Ecumenismul încotro? (V)

3. Rolul cercetării istorice în formarea duhovnicească

STUDIEREA istoriei îi este de trebuinţă fiecărui creştin în formarea sa duhovnicească. Slujbele liturgice sunt cel mai comun şi la îndemână mijloc de informare istorică. În cadrul cultului luăm cunoştinţă de evenimente din perioada biblică şi din viaţa Bisericii, prin lecturile biblice şi prin sinaxare sau vieţile sfinţilor. [2] Atât Vechiul cât şi Noul Testament sunt pline de istorie. Dar nu numai atât, ci chiar întreaga imnografie descrie evenimentele istorice din viaţa Bisericii. Aceste pagini de istorie formează istoria sfântă a Bisericii, care au ca principal rol formarea duhovnicească a creştinului.

N. Iorga a prins bine această diferenţă între „cunoştinţe” şi „ceea ce se desface din aceste cunoştinţe”, adică între date şi fapte pe de o parte şi interpretare, pe de altă parte. Iorga este de părere că în istorie trebuie să primeze „elementul sufletesc”, „elementul moral” şi „anume adevăruri mari, esenţiale, care răsar din cercetarea unor părţi din istoria lumii.” [3]

Cercetarea istorică trebuie să ne întărească convingerea în puterea de biruinţă a binelui şi a adevărului. Când te gândeşti prin câte a trecut Biserica, realizezi cât de prezentă este purtarea de grijă a lui Dumnezeu în istorie. Viaţa este o luptă pentru păstrarea şi transmiterea adevărului din generaţie în generaţie. Din trecutul zbuciumat al Bisericii, trebuie să reţinem acele învăţăminte care să ne permită să ducem mai departe adevărul de credinţă.

Nu ne putem mulţumi doar cu ce prezintă manualele de istorie, realizate după modele scolastice, a căror conţinut nu dovedeşte valoare în formarea duhovnicească a cititorului.

Cel puţin de un secol, lucrările de istoria Bisericii sunt concepute după acelaşi tipar, mereu din acelaşi punct de vedere scolastic.

Credem că nu există teolog de bună credinţă care să nu-şi dea seama de punctul de vedere îngust din care este prezentată Istoria Bisericii în lucrările oficiale. Acest fapt se datorează trecerii sub tăcere a multor evenimente şi acţiuni de culise, neoficiale, sau a influenţelor exercitate de diverse instituţii şi organizaţii ce întreprind acţiuni mai mult sau mai puţin oculte. Chiar dacă sunt neoficiale, un istoric nu poate face abstracţie de existenţa lor în măsura în care ia cunoştinţă de ele.

În lucrarea de faţă ne propunem să aducem în discuţie o seamă de fapte şi acţiuni care în general sunt trecute cu vederea şi care relevă influenţe nefaste asupra ortodoxiei, venite din partea diferitelor organizaţii protestante, catolice, ecumenice şi ale francmasoneriei.

[În ultimii 35 de ani istoria a fost distrusă aproape complet și s-a ajuns ca în școlile din România să se învețe minciunile despre istoria holocaustului în locul istoriei neamului nostru românesc. De fapt, asistăm de câteva decenii la rescrierea istoriei, cu scopul precis de a rupe noile generații de trecutul neamului nostru și de credința creștină. În aceste vremuri vitrege, datoria de a transmite mai departe istoria neamului și a credinței, alături de tradițiile noastre românești, revine în principal părinților.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Vieţile sfinţilor, ediţie îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 12 volume. Au fost editate între anii 1992-1998.

[3] Aurel Sacerdoţeanu, în „Introducere” la N. Iorga, Scrieri istorice, vol.I, Ed. Albatros, colecţia Lyceum, vol. 99, 1971, p. 14.