De notat că documentele elaborate de Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene şi alte organizaţii ecumenice dezvăluie faptul că ecumenismul continuă opera de renovatio [2] propusă de rosicrucieni şi promovată secole de-a rândul de umanişti, renascentişti, iluminişti şi nihilişti. Ecumenismul urmăreşte şi promovează acelaşi universalism religios sincretist care să restaureze pacea, toleranţa, egalitatea, drepturile omului, etc.
În teologia protestantă, începând cu D. Bonhoeffer,
„tema înnoirii revine frecvent alături de cea a schimbării. Şi fiindcă schimbările sunt atât de radicale, neaşteptate şi rapide, ele sunt adesea privite ca o revoluţie continuă. Mulţi teologi vor adopta deci sintetic cele două teme, schimbare şi reînnoire sub forma temei revoluţiei.” [3]
Dacă până la Renaştere putem identifica uşor sectele de sorginte gnostică, după acest moment gândirea gnostică va penetra pe nesimţite în conştiinţele creştinilor. Un rol important în acest sens l-au jucat mişcările pietiste şi mistice prin aceea că au răspândit în rândul maselor largi de credincioşi ideile gnostice, magia, vrăjitoria şi superstiţiile. [4]
O mare influenţă asupra gândirii europene începând din sec. al XII-lea, a avut-o şi opera lui Giacchino da Fiore, [5] personalitate influentă care a avut relaţii cu puternicii vremii.
A lăsat o bogată operă exegetică şi profetică alcătuind modelul unei teologii a istoriei împărţită în trei epoci. Propovăduia încheierea celei de a doua etape în anul 1260, când urma să înceapă epoca dominată de Duhul Sfânt. [6]
L-am amintit aici pentru că, direct sau indirect, giacchinismul a influenţat comunităţile fraticellilor, pe begarzi şi beguine. Mai târziu, spre începutul sec. al XVII-lea, îi va influenţa pe iezuiţi. [7]
[În prezent, iezuiții promovează noua ordine mondială și guvernul mondial, alături de sioniști. Împreună urmăresc instaurarea lui Antihrist.]
De asemenea, giacchinismul l-a influenţat, se pare, pe Lessing, care la rândul lui, l-a influenţat pe Auguste Comte. La fel şi pe Fichte, Hegel, Scheling, care erau adepţi ai teosofiei. [8]
Pentru a înţelege corect viaţa Bisericii, nu se poate să nu amintim de o organizaţie care influenţează de secole istoria Europei şi a lumii; este vorba de francmasonerie. [9] Cu ea ne vom întâlni şi când vom discuta şi despre ecumenism.
Originile ei se pierd în negura timpurilor, iar istoria ei este foarte controversată. Deşi începutul francmasoneriei moderne este legat de anul 1717, ea este mult mai veche, având multiple legături cu alte asociaţii oculte. Credem că nici un istoric nu poate nega faptul că în interiorul societăţii europene creştine au existat mereu asociaţii iniţiatice. În această civilizaţie a Europei creştine, în care religia şi iniţierea par a se completa reciproc, s-a născut francmasoneria, în sensul strict al cuvântului.
Francmasoneria a influenţat puternic atât guvernele cât şi anumite mişcări spirituale şi artistice. [10] Ea a fost întotdeauna o asociaţie a „elitelor reunite în numele unor idealuri”. [11]
Între anii 1771-1789, prestigiul francmasoneriei speculative creşte vertiginos: toată nobilimea, toţi oamenii de ştiinţă, toţi academicienii, toţi oamenii politici din Franţa devin masoni. În 1789, în această ţară, francmasoneria domina totul; [12] iar anul 1791 poate fi considerat drept momentul în care francmasoneria europeană începe edificarea doctrinei sale politice practice, bazate pe manipularea maselor şi aplicarea dură a mijloacelor represive. [13]
Este important să cunoaştem aceste lucruri pentru a putea evalua atât influenţa masoneriei în societatea europeană, cât şi caracteristicile schimbării. [14]
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Revoluţia franceză de la 1789 a fost pusă la cale de francmasonerie. Toţi conducătorii acestei revoluţii, cu excepţia lui Robespierre, au fost francmasoni. [15]
De asemenea, toate revoluţiile naţionale din anul 1848 au fost săvârşite tot de francmasoni. Mai mult, chiar cele două războaie mondiale sunt tot opera francmasoneriei. [16]
Dacă societatea modernă este rodul francmasoneriei, atunci putem uşor înţelege rolul nefast pe care l-a avut ea faţă de Biserică. Marea revoluţie franceză loveşte în Biserică; revoluţiile italiene au lovit Vaticanul. Revoluţia comunistă din Rusia de la 1917 a avut ca principal scop distrugerea creştinismului.
Victoriile francmasoneriei sunt: laicizarea învăţământului şi separarea Bisericii de stat. [17] După aceste momente, statul încetează de a mai fi creştin, deşi majoritatea cetăţenilor care-l formează sunt creştini.
[Rețineți că aceste afirmații aparțin unor francmasoni. Așadar, nu poate fi vorba de interpretare.]
Dacă n-am şti de existenţa şi acţiunea acestor societăţi secrete, istoria ne-ar părea ca fiind rezultatul hazardului sau al destinului inexorabil hotărât de astre.
Bibliografie
[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.
[2] În documentele ecumenice termenul renovatio este înlocuit cu reînnoire, schimbare, tranziţie.
[3] Antonie Plămădeală, Biserica slujitoare, ed. cit., p. 179.
[4] Amănunte cu privire la mişcările pietiste şi mistice vezi la Denis de Rougemont, Iubirea şi occidentul, Bucureşti, 1987, p. 384-385; Istoria bisericească universală, vol. II, ed. cit., p. 96-101; Istoria bisericească universală, Bucureşti, 1956, p. 86-92. Câteva dintre ele sunt amintite şi în lucrarea Pr. Nicolae Chifăr, Istoria creştinismului, vol. III, Trinitas, 2002, p. 200-202.
[5] Mai multe amănunte la Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. III, ed. cit., p. 116-120. Vezi şi Roland Edighoffer, Rosicrucienii, ed. cit., p. 33; Istoria bisericească universală, vol. II, ed. cit., 1993, p. 104.
[6] Giacchino face parte dintr-o mare mişcare de reformă a Bisericii, activă începând din sec. al XI-lea. Se aştepta o adevărată transformare – o reformatio mundi şi nu o întoarcere la trecut. Alte amănunte vezi la Lucian Boia, Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit, Ed. Humanitas, 1999, p. 67-69.
[7] Mircea Eliade, op. cit., p. 119.
[8] Mircea Eliade, op. cit., p. 120. Vezi şi Serge Hutin, Alchimia, Ed. de Vest, Timişoara, 1992, p. 119-120.
[9] Vezi referinţele de la nota 26.
[10] Christian Jacq, op. cit., p. 11.
[11] Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol. I, ed. cit., p. 19.
[12] Ibidem, p. 19. Vezi şi Christian Jacq, op. cit., p. 155-190.
[13] Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, op. cit., p. 22. Pe la mijlocul sec. al XIX-lea, francmasonii francezi dobândiseră însemnate privilegii politice şi economice, precum şi o adevărată experienţă în confecţionarea revoluţiilor. Ei dominau presa şi învăţaseră bine arta manipulării opiniei publice. Elitele intelectuale se aflau sub influenţa ocultă a francmasoneriei.
[14] „Orice încercare de a scrie istoria unui popor, a unei naţiuni, fără componenta ei, Istoria francmasoneriei este un lucru făcut pe jumătate”, afirmă Horia Nestorescu Bălceşti (mason) în cartea sa Ordinul masonic român, p. 204.
[15] Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, op. cit., p. 14; Idem, Istoria francmasoneriei (926-1960), ed. cit., p. 25.
[16] Idem, Francmasoneria. O viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol.I, p. 29-50. Vezi şi Istoria franc-masoneriei (926-1960), ed. cit., p. 31-70.
[17] Christian Jacq, op. cit., p. 234-235; Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O viziune asupra lumii civilizate, ed. cit., p. 39. Iată cum prin eforturile francmasonilor idealurile rosicrucienilor deveneau realitate.
