Ecumenismul încotro? (XIV)

[Continuarea capitolului 7. Mărturia faptelor]

Care este mărturia faptelor?

1) Pe 22 iunie 1965, s-a convocat la San Francisco o conferinţă religioasă pentru pacea mondială, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea unei filiale ONU în acel oraş. În faţa unui public de 10.000 de persoane, reprezentanţi ai religiilor hindusă, budistă, musulmană, mozaică, penticostală, catolică şi ortodoxă au ţinut cuvântări despre fundamentarea religioasă a noţiunii de pace mondială. [2]

2) Într-o delegaţie oficială la cel de al XIX-lea Congres al clerului şi laicatului din Dioceza Greacă a Americii de Nord şi de Sud, s-a afirmat:

„Credem că mişcarea ecumenică, chiar dacă a luat naştere în sânul creştinismului, trebuie să fie o mişcare a tuturor religiilor care îşi dau mâna.”

[Dovadă de spălare pe creier și trădare a credinței în Iisus Hristos.]

3) „Templul înţelegerii”, [3] o fundaţie americană iniţiată în 1960 ca un soi de „Asociaţie a religiilor unite” cu scopul de a „clădi templul simbolic în diverse colţuri ale lumii” (în perfect acord cu doctrina francmasoneriei), a ţinut mai multe conferinţe de vârf. La prima dintre ele, organizată la Calcutta în 1968, trapistul Thomas Merton a declarat:

„Suntem deja în unitate. Ceea ce trebuie să redobândim este unitatea primordială.” [4]

4) La cea de-a doua conferinţă organizată la Geneva în aprilie 1970 s-au întrunit 80 de reprezentanţi a 10 dintre religiile existente pentru a discuta probleme precum: „Proiectul de creare a comunităţii mondiale a religiilor.”

Materialele de popularizare pe care le-a redactat „Templul înţelegerii” dau la iveală că la conferinţa „la vârf” organizată în toamna anului 1971 în SUA, au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, precum şi faptul că mitropolitul Emilianos din Patriarhia de Constantinopol era membru al Comitetului Internaţional al Templului.

Aşadar, aceste conferinţe „la vârf” au oferit delegaţilor ortodocşi ocazia să intre în dialoguri care duc la „crearea unei comunităţi mondiale a religiilor”, care „grăbesc realizarea visului de pace al omenirii”, potrivit filosofiilor întemeiate de Vivekananda, Ramakrişna, Gandhi, Schweitzer şi potrivit fondatorilor altor religii.

5) La începutul anului 1970, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a finanţat conferinţa de la Ajaltoun, Liban, dintre hinduşi, budişti, creştini şi musulmani care a fost urmată de o conferinţă de evaluare în iunie, acelaşi an, la Zürich, unde s-a declarat necesitatea „dialogului” cu religiile necreştine.

6) La întâlnirea Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Addis Abbeba (1971) mitropolitul Georges Khodre al Beirutului (Biserica Ortodoxă a Antiohiei) i-a şocat până şi pe delegaţii protestanţi când nu numai că a lansat apelul la dialog cu alte religii dar, călcând în picioare 19 secole de istorie a Bisericii lui Hristos, i-a grăbit pe creştini să „investigheze viaţa de autentică spiritualitate a celor nebotezaţi” şi să-şi îmbogăţească experienţa cu „comorile ce se află în sânul comunităţilor religioase universale” (Religious Press Service), căci „atunci când brahmanul, budistul sau musulmanul îşi citeşte scriptura sa, el primeşte în lumină pe Însuşi Hristos”. [6]

Aflând asemenea lucruri, rămâi uimit şi te întrebi dacă delegaţii ortodocşi sunt sau nu ortodocşi.

Ca să înţelegem starea de confuzie din mintea şi sufletele ecumeniştilor să redăm un pasaj din cartea unui vestit hindus convertit la creştinism, Rabi Maharaj:

„Din punctul meu de vedere, occidentalii care se întorc spre Orient nu L-au cunoscut niciodată pe Hristos în mod personal […] După ce am Å£inut un curs la un colegiu de perfecÅ£ionare a profesorilor din ElveÅ£ia, am fost înfruntat de ÅŸeful departamentului religios, care era un pastor la o biserică de stat. Exprimându-ÅŸi dezaprobarea faţă de cursul meu de religie comparată, a spus: ’Eu am fost misionar în India timp de 20 de ani ÅŸi am văzut indianul venerându-ÅŸi dumnezeul de piatră. Eu cred că atunci când indianul se închină idolului lui, el se închină Dumnezeului Bibliei. Nu ajutaÅ£i cu nimic la stabilirea înÅ£elegerii de care avem nevoie între religii, afirmând că există diferenÅ£e atât de drastice!’
– Domnule reverend, eu am fost indianul acela care s-a închinat la dumnezei de piatră. Astăzi eu mă închin Dumnezeului Bibliei şi cred că sunt în măsură să vă spun că nu sunt unul şi acelaşi lucru – sunt lumi total diferite.” [7]

[Teologii noștri ecumeniști dau dovadă de foarte multă ignoranță atunci când afirmă că toate religiile se închină la același Dumnezeu. Profetul David a spus cât se poate de clar: „zeii neamurilor sunt demoni”.]

7) În februarie 1972, un alt eveniment ecumenic fără precedent a avut loc la New York. Aici, pentru prima dată în istorie – potrivit arhiepiscopului Iakobos al New York-ului – Biserica Ortodoxă Greacă a intrat într-un dialog teologic oficial cu reprezentanţi ai cultului mozaic. În două zile de discuţii s-a ajuns la rezultate foarte precise care pot fi considerate simptomatice pentru rezultatele viitoarelor dialoguri cu religiile necreştine.

Teologii greci au căzut de acord cu „revizuirea textelor lor liturgice referitoare la iudei şi iudaism, atunci când ele sunt negative sau ostile” (Religious News Service). [8]

[Este vorba de cenzura impusă de evrei creștinilor și impementată cu ajutorul ierarhilor ecumeniști, pe care nu-i pot numi altfel decât trădători.]

Mai poate exista vreo îndoială în ceea ce priveşte intenţia acestor dialoguri? În mod evident, ea este aceea de a reformula creştinismul ortodox aşa încât el să nu mai creeze senzaţii de disconfort necreştinilor.

[Ecumenismul este o formă subtilă de spălare pe creier.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Acelaşi lucru îl face organizaţia „Oameni şi religii”, întrunită la Malta în 1991 şi la Bucureşti în 1998.

[3] În 1960, francmasoneria creează organizaţia americană „Templul înţelegerii reciproce”, ca Asociaţie a Religiilor Unite, cu scopul de a-şi fonda filiale în diferite zone ale lumii (Petre Dogaru, Casa regală, femeile fatale, masoneria şi dictatorii secolului XX, ed. cit., p. 518).

[4] Citat după Ierom. Serafim Rose, Ortodoxia şi religia viitorului, Chişinău, 1995, p. 24-25.

[5] De atunci şi până acum, dialogurile au devenit o realitate şi s-au înmulţit sub egida Consiliului Mondial al Bisericilor şi al Conferinţei Bisericilor Europene (Vezi colecţia „Candela Moldovei” 1992-2003). Vezi şi la I.P.S. Damaskinos Papandreou, Mitropolitul Elveţiei, Biserică, societate, lume, Ed. Trinitas, Iaşi, 1998, p. 269-302.

[6] Christian Century, 10 febr. 1971, citat după Ierom. Serafim Rose, op. cit., p. 27.

[7] Rabi R. Maharaj, Moartea unui guru. O extraordinară istorisire a unui om care a căutat adevărul, Ed. Lumina lumii, 1994, p. 233-234.

[8] Revizuiri, în secret, s-au făcut şi în cărţile noastre de cult, editate de Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.