Pacienții pot da în judecată producătorii de vaccin

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Ieri mi-a atras atenția o postare a avocatului Gheorghe Piperea referitoare la o decizi a ÎCCJ în domeniul protecției consumatorilor. Redau mai jos comentariul său.

Decizie interesantă a ÎCCJ în domeniul protecției consumatorilor: pacienții pot da în judecată producătorii de vaccin, atât pentru daune materiale, cât și pentru daune morale cauzate de reacțiile adverse severe sau fatale ale vaccinului. Acțiunea poate fi întemeiată atât pe Legea nr.240/2004 (răspunderea pentru produsele cu defecte), cât și în baza Codului civil (răspunderea pentru daunele cauzate de fapta proprie a producătorului sau de lucrurile aflate în paza sa juridică).

Așadar, faptul că vaccinul a fost autorizat (condiționat) și că există legi speciale în domeniul medicamentului nu poate justifica practica instanțelor de până acum de a respinge asemenea acțiuni ca inadmisibile.

De fapt, cel mai grav lucru pe care l-a corectat acum ÎCCJ este că administrația, instanțele, presa, au protejat cu înverșunare producătorii de vaccin, în dauna victimelor, pentru că toți știau și toți poartă vina a ceea ce s-a întâmplat: cea mai mare crimă colectivă din ultimii 80 de ani, cel mai oribil furt, cea mai abjectă mușamalizare.

Hotărâre istorică: ÎCCJ dă undă verde acțiunilor în instanță pentru efectele vaccinării anti-COVID. Victimele pot invoca și răspunderea statului

Cu toate acestea, mafia criminală de la putere și din partidele PSD și USR continuă să atace pe medicii care au curaj să demaște crima săvârșită de autorități prin promovarea așa-ziselor „vaccinuri COVID-19” și constrângerea oamenilor de a se injecta cu otrăvuri ARNm, nanotehnologie și oxid de grafen.

Scopul campaniei de injectare cu ARNm și nanotehnlogie la nivel mondial este acela de a conecta oamenii prin internet la cloud și inteligența artificială.

Pentru mai multe detalii citiți articolul „Emisiune cu dr. Geanina Hagimă despre inteligența artificială și nanotehnologie”.

Bibliografie

[1] https://horizons.service.canada.ca/en/2020/02/11/exploring-biodigital-convergence/index.shtml
[2] https://innovationisrael.org.il/en/report/bio-convergence-2/ (pdf) https://innovationisrael.org.il/en/wp-content/uploads/sites/3/2023/07/hadshanut-2020-engl-pages.pdf
[3] https://ec.europa.eu/futurium/en/content/digital-futures-final-report-journey-2050-visions-and-policy-challenges.html
[4] https://sdgs.un.org/publications/transforming-our-world-2030-agenda-sustainable-development-17981
[5] https://sdgs.un.org/2030agenda
[6] https://www.unido.org/sites/default/files/files/2021-10/Standard_digital_transformation_ONLINE_FINAL.pdf
[7] https://www.iec.ch/basecamp/bio-digital-convergence-standardization-opportunities
[8] https://ieeexplore.ieee.org/document/8247001
[9] https://standards.ieee.org/ieee/1906.1/5171/
[10] https://ieeexplore.ieee.org/document/824700
[11] https://www.itu.int/en/journal/j-fet/2021/001/Pages/default.aspx (pdf) https://www.itu.int/en/journal/j-fet/2021/001/Documents/ITUJ-FET_IoBNT_cfp.pdf

[12] https://www.itu.int/dms_pub/itu-s/opb/jnl/S-JNL-VOL2.ISSUE3-2021-A08-PDF-E.pdf
[13] https://www.itu.int/pub/S-JNL-VOL2.ISSUE3-2021-A08

[14] https://www3.weforum.org/docs/Media/AM17/AM17_4IR.pdf
[15] https://www.un.org/sites/un2.un.org/files/our-common-agenda-policy-brief-outer-space-en.pdf
[16] https://docs.un.org/en/A/RES/76/3
[17] https://www.itu.int/pub/S-JNL-VOL5.ISSUE2-2024-A20
[18] https://static.ie.edu/CGC/CGC_TheBattleofTheMind_2024.pdf
[19] https://ia801703.us.archive.org/…/20210122_CW%20Final.pdf
[20] https://assets.publishing.service.gov.uk/media/609d23c6e90e07357baa8388/Human_Augmentation_SIP_access2.pdf

Citește și alte articole:

Acest articol a fost publicat în COVID, identitate digitala, IoT, Marea Resetare, noua ordine mondiala, sanatate, vaccinuri și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *