Epistola este adresată „Bisericilor Galatiei” (1, 2). Autorul epistolei este „Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morți” (1, 1).
Epistola are în vedere în primul rând pe creștinii proveniți dintre evrei.
În textul epistolei găsim 10 nume de persoane și 10 toponime.
Numele de persoane apar în următoarea ordine: Pavel, Chefa, Iacov apostol, Barnaba, Tit, Petru apostol, Ioan apostol, Avraam, Agar, Isaac. Avraam apare de 9 ori, Chefa apare de 4 ori, Iacov de 3 ori, Barnaba, Tit, Petru, Agar, Pavel apar de două ori, Ioan și Isaac apar o singură dată.
Toponimele amintite în textul epistolei sunt: Galateni, Ierusalim, Arabia, Damasc, Siria, Cilicia, Iudeea, Antiohia, Sinai, Israel. Ierusalim este amintit de 5 ori, Arabia și Sinai apar de două ori, restul o singură dată.
Merită reținut că din faptele Legii nimeni nu se îndreaptă (Gal. 2, 16), iubirea de aproapele înseamnă înplinirea Legii (Gal. 5, 14), Trupul și sufletul poftesc unul împotriva celuilalt (Gal. 5, 17).
Urmează să analiză epistolele către Efeseni și Filipeni.