Codici importanți
Am amintit că există în limba greacă peste 5 000 de manuscrise ale Noului Testament sau fragmente din el și alte 15 000 de manuscrise ale Noului Testament în alte limbi. Însă este bine să cunoaștem care sunt cele mai vechi manuscrise pe care cercetătorii le au la îndemână pentru studierea critică a textului biblic.
Cei mai vechi codici datează din secolul al IV‑lea. Sunt cei mai vechi care s‑au putut păstra, dacă ținem seama că, până la începutul secolului al IV‑lea, creștinismul a fost persecutat sever, dând zeci de mii de martiri în întreaga lume cunoscută în vremea aceea.
Codicii sau manuscrisele la textul ebraic al cărților Vechiului Testament se împart în două categorii:
a) Codici sfinți sau sinagogali, care conțin textul Torei și cărțile care se citeau la cult. Ei au formă de suluri din pergament, pe care textul este scris în coloane, fără vocale și accente.
b) Codici particulari, din pergament sau hârtie, cu textul cărților profeților scris în coloane sau în stihuri, având și semnele vocale.
În afară de manuscrisele de la Marea Moartă, unul dintre cei mai vechi codici este cel cu nr. 4 445, păstrat la British Museum din Londra. Conține textul Torei după recenzia occidentală sau palestiniană și datează din secolul al IX‑lea (după Ginsburg, datează dintre anii 820‑850). La Biblioteca Națională din Sankt Petersburg se află două manuscrise, unul denumit Codex Babylonicus sau Petropolitanus, care datează din anul 916 d.Hr. și care fost descoperit de Abraham Firkovici într‑o sinagogă din Crimeea, și Codex Leningradensis 19A, care datează din anul 1008 d.Hr. Primul conține cărțile celor 16 profeți, cu un text mixt al celor două versiuni, orientală și apuseană, și cu vocalizarea supraliniară; al doilea, textul tuturor cărților Vechiului Testament, este o copie a manuscrisului de la Alep. Dintre codicii care conțin întreg Vechiul Testament,
avem codicele aflat în sinagoga sefardică de la Alep, din anul 950, și codicele Harley, existent în British Museum sub nr. 1 528, datând din anul 1300. Restul manuscriselor sunt din secolele XII‑XVI.
Pe baza textului ebraic din Codex Leningradensis, sub conducerea lui Karl Elliger și Wilhelm Rudolph, în colaborare cu alți cercetători, este publicat un text critic al Bibliei ebraice sub titlul Biblia Hebraica Stuttgartensia (Stuttgart, 1967‑1977).
Codex Vaticanus datează din secolul al IV‑lea. La început a cuprins întreaga Sfântă Scriptură în limba greacă. Azi, din Vechiul Testament lipsește începutul, iar din Noul Testament lipsește ultima parte din Evrei 9, 14‑13, 25, I și II Timotei, Tit, Filimon și Apocalipsa. De la 1550, acesta a ajuns în posesia Bibliotecii Vaticanului.
Pentru prima dată, Codex Vaticanus a fost editat de cardinalul Angelo May și a fost publicat la trei ani după moartea lui (1857). Dintre edițiile următoare, amintim: Bibliorum Sacrorum Graecus Codex Vaticanus collatis studiis Caroli Vercelone excepti Caetanus Sergio I‑IV, Congregationis de Propaganda Fide, Romae, 1869‑1872. Volumul V, care cuprinde Noul Testament, a fost editat în 1868.
Volumul VI a apărut la Roma, sub titlul Bibliorum Sacrorum Graecus Codex Vaticanus, auspice Pio IX. Pontifice Maximo, collatis studiis Caroli Vercelone et Iosephi Cozza editus. Carolum Vercellone excepit Caietanus Sergio, etc. (cum prolegomenis, comentariis et tabulis Henrici Canonici Fabiani et Iosephi Cozza editus). Cea mai bună fotocopie a acestui codice a apărut în anul 1904, cu titlul Codices e Vaticanis selecti phototypicae expressi jussu Pii P.P. IX.
Există și codicele sinaitic, tot din secolul al IV‑lea, astăzi la Londra, descoperit la mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai. Acesta cuprinde întreg Noul Testament în limba greacă (având în plus Vechiul Testament, Epistola lui Varnava și o parte din Păstorul lui Herma). Codicele sinaitic s‑a păstrat în mănăstirea Sf. Ecaterina de pe muntele Sinai. A fost descoperit de Tischendorf în anul 1844, care a adus în Europa 43 de file din acest codice. În 1851, l‑a adus aproape în întregime la Lipsca, iar în 1896 l‑a dăruit țarului Alexandru al Rusiei. S‑a păstrat în Petersburg până în anul 1933, când a trecut în posesia British Museum din Londra. Tischendorf a publicat cele 43 de file în Lipsca, în anul 1846, sub titlul Codex Friederico‑Augustanus.
Tot Tischendorf a publicat în 1862 o ediție facsimilată a întregului codice, intitulată Bibliorum codex Sinaiticus Petropolitanus. În scurtă vreme, ediția a fost urmată de alte două: Novum Testamentum Sinaiticum, Leipzig, 1863.
În fine, K. Lake a publicat o ediție fotocopiată intitulată Codex Sinaiticus Petropolitanus, the New Testament, the Epistle of Barnabas and the Shepherd of Hermas, Oxford, 1911. Codicele complet are 347 de file.
Codex Alexandrinus datează cel mai târziu din secolul al V‑lea. Cuprinde în grecește întreaga Sfântă Scriptură, cu mici lacune, precum și Epistola lui Clement către Corinteni și așa‑numita a doua Epistolă a lui Clement. Foarte probabil a fost scris în Alexandria, de unde în anul 1628 a fost dăruit Angliei de patriarhul Chiril Lucaris. Se păstrează în British Museum din Londra și cuprinde 773 de file. Noul Testament a fost facsimilat în 1786 de Wolde, iar Vechiul Testament, de Baber, între anii 1816 și 1826. Alte ediții ale Noului Testament după textul acestui codice au fost publicate de B.H. Cowper în 1860 și de Hausell în 1864. În 1879‑1880, au apărut două ediții fotografice ale Noului Testament. Ultima ediție fotografică (The Codex Alex. Royal M.S. 1 D. V‑VIII in reduced photographic facsimile) a apărut la Londra în 1919.
Codex Parisiensis sau Codex Ephraemi rescriptus datează din secolul al V‑lea. Se numește rescript fiindcă pe același pergament biblic, în secolul al XIII‑lea, s‑a scris o traducere în limba greacă a lucrărilor lui Efrem Sirul. Astăzi este proprietatea Bibliotecii Naționale a Franței. Are 200 de file, cuprinzând cea mai mare parte a Noului Testament și fragmente din Vechiul Testament. Noul Testament a fost editat pentru prima dată de Tischendorf în anul 1843.
Codex Cantabrigiensis sau Codex Bezae datează din secolele V‑VI. Cuprinde numai Evangheliile și Faptele Apostolilor în limba greacă și în traducere latină. Acesta s‑a păstrat într‑o mănăstire din Franța. În timpul războaielor religioase din secolul al XVI‑lea, manuscrisul a dispărut. L‑a descoperit reformatorul Beza, care l‑a dăruit Bibliotecii Universității din Cambridge. Astăzi îl avem editat de F.H. Scrivener, Bezae Codex Cambrigiensis, Cambridge, 1864, precum și într‑o ediție facsimilată, Bezae Codex Cambrigiensis phototipicae repraesentatus, Cambridge, 1899.
Codex Claromontanus se află la Paris. Datează din secolul al VI‑lea și cuprinde epistolele Sf. Ap. Pavel în limba greacă și în traducere latină. A fost proprietatea lui Beza, care l‑a descoperit în Clermont. L‑a editat Tischendorf: Codex Claromontanus, Leipzig, 1852. E important și pentru faptul că acesta cuprinde o listă a cărților canonice.
Codex Laudianus se află la Oxford. Datează probabil din secolul al VI‑lea și cuprinde Faptele Apostolilor în limba greacă și latină. A fost descoperit în Sardinia de Arhiepiscopul Laud, care l‑a dăruit Bibliotecii Universității din Oxford. Acest codice a fost folosit de scriitorul Beda Venerabilul în comentariul său la Faptele Apostolilor.
La codicii amintiți până acum aș mai adăuga trei, cu textul în limba ebraică.
Codex Alep, editat de Moshe H. Goshen‑Gottstein în 1976. Proiectul a fost susținut de Universitatea Ebraică din Ierusalim și a început în anul 1956. Codex Alep este un manuscris vechi al Bibliei, care reflectă Masora foarte exact, scris de renumitul masoret Aaron Ben Asher. Manuscrisul cunoscut drept Keter sau „coroana” Alepului este cel mai vechi manuscris cunoscut al întregii Biblii ebraice. Acesta este, de asemenea, cel mai autoritativ, precis și o sursă sacră a textului biblic și de asemenea a sistemului de vocalizare și a marcajelor pentru intonația muzicală a textului (care se folosesc și ca semne de punctuație).
„Coroana” a fost scrisă de un scrib numit Solomon, fiul lui Wia, și corectată, vocalizată și editată de Aaron Ben Asher. Mai multe informații pot fi găsite pe site‑ul http://www.aleppocodex.org/.
Codex Berlin (Codex New York) conține cărțile Aghiografice în 210 pagini. Un aspect interesant este ordinea cărților: Rut, Psalmi, Iov, Proverbe, Ecclesiasticul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia, Daniel, Estera, Ezdra și Neemia. Această ordine coincide exact cu ordinea cărților Aghiografice citate în Talmudul Babilonian.
Codex Cairo datează din secolul al IX‑lea. A fost publicat în 160 de copii facsimil în anul 1971, la Ierusalim. Am privilegiul de a putea răsfoi și cerceta în format digital textele multora dintre acești codici amintiți mai sus.
