Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XI

CAPITOLUL 3

Istoria incredibilă a Bibliei

Psalmistul David a scris aceste cuvinte: „Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Psalmi 118, 105). Totuși, el a știut că citirea simplă a Cuvântului lui Dumnezeu nu transformă viața noastră. Mai degrabă el ne învață că aceia care doresc să‑L cunoască pe Dumnezeu trebuie să cerceteze Scriptura cu asistența Duhului Sfânt ca să obțină o înțelegere profundă a marilor adevăruri care ne pot schimba viața. David a scris: „Robul Tău sunt eu; înțelepțește‑mă și voi cunoaște mărturiile Tale” (Psalmi 118, 125).

Sfântul Ioan Hrisostom, referindu‑se la citirea Scripturii, spunea că…

…nu‑i de‑ajuns numai rostirea de dumnezeiești cuvinte, ci trebuie ca ele să se prefacă în fapte, întocmai ca și la o harpă: atinge coardele ei un maestru, și le atinge și un necunoscător; acesta din urmă supără pe cel care‑l aude, celălalt desfată și încântă. Şi doar degetele‑s la fel, și coardele aceleași, dar nu și măiestria. Tot așa și cu dumnezeieștile Scripturi: citesc mulți dumnezeieștile cuvinte, dar nu toți câștigă, nu toți se folosesc. Pricina e că nici nu adâncesc cele spuse în Scriptură, nici nu ating cu măiestrie harpa. Că ceea ce e măiestria cântatului din harpă, aceea e prefacerea în fapte a legilor lui Dumnezeu [1].

Pentru creștini este un lucru esențial să cunoască istoria Bibliei și cum a apărut ea, precum și modul în care Cuvântul lui Dumnezeu a fost păstrat și transmis peste veacuri. Din nefericire, doar câțiva mai cunosc istoria remarcabilă a felului cum a apărut Biblia și cum s‑a păstrat. Acest studiu ne va întări încrederea în modul minunat în care s‑a păstrat Scriptura inspirată de Dumnezeu de când a fost scrisă până în zilele noastre.

Canonul Vechiului Testament

Cercetătorii evrei și creștini sunt în general de acord că Ezdra [2], cel mai mare conducător al evreilor întorși din Babilon la Ierusalim, în anul 536 î.Hr., a adunat toate cărțile sfinte, formând astfel colecția cărților Vechiului Testament.

Când evreii exilați s‑au întors din Babilon, Dumnezeu l‑a ridicat pe Ezdra drept lider politic și religios ca să refacă națiunea și cultul de la templul din Ierusalim. El a adunat toate cărțile disponibile, incluzând cele cinci cărți ale Legii, însemnări istorice, scrieri profetice, Psalmii și alte cărți. Sub inspirația lui Dumnezeu, Ezdra a pregătit o ediție completă a acestor cărți sfinte și astfel a format canonul Scripturii Vechiului Testament.

Nu toate cărțile religioase scrise în epoca postexilică au intrat în canonul biblic. Sunt multe producții care au rămas în afară. În canon au intrat doar cărțile socotite sfinte și inspirate de Dumnezeu. Cuvântul canon înseamnă „măsură”.

Acest cuvânt a fost folosit pentru prima dată cu referire la cărțile inspirate, aprobate și autoritare ale Bibliei de către episcopii Bisericii primare prin secolul al IV‑lea d.Hr.

Credința iudeilor din vremea Mântuitorului Hristos în inspirația Sfintei Scripturi este foarte bine redată de istoricul Iosif Flavius [3]. Acesta desemna noțiunea inspirației prin cuvântul insuflare, iar în cartea sa, „Contra lui Apion”, spune că iudeii au douăzeci și două de cărți care sunt socotite divine.

El le înconjoară cu atâta venerație, încât afirmă că, de când există ele, nimeni nu a îndrăznit să adauge, sau să scoată, sau să schimbe ceva. După Iosif Flavius, Scriptura Vechiului Testament cuprinde douăzeci și două de cărți, după numărul literelor din alfabetul ebraic. Dacă fiecare carte a Vechiului Testament se numără separat, întreaga colecție a cărților se compune din treizeci și nouă de cărți, așa cum sunt ele enumerate în Biblia ebraică de astăzi.

Cărțile Cronici, Ezdra, Neemia, Estera și Maleahi probabil au fost plasate în canonul Sfintei Scripturi în timpul vieții lui Simeon cel Drept, ultimul dintre marii lideri religioși din Marea Sinagogă. Evreii numesc Biblia ebraică (Vechiul Testament) „Tanakh”. Acest cuvânt este acronimul de la cuvintele care denumesc cele trei secțiuni: Tora, Nev`im, Ketuvim = TaNaKh. Tora cuprinde cele cinci cărți ale lui Moise, numite și Pentateuhul, Nev`im cuprinde profeții, iar Ketuvim, Scrierile sau Aghiograficele, cuprinde restul cărților din canonul Vechiului Testament.

Este interesant de notat că numărul cărților din Vechiul Testament a variat încă din Antichitate, dar textul inspirat a fost păstrat ireproșabil de providența divină. În timp ce aranjarea cărților s‑a schimbat, textul inspirat al Bibliei nu a fost alterat cu nimic. Evreii au unit câteva cărți, cum ar fi I și II Samuel, într‑o carte.

Au fost unite următoarele seturi de cărți: Judecători și Rut, I și II Samuel, I și II Regi, I și II Cronici, Ezdra și Neemia, Ieremia și Plângerile și cei doisprezece profeți mici. Au făcut asta pentru a reduce numărul lor la numărul literelor din alfabetul ebraic, douăzeci și două la număr.

Demn de notat este faptul că aceste uniri nu au dus la adăugarea sau scoaterea niciunei litere sau cuvânt din Biblia ebraică. O mulțime de mărturii biblice, inclusiv mărturia Sfântului Apostol Pavel, afirmă inspirația totală a Bibliei. Aceste mărturii furnizează o dovadă puternică a faptului că editarea făcută de Ezdra trebuie să fi fost inspirată de Dumnezeu, ca și scrierea autorului original.

Interesant este faptul că Yacov Rambsel a găsit numele lui Ezdra codificat în pasajul din Deuteronomul unde este relatată moartea lui Moise, pasaj pe care mulți cercetători îl socotesc scris de Ezdra. Începând cu primul verset din Deuteronomul 34, care descrie moartea și îngroparea lui Moise, noi găsim numele scribului Ezdra codificat la interval de 47 de litere echidistante de la stânga la dreapta, începând cu a treia literă din primul cuvânt al versetului. În plus, numele Ezdra apare de asemenea în fraza codificată „Mă rog Ezdra”, în Deuteronomul 34, 4, începând cu a treia literă din al treisprezecelea cuvânt, la interval de două litere, citite de la stânga la dreapta. Despre tehnica codurilor vom aminti mai multe la timpul potrivit.

Note

[1] Sf. Ioan Hrisostom, Cuvânt la pilda celui ce datora zece mii de talanți, 1 (PG 51, 17‑30).
[2] După cum el însuși ne spune (Ezdra 7, 11), Ezdra a fost preot și cărturar. Cum era și firesc, a activat mai mult în domeniul cultului și al cunoașterii Legii. Tradiția iudaică și cea creștină îl recunosc pe Ezdra drept cel care a promulgat Legea lui Yahweh, adică cel care a pus‑o în vigoare, dar n‑a alcătuit‑o el, cum vrea să ne convingă critica modernă negativă.
[3] Iosif Flavius (30‑100) a fost un istoric iudeo‑roman din sec. I d.Hr., descendent din familia Hasmoneilor.