhărești. Dacă înțelegeți acest lucru veți înțelege că aveți legitimitatea să luptați împotriva mafiei care a pus mâna pe guvernarea țării. Țara nu este a lui Bolojan, nici a lui Nicușor și nici a mafiei politice. Țara este a poporului! Puterea și suveranitatea sunt ale poporului și niciodată nu vom renunța la suveranitate și independență.

Dacă să revenim la subiect.

În prezent, sistemul de evidență al populației este unul satanic. Și nu este nici o exagerarea în această afirmație. Inițiatorul, promotorul și beneficiarul acestui sistem de control total este Lucifer. El nu poate subjuga direct lumea, dar o poate face cu ajutorul oamenilor care au ales să-i slujească: masoni, illuminati, rosicrucieni, magicieni, vrăjitori, sataniști, luciferieni, teosofi, ocultiști și restul gnosticilor, indiferent de numele pe care îl poartă.

„După faptele lor îi veți cunoaște.”

Iar faptele ne arată că elita politică, corporatistă și bancară care conduce lumea este în slujba lui Lucifer. Politicile care se implementează la nivel mondial, rezumate în Agenda 2030 a ONU, sunt vădit satanice și la fel de evident anticreștine.

Auzim tot mai des fel de fel de „profeți”, ghicitori, astrologi, mediumi și analiști politici care ne promit raiul pe pământ, o nouă eră de lumină, trecerea în a cincea și a șasea dimensiune și o nouă ordine mondială cu un guvern mondial, religie unică, monedă digitală unică, armată și tribunal mondial. Iar alții afirmă că sunt în contact cu tot felul de extratereștri care vin să ne salveze.

Uitați-vă la faptele lor, ca să înțelegeți cărui stăpân slujesc. Dacă ați privi cu atenție, cu ochii duhovnicești, ar fi suficient ca să înțelegeți că sistemul este satanic. Și dacă nu vă este de ajuns, atunci ascultați-i cărui dumnezeu slujesc.

Helena Blabatsky și Alice Bailey, care au condus Societatea Teosofică, au declarat cât se poate de clar că Lucifer este stăpânul Pământului, dumnezeul luminii, eliberatorul, cel care va instaura noua eră.

Lucifer reprezintă viața, progresul, civilizația, libertatea, independența. Lucifer este Logosul, Șarpele, Mântuitorul.” – H.P. Blavatsky

Există o strânsă legătură între Societatea Teosofică și ONU.

David Spangler, director al Inițiativei Planetare, Organizația Națiunilor Unite și unul din fondatorii curentului New Age, a afirmat că:

„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decât dacă el sau ea își vor face angajamentul de a-l venera pe Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age decât dacă va lua o inițiere LUCIFERIANĂ.”

ALBERT Pike, mason de gradul 33 şi satanist, a formulat dogma divinităţii lui Lucifer în 1889, în ale sale Instrucţiuni:

Lucifer, zeul luminii, luptă împotriva lui Adonai, zeul Bibliei: da, Lucifer este dumnezeu.” [1]

El a fost un geniu care şi-a folosit inteligenţa în scopuri malefice. Ştia să scrie şi să citească în 16 limbi vechi. A fost un admirator al cabalei.

Mazzini, un alt francmason din ordinul iluminaţilor, îi scria lui Pike, în 1879:

„Noi trebuie să creăm un super rit, care va rămâne necunoscut, la care noi vom chema pe acei francmasoni de grad înalt, pe care îi vom selecta. Cu privire la fraţii noştri din francmasonerie, aceştia trebuie să fie garanţia păstrării secretului cel mai strict. Prin acest rit suprem, noi vom guverna toată francmasoneria care va deveni centrul internaţional cel mai puternic, pentru că direcţia lui va fi necunoscută.” [2]

La 14 iulie 1889, Albert Pike face următoarea declaraţie celor 23 de Consilii supreme din lume:

„Ceea ce trebuie spus mulţimii este: Noi aducem slavă lui Dumnezeu, dar este dumnezeul adorat fără superstiţie. Vouă marilor instructori generali vă spunem aceasta că puteţi repeta fraţilor de gradele 32, 31, 30: Religia masonică trebuie să fie menţinută în puritatea doctrinei luciferice de noi toţi iniţiaţii de cel mai înalt grad.” [3]

În încheierea acestui articol aș dori să rețineți că omenirea, prin elita sa politică, este condusă de adoratori ai lui Lucifer, iar la nivelul cel mai înaltă această Elite oculte comunică față în față cu entități non-umane din alte dimensiuni, adică cu entități demonice.

Planul de identificare a tuturor oamenilor de pe fața Pământului și injectarea lor cu nanotehnologie face parte din planul satanic de control total al oamenilor, trup și suflet.

La baza noii ordini mondiale satanice stă identitatea digitală biometrică. Fără acest sistem de identificare biometrică și digitală noua ordine mondială nu poate exista.

De aceea este important să înțelegeți care este miza implementării acestui sistem de identificare biometrică.

Leo Zagami, un fost illuminati, ne confirmă faptul că cercurile New Age sunt influențate de grupările satanice. El declară că:

Noua ordine mondială folosește la implementarea fascismului la scară globală. Pentru atingerea acestui scop ei se folosesc de tehnologie, de alte modalități precum microcipurile, tehnologia de supraveghere și aceasta pentru a controla toate aspectele vieții noastre. În zilele noastre supravegherea video este generalizată și astfel ajungem să nu mai dispunem de intimitate.” – Leo Zagami (Video) [4]

La conducerea illuminati, spune Leo Zagami, există spirite, entități demonice, care îi controlează pe acești oameni. Satanismul are legături cu serviciile de informații și cu tehnologia pentru controlul populației.

„Tehnologia spiritelor este ceva necunoscut populației de rând, este o tehnologie metafizică, nu este fizică. … Elitele de frunte nu aparțin unui rit anume, deoarece aceștia sunt sataniști.” – Leo Zagami

Bibliografie

[1] Vezi şi la Ralpf Epperson, Noua ordine mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 72.

[2] Această scrisoare a fost publicată în cartea Teocraţia ocultă, scrisă de Lady Queenborough, p. 208-209; vezi la Salem Kirbon, Satan’s Angels Exposed, Morais Cerullo World Evangelism Edition, 1980, p. 159.

[3] Citat după Ralph Epperson, Noua ordine mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 70-71.

[4] Puteți să aflați mai multe informatții urmărind interviul disponibil la https://www.youtube.com/watch?v=QOHjitwMjjQ

În categoria identitate digitala, Marea Resetare, New Age, noua ordine mondiala, Teosofie | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Documentele de identitate biometrice (IX)

Despre inventarierea averilor personale

Vă aduc în atenție intenția Băncii Naționale a României de a inventaria averea populației din România, la cererea UE.

Vă rog să ascultați cu atenție mesajul video alăturat și să luați măsurile ce se cuvin.

Sfatul meu este să nu declarați nimic sub niciun motiv și să nu vă lăsați intimidați de cei care ar îndrăzni să vă amenințe într-un fel sau altul. Nu-i primiți pe proprietate și nu discutați cu ei. Nu declarați nimic nimănui.

„Adevăratul scop pentru care se culeg asemenea informații despre avere este mult mai ascuns și criminal în același timp. Care este adevăratul scop al inventarierii averilor personale ale familiilor și cetățenilor din România? Totul a pornit de la promovarea de către băncile naționale a programului de digitalizare a monedelor CBDC (Central Bank Digital Currency).”

Mai pe înțeles, scopul este controlul total al populației și transformarea oamenilor într-o masă de sclavi.

Aș dori să vă reamintesc faptul că România nu mai este un stat suveran și independent, ci o corporație, conform Legii nr. 28 din 15 martie 1991, privind acceptarea Acordului (Statutului) privind Corporatia Financiară Internaţionala (C.F.I.), fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 67 din 30 martie 1991.

Pe cale de consecință, Instituția Prezidențială, Parlamentul, Camera Deputaților, Senatul, ANAF-ul, SRI împreună cu toate instituțiile statului sunt firme private înregistrate la Washington ce servesc intereselor străine.

BAR România nu are Lege de Înființare, Judecătoriile, Tribunalele, Curțile de Apel, Înaltă Curte de Casație și Justiție NU AU ACTE DE ÎNFIINȚARE.

Poliția Română nu are acte de înființare. Funcționează ILEGAL prin Legea 218 care este o LEGE DE ORGANIZARE SI FUNCȚIONARE.

De asemenea, Jandarmeria la fel, nu are LEGE DE ÎNFIINȚARE.

Toate instituțiile din România nu există oficial în acte pentru că nu au LEGI DE ÎNFIINȚARE și nu sunt publicate în MONITORUL OFICIAL.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că suntem exploatați de către o corporație numită România în numele Corporatia Financiară Internaţionala.

Guvernanților nu le pasă de popor, ci doar de ordinele pe care le primesc de la sistemul bancar mafiot, care este un sistem privat.

Să nu spuneți că nu ați știut.

În categoria Articole, dezvaluiri, identitate digitala, Marea Resetare, noua ordine mondiala | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Despre inventarierea averilor personale

Documentele de identitate biometrice (VIII)

Frați creștini, aveți mare grijă și refuzați orice tip de documente biometrice sau identitatea digitală. Nu vă dați datele biometrice nimănui! Nu vă temeți! Puneți-vă toată nădejdem în Domnul nostru Iisus Hristos.

Cu fiecare zi care trece se încearcă tot mai mult limitatea libertăților, a drepturilor și impunerea unui control cât mai strict. Nu este vorba doar pierderea libertății trupești, ci este vorba de pierderea libertății sufletești.

O să repet ceea ce am mai spus. Până acum Satana ne-a atribuit câte un cod numeric personal în sistemul lui de evidență computerizată, pe care treptat la aplicat pe așa-zisele documente de identitate. În felul acesta numărul a fost legat de un nume care credem că este al nostru, însă numele de pe documentele de identitate nu este al nostru, ci a unei persoane fictive creată la nașterea noastră. Cu toate acestea noi credem că certificatul de naștere este al nostru, când de fapt este al unei persoane fictive (corporații). Pe baza certificatului de naștere se emite un act de identitate, care nu este al nostru, ci al persoanei fictive care poartă numele nostru, scris cu majuscule.

Ce urmărește Satana? Să lege numărul lui, atribuit fiecărei persoane, de ființa noastră. Cum? Prin legarea acestui CNP de datele noastre biometrice, care sunt unice. Ți s-ar putea lua prin fraudă, pe ascuns, însă dacă face asta nu poate să le folosească împotriva ta. De aceea, el urmărește să obțină semnătura noastră prin care acceptăm să ne înscriem în sistemul lui satanic, din diverse motive.

Acest sistem satanic de evidență a populației (identificare unică la nivel internațional) nu-ți emite actul de identitate din oficiu, deși pretinde că este obligatoriu. Ne-au atribuit câte un număr de identificare, fără să ne întrebe dacă suntem sau nu de acord, însă actul de identitate care conține acest număr nu ni se eliberează decât la cerere. Tu te duci să-l ceri!

Tu semnezi că-l vrei, pentru că ai nevoie de el.

Când cineva solicită documente de identitate biometrice el solicită să intre în evidența acestui sistem care este satanic. El acceptă ca ființa sa, prin datele biometrice, să fie legată de numărul atribuit de sistem. Până aici lucrurile sunt logice și majoritatea le poate înțelege și accepta.

Ce este rău în asta, vor spune mulți? Trebuie să ne supunem. Avem nevoie de aceste documente de identitate ca să mai putem trăi în societate.

Dar, omule, tu înțelegi cui te supui? Aparent te supui Statului (prin legi), dar Statul este o ficțiune. Statul nu există, este o ficțiune. Există însă guvern. Deci tu te supui cui? Te supui guvernanților care se schimbă din patru în patru ani. Acești guvernanți care se tot schimbă reprezintă sistemul din spatele lor. Guvernanții vin și pleacă, însă sistemul rămâne.

Dacă deschizi ochii și urechile, dacă lași deoparte dis-tracțiile (ceea ce ne distrage atenția) vei înțelege cui slujește sistemul căruia tu de bună voie te supui. Vei înțelege că în spatele acestui sistem nu stă Dumnezeu și voia Sa, ci dimpotrivă Satana. „După faptele lor îi veți cunoaște.”

Este greu să observi faptele lor? Este greu să înțelegi că în spatele sistemului stă Satana?

De aceea am spus că sistemul este satanic. Evidența populației servește lui Satan și demonilor lui.

Când tu accepți să te supui sistemului, de fapt te supui lui Satan.

În loc să-ți pui nădejdea în Dumnezeu, tu îți pui nădejdea în Satan că îți va da dreptul să trăiești, să mănânci, să te îmbraci, să te miști, să iei salar, sau pensie. Uiți cu totul de viața veșnică.

Iată de ce trebuie să refuzi documentele biometrice, identitatea digitală, portofelul digital și tot ce ține de acest sistem satanic.

Am fost avertizați de zeci de ani să nu primim buletinele noi electronice și CNP-ul sistemului satanic.

Observați cum Satana a însemnat toate lucrurile materiale, toate produsele și animalele cum semnul lui 666. Nu este nici o exagerare. Deschideți ochii și priviți! Prin codul de bare EAN-13 și prin codul QR toate produsele sunt însemnate cu 666. Nu cu alt număr, ci cu 666 așa cum scrie și în Apocalipsa. Au fost însemnate și animalele cu cipuri RFID.

Acum au mai rămas de conectat în acest sistem satanic oamenii. Unii au acceptat deja microcipurile RFID, alții acceptă identitatea digitală biometrică, iar în final se urmărește ca toți oamenii să fie implantați cu nanocipuri care să-i conecteze la inteligența artificială și la sistem satanic de evidență și control total.

Prin acest număr plasat în diverse moduri pe produse și animale, Satan vrea să arată că el este stăpân peste ele.

Pe om nu-l poate însemnă cu forța și apoi să pretindă că este stăpân peste ei, ci apelează la viclenie, ca să-i facă pe oameni să ceară singuri semnul sistemului satanic. Și care este acest semn? Identitatea digitală biometrică.

Împotriviți-vă și nu primiți documentele biometrice.

„Nu urmați pe arhiereii și preoții care au toate sistemele acestea. Fiindcă nu vă vor duce la mântuire. Adică orice arhiereu sau preot care și-a pus mâna și a luat recunoașterea biometrică și a pus ochiul pentru a i se lua amprenta irisului și oricine s-a numerotat cu numere pentru a avea proprietăți și să aibă bani și averi. Fiindcă oricine nu are card de identitate și nu este numerotat nu poate să aibă nici un fel de avere, nimic.”

„Arhiereii și preoții de azi vă batjocoresc, au primit toate, urmează în spatele carului lui Antihrist, nu sunt arhierei și preoți ai Domnului nostru Iisus Hristos, ci sunt arhierei și preoți ai stăpânirii lumești a lui Antihrist. Arhiereul și preotul Domnului nu are nimic. De ce? Fiindcă este după modelul lui Hristos. Nici Hristos nu a avut nimic. Cum așadar, din moment ce Hristos nu a avut nimic, arhiereul să aibă? Nu se poate.”

Înțelegeți aceste cuvinte? Cel care are, să fie ca și cum nu ar avea, spun Sf. Părinți. Nu-ți lega inima de cele materiale. Nu-ți lega inima de funcție și privilegii. Căci mulți dintre arhierei și preoți se vor lepăda de Hristos, pentru a nu-și pierde averea, funcția și privilegiile. La asta se referă Sf. Părinți.

Creștinii sunt dezbinați și nu știu pe cine să mai asculte, căci unii arhierei și preoți spun să nu se primească documentele biometrice și identitatea digitală, iar alți îi îndemnă pe creștini să nu se teamă și să le ia. Pe cine să asculți? Aici este înțelepciunea! Urmează pe cei care la rândul lor urmează pe Hristos și nu pe stăpânitorilor acestei lumi.

Așa să ne rugăm: „Doamne, trimite-ne păstori buni care să ne călăuzească pe calea mântuirii. Doamne, luminează-le mintea ca să ne arate calea mântuirii.

În categoria identitate digitala, Marea Resetare, noua ordine mondiala | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Documentele de identitate biometrice (VIII)

ID-ul digital este o componentă esențială a unui stat sclavagist tehnocratic

Bătăușii cu ghete mari pun presiune pe gâtul oamenilor care locuiesc în Marea Britanie sub forma unui nou act de identitate digital. Napoleon a considerat o invazie a Marii Britanii peste Canalul Mânecii prea dificilă, însă guvernul britanic a permis în mod deliberat invazia ambarcațiunilor cu imigranți ilegali peste Canalul Mânecii și, poate chiar mai rău, folosește acest lucru ca o scuză pentru a impune un act de identitate digital civililor nevinovați care au fost trădați de propriul guvern.

După cum se relatează în Zero Hedge:

Protestele tot mai mari din Marea Britanie se plâng de migrația ilegală și legală; guvernul a legalizat pur și simplu majoritatea migranților cu o verificare limitată. Starmer nu a spus niciodată că va pune capăt politicilor de azil sau că va lua măsuri de precauție reale pentru a opri intrarea fizică. Cu alte cuvinte, fluxul de migranți va continua, iar un act de identitate digital nu ar face nimic pentru a opri majoritatea acestora. De asemenea, actul de identitate nu ar rezolva problema milioanelor de migranți din lumea a treia deja permiși în țară.

Conform planului directorului britanic Keir Starmer, cei care locuiesc în Marea Britanie fără un act de identitate digital nu vor avea voie să participe la viața socială. Nu li se va permite să muncească sau să închirieze o locuință. Aceasta este o încălcare fundamentală a drepturilor omului, refuzarea civililor de dreptul la hrană, îmbrăcăminte și adăpost dacă nu posedă un act de identitate digital orwellian. Implementarea completă a sistemului de sclavi digitali de identificare din Marea Britanie va avea loc până la sfârșitul Parlamentului, în 2029.

Într-un referendum strâns, Elveția a votat în favoarea actelor de identitate digitale cu un vot de 50,4% în favoarea unui card de identitate electronic, în timp ce 49,6% s-au opus. Prezența la vot a fost de 49,55% din electorat. Cardul de identitate elvețian este însă încă opțional.

Este clar că clasa criminală internațională depune eforturi mari pentru a implementa sistemul său tehnocratic de sclavi. Sistemele de identificare digitală vor facilita implementarea injecțiilor forțate cu arme biologice în viitor, precum și o monedă bancară digitală centralizată și un sistem de credit social în stil chinezesc.

Administrația Trump a lucrat la crearea unei baze de date digitale despre americani. Newsmax.com a relatat în mai 2025:

Palantir, contractorul de software și servicii militare axat pe inteligență artificială, și-a extins „munca în cadrul guvernului federal în ultimele luni”, după ce a fost angajat de președintele Donald Trump pentru a crea „portrete detaliate” sau un act de identitate digital al americanilor „care ar putea îmbina cu ușurință datele despre americani – în cadrul agențiilor”, cum ar fi cele de la IRS, Departamentul de Securitate Internă, Departamentul de Sănătate și Servicii Umane, Administrația Securității Sociale și Departamentul de Educație.

Palantir a folosit versiunea sa de sistem de urmărire a scorului de credit social prin identificarea digitală a americanilor pentru a ajuta armata israeliană să își desfășoare genocidul în Gaza, utilizând sistemul pentru a alege ținte civile pentru drone.

Administrația Trump a desfășurat, de asemenea, Operațiunea Warp Speed, care a fost trădare și un act de război împotriva Statelor Unite ale Americii și a lumii în general. Această campanie de crime în masă a fost continuată de administrația Biden și este din nou desfășurată de administrația Trump. Stupoarea în care se află americanii cu privire la aceste probleme este rezultatul direct al influenței mass-media. Mesajele deliberate și contradictorii transmise de administrația Trump sunt concepute pentru a deruta victima, în acest caz poporul american, în timp ce statul sclavagist tehnocratic avansează.

Un act de identitate digital, o monedă bancară digitală centralizată, orașele inteligente și restricționarea generală a călătoriilor, comunicării și asocierii sunt componente esențiale ale statului sclavagist tehnocratic care este construit. Așadar, aceasta este convergența biodigitală, care este o fuziune între biologie și tehnologie. Potrivit guvernului canadian, există câteva oportunități minunate care se deschid prin modificarea a ceea ce înseamnă să fii om. Acestea includ:

  • Convergența biodigitală deschide noi modalități izbitoare de a schimba:
  • ființele umane – corpurile, mințile și comportamentele noastre
  • sau crea alte organisme
  • ființele umane – corpurile, mințile și comportamentele noastre
  • sau a crea alte organisme
  • a modifica ecosistemele
  • a simți, stoca, procesa și transmite informații
  • a gestiona inovația biologică
  • a structura și gestiona lanțurile de producție și aprovizionare.

Realitatea distorsionată din care ies cu puțină rezistență este incredibilă. Identitatea digitală este un prim pas, dar unul necesar pentru a înrobi și modifica umanitatea.

Următoarea afirmație va contesta presupunerile unora care au fost condiționați să fie ascultători. Guvernul nu are dreptul să știe cine ești, unde te duci sau ce faci. Dacă ar fi avut aceste puteri, nu ar fi existat o Declarație a Drepturilor. Guvernul este malefic. Guvernul nestăvilit este dezastruos de malefic. Dacă guvernul nu este minimalizat, atunci rasa umană va fi distrusă.

Odată ce înțelegi că injecțiile cu nanoparticule de ARNm au fost arme biologice și tehnologice de distrugere în masă, devine clar că guvernele lumii sunt în război cu propriii cetățeni. Guvernele nu reflectă voința alegătorilor lor.

Probabil pentru că votul computerizat este fals. Acestea reflectă voința unei clase criminale internaționale care s-a angajat într-o conspirație internațională pentru a depopula planeta, a crea un sistem sclavagist tehnocratic și a urmări transumanismul fără Dumnezeu.

Această manifestare recentă a autoritarismului psihopat este amplificată de tehnologie într-un mod care nu ar fi putut fi imaginat acum doar o sută cincizeci de ani. Îmbunătățirea tehnologiei necesită un guvern descentralizat extrem de limitat. Altfel, vom rămâne cu un sistem global de sclavie, iar cea mai mare parte a planetei va fi ucisă. Așa cum stau lucrurile acum, nu știm câți vor muri în următorul deceniu sau două din cauza injecțiilor cu nanoparticule de ARNm.

Atacul asupra speciei noastre este multifațetat. Marginalizarea civililor până la punctul de foame nu este exclusă. Lagărele de concentrare pentru cei neinjectați nu sunt excluse. Negarea accesului bancar, a locurilor de muncă și chiar a locuințelor nu este exclusă. Vizarea civililor cu drone nu este exclusă.

Ignorarea realității unui tren de marfă care vine nu vă va salva. Din păcate, nu te poți da la o parte. Există o singură soluție. Distruge sau deraiază trenul înainte să prindă prea mult avânt.Dr. Joseph Sansone este un psihoterapeut care se opune autoritarismului psihopat.

Sursa: https://www.josephsansone.com/p/digital-id-is-a-core-component-of?hide_intro_popup=true

În categoria identitate digitala, Marea Resetare, noua ordine mondiala | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru ID-ul digital este o componentă esențială a unui stat sclavagist tehnocratic

Documentele de identitate biometrice (VII)

Record istoric: Peste 2,7 milioane de britanici au semnat petiția împotriva ID-urilor digitale

O petiție online care solicită guvernului britanic să renunțe la introducerea sistemului de identitate digitală a depășit pragul impresionant de 2,7 milioane de semnături, consolidându-se drept una dintre cele mai susținute campanii cetățenești din istoria Parlamentului britanic.

Lansată recent, petiția a atras atenția masivă a publicului, evidențiind temerile legate de supravegherea în masă și controlul digital. Inițiatorul, Maxim Sutcliff, avertizează că introducerea unui ID digital încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor și reprezintă un pas periculos spre monitorizarea constantă a populației.

Depășirea pragului de 2,5 milioane de semnături nu este doar simbolică: petițiile care ating 100.000 de semnături sunt eligibile pentru dezbatere în Parlament. Aceasta înseamnă că cererea cetățenilor britanici pentru anularea planurilor guvernamentale va ajunge oficial pe agenda parlamentarilor, cu un răspuns așteptat din partea autorităților în următoarele săptămâni.

Petiția poate fi consultată și semnată aici: Do not introduce Digital ID cards

Extinderea ID-ului digital în Scoția amplifică temerile publicului

Între timp, în Scoția, guvernul SNP a început să implementeze un nou sistem de „identitate digitală”, redenumit recent ScotAccount, care centralizează date despre cetățeni – de la fotografii la informații personale – pentru accesul la servicii publice, de la înregistrări de sănătate și taxe, până la licențe și verificări ale cazierului.

Campaniile de protecție a drepturilor digitale avertizează că un astfel de sistem ar putea expune utilizatorii la hacking și furt de identitate, precum și la posibila folosire abuzivă a datelor de către diverse instituții guvernamentale. Madeleine Stone, de la Big Brother Watch, a declarat:

„Aceste planuri ar putea permite guvernului scoțian să construiască baze de date masive și să partajeze informațiile personale ale milioane de cetățeni între departamente.”

Criticii subliniază și riscul ca un sistem gândit inițial ca voluntar să devină, în practică, implicit obligatoriu, ceea ce ar crește relevanța petiției anti-ID digital în întreaga Marea Britanie.

Surse: https://www.activenews.ro și Petition: Do not introduce Digital ID cards

În categoria identitate digitala, Noutati | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Documentele de identitate biometrice (VII)

Documentele de identitate biometrice (VI)

Azi o să vă prezint informații despre noile aparate de preluare a datelor biometrice, la eliberarea noilor cărți de identitate.

Aparat pentru preluarea datelor biometrice

Unii spun că aparatele au un laser invizibil, cu ajutorul căruia îți marchează fruntea și mâna cu un cod de bare izotopic invizibil, cod ce conține cifrele 6-6-6. Acest cod de bare invizibil va putea fi citit, pe viitor, de către camerele de luat vederi inteligente, exact cum sunt citite plăcuțele de înmatriculare de la automobile. Cu siguranță, pe viitor așa va fi.

Însă eu personal nu aș risca să mă așez în fața unor asemenea aparate. Din punctul meu de vedere, oferirea datelor biometrice sub semnătură reprezintă începutul marelui pericol.

Marcarea pe mână sau pe frunte va reprezenta doar cireașa de pe tortul acestui sistem satanic. Controlul total se va exercita din clipa în care ți-ai predat datele biometrice pentru a fi introduse în acest sistem satanic.

Nu este nevoie de semnul de pe mână sau pe frunte ca să fii identificat, pentru că sunt suficiente datele biometrice. Este bine cunoscut sistemul din China, care funcționează din plin doar pe baza recunoașterii faciale.

Așadar, cred că ar trebui să conștientizăm ce înseamnă predarea datelor biometrice pe semnătură.

Sistemul satanic atribuie oamenilor încă de prin anii 1970 coduri numerice de identificare, care la noi se numesc CNP (cod numeric personal), apoi aceste coduri au fost aplicate pe documentele de identitate. Au fost asociate cu un nume care credem că ne reprezintă pe noi, dar este numele corporației înființate cu numele nostru. Dar asta este o altă poveste. Până la documentele biometrice, CNP-ul este asociat cu un nume, dar nu cu ființa noastră.

Care este diferența cu documentele de identitate biometrice? Diferența este că CNP-ul sistemului satanic va fi asociat cu ființa noastră sub propria semnătură.

Sistemul pretinde că documentele de identitate sunt obligatorii, dar nu ți-l eliberează decât dacă îl ceri în scris, sub semnătură. Tu de bună voie ceri sistemului satanic să-ți elibereze noile documente de iddentitate biometrice. După asocierea CNP-ului cu datele tale biometrice, sub proprie semnătură, nu mai poți face nimic ca să ieși din acest sistem satanic.

Cardul cu cip sau fără cip nici nu mai contează pentru sistemul satanic, pentru că vei fi identificat în fiecare clipă pe baza datelor biometrice din sistem. Și asta este valabil acum, nu în viitor.

Sistemul satanic (Lucifer) are nevoie de semnătura noastră pentru a revendica dreptul de a folosi împotriva noastră datele biometrice.

În prezent, sistemul îmi poate citi fața, dar ea nu poate fi asociată cu nimic din sistemul satanic. Sunt o persoană no-name, neidentificată. Însă dacă îmi predau datele biometrice ca să fie asociate cu CNP-ul satanic, sistemul nici nu mai are nevoie de documentele biometrice din buzunar. De ce? Pentru că pot fi identificat în primă fază cu ajutorul camerelor video. Nu este ficțiune. Nu este ceva ce va fi implementat în viitor. Nu. Sistemul este funcțional.

Rețineți! Sistemul acesta este recunoaștere facială este funcțional. Și asta o poate mărturisi orice persoană care a fost în Țara Sfântă și care nu aveau documente biometrice, sau așa credeau că nu au documente biometrice cu cip. Aceste persoane la vamă nici nu mai sunt verificate la pașaport. De ce? Pentru că sunt recunoscute facial, adică biometric.

Ceea ce trebuie să înțelegeți este faptul că sistemul acesta de evidență internațional este satanic și controlat direct de Satan și demonii săi. Semnul de pe mână au de pe frunte va fi doar cireașa de pe tortul acestui sistem satanic.

În curând nimeni nu va mai putea cumpăra sau vinde fără să accepte identitatea digitală biometrică.

Așadar, nu așteptați să faceți un pas înapoi doar când veți fi marcați pe mână sau pe fruncte, pentru că nici nu veți ști când se va petrece această marcare.

Din clipa în care ți-ai dat acordul pentru asocierea ființei tale cu CNP-ul satanic, vei putea fi marcet oricând, fără să ți se spună. De ce? Pentru că tu deja ai acceptat pactul cu sistemul satanic.

O să spui că nu ai știut? Dar te întreb, cum nu ai știut, când Părinți ne avertizează de zeci de ani cu privire la documentele electronice?

Satana este foarte perfid. N-o să vină să-ți spună în față: „Vreau să te lepezi de Hristos.” și tu să spui: „Nu, nu vreau.”

Satana urmărește nu doar înrobirea noastră trupească, prin transformarea în sclavi ai sistemului lui satanic, ci urmărește înrobirea sufletelor noastre.

Documentele biometrice de identitate, identitatea digitală, portofelul digital, momedele digitale, toate sunt doar momeli, mijloace de constrângere prin care să obțină pe ocolite acceptul nostru de a intra în sistemul lui satanic de control total.

În paralel, întroduce în oamenii nanotehnologie extrem de avansată prin care omul va fi conectat la acest sistem satanic de control total, trup și suflet. Această nanotehnologie satanică se va lega de ADN-ul uman și de sistemul nervos. Va crea un sistem nervos paralel și va conecta ființa umană trup și suflet la inteligența artificială.

Scopul lui este de a rupe legătura dintre suflet și Dumnezeu. Și nu poate face acest lucru decât ajutat de oamenii care au ales să-l slujească și să implementeze acest sistem.

Prin toate mijloacele acestea tehnologice urmărește să ne facă să ne dăm acordul de a fi înregistrați în sistemul lui satanic, pentru comoditate, confort, privilegii, salariu sau pensie, mâncare și îmbrăcăminte.

Suntem într-un război spiritual, care a început cu milte mii de ani în urmă. Acum Lucifer se va folosi de tehnologie pentru a ne înrobi sufletele, nu numai trupurile.

Rugați-vă zilnic la Dumnezeu, să vă ajute să faceți față acestui război spiritual, pornit de Forțele întunericului împotriva oamenilor!

De asemenea, rugați-vă lui Dumnezeu ca întunecații oligarhi, ce se cred stăpânii lumii, precum și marionetele lor politice, să revină la sentimente mai bune, mai umane, și să înceteze acest război împotriva oamenilor!

Doar la Dumnezeu este nădejdea, putetea și mila pentru noi, oamenii!

În categoria COVID, identitate digitala, Marea Resetare, New Age, noua ordine mondiala, vaccinuri | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Documentele de identitate biometrice (VI)