Puțină istorie …
Totul a început cu multe veacuri înainte…
De aceea ca să putem înțelege evenimentele la care suntem martori, la acest sfârșit de mileniu, lăsând la o parte orice idee preconcepută și orice orgoliu de atoateștiutori, să ne întoarcem în timp pentru a descoperi rădăcinile ce au odrăslit conceptul de nouă ordine mondială.
De mii de ani Satana încearcă să-i înșele pe oameni ca să-l proclame dumnezeu. Noi ne vom îndrepta privirile spre începuturile erei creștine.
După întruparea Fiului lui Dumnezeu, Satana se luptă mereu să distrugă Biserica întemeiată de Acesta. Răzvrătirea lui Satan împotriva lui Dumnezeu se materializează prin lupta pe care Satana o dă Bisericii lui Hristos, adică prin lupta împotriva creștinilor. Creștinii au fost și sunt victimile acestei violențe Satanice.
La început, în primele veacuri, creștinii, au avut de urcat „muntele suferinței” pricinuit de persecuțiile împăraților păgâni, apoi după câștigarea libertății la începutul secolului al IV-lea au avut de trecut prin „prin pădurea cu fiare sălbatice”, plină de eretici și erezii, care pândeau la tot pasul să sfâșie conștiința curată a creștinului dreptmăritor. Dar nici după trecerea acesteia drumul nu s-a sfârșit. El a dat în „mlaștina deznădejdii”, acolo unde cărarea pare a se pierde; este perioada celui de al doilea mileniu al erei creștine.
Mai întâi mileniul al doilea debutează prin ruperea Bisericii creștine în două (Biserica Romei la anul 1054 se rupe de trupul Bisericii lui Hristos), ca mai pe urmă, începând
cu secolul al XVI-lea, să se pulverizeze în mii și mii de secte. Bietul creștin, pus în fața acestui fapt, nu mai știe încotro s-o apuce. Mulți cad sub povara deziluziilor, dar mulți cu nădejde în biruință, călăuziți de lumina lui Hristos, merg tot înainte înfruntând orice greutăți pânâ când vor ajunge la cel mult iubit, Domnul nostru lisus Hristos.
Ruptura petrecută la anul 1054 și mai apoi fărâmițarea Bisericii Catolice în mai multe grupări religioase nu au fost întâmplâtoare. Prin toate aceste acțiuni s-a urmărit distrugerea Bisericii lui Hristos.
La anul 1054, orgoliul unui cardinal, Humbert, sfâșie Biserica în doua. În secolele XIV-XV prereformatorii Jan Hus, John Wiclif, Savanarola, clatină Biserica Apuseană, iar în secolul al XVI-lea Luther, Zwingli și Calvin produc noi răni în trupul Bisericii.
Toate aceste evenimente au fost provocate de organizații oculte anticreștine. Trebuie să știm, de pildă, că Luther era rosicrucian. Frățiile și ordinul rosicrucienilor, după cum
consemnează istoriografia, sau constituit în secolele XVI-XVII, dar existența unor comunități de rosicrucieni este atestată încă din anul 1250, deși denumirea se trage abia de la Christianus Rosecreutz (1378-1484). Unul din țelurile lor fusese Reforma, iar marii reformatori de mai târziu s-au inspirat din ideologia lor. Frământârile ulterioare a protestantismului, sectarismului diferitelor „biserici libere”, a fost de asemenea opera unor francmasoni. Wesley, Chalmers, Zinzendorf au fost francmasoni.
O Biserică puternică era greu de distrus printr-o luptă fățișă. De aceea întâi trebuia scindată Biserica cea una prin deformarea unei părți a ei: urma apoi pulverizarea părții reformate, din moluzul rezultat trebuind să se edifice o nouă unitate, mai tolerantă, mai democratică, mai deschisă adică mai ecumenică. Secte precum „Știința creștină”, mormonii, martorii lui lehova, antroposofii sunt creaturile lojelor francmasonice.
Mai mult decât atât, începând cu Conciliul II Vatican, chiar mulți papii ar fi francmasoni.
[Papa Ioan Paul I a fost asasinat, după 33 de zile de pontificat, pentru că a dorit să curățe Vaticanul de masoni.]
Masoneria este o organizație mistică cu scopuri secrete. Primele trei grade reprezintă doar nada și legitimația umanistă a francmasoneriei (1). Abia gradele superioare, cele care descind din Ordinul Cavalerilor Templieri, devin periculoase. Templul umanist al francmasonilor este „sinagoga lui Satan”, este reuniunea ecumenică în rebeliune a creaturilor împotriva Creatorului sub stindardul înșelător al fraternității, al toleranței, al umanismului celui fără de Dumnezeu.
[1. Ziarul mason România liberă de sâmbătă, 19 iunie 1993 publica un interviu cu dl. Mihai Musceleanu, mare secretar general al Supremului Consiliu al Ordinului Masonic Român, în care se încearcă o prezentare umanistă a masoneriei. În România liberă de luni, 18 octombrie 1993, p. 16 se anunța că de la 15 octombrie au fost transferate în România toate demnitățile Supremului Consiliu Masonic, „prerogativele de Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de gradul 33 și ultim pentru România al Ritului Scoțian Antic și Acceptat se vor exercita de dl. Dan Amedeo Lăzărescu”. Așadar atenție la masonerie!.]
Cum masoneria de astăzi este organizată de evreii sionisti, războiul dus de ea este îndreptat cu îndârjire specială împotriva creștinismului. „Dogma jidovească și spiritul jidovesc, teorie și realizare, totul este îndreptat împotriva Bisericii creștine și împotriva capului ei nevăzut, Iisus Hristos”, este strigătul de alarmă al unui eminent creștin (Em. Bărbier).
„Evangheliile trebuiesc arse – scrie rabinul Tarphan -, fiindcă păgânismul este mai puțin periculos pentru credința evreiască decât creștinismul”.
„Război de moarte creștinismului” răcnea Fr. Viviani.
„Trebuie sa extirpăm lepra devorantă a creștinismului”, țipa Gambeta.
„Va veni vremea – cobește un înverșunat mason -, când crucile și icoanele vor fi aruncate în foc, potirele și vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile prefăcute în săli de concert, de teatru sau de adunări, și când n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de grâne, și în grajduri de cai”.
Cobirea s-a împlinit întocmai cu bolșevismul rusesc și cu revoluția spaniolă, amândouă roade ale francmasoneriei.
Un alt ordin secret este și cel al Iluminaților. A fost întemeiat de iezuitul A. Weishaupt la 1 mai 1776, ordin care s-a îmbogățit rapid datorita aderării casei Rothschild. Este una din cele mai puternice organizații de pe pâmânt care militează pentru noua ordine mondială. Urmașul lui Weishaupt a fost Giuseppe Mazzini, care a elaborat un plan de instituire a dominației mondiale prin trei mari războaie. Planul poate fi găsit la Biblioteca Muzeului Britanic din Londra. Două războaie mondiale s-au derulat deja: al treilea va fi declanșat în jurul focarelor de beligeranță din Orientul Apropiat, unde s-a instalat inespugnabil fortăreața intereselor sionismului politic.
Părinții sionismului politic au fost cu toții francmasoni: Moses Hess, Lionel Roțschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl.
[Mai exact părinții sionismului sunt toți sataniști. Cei care conduc astăzi Israelul nu sunt evrei semiți, ci cazari sataniști.]
Religia celor ce-și spun iluminații este ritul Palladin, adică închinarea la Lucifer. Iluminatul suprem Albert Pike, a formulat dogma divinității lui Lucifer la 4 iunie 1889 în ale sale „Instrucțiuni” (2) ;
„Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu”.
Același lucru âl mărturisesc majoritatea formațiilor rock în cântecele lor (3).
[2. Norbert Homuț, Vorsichi, Okumene! Christen in Strudel der Antichristlichen Enddzeitkirche, Nurnberg, 1984, p. 11.]
[3. K. G. Papadimitriacopol, Satanismul în muzica rock, ed. Izvorul luminii, 1993, pp 12-18.]
[Vreau să rețineți faptul că masonii de grad 33, cum ar fi Albert Pike, recunosc singuri că dumnezeul lor, Marele Arhitect, este Lucifer. La fel Blavatski a declarat în scrierile sale că Lucifer este dumnezeul acestei planete, el este luminătorul omenirii. David Spangler, fost director al Fundației Findhorn, a declarat și el că fără o inițiere luciferică nimeni nu va intra în noua eră. Dumnezeul teosofior este Lucifer. Așadar, nu sunt presupuneri sau simple teorii. Și dacă ei se închină lui Lucifer, este evident că-L urăsc pe Iisus Hristos și pe creștini.]
Bibliografie
[1] Calinic, Mitropolitul Pireului, Noile buletine, Antihrist, 666, Atena, 1993.
