Cărțile aduc codurile în atenția lumii
Controversa izbucnește, după publicarea lucrării din Statistical Science, nu doar în lumea comunității științifice, ci și în comunitățile religioase și între evrei și creștini. Cărțile scrise despre acest fenomen, în special Codul Bibliei (1997) și Codul Bibliei II: Numărătoare inversă (2002), ale lui Michael Drosnin, și Descifrarea codului Bibliei (1997), scrisă de Jeffrey Satinover, l‑au adus în atenția întregii lumi.
Cercetătorii creștini de asemenea au început să localizeze coduri în Biblie despre Iisus Hristos și au fost publicate mai multe cărți despre descoperirile lor. Printre aceștia îi amintim pe Grant Jeffrey cu The Signature of God (1996, 2002, 2010) și The Handwriting of God (1998), Yacov Rambsel cu Yeshua. The Name of Jesus Revealed in Code in the Old Testament (1996), His Name is Jesus. The Mysterious Yeshua Codes (1997) și The Genesis Factor. The Amazing Mysteries of the Bible Codes (2000) și, câțiva ani mai târziu, cartea lui R. Edwin Sherman, Bible Code Bombshell. Compelling scientific evidence that God authored the Bible (2005, 2012).
Descoperirile au fost folosite și pentru multe scopuri de senzație. Jeffrey Grant menționează apariția unui articol în Newsweek, din iunie 1997, în care se comentează cartea jurnalistului Michael Drosnin, Codul Bibliei. Titlul articolului era „Caută și vei găsi: O nouă carte controversată declară că îngropat în Biblie există un ghid secret despre tot ce a fost, este și va fi” [1].
Publicată în primăvara lui 1997, a produs o mare senzație în lumea laică și creștină. Deși apare la aproape un an după cartea lui Grant Jeffrey, The Signature of God, și a altor câtorva scrise de evrei pe aceeași temă, Codul Bibliei a fost intens promovată de editorul ei pe importantele piețe de desfacere media cum ar fi CNN, revista Time și emisiunea Oprah Winfrey Show. Rezultatul este că întreaga lume a luat cunoștință de codurile Bibliei.
Era noastră de comunicație instant l‑a adus pe Michael Drosnin în centrul atenției cu o viteză uluitoare. Codul Bibliei a fost promovată cu succes de Simon & Schuster pe lista de bestselleruri din The New York Times pentru mai multe săptămâni în anii 1997 și 1998.
Drosnin nu este un jurnalist de duzină. După perioadele petrecute la Washington Post și The Wall Street Journal, el a scris bestsellerul Citizen Hughes. Sherman consideră Codul Bibliei un regres uriaș pentru cercetătorii serioși ai codului, din cauza exemplelor slabe pe care le folosește.
În iunie 1997, dr. Eliyahu Rips, unul dintre cei care au făcut cunoscut fenomenul în 1994, a postat un comunicat de presă pe site‑ul său în care a declarat că nu sprijină lucrarea lui Drosnin și concluziile sale.
Unul dintre cei mai importanți cercetători ai codului Bibliei este Doron Witztum. Pe 4 iunie 1997, el a făcut o declarație publică pe internet, în care, fericit să vadă publicitatea făcută codurilor Bibliei, a declarat că întreaga credibilitate a cercetării codului Torei ar putea fi distrusă de Drosnin din cauza lipsei unei metodologii științifice angajate în lucrarea sa.
Sherman crede că atunci când Michael Drosnin a prezentat răspunsurile sale triviale a fost ușor pentru sceptici să obțină exemple comparabile din texte neinspirate. Scepticii sunt prea inteligenți să se gândească că pot obține exemple din texte neinspirate care să poată fi comparate cu mega‑grupurile din Biblie, prezentate de Sherman în cartea sa Code Bible Bombshell. Astfel, aceștia vor urmări probabil alte tactici.
La rândul său, Jeffrey Satinover consideră că Drosnin prezintă codul Bibliei într‑o lumină foarte nefericită când pretinde că acesta poate fi folosit în mod curent la prezicerea viitorului. Această atitudine are capacitatea de a discredita cercetările mai serioase înainte de a se face ascultate.
Chiar dacă nu s‑a bucurat de aceeași publicitate ca în cazul lui Drosnin, studiul a fost dus mai departe și de câțiva cercetători creștini, amintiți mai sus, Grant R. Jeffrey, Yacov Rambsel și R. Edwin Sherman.
Scopul lucrărilor lui Yacov nu este de a împinge la căutarea senzaționalului, nici de a‑i convinge pe savanții sceptici. Yacov a fost un evreu mesianic care a căutat să‑și exprime, prin lucrările sale, dragostea sa față de Mesia. Prin aducerea la lumină a prezenței lui Iisus (Yeshua) în cuvintele Vechiului Testament, el a dorit altora, evrei și creștini, să dea dovadă de aceeași dragoste.
În timp ce Grant Jeffrey și Yacov Rambsel au scris de pe poziții creștine, R. Edwin Sherman a scris ca un matematician, analizând fenomenul codurilor Bibliei din punct de vedere matematic și statistic. Când a început prima dată investigarea declarațiilor despre codul Bibliei, în anul 2000, Sherman era cu desăvârșire sceptic în privința lor. Cu toate acestea, posibilitatea ca ele să fie validate l‑a fascinat atât de mult încât nu a mai putut rezista tentației de a le investiga profund.
Cu pregătirea sa matematică se simțea irezistibil atras și provocat intelectual spre a testa și verifica declarațiile făcute publice despre codurile Bibliei. El afirma că…
…scepticii încearcă blocarea informațiilor lămuritoare ca să ne facă să credem o minciună – că toate exemplele de cod sunt comparabile, în sensul că ele ar putea fi ușor produse de întâmplare. Jumătatea de adevăr este că unele exemple publicate sunt așa cum spun ei. Întregul adevăr este că apariția altor exemple este imposibil să fie explicată prin întâmplare, așadar ele trebuie să fie intenționate. Noi avem instrumente cu care să evaluăm diferența [2].
Dar să ne întoarcem un pic în timp la cel care a motivat cercetarea oamenilor de știință din Israel, începută la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut.
În primii ani ai secolului XX, în Slovacia s‑a făcut auzit glasul unei alte minți luminate. Michael Dov Ber Weissmandl a fost un copil minune, care încă de foarte tânăr a făcut referiri la cele scrise despre coduri de un alt învățat, Rabbeinu Bachya, care a trăit și a murit în secolul al XIII‑lea.
Rabinul Weissmandl nu este singurul care a descoperit în Biblie structuri ascunse variate, mai ales numerice. Majoritatea lor tind să infirme așa‑numitele ipoteze documentare, argumentele principale de care se agață „critici reputați”, ce afirmă că textele biblice nu reprezintă o singură creație unificată, ci fragmente din texte a diferiți autori, prescurtate și schimbate de oameni de‑a lungul secolelor. Însă după ce s‑a efectuat un mare număr de studii și analize, s‑a tras concluzia că sursa este unică – indiferent cât de lipsit de continuitate pare să fie textul la prima vedere.
De‑a lungul vieții, rabinul Weissmandl a avut certitudinea, susținută de descrierea lui Bachya despre secvențele de litere echidistante, că în Tora există informații de origine divină. Bachya nu a fost primul care a pus accentul pe faptul că în Tora există asemenea informații. Întreaga literatură iudaică conține informații de acest gen.
Entuziasmat, Weissmandl a făcut, tânăr fiind, un pas extraordinar: a scris textul Torei, ce conține 304 805 de litere, pe șiruri de câte zece. Astfel, a reușit să descopere cel puțin codurile ce apăreau pe intervale de câte zece litere sau multiplu de zece. El știa că alți învățați înaintea lui – rabinul Moses Cordovero [3] și rabinul Eliyahu Solomon (Vilna Gaon) – știau de coduri.
Se pare că Weissmandl a mai descoperit numele mai multor învățați, laolaltă cu detalii variate privitoare la viețile lor. Aceasta a fost baza de date de la care au pornit Witztum, Rips și Yoav Rosenberg – primele lor studii s‑au referit la șaizeci și șase de personalități.
Weissmandl a cercetat Tora ani de zile și a localizat cuvinte, fraze și perechi de cuvinte cu înțeles, lucrând manual pe text, dar nu a păstrat în scris descoperirile sale. Din fericire, câțiva dintre studenții săi au consemnat unele dintre exemplele descoperirilor sale și le‑au publicat în cartea Torat Chemed, după moartea sa [4].
Așa cum am arătat mai sus, după decenii, câțiva cercetători din Israel care au auzit de munca sa au început să caute în Tora acele cuvinte pentru a stabili dacă au existat sau nu codurile respective.
Descoperirile lor au condus în cele din urmă la studii de cercetare la Universitatea Ebraică, dovedind valabilitatea codurilor, care sunt cunoscute sub numele de „secvențe de litere echidistante” (ELS).
Folosirea calculatoarelor cu putere de calcul sporită a permis cercetătorilor să exploreze textul Torei în moduri care pentru generațiile precedente puteau fi doar un vis.
Note
[1] Grant R. Jeffrey, în „Introducere” la Yacov Rambsel, His name is Jesus. The Mysterious Yeshua Codes, Frontiere Research Publications, Inc., Toronto, 1997, pp. 20‑21.
[2] R. Edwin Sherman, op. cit., p. 10.
[3] Moses ben Jacob Cordovero (1522‑1570).
[4] Robert M. Haralick, Eliyahu Rips, Matityahu Glazerson, Torah Codes: A Glimpse into the Infinite, Mazal & Bracha Publishing, Inc., New York, 2005, p. 72.
