De la magie neagră la Hristos (VI)

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Întoarcerea de la vrăjitorie și satanism la Hristos nu a fost deloc ușoară. De vreme ce își vânduse sufletul lui Satan și semnase cu propriul sânge această lepădare, era de așteptat ca Satan să se împotrivească încercării ei de a se lepăda de magie, vrăjitorie și satanism, pentru a-și preda viața în mâinile Domnului Iisus Hristos.

Aș dori să fac, ca înainte de a trece mai departe, o scurtă recapitulare a celor mai importante informații prezentate până acum. Avem acces la mărturiile multor convertiți de la satanism și vrăjitorie la Hristos, din care putem învăța multe lucruri de folos, care să ne ajute să înțelegem, la justele lui dimensiuni, războiul nevăzut în care ne aflăm. Drama cea mai mare pentru majoritatea creștinilor este aceea că nu conștientizează realitatea acestui război.

1. Prima strategie a lui Satan este aceea de a-i face pe oameni să creadă că nu există demoni. Dacă totuși cred în existența demonilor, atunci se străduiește să-i facă pe oameni să ignore cursele pe care aceștia le întind. Cu alte cuvinte, să-și ascundă lucrarea cât mai bine. Faptul că știi că demonii există nu te deosebește cu nimic de cei care nu cred în existența lor, atâta vreme cât ești incapabil să le observi lucrarea.

Mulți cred în Dumnezeu, dar se comportă ca și cum nu ar exista. Alții cred în existența demonilor, dar continuă să le facă voia, fără să conștientizeze acest lucru.

Preotul lojii spiritiste îi dezvăluie lui Roger Morneau următoarele:

Este de maximă importanță ca generația care se naște să fie condusă la credința că stăpânul și spiritele sale asociate nu există de fapt. Numai așa spiritele vor fi în stare să-i conducă pe locuitorii pllanetei cu succes, în anii ce ne stau în față.”[2]

2. Satanismul este real. Magia este reală. Vrăjitoria este reală.

Satanismul nu cuprinde numai pe tinerii rebeli, ci adevăratul satanism este format din intelectuali și oameni prosperi. Anton Szandor La Vey (1930-1997), fondatorul Bisericii lui Satan, spunea că satanismul nu este pentru toată lumea, ci pentru elite. Scopul lui este de a pregăti pe Pământ instaurarea împărăției lui Lucifer.

Doreen a aflat de la liderul sataniștilor că

„printre sataniști sunt tot felul de oameni, de la cei mai de sus până la cei mai de jos: bancheri, patroni de magazine, profesori, asistente, prostituate, narcomani etc. Nu-i nici o diferență între noi. Tot ce ne dorim este să lărgim regatul lui Satan pe pământ, oriunde și prin orice mijloace.”

Același lucru l-a mărturisit și Roger Morneau, fost membru a unei loji spiritiste din Canada.

„George ne-a spus că nu ar trebui să ne surprindă că întâlnim acolo pe unii dintre cei mai mari și de succes oameni ai Montrealului și ne-a numit cel puțin cinci-șase dintre cei mai renumiți. Declarația lui m-a surprins, întrucât eu eram convins că vom întâlni un grup de indivizi duri. Dar, contrar așteptărilor, toți erau surprinzător de manierați, splendid îmbrăcați și aveau o personalitate cuceritoare.”

3. Sataniștii cred că pe lumea cealaltă vor fi răsplătiți de Lucifer, direct proporțional cu răul făcut aici. Liderul sataniștilor „era convins c atunci când va muri va avea în subordine legiuni de demoni. Răsplata în lumea de dincolo este considerată a fi direct proporțional cu răul făcut aici”.[3]

Același lucru l-a aflat și Morneau de la preotul lojii:

„Înainte de toate, dați-mi voie să vă spun că noi, membrii societății noastre secrete de aici, din Montreal, suntem elita închinătorilor la spirite. Când lupta dintre forțele de deasupra și acelea ale marelui nostru stăpân se vor sfârși, și el va stabili împărăția sa permanentă pe această planetă, noi vom primi poziții înalte de autoritate și cinstire. Vom fi generos răsplătiți pentru că am stat de partea aceluia care acum pare să fie dezmoștenitul soartei – dacă înțelegeți ce vreau să spun.”

La rândul lor

vrăjitorii și sataniștii cred că în bătălia finală dintre bine și rău va triumfa răul. Ei cred că într-o bună zi Lucifer Îl va învinge pe Hristos și va redobândi locul care îl merită de drept. Atunci Satan va domni atât pe pământ, cât și în cer”.[6]

Motoul vrăjitorilor și sataniștilor este: „Cu cât faci mai mult rău acum, cu atât îți va fi mai mare răsplata în regatul lui Lucifer”.

4. Capacitățile extrasenzoriale și cea de a opera fără bisturiu sunt date de forțele demonice.

„Mai demult, unul sau doi lideri sataniști au primit de la Lucifer puterea de a face adevărate intervenții chirurgicale, atât lor, cât și altora. În timpul acestor operațiii nu foloseau anestezia. Mai mult, nu rămânea nici o urmă în locul unde fusese făcută incizia.”[5]

„În acea seară, unul dintre ei m-a impresionat în mod deosebit. Un doctor ne-a spus cum spiritele îi dăduseră mari puteri hipnotice și vindecătoare, inclusiv aceea de a lua dureri și a opri sângerările ale unor răni și tăieturi adânci.”

5. Magia și vrăjitoria sunt reale. Magia, mai ales cea neagră, este rudă bună cu satanismul. Puterea celor care practică magia neagră este foarte mare, și de aceea nu trebuie subestimată. Ea derivă din invocarea spiritelor întunericului.

Puterile pe care mi le dădea practicarea magiei negre erau mari, și în fiecare zi continuam să pătrund tot mai adâncîn cunoașterea forțelor răului. Capacitatea mea de a levita la un metru și jumătate de pământ era reală. Nu era nevoie de nici un truc ieftin, căci eram ajutată de demoni.

De asemenea, puteam realiza aporturi, adică transportarea lucrurilor prin aer, fără a le atinge, probă folosită adesea când vrăjitorii doresc să-și demonstreze reciproc puterile.

Am realizat toate performanțele pe care le poate atinge o vrăjitoare, nu mi-a scăpat nici una. Făceam într-o săptămână atâtea blestemății, cât nu fac alții în întreaga lor viață.”

„Spiritele mi-au dezvăluit – spune marele preot al lojii – marile realizări ale preoților druizi, printre celții din Franța, Anglia și Irlanda, săvârșite cu mai mult de douăzeci și opt de secole în urmă. Mi s-a arătat că la miezul zilei și al nopții, în zilele cu lună plină, druizii levitau blocurile de gresie cenușie, ce cântăreau în jur de douăzeci și opt de tone, în poziție exactă, pentru a-și înălța locașurile lor de închinare.”[7]

Dacă suntem atenți la cele precizate mai sus, putem înțelege de ce există atâția oameni care au ales să se închine lui Lucifer și demonilor săi. Ei cred că, slujind lui Lucifer, aici pe pământ, în această viață, se pot bucura de plăceri, faimă, putere, bogăție, iar dincolo slava și cinstea primite de la Lucifer vor continua.

Hristos, însă, cere credincioșilor Săi, aici răbdare, renunțare, iubire, iertare, dezlipirea inimii de tot ce este material și trecător, pentru a dobândi viața veșnică și împărăția cerurilor.

În lume există zeci de milioane de sataniști practicanți și poate și mai mulți practicanți de magie neagră și vrăjitorie.

După cum am văzut, scopul lui Lucifer este ca să-și lărgească puterea și regatul său pe pământ prin intermediul slujitorilor săi, din toate categoriile sociale, dela cei mai simpli și săraci oameni până la elitele politice, financiare, militare și corporatiste.

Bibliografie

[1] Doreen Irvine, De la magie neagră la Cristos, Editura Agape, Făgăraș, 2004.
[2] Roger, Morneau, O călătorie în supranatural, Editura Viață și Sănătate, Pantelimon, 2019, p. 38.
[3] Doreen Irvine, De la magie neagră la Cristos, p. 65.
[4] Doreen Irvine, De la magie neagră la Cristos, p. 67.
[5] Roger, Morneau, O călătorie în supranatural, p. 32.
[6] Doreen Irvine, De la magie neagră la Cristos, p. 69.
[7]Roger, Morneau, O călătorie în supranatural, p. 41.

Acest articol a fost publicat în convertiri, Marea Resetare, noua ordine mondiala și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la De la magie neagră la Hristos (VI)

  1. cristina spune:

    ” Capacitățile extrasenzoriale și cea de a opera fără bisturiu sunt date de forțele demonice.” Da, dar si sfintii faceau vindecari cu numele lui Iisus, iar mucenicii in inchisori erau vindecati miraculos peste noapte de ingeri sau Insusi Domnul.
    „Mi s-a arătat că la miezul zilei și al nopții, în zilele cu lună plină, druizii levitau blocurile de gresie cenușie, ce cântăreau în jur de douăzeci și opt de tone, în poziție exactă, pentru a-și înălța locașurile lor de închinare.”[7] Asta explica si modul de constructie al piramidelor.
    ” Capacitatea mea de a levita la un metru și jumătate de pământ era reală. Nu era nevoie de nici un truc ieftin, căci eram ajutată de demoni.” Da, dar si unii sfinti mari levitau , unii chiar la inaltimi mari, ca Sfanta Cuvioasa Irina, Stareta Manastirii Hrisovolant si altii. Ei erau ridicati de la pamant de ingerii buni.
    „Hristos, însă, cere credincioșilor Săi, aici răbdare, renunțare, iubire, iertare, dezlipirea inimii de tot ce este material și trecător, pentru a dobândi viața veșnică și împărăția cerurilor.” Asa este, desi, si cei rai , si cei buni au nadejdea rasplatirii viitoare de la stapanii lor, cei rai vor constata ca acolo nu vor primi cele fagaduite de la Satan, doar in aceasta viata se vor bucura de acele avantaje, pe cand cei buni – cei care aleg sa-L urmeze pe Domnul – au parte in aceasta viata de multe necazuri, dureri, suferinte, caci prin multe necazuri se cuvine noua a intra in Imparatia Cerurilor, dar in viata viitoare vor primi cele bune. In acest sens, Sfantul Nicolae Velimirovici raspunde la intrebarea cand vom fi fericiti : „Dumnezeu ii va rasplati pe cei credinciosi Lui ( adica pe cei asemanatori Siesi ) cu fericire – si nu cu fericirea animalului, ci cu fericirea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va intarzia cu rasplata, dar nici nu se va grabi. Oare taranul asteapta sa primeasca rodul graului de indata ce-l seamana ? [….] Atunci tu, oare, pentruce astepti rasplata in vremea alergarii, in mijlocul oceanului si in toiul lucrului ? In aceasta viata esti trimis nu sa ai fericire, ci sa te faci vrednic de ea.”

Comentariile sunt închise.