Predică la Duminica a III-a după Înviere, 2024

Click to rate this post!
[Total: 2 Average: 5]

Duminica mironosițelor

Tema: despre curaj și mărturisirea credinței

Femeile mironosițe au dat dovadă de mult curaj și credință. Nu s-au temut nici de evrei și nici de ostașii care păzeau mormântul.

Curaj nu înseamnă să nu-ți fie frică, ci curaj înseamnă să poți controla frica. Pentru că atunci când frica este de scurtă durată, ne este de folos. Dar când trăim într-o permanentă frică aceasta crează stres, iar stresul duce la apariția de boli sufletești și trupești. Frica distruge sistemul imunitar.

Gândurile sunt cele care se materializează, fie pozitive, fie negative. Când te gândești mereu la ce nu vrei să se întâmple și trăiești cu frică, acel ceva se va întâmpla. Vorba populară zice: „De ce-ți este frică, nu scapi.” De ce? Pentru că singur atragi în viața ta acel lucru.

Să avem curajul să privim lumea așa cum este, și cu bune și cu rele.

Să avem curajul de a mărturisi dreapta credință până la moarte. Să fim un exemplu prin faptele noastre. Să dovedim credința noastră prin fapte.

Împlinind poruncile Domnului, ne păstrăm pacea sufletului nostru, care este darul cel mai de preț pe care îl putem avea.

Să conștientizăm că suntem într-un război duhovnicesc. Și dacă este război, nu este vreme de dormit, ci de rugăciune și priveghere. Să ne rugăm mai mult, Să facem milostenie, căci milostenia acoperă mulțime de păcate.

Să nu ne lăsăm dezbinați. În Biserică suntem toți frați și de aceea să nu ne lăsăm dezbinații, de opinii și păreri deșarte.

Să reținem curajul femeilor mironosițe. Să mărturisim dreapta credință cu mult curaj și să nu ne lăsăm dezbinați.

Acest articol a fost publicat în Predici și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Predică la Duminica a III-a după Înviere, 2024

  1. cristina spune:

    Multumesc mult, Parinte drag.

Comentariile sunt închise.