7. Mărturia faptelor
TRĂIM într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulţi creştini ortodocşi sunt ca nişte copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo, de orice vânt al învăţăturii, prin înşelarea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii (Efeseni 4, 14).
Pare, într-adevăr, să fi sosit timpul când oamenii nu mai suferă învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi grămădesc învăţături după poftele lor, şi îşi întorc auzul de la adevăr şi se abat către basme (II Timotei 4, 3-4).
Ne încearcă un sentiment de consternare când citim cele mai recente documente şi luări de poziţie ale mişcării ecumenice. [2] Dar în cadrul unor astfel de întruniri „la vârf” se omite să li se comunice eterodocşilor că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos, la care suntem chemaţi cu toţii.
Dar mulţi dintre participanţii ortodocşi la aceste „dialoguri” bănuiesc, ori s-au convins deja, că ele nu constituie nici pe departe cadrul în care să se poată face auzită vocea ortodoxiei; ei văd că însăşi atmosfera de „liberalism” ecumenic al acestor întruniri anulează orice adevăr de credinţă care s-ar putea rosti în cadrul lor.
La nivele puţin înalte, conferinţele şi discuţiile ecumenice se organizează de obicei cu participarea unui vorbitor ortodox şi chiar cu oficierea de rugăciuni comune.
Scopul lor, departe de a fi realizarea unităţii de credinţă, este, mai degrabă, favorizarea răspândirii între ortodocşi a relativismului dogmatic, în numele reconcilierii şi al păcii.
Creştinii ortodocşi conştienţi de pericolul ce-l reprezintă ecumenismul se pot întreba, pe bună dreptate, unde vor sfârşi toate acestea şi până unde va fi impusă limita trădărilor, falsificărilor şi demolărilor din interior a ortodoxiei.
Nu s-a făcut până acum nici un studiu atent în această privinţă, dar ţinând cont de logica desfăşurării evenimentelor, nu este imposibil să vedem în ce direcţie se îndreaptă ele.
Ideologia care stă în spatele mişcării ecumenice, care inspiră declaraţiile şi acţiunile ecumeniştilor, este o erezie ai cărei termeni sunt deja clar definiţi: „Biserica lui Hristos nu există, nimeni nu se află în posesia adevărului absolut. Biserica se constituie de-abia acum, în zilele noastre.” [3]
* * *
Se ridică o întrebare: ce este rău în mişcarea ecume-nică de vreme ce se doreşte realizarea unităţii creştinilor?
Problema este mult prea complexă pentru a o aborda într-un mod simplist.
În întrebarea de mai sus sunt, de fapt, două întrebări:
1. Ce este rău în mişcarea ecumenică?
2. Ce este rău în a dori unitatea creştinilor?
La a doua întrebare răspundem uşor: Nu este nimic rău să doreşti realizarea unităţii creştinilor. La prima întrebare vom putea răspunde abia după ce vom arăta ce face mişcarea ecumenică.
Legând întrebările între ele, avem tendinţa de a da acelaşi răspuns, orientându-ne după partea cunoscută. Şi astfel suntem duşi în eroare.
Raţionamentul eronat ar fi cam aşa: a dori unitatea creştină este un lucru bun. Deci, dacă mişcarea ecumenică doreşte unitatea creştină rezultă că ea este bună. Măcar în parte.
În realitate, „unitatea creştină” este nada cu care se prind creştinii naivi.
Mişcarea ecumenică vorbeşte despre unitatea creştină, dar nu face nimic pentru unitatea creştină, pentru că ea este interesată de unitate, dar nu creştină. Sau altfel spus, mişcarea ecumenică urmăreşte unitatea creştinilor, dar nu în Hristos, ci în afară de Hristos.
[Dacă nu este o unitate în Hristos, atunci ceea ce se promovează este o unitate în Satana. ]
Mişcarea ecumenică este doar un mijloc prin care se încearcă amăgirea creştinilor. Aşadar, mişcarea ecumenică militează pentru unitate în mijlocul confesiunilor creştine la fel ca şi alte mişcări şi organizaţii, aşa cum am arătat mai sus. Din acest motiv, putem aşeza mişcarea ecumenică alături de teosofie, baha’i, iehovişti, francmasonerie şi mişcarea new age.
O altă demonstraţie.
Astăzi, se ştie că există o similitudine între forţele fizice şi forţele sociale. Cercetările au demonstrat că principiile din fizică pot fi aplicate şi în societate ca de altfel şi în economie.
Ce înseamnă aceasta pentru noi care studiem scopurile mişcării ecumenice?
Ştim că dacă asupra unui obiect acţionează mai multe forţe în diferite direcţii, direcţia în care se va deplasa obiectul este dată de suma forţelor, numită şi rezultanta forţelor.
Aplicând această regulă la forţele sociale spunem că asupra grupurilor de persoane sau asupra societăţii umane, asupra maselor se exercită diferite forţe: politice, economice, religioase, sociale, juridice, etc.
Aşadar, grupul sau masele de oameni reprezintă obiectul asupra căruia se exercită mai multe forţe.
Care este direcţia în care se va deplasa obiectul? Ca şi în cazul unui obiect fizic, direcţia va fi dată de suma forţelor, de rezultanta forţelor.
Forţele par foarte diferite, aproape imposibil de însumat.
După felul cum am fost educaţi, pare imposibil de înţeles legătura dintre politic, economic, religios, social, ştiinţă, filosofie, etc. Şi totuşi, cu un pic de atenţie, vom observa că toate aceste tipuri de forţe acţionează asupra aceluiaşi obiect, fapt istoric. [4]
În pofida faptului că aceste forţe par diferite, din cauza numelor cu care le identificăm (recunoaştem), cu puţină atenţie, ce observăm? Ce este comun acestor tipuri de forţe? Unitatea. Unitatea este factorul comun.
Fiecare tip de forţă îşi caută propria unitate specifică. În final suma acestor forţe va fi unitatea.
Astfel, masele de oameni (creştinii) sunt îndemnaţi spre unire sub un guvern mondial, cu o economie unită, cu o religie unită (unică), cu o legislaţie unită (unică).
De reţinut că rezultatul unităţii nu va semăna cu nimic din ce a fost. Astfel, putem afirma că mişcarea ecumenică este un mijloc care contribuie la un proces ce nu are nimic comun cu creştinismul.
[Satanismul Klaus Schwab a declarat de mai multe ori că după declanșarea „Marei Resetări” din 2020, societatea nu va mai arăta la fel. Ne îndreptăm spre o societate în care fizicul și biologicul se vor uni cu nanotehnologia, cu scopul declarat de a conecta pe oameni la Inteligența Artificială, adică la sistemul luciferic de control total.]
Mişcarea ecumenică este o păcăleală, o minciună prin care francmasoneria încearcă să-i determine pe creştini să contribuie la realizarea unităţii antihristice.
[Masoneria este o formă mascată de satanism.]
Bibliografie
[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.
[2] Vezi colecţia revistei Candela Moldovei din anii 1992-2003.
[3] Ierom. Serafim Rose, Ortodoxia şi religia viitorului, Chişinău, 1995, p. 22-23.
[4] Istoricii înţeleg să ia în consideraţie o reţea cât mai densă de determinări, de condiţionări reciproce, de interferenţe. Putem accepta în principiu „superdeterminarea” chiar şi a celui mai neînsemnat fapt istoric, în sensul acţiunii conjugate a nenumăraţi factori, în practica istoriografică însă suntem nevoiţi să alegem dintre aceştia şi să propunem o anumită ierarhizare.
Pentru amănunte trimitem la consideraţiile lui Lucian Boia din lucrarea „Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune”. De asemenea, considerăm binevenit un studiu al teoriei scenariilor şi prognozelor, întrucât subiectul abordat în această lucrare face obiectul atât al istoriei, cât şi al scenariilor.
