Proiectul Montauk (III)

Scaunul Montauk

În anii 1950, compania deținută de nazistul Krupp, și anume ITT, a dezvoltat o tehnologie bazată pe niște senzori speciali, capabili să afișeze literalmente pe ecran ceea ce gândea o persoană. Era în esență o mașină de citit gândurile. Aceasta funcționa pe principiul captării emisiilor electromagnetice ale ființei umane și transpunerea acestora într-o formă inteligibilă. Tehnologia consta într-un scaun pe care se așeza o persoană, iar în jurui lui erau plasate o serie de bobine speciale, ce serveau drept senzori.

Nu intrăm în descrierea tehnică, pentru că ne-am lungi prea mult. Cin este interesat găsește mai multe detalii în carte.

Dezvoltarea acestei tehnologii este învăluită în mister. Când cercetătorii au intrat în impas, au apelat la o rasă de entități „extraterestre”, provenite din sistemul solar Sirius.

Se spune că extratereștri au furnizat conceptul și principiile, iar oamenii au dezvoltat apoi tehnologia pe baza acestora.

Când conducerea Proiectului Montauk a aflat despre acest dispozitiv de citire a gândurilor, au fost extrem de imprsionați. Ei au dorit să transforme acest aparat într-un transmițător de gânduri, realizând procesul invers, adică să inducă gânduri specifice în mintea oamenilor.

Dispozitivul era în esență un amplificator mental. La îneput era nevoie de un clarvăzător cu capacități de medium.

Acesta a fost perfecționat pentru a putea digitaliza și memora formele-gând emise de clarvăzător, pentru ca mai târziu să nu mai fie nevoie de el când se dorea reproducerea acelor forme-gând.

La sfârșitul anului 1977, transmițătorul reproducea formele-gând fără probleme și cu un grad foarte înalt de fidelitate. L-au pus pe Duncan Cameron să se concentreze mental asupra unui obiect solid, iar obiectul s-a materializat efectiv din eter.

În mintea sa el se concentra asupra unui obiect concret, solid, iar acesta apărea fizic undeva în cadrul bazei. Indiferent ce vizualiza Duncan, emițătorul transmitea în eter matricea informațională pentru acel lucruși crea suficientă energie pentru a materializa aproape imediat ceea ce gândea, fiind așazat în scaun.

Mulți guruși yoghini au capacitatea de a materializa din eter diverse lucruri de mici dimensiuni, cu care uimesc curioșii. Cea mai mediatizată persoană cu asemenea capacități a fost Sai Baba.

La urma urmei, ce este această tehnologie? Nimic altceva decât magie tehnologică.

Un alt experiment care a unrmat a fost denumit „Ochiul care vede”. Deținând fizic un obiect personal, cum ar fi o șuviță din părul unei persoane, care era încărcată cu energia aurei persoanei respective, Duncan putea să se concenreze pe persoana respectivă și să se conecteze la simțurile acelei persoane, ca și cum ar fi privit prin ochii acelei persoane, ar fi auzit prin urechile ei și ar fi simțit prin corpul ei, indiferent de locația persoanei pe glob sau chiar în spațiul cosmic.

Și acest experiment nu este altceva decât o extindere tehnologică a unei tehnici din magia clasică. Ceea ce nu se spune, poate pentru că nu se înțelege de mulți, este faptul că aceste capacități extrasenzoriale sau paranormale sunt rezultatul unei posedări, sau a unei tehnici de magie prin care se produc călătoriile astrale. Sufletul poate călători, pentru o scurtă perioadă de timp, oriunde în spațiu, să vadă și să audă ceea ce se întâmplă în acel lor. Însă timpul este limitat, în caz contrar trupul riscă să fie ocupat de demoni, iar sufletul nu se mai poate întoarce în trup.

Acest gen de călătorii astrale este practicat de toți vrăjitorii, inclusiv de yoghini, fachiri sau maeștri de arde marțiale.

Am mereu în minte vorbele profetice ale lui Nicolai Berdiaev care spunea, pe la începutul secolului XX, că magia se va vulgariza prin tehnică și tehologie. Astăzi tehnologia a înlocuit vechea magie.

Următoarea mișcare a fost să vadă dacă pot indice anumite gânduri în mintea unei alte persoane. De exemplu, Duncan era pus să se întâlnească cu o anumită persoană.

Apoi, în timpul întâlnirii Duncan se concentra asupra acelei persoane, fără ca aceea să știe. În 99% din timp, acea persoană avea gânduri similare cu cele ale lui Duncan.

Duncan putea controla o altă persoană și o putea determina să facă tot ceea ce el își dorea. Acest factor de control se află la un nivel mai profund decât hipnoza obișnuită.

Este exact ca în magie și vrăjitorie.

Așa a început controlul minții cu ajutorul tehnologiei. Aceste programe sunt de-a dreptul malefice și de inspirație demonică.

De acum înainte la activitatea malefică a vrăjitorilor și sataniștilor se adăuga sprijinul adus de tehnologie. Scopul? Pervertirea minții oamenilor și depărtarea lor de contactul divin.

Această linie de cercetare a continuat până în juru anului 1979. Au urmat multe experimente diferite, unele dintre ele au fost interesante, dar altele au avut consecințe oribile. Acestea vizau indivizi sau mase de oameni, animale, locuri și tehnologie. Practic puteau viza orice doreau. De exemplu, un televizor putea fi făcut să o ia razna.

Puteau opri imaginea sau îl puteau opri complet. Puteau muta obiecte și puteau distruge încăperi prin telekinezie.

Exact ca în magie și vrăjitorie.

Îmi amintesc de un caz renumit cânt pe un post TV din Anglia programul transmis s-a oprit și a intrat un „extraterestru” cu mesajul său. Nimeni nu a putut explica această interferență și care a fost sursa. Din perspectiva celor prezentate, ne putem da seama cum s-a putut realiza interferența și cine era „extraterestru”. La mijloc este multă manipulare în încercarea de a ne face să credem că există extratereștri, dar în nici un caz demoni.

Nu vi se pare curios faptul că lumea spirituală, Dumnezeu, îngerii, demonii, lumea spirituală sunt negate vehement, în timp ce ni se induce ideea de extratereștri, lumi paralele și universuri cu mai multe dimensiuni?

Trebuie să mai reținem faptul că, atunci când Duncan făcea aceste experimente, se afla într-o formă alterată de conștiință. În acest sens, el a fost antrenat de CIA și poate chiar și de NSA. Altfel spus era în stare de transă.

Până în 1978, tehnicile de control al minții au fost complet dezvoltate și „cartografiate”. Programele și codurile au fost înregistrate și stocate, astfel încât se puteau obține aceleași efecte fără a fi necesar să existe un individ cu puteri paranormale în scaun, ci se putea introduce direct codul digital în capculatorul IBM 360, care deservea instalația, iar semnalul era emis prin antena radarului SAGE.

Apoi au urmat experimente de călătorie în timp.

Bibliografie

[1] Preston Nichols și Peter Moon, „Proiectul Montauk. Experimente în timp”, Editura Daksha, București, 2024.