1. Biserica condamnă păcatul
BISERICA a condamnat mereu păcatul, iar Sfinţii Părinţi, urmând porunca Bisericii, s-au dovedit mari apărători ai moralităţii şi ai dreptei credinţe.
Dar nu numai sfinţii Părinţi, ci fiecare creştin are datoria de a condamna şi combate păcatul.
Să ne oprim câteva clipe asupra acestui subiect şi să încercăm a răspunde la câteva întrebări.
Cine condamnă păcatul? Biserica. Cine îl sancţionează pe păcătos? Biserica, prin sfintele canoane. Cum aplică sancţiunea? După caz, sancţiunea este aplicată de preotul duhovnic, de chiriarh sau sinod.
Să facem aşadar distincţie între fapta condamnabilă (păcatul), sancţiune (pedeapsă, canon) şi aplicarea sancţiunii.
Aplicând raţionamentul de mai sus la subiectul nostru, spunem că ecumenismul este fapta condamnabilă, sancţiunea este reprezentată de sfintele canoane ale Bisericii, iar aplicarea sancţiunii revine sinodului.
Ne propunem să discutăm despre ecumenism şi să dovedim că este o faptă condamnabilă. Aşadar, condamnarea nu ne aparţine, întrucât noi încercăm doar s-o evidenţiem. De asemenea, aplicarea sancţiunii nu ne priveşte pe noi, întrucât este atributul sinodului.
Intenţia noastră rămâne aceea de a atrage atenţia cititorului creştin asupra pericolului pe care îl reprezintă ecumenismul pentru viaţa creştină.
Având în vedere cele de mai sus, considerăm tendenţioase şi pătimaşe afirmaţii de genul: „Cine atacă ecumenismul înseamnă că atacă ierarhul şi sinodul, pentru că acesta sau acela agrează acţiunile mişcării ecumenice.” Sau: „Cine se pronunţă împotriva ecumenismului înseamnă că îi judecă pe ecumenişti.”
După această logică îngustă ar rezulta că a ataca sau condamna păcatul este tot una cu atacarea sau condamnarea păcătosului.
În realitate, altceva deranjează. Şi aceasta s-a întâmplat de când lumea. Poţi comenta faptele oricui, dar mai puţin ale şefilor sau superiorilor în general.
Cum ecumenismul este împărtăşit şi promovat în ortodoxie, în special de către teologi, este de aşteptat reacţia negativă din partea acestora.
Iată de ce astăzi, a urma Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Grigorie de Nazianz, Sfântului Ioan Damaschin, Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântului Teodor Studitul şi altora asemenea în lupta lor cu păcatul şi pentru apărarea dreptei credinţe pare inacceptabil multor ierarhi şi teologi ecumenişti.
Deşi n-o afirmă direct, ei se comportă ca şi cum ar fi infailibili.
[Nu am ce să mai adaug la aceste observații scrise în urmă cu 21 de ani. Rămân la fel de valabile și astăzi.]
Bibliografie
[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.
