Carlo Maria Vigano: Scrisoare deschisă (V)

Matricea luciferică a Noii Ordini Mondiale

În acest moment, este necesar să se clarifice ce se înţelege prin „Noua Ordine Mondială” sau, mai degrabă, ce înseamnă aceasta pentru creatorii săi, indiferent de ce afirmă ei în mod public. Pentru că, pe de o parte, este adevărat că există un proiect, că anumiţi oameni l-au conceput şi sunt însărcinaţi cu realizarea acestuia; dar, pe de altă parte, este de asemenea adevărat că principiile inspiratoare ale proiectului nu sunt întotdeauna dezvăluite sau, cel puţin, nu pot fi admise în mod deschis ca fiind strâns legate de ceea ce se întâmplă astăzi, deoarece o astfel de recunoaştere ar stârni opoziţie chiar şi din partea celor care sunt cei mai paşnici şi moderaţi.

De fapt, este un lucru să impui „paşaportul verde” cu scuza pandemiei, dar este altceva să recunoşti că scopul paşaportului este acela de a ne obişnui să fim urmăriţi şi cu totul altceva să spunem, de pildă, că acest control total ar putea deveni „semnul fiarei” despre care vorbeşte Cartea Apocalipsei (Apocalipsa 13, 16-18).

Cititorul mă va ierta dacă, pentru a-mi argumenta afirmaţiile, trebuie să recurg la citate de o asemenea gravitate şi severitate încât să trezească nedumerire şi groază, dar acest lucru este necesar ca să înţelegem care sunt intenţiile arhitecţilor acestui complot şi care este bătălia epocală pe care o duc împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale.

Pentru a înţelege rădăcinile ezoterice ale ideii care stă la baza Organizaţiei Naţiunilor Unite, dorită încă de pe vremea lui Giuseppe Mazzini nu putem să nu luăm în considerare personaje precum Albert Pike, Eliphas Levi, Helena Blavatsky , Alice Ann Bailey sau alţi adepţi ai sectelor luciferice.

Scrierile lor, publicate începând cu sfârşitul secolului al XlX-lea, sunt în mare măsură revelatoare.

Albert Pike, un prieten al lui Mazzini şi coleg francmason, declara într-un discurs susţinut în Franţa, în 1889, la cele mai înalte niveluri ale francmasoneriei şi apoi preluat la 19 ianuarie 1935 de revista engleză The Freemason:

«Ceea ce trebuie să le spunem mulÅ£imilor este că ne închinăm unui zeu, dar că este zeul căruia ne închinăm fără superstiÅ£ii. (…) Religia masonică ar trebui menÅ£inută în puritatea doctrinei luciferice de către toÅ£i cei care suntem iniÅ£iaÅ£i în grade superioare.

Dacă Lucifer nu ar fi zeu, l-ar mai fi calomniat, împreună cu preoţii săi, Adonai [Dumnezeul creştinilor] ale cărui acţiuni îi dovedesc cruzimea, perfidia, ura faţă de om, barbaria şi repulsia faţă de ştiinţă?

Da, Lucifer este Dumnezeu ÅŸi, din păcate, ÅŸi Adonai este Dumnezeu. Căci legea eternă spune că nu există lumină fără umbră, frumuseÅ£e fără urâţenie, alb fără negru, fiindcă absolutul poate exista doar ca două zeităţi: întunericul fiindu-i necesar luminii pentru a-i servi drept contrast, aÅŸa cum soclul este necesar pentru statuie ÅŸi frâna pentru locomotivă… doctrina satanismului este o erezie; iar adevărata ÅŸi pura religie filozofică este credinÅ£a în Lucifer, egal cu Adonai; dar Lucifer, zeul luminii ÅŸi zeul binelui, luptă pentru omenire împotriva lui Adonai, Dumnezeul întunericului ÅŸi al diavolului.»

Această profesie de credinţă în divinitatea lui Satan nu este doar o recunoaÅŸtere a cine este adevăratul Mare Arhitect pe care-l adoră francmasoneria, ci ÅŸi un proiect politic blasfemiator care trece prin ecumenismul conciliar (al celui de-al Doilea Conciliu de la Vatican – n.n.), al cărui prim teoretician este masoneria:

„Creştinul, evreul, musulmanul, budistul, adeptul lui Confucius şi Zoroastru se pot uni ca fraţi şi se pot alătura în rugăciune singurului zeu care este mai presus de toţi ceilalţi zei” (cf. Albert Pike, Morals and Dogma, ed. Bastogi, Foggia 1984, vol. VI, p. 153).

Iar cine este „singurul zeu care este mai presus de toţi ceilalţi zei” a fost bine explicat în citatul anterior.

Într-o altă scrisoare, Pike i-a scris lui Mazzini:

„Îi vom dezlănţuipe nihilişti şi pe atei şi vom provoca un formidabil cataclism social care va arăta în mod clar naţiunilor, în toată grozăvia lui, efectul ateismului absolut, originea barbariei şi a sângeroasei subversiuni.

Atunci, cetăţenii de pretutindeni, forÅ£aÅ£i să se apere împotriva unei minorităţi mondiale de revoluÅ£ionari, (…) vor primi adevărata lumină prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, dezvăluită în sfârÅŸit viziunii publicului; o manifestare care va fi urmată de distrugerea creÅŸtinismului ÅŸi, de asemenea, a ateismului, care va fi cucerit ÅŸi zdrobit în acelaÅŸi timpi.” (vezi Scrisoarea din 15 august 1871 către Giuseppe Mazzini, Biblioteca British Museum din Londra).

Nu vă va scăpa observaţiei faptul că „marea erezie a separatismului” sună curios de în acord cu ecumenismul condamnat de Pius al Xl-lea în Enciclica sa „Mortalium animo”, care mai târziu însă a fost adoptat prin declaraţia conciliară „Dignitatis humana” şi recent fuzionat în doctrina „incluziunii”, formulată de cei care au permis ca în Bazilica Sfântul Petru să se facă un cult idolatru ce presupune închinarea la Pachamama.

Şi este clar că termenul „separatism” intenţionează să desemneze, într-o cheie negativă, separarea necesară a binelui de rău, a adevărului de fals, a dreptului de nedrept, care constituie criteriul judecăţii morale a comportamentului uman.

„Incluzivitatea” se opune acestei distincţii, permiţându-se contaminarea deliberată a binelui de rău pentru a falsifica binele, echivalarea adevărului şi falsului pentru a-l corupe pe primul şi a-i da legitimitate celui din urmă.

Rădăcinile ideologice comune ale ecumenismului

Dacă nu înţelegem că rădăcinile ideologice ale ecumenismului sunt legate intrinsec de ezoterismul masonic luciferic, nu putem înţelege legătura dintre abaterile doctrinare de la Al Doilea Conciliu de la Vatican şi planul Noii Ordini Mondiale.

Revoluţia din 1968 a fost un exemplu trist al acelor ambiţii pacifiste şi ecumeniste, în care Epoca Vărsătorului a fost sărbătorită de opera muzicală Hair (1969) şi apoi de John Lennon cu Imagine (1971), în care spune:

Imaginează-ţi că nu există Rai,
Este uşor dacă încerci;
Nu e niciun iad sub noi.
Deasupra noastră numai simplul cer.
Imaginează-ţi-i pe toţi oamenii
Trăind doar pentru ziua de astăzi.

Imaginează-ţi că nu există ţări.
Nu e greu să o faci;
Nimic de ucis sau pentru care să mori
Åži, de asemenea, nicio religie.

Imaginează-ţi-i pe toţi oamenii
Trăindu-şi viaţa în pace.

Tu… Ai putea spune că sunt un visător.
Dar nu sunt singurul,
Sper că într-o zi ni te vei alătura.
Iar lumea va fi toată una.

Imaginează-ţi că nu există averi.
Mă întreb dacă ai fi în stare;
Să nu mai existe lăcomie sau foamete.
Ci doar frăţie între oameni;
Imaginează-ţi-i pe toţi oamenii
Împărtăşind toată lumea.

Tu… Ai putea spune că sunt un visător.
Dar nu sunt singurul
Sper că într-o zi ni te vei alătura.
Iar lumea va fi toată una.

Acest manifest al nihilismului masonic poate fi considerat Imnul Globalismului ÅŸi al Noii Religii Universale.

Un suflet care nu este încă rătăcit nu ar putea simţi decât groază la auzul acestor cuvinte blasfemice. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cuvintele cântecului nu mai puţin blasfemiator al lui Lennon, God (1970):

Dumnezeu este un simplu concept
prin care ne măsurăm durerea. (…)
Eu nu cred decât în mine.

ÃŽnÅ£eleg că pentru mulÅ£i este îngrijorător să accepte faptul că Ierarhia Religioasă s-ar fi putut lăsa înÅŸelată de duÅŸmanii săi, folosindu-ÅŸi propriile interese în chestiuni care ating însuÅŸi sufletul Bisericii. Cu siguranţă, au existat prelaÅ£i masoni care au reuÅŸit să-ÅŸi prezinte ideile în al Doilea Conciliu deghizându-le, dar în deplină cunoÅŸtinţă că acestea vor duce inexorabil la realizarea acelei demolări a religiei ce constituie premiza pentru stabilirea Noii Ere – Era Vărsătorului – în care DOMNUL nostru este izgonit din Societate pentru a-l întâmpina pe Antihrist.

Se poate înÅ£elege atunci poziÅ£ia binevoitoare a multor personalităţi ecleziastice – mă gândesc la cardinali Martini ÅŸi Ravasi, printre mulÅ£i alÅ£ii – faţă de francmasonerie ÅŸi opoziÅ£ia lor faţă de excomunicările pe care papii le-au reînnoit de-a lungul timpului împotriva acestei organizaÅ£ii.

Se poate înţelege, de asemenea, motivul entuziasmului lojelor masonice la alegerea lui Bergoglio şi, viceversa, ura lor prost ascunsă faţă de Benedict al XVl-lea, considerat a fi kathekonul care trebuie eliminat.

De asemenea, trebuie amintit, cu o oarecare jenă, că anumite afirmaţii ale lui Ratzinger sugerează o încercare de „creştinizare“ a proiectului globalist, fară a-l condamna ca fiind anticreştin:

„Lasă Copilul din Betleem să te ia de mână! Nu te teme, ai încredere în el! Forţa dătătoare de viaţă a Luminii Sale te încurajează să te angajezi în construirea unei Noi Ordini Mondiale.”

Din păcate, aceste cuvinte confirmă eroarea gândirii hegeliene, care l-a influenţat pe profesorul de la Tubingen până a ajuns la Tronul Papal. Cu siguranţă, eşecul Pontifului de a lua o poziţie a făcut să fie considerat, într-un fel sau altul, un aliat al planului globalist, dacă preşedintele italian Giorgio Napolitano a putut să afirme, în discursul său din 31 decembrie 2006, adresat poporului italian, că „există armonie între mine şi Papa Benedict al XVI-lea, susţinând o nouă ordine mondială”.

Pe de altă parte, procesul hegelian de teză-antiteză-sinteză se constituie într-un ecou al devizei alchimice „Dizolvă şi coagulează”, adoptată de masonerie şi ezoterismul luciferic. E deviza ce apare pe braţele lui Baphomet, idolul iadului, adorat la cele mai înalte niveluri ale sectei masonice, aşa cum recunosc membrii săi cei mai autorizaţi. Philip Jones, în eseul său Lucifer rising, precizează că dialectica hegeliană „combină o formă de creştinism ca teză cu un spiritualism păgân ca antiteză, rezultând o sinteză foarte asemănătoare cu religiile de mistere babiloniene“.

(va urma)

Note

[1] Giuseppe Mazzini (1805-1872), mason, activist politic italian care a făcut parte din mişcarea „Risorgimento”.
[2] Fondatoarea Societăţii Teosofie.
[3] Alice Ann Bailey (1880-1949), a condus Societatea teosofică. https://www.britannica.com/topic/New-Age-movement#ref704008
[4] Albert Pike, Morals and Dogma, ed. Bastogi, Foggia 1984, vol. VI, p. 153.
[5] Termen biblic cu semnificaţia de „cel care înfrânează”