ANEXA IV
Despre convocarea Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe
Arhimandritul Justin Popovici
URMĂTOAREA scrisoare a fost adresată de către Arhim. Dr. Justin Popovici spre fericită pomenire, părintele duhovnicesc al Mânăstirii Chelie Valjevo (Yugoslavia), Episcopului Jovan de Sabac şi ierarhiei sârbe, la 7 mai 1977, cu rugămintea de a transmite această scrisoare Sfântului Sinod şi Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe. Importanţa acesteia nu s-a micşorat odată cu trecerea anilor … şi poate a sporit în lumina recentelor [2003] evenimente scandaloase neortodoxe din Muntele Athos.
Nu cu mult timp în urmă, în Chambesy, lângă Geneva, a avut loc „Prima şedinţă pre-sinodală” (21-28 noiembrie 1976). După citirea şi studierea documentelor şi hotărârilor acestei şedinţe, publicate de Secretariatul pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Geneva, simt în conştiinţa mea necesitatea imperioasă, evanghelică, ca membru al Sfintei Biserici Ortodoxe Universale, deşi sunt slujitorul ei cel mai smerit, să mă îndrept către Înalt Prea Sfinţia Voastră, şi prin Înalt Prea Sfinţia Voastră, către Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Sârbe cu această expunere, care trebuie să exprime motivele mele de supărare pentru viitorul sinod. Vă rog pe Înalt Prea Sfinţia Voastră, Sfinţite Stăpâne şi Prea Cuvios Episcop, să mă ascultaţi cu credinţă evanghelică, şi să răspundeţi acestui strigăt al unei conştiinţe ortodoxe care, slavă lui Dumnezeu, nici nu este singură, nici izolată în lumea ortodoxă, când se vorbeşte despre acel sinod.
1. Din convenţiile şi hotărârile „Primei întruniri pre-sinodale”, care din vreo pricină necunoscută s-a ţinut la Geneva, unde cu greu se pot afla câteva sute de credincioşi, este clar că această întrunire a pregătit şi hotărât un nou catalog de probleme pentru viitorul „Mare Sinod” al Bisericii Ortodoxe. Aceasta nu a fost una dintre acele „Conferinţe pan-ortodoxe”, cum s-a ţinut în insula Rodos şi ulterior în alte părţi; nici nu a fost „pre-sinod”, cum s-a întâmplat până acum; „Prima conferinţă pre-sinodală”, care a început pregătirea directă pentru desfăşurarea unui sinod ecumenic. Mai mult, această conferinţă nu şi-a început activitatea pe baza „Catalogului de subiecte”, stabilit la prima conferinţă pan-ortodoxă din 1961 din Rodos şi neelaborată până în 1971, ci a făcut o revizuire a acestui catalog şi a realizat un nou „Catalog de subiecte” pentru sinod. Cu toate acestea, se pare că nici acest catalog nu este definitiv căci foarte probabil va fi din nou schimbat şi suplimentat.
În ultima vreme, conferinţa a reexaminat metodologia anterioară adoptată în planificarea şi pregătirea finală a subiectelor de discuţie pentru sinod. A scurtat tot acest proces din grabă şi mare trebuinţă pentru a convoca sinodul cât mai repede cu putinţă. Căci, potrivit declaraţiei clare a Mitropolitului Meliton, Preşedintele Conferinţei, Patriarhul Constantinopolului şi alţii „grăbesc convocarea” şi întrunirea viitorului sinod: sinodul trebuie să aibă o „durată scurtă” şi să se ocupe de „un număr limitat de subiecte; mai mult, după declaraţia Mitropolitului Meliton, „sinodul trebuie să dezbată subiectele arzătoare care împiedică funcţionarea normală a sistemului de unire a Bisericilor locale într-una singură, Biserica Ortodoxă …” („Documente”, p. 55). Toate astea ne determină să punem întrebarea: ce înseamnă asta? De ce atâta grabă pentru pregătire? Unde ne vor duce lucrurile astea?
[Răspunsul meu din anul 2024 este că prin acest mare sinod se dorește pregătirea noii ordini mondiale în conștiința credincioșilor ortodocși. O mână de ortodocși ecumeniști (globaliști) vor să-și impună agenda masonică întregii Biserici Ortodoxe.]
2. Problema pregătirii şi întrunirii unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este nouă în acest veac din istoria Bisericii. Chestiunea s-a propus deja în timpul vieţii Patriarhului nefericit al Constantinopolului, Meletie Metaxakis [1] – reformatorul renumit şi modernist încrezut, autorul schismelor din cadrul ortodoxiei – la Congresul pan-ortodox organizat de el, ţinut la Constantinopol în 1923. (Atunci s-a recomandat ca sinodul să se ţină în oraşul Nis în 1925, dar întrucât Nis nu se afla pe teritoriul Patriarhiei Ecumenice, sinodul nu a fost convocat, probabil din acest motiv.
[1. Francmason încă de pe când era simpli diacon. (n.b.).]
În general, Constantinopol şi-a asumat monopolul „pan-ortodoxiei” pentru toate „congresele”, „conferinţele”, „pre-sinoade” şi „sinoade”.) Mai târziu, în 1930, s-a constituit la Mânăstirea Vatopedu „Comisia pregătitoare a Bisericilor Ortodoxe”. Aceasta a stabilit catalogul subiectelor pentru viitorul Pre-Sinod Ortodox, care a fost introducerea pentru sinodul ecumenic. După cel de al II-lea Război Mondial a venit rândul Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului [2] cu conferinţele pan-ortodoxe din Rodos (iarăşi, exclusiv pe teritoriul Patriarhiei Constantinopolului).
[2. Și patriarhul Atenagoras a fost mason de gradul 33. Patriarhul Atenagoras împreună cu papa Paul VI, și el mason și agent CIA, au pretins în anul 1965 că au anulat anatema de la 1054, ceea ce este o minciună gogonată, pentru că anatema nu vizează bisericile locale, ci erezia. ]
Prima dintre ele, din 1961, a fost iniţiată pentru pregătirea unui sinod pan-ortodox, cu condiţia convocării unui pre-sinod şi dacă se acceptă un catalog de subiecte care fuseseră deja pregătite de către Patriarhia de la Constantinopol: opt capitole întregi cu aproape 40 de subiecte principale şi încă de două ori mai multe paragrafe şi subparagrafe.
După Conferinţele a II-a şi a III-a (1963 şi 1964) de la Rodos, în 1966 s-a ţinut Conferinţa de la Belgrad. La început, aceasta s-a numit Cea de „A Patra Conferinţă Pan-Ortodoxă” („Glasnik” al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Nr. 10, 1966 şi documentele în limba greacă s-au publicat sub acest titlu), dar mai târziu Patriarhia Constantinopolului a redus-o la nivelul unei comisii inter-ortodoxe, astfel încât conferinţa viitoare ţinută pe „teritoriul” Constantinopolitan (Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy – Geneva) din 1968, ar putea fi considerată cea de a Patra conferinţă pan-ortodoxă.
Se pare că la această conferinţă, organizatorii nerăbdători s-au grăbit să scurteze drumul până la sinod, căci din catalogul foarte amplu de la Rodos (totuşi, munca lor, nu a altora), ei au luat numai primele şase subiecte şi au stabilit o nouă procedură de lucru. În acelaşi timp, s-a stabilit o nouă instituţie: „Comisia pregătitoare inter-ortodoxă”, indispensabilă pentru punerea de acord a lucrărilor asupra subiectelor. Mai mult, s-a organizat Secretariatul pentru pregătirea sinodului; de fapt, aceasta a însemnat un episcop al Constantinopolului, căruia i s-au atribuit îndatoririle cu scaunul [reşedinţa] la Geneva – şi în acelaşi timp s-au respins propunerile pentru includerea altor membri ortodocşi în Secretariat.
Această comisie pregătitoare şi Secretariatul, prin voinţa Constantinopolului, a ţinut o întrunire la Chambesy în iunie 1971. La această întrunire s-au examinat şi aprobat în unanimitate rezumate ale celor şase subiecte selectate, care s-au publicat consecutiv în câteva limbi şi au fost supuse spre examinare, ca şi întreaga lucrarea anterioară de pregătire a sinodului, criticii nemiloase a teologilor ortodocşi. Criticile teologilor ortodocşi (printre care scrisoarea mea, trimisă atunci prin Înalt Prea Sfinţia Voastră şi cu aprobarea Înalt Prea Sfinţiei Voastre, Sfântului Sinod al Episcopilor şi aprobată ulterior de mulţi teologi ortodocşi şi publicată în diferite limbi din lumea ortodoxă) explică limpede de ce hotărârea Pregătirii Comisiei de la Geneva de a convoca în 1972 „Prima conferinţă pre-sinodală” pentru revizuirea catalogului de la Rodos nu a avut loc în acel an şi conferinţa s-a desfăşurat cu mare întârziere.
„Prima conferinţă pre-sinodală” s-a ţinut abia în noiembrie 1976, iarăşi, de bună seamă, pe „teritoriul” Constantinopolului, la centrul mai sus menţionat, Chambesy, de lângă Geneva. Aşa cum se vede limpede din documentele şi rezoluţiile publicate abia acum, şi pe care le-am cercetat cu atenţie, această conferinţă a reexaminat catalogul de la Rodos într-o asemenea măsură că delegaţiile participante la lucrările diferitelor comitete au ales în unanimitate numai trei subiecte pentru sinod (au fost incluse pe listă numai trei din cele şase iniţiale!), în timp ce 30 de subiecte, care nu s-au ales în unanimitate, au fost date deoparte pentru „studiul particular din Bisericile individuale”, în forma „problematicii Bisericii Ortodoxe” (un concept în întregime străin de ortodoxie).
În viitor, aceste subiecte ar putea deveni subiectul „examinărilor ortodoxe” şi ar putea fi incluse în catalog. După cum s-a mai spus, această conferinţă a alterat procesul şi metodologia elaborării subiectelor şi lucrarea pregătitoare a sinodului care, repet, potrivit organizatorilor din Constantinopol, cât şi din alte locuri, ar trebui să aibă loc „cât mai repede cu putinţă”. Din toate astea este limpede pentru fiecare creştin ortodox că „prima conferinţă pre-sinodală” nu a venit cu nimic nou substanţial, ci mai degrabă continuă să conducă sufletele ortodoxe cât şi conştiinţele multora prin multe labirinte noi, iniţiate din ambiţii personale. De aceea, s-ar părea că sinodul ecumenic se pregăteşte din 1923 şi de aceea în prezent se doreşte să se desfăşoare în grabă.
[Prezentarea anexei IV va continua în articolul următor.]
Bibliografie
[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.
