Codul original al Bibliei (I)

M-am gândit să încep o nouă serie de articole în care să prezint codul original al Bibliei. Pe parcursul lor voi prezenta informațiile cuprinse în cartea scrisă de Del Washburn, The Original Code in the Bible, publicată în anul 1998. Cartea cuprinde 14 capitole urmate de o anexă. Cuprinsul cărții este următorul:

O scurtă introducere
CAPITOLUL 1: Există Dumnezeu cu adevărat?
CAPITOLUL 2: O sălbăticie de înaltă tehnologie
CAPITOLUL 3: Codul original din Biblie
CAPITOLUL 4: Teomatica demonstrată
CAPITOLUL 5: Punerea pieselor împreună
CAPITOLUL 6: Moise desparte Marea Roșie
CAPITOLUL 7: Cei 153 de pești în plasă
CAPITOLUL 8: O mostră de teomatică
CAPITOLUL 9: Înțelegerea implicațiilor
CAPITOLUL 10: Un om cu doi fii
CAPITOLUL 11: Teomatica și metoda științifică
CAPITOLUL 12: Fenomenul de clusterizare
CAPITOLUL 13: Marea dezamăgire a profeției biblice
CAPITOLUL 14: Ultimul capitol al acestei cărți
ANEXĂ: Dar ELS și Codul Bibliei?

Este o temă care nu a fost încă tratată în teologia ortodoxă românească. Dacă te întrebi, „de ce?”, un răspuns ar fi acela că teologii noștri ortodocși nu au curajul de a ieși din zona de confort. Ei preferă să meargă pe cărarea bătătorită, de peste 100 de ani, de exegeții biblici, care la vremea lor au copiat manualele occidentale. Singura noutate în domeniul studiului biblic este acela că ne-am occidentalizat tot mai mult, în loc să ne apropiem mai mult de tradiția ortodoxă.

Existența codurilor este cunoscută în tradiția ebraică de sute de ani, iar în cea creștină de mai bine de 100 de ani, grație matematicianului de origine evreiască Ivan Panin. Cu toate acestea, teologii noștri nu au avut curajul până acum să cerceteze și să prezinte comunității ortodoxe acest subiect deosebit de interesant și fascinant.

În urmă cu 10 ani, am publicat cartea „Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu”, dar de atunci și până acum nu a apărut nicio recenzie făcută de vreun teolog ortodox, nici de bine, nici de rău. Pare că pe nimeni nu interesează subiectul.

De ce este important de cunoscut și popularizat acest subiect? Din punctul meu de vedere, codurile existente în Biblie sunt cel mai puternic argument care dovedește că textul biblic este inspirat de Dumnezeu. Și nu numai că este inspirat, ci mai dovedește faptul că textul original a ajuns până la noi nealterat.

Dar. se pare, că teologii sunt încurcați de acest argument întrucât intră în conflict cu vechile lor idei preconcepute, influențate de critica negativă din secolul al XIX-lea, cum că textul a ajuns până la noi alterat, și că inspirația divină nu este în cuvânt. Cine are curajul să declare că teologii de până acum s-au înșelat? În niciun caz cineva care își dorește faimă și un titlu de doctor în teologie.

O să-mi asum eu acest risc ca să declar că înaintații noștri profesori de teologie biblică și autori de manuale de teologie au greșit, atunci cânt s-au lăsat influențați de critica negativă și au susținut că nu există verset din Noul Testament care să nu cunoască mai multe variane, și că ortodoxia respinge inspirația verbală, și asta în contradicție cu învățătura Sf. Părinți.

Opinii despre inspirația verbală în teologia ortodoxă din secolul XX

Studiind opiniile teologilor ortodocși români din secolul XX care au influențat și influențează gândirea clerului ortodox, am constatat că majoritatea îi iau ca reper pe pr. prof. Haralambie Rovența și Vasile Gheorghiu, ale căror opinii despre inspirația Sfintei Scripturi sunt preluate de teologii care le‑au urmat.

Drd. Simion Todoran, în articolul său „Despre inspirația Sfintei Scripturi” [1], citează atât pe V. Prelipcean, cât și pe Haralambie Rovența.

V. Prelipcean, în manualul de Studiul Vechiului Testament, apărut în mai multe ediții, citează opiniile lui Haralambie Rovența.

Prof. diacon Nicolae I. Nicolaescu preia opiniile lui Vasile Gheorghiu, care a trăit și activat în prima jumătate a secolului XX.

Prof. Nicolaescu, ca și Vasile Prelipcean, consideră inspirația verbală o concepție eronată [2].

Pr. dr. Petre Semen nu se pronunță categoric împotriva inspirației verbale, însă afirmă că „textul Sfintei Scripturi ne arată lămurit că fondul legilor mozaice a fost inspirat de Dumnezeu, iar forma expunerii lor în scris aparține lui Moise” [3].

Dr. Constantin Voicu, în articolul „Concepția patristică despre Tradiția biblică” [4], amintește că Sfântul Iustin Martirul arată că autorii inspirați ai Sfintei Scripturi erau „ca niște harfe strunite de Sfântul Duh”, iar Atenagora îi aseamănă cu un „fluier în mâna fluierașului”, dar preia opinia criticilor raționaliști și consideră că părerile acestor scriitori bisericești sunt eronate [5].

Sf. Teofil al Antiohiei se apropie mult și el de Sf. Iustin Martirul și Filosoful în ceea privește concepția despre inspirație. Așa se face că acum, la începutul secolului XXI, teologia biblică ortodoxă din țara noastră a rămas tributară obiecțiilor criticii negative de la sfârșitul secolului al XIX‑lea și începutul secolului XX.

Dumnezeu i‑a inspirat pe autorii sfintelor cărți să scrie în cuvinte exacte mesajul Lui. Cuvintele nu sunt alese de aghiograf, ci de Dumnezeu, nici timpul verbului și nici topica nu sunt lăsate la voia întâmplării. Dumnezeu, în atotputernicia Sa, a purtat de grijă ca ceea ce a revelat în cărțile Sfintei Scripturi să se traducă corect și fără greșeală în limbile tuturor neamurilor.

Primul exemplu este Septuaginta (traducerea în limba greacă a Vechiului Testament). Ştim bine că această traducere a fost făcută cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cunoaștem din Tradiția Bisericii faptul că Dreptul Simeon a fost unul dintre cei 72 de traducători ai Septuagintei. El a tradus cartea proorocului Isaia. Şi pentru că stăruia să traducă profeția de la Isaia 7, 14 după cum i se părea lui logic din punct de vedere omenesc, îngerul i‑a vestit că nu va muri până nu va vedea împlinită această profeție. Şi așa s‑a întâmplat.

Este bine de știut că învățătura Bisericii Ortodoxe nu trebuie confundată cu opiniile teologilor ortodocși mai noi, școliți în Occident și influențați în gândire de critica negativă și de diverse opinii heterodoxe.

Drd. Simion Todoran, deși preia opiniile teologilor autori de manuale, totuși amintește faptul că „unii dintre Părinții Bisericii, urmând tradiția vechilor evrei, înțeleg și ei inspirația cam în același sens, susținând că întreaga materie, până la fiecare expresie, ar fi fost dictată de Duhul Sfânt (ex. Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Atenagora, Sf. Teofil al Antiohiei etc.)”.

Așadar putem observa că învățătura despre inspirație a teologilor contemporani diferă de cea a Părinților Bisericii.

Athanase Negoiță spune că „Filon credea în inspirația verbală a cărților sfinte nu numai în original, ci și în traducerea greacă” [6].

Note

[1] Drd. Simion Todoran, „Despre inspirația Sfintei Scripturi”, Studii Teologice, nr. 5‑6, 1984, p. 346.
[2] Diacon Nicolae I. Nicolaescu, Studiul Noului Testament, pentru institutele teologice, ediția a III‑a, EIBMBOR, București, 1983, p. 30.
[3] Vom vedea pe parcursul acestei cărți că tradiția iudaică, conform căreia Pentateuhul a fost dictat de Dumnezeu literă cu literă, este mai aproape de adevăr decât opiniile criticilor raționaliști.
[4] Arhid. dr. Constantin Voicu, „Concepția patristică despre Tradiția biblică”, Mitropolia Ardealului, nr. 7‑8, 1985, p. 410. Aceeași informație o găsim și la drd. Simion Todoran, art. cit., p. 335.
[5] Dr. Constantin Voicu citează pe Frank Gavin, Some Aspects of Contemporary Greek Orthodox Thought, Milwaukee, Londra, 1923, pp. 22‑23.
[6] Pr. prof. Athanase Negoiță, Istoria religiei. Vechiul Testament, ediția a II‑a, Editura Sofia, București, 2006, p. 245.