Mitropolitul Serafim al Pireului despre masonerie (II)

Menționăm documentele de mai jos:

a) „Morală și dogmă”– Albert Pike (1809-1891), din Boston, Massachusetts, S.U.A., mason, a scris cartea „Morală și dogmă”, care este considerată foarte înțeleaptă de către masonerie, dar în realitate ea este un text cu două fețe, înșelător, satanist, care neagă adevărul creștin, dar o face într-un mod criptat, din motive lesne de înțeles!

Această carte a fost tradusă în limba greacă de Ioanis A. Margaritis, mason de gradul 32 din Atena, a fost aprobată de Marea Lojă a Greciei, pentru catalogul său, la numărul 63/51. Din cauza importanței deosebite a lucrării lui pentru masonerie și a funcției lui (Comandor Suprem al masoneriei), Albert Pike, în timpul vieții a fost numit „papa diavolului”! De asemenea, în lucrarea lui Bataille: „Diavolul în secolul al XIX-lea”, Albert Pike, într-un tablou fantastic este prezentat astfel (ca papă al diavolului)! (conf. Enciclopediei Masoneriei Libere, de N. H. Laskaris, p. 292). Ce spune această carte, aprobată de masonerie? Menționăm un citat semnificativ în acest sens:

„Îi luăm în râs pe vrăjitori. Persiflarea este un lucru foarte facil, căci e greu să sesizăm ceva bine la ei. Dar ar fi fost oare posibil ca Dumnezeu să lase lumea în întuneric vreme de 40 de veacuri și să lumineze numai un colț mic a Palestinei și numai pe un popor incult și nerecunoscător? De ce să îl defăimăm pe Dumnezeu și cele sfinte ale Lui? De ce să credem că înainte au existat numai preoți vicleni? Oare nu era posibil să fi existat oameni sinceri și cinstiți, printre preoții antici greci ai zeițelor Dimitra și Artemis, ai zeilor Dionisos și Apolo, Hermes și Mitra?

Sau vreți să accept că toți aceștia s-au înșelat, vreme de secole întregi? Înșelarea, însă, nu este ceva care nu poate fi descoperit, nici nu este nemuritoare. Conform cabaliștilor, adevăratul nume al satanei este Yahaveh, pronunțat invers, pentru că era considerat ca cel care l-a negat pe Dumnezeu și nu o zeitate rea. Pentru cultele de misterii, satana nu a avut niciodată existență ipostatică, ci a fost doar o putere creată pentru a face bine, dar care poate fi folosită și pentru rău. Satana este organul libertății sau al voinței libere. El reprezintă o putere naturală proeminentă, care în mitologie a fost reprezentată de zeul Pan cel cu coarne! Și de acolo avem o zeitate cu cap de țap, soră a zeului șarpe preistoric și al luceafărului, al aducătorului luminii, pe care poeții l-au transformat în Luceafărul mitologic (Lucifer)!” ”Masoneria, precum și religiile, cultele de misterii, hermetismul și alchimia ascund și nu își dezvăluie tainele ei, decât specialiștilor, înțelepților și aleșilor ei !”

Celebrul director, timp de mulți ani, al revistei teosofice «ΙΛΙΣΟΣ», domnul Kostis Melissaropoulos, teosof și mason de gradul 33, și-a publicat în anul 1974 cartea: „Șapte predici masonice către masonii de gradul al 18-lea”, printre care se află și cea despre M.A.U, cu tilul: „Sensul lui M.A.U.”, pe care, datorită importanței ei deosebite pentru relevarea conspirației masonice împotriva învățăturii ortodoxe creștine, o vom cita mai jos, pentru a înțelege unde se află rădăcina și sursa satanismului și a cultului satanist care se abate asupra lumii contemporane și a țării noastre (n.tr. – Grecia).

„Sensul lui M.A.U. (Marele Arhitect al Universului)

Care este sensul Marelui Arhitect al Universului ?

Masoneria arată tuturor gradelor ei componente și invocă, la începutul și la încheierea adunărilor ei, numele Marelui Arhitect al Universului. Dar masoneria nu oferă nici unui membru al vreunui grad al ei analiza semnificației acestui termen. Și foarte bine că face așa. Pentru că dacă se dădea o definiție Marelui Arhitect al Universului, această definiție nu ar fi fost una potrivită. Nedefinitul nu poate fi definit. Inexprimabilul nu poate fi exprimat. Nemăsuratul nu poate fi măsurat.

Însă mai există un motiv pentru care nu este posibil să fie dat de către masonerie sensul Marelui Arhitect al Universului. Expunerea oricărui sens s-ar fi adresat înțelegerii raționale a ascultătorilor. Însă masoneria – și în general Tainele (n.tr. – cultele de misterii) – nu se adresează rațiunii, ci inimii. Nu părții raționale, ci eului interior al omului. Prin urmare, nu face parte din firea masoneriei să creeze definiții, ci să le sugereze puterii de înțelegere a inițiaților ei, prin săvârșirea ritualurilor de inițiere, prin simboluri și prin alegorii.

Și eu sunt dator să urmez această metodă. Nu e vorba aici, deci, de a expune sensul Marelui Arhitect al Universului, ci să îndrept atenția asupra elementelor ceremonialului (n.tr. –de slăvire) a lui, elemente care se referă la sensul Marelui Arhitect al Universului. Iar cel care urechi de auzit, să audă.

Adevăratul sens al Marelui Arhitect al Universului este ca și vestitul „mister al masoneriei”. Este posibil ca unii dintre masonii mai noi să nu își fi îndreptat atenția lor asupra acestui element. Însă, conform ritualurilor mai vechi, la inițierea în gradul de Învățător, se „dezvăluia” taina masoneriei. Pasajul respectiv al ceremoniei de inițiere este următorul:

„Nici un grad masonic nu învață sau relevă Adevărul. Fiecare mason rupe singur perdeaua după care se ascunde adevărul. Secretul francmasoneriei este, ca și însăși firea ei, inviolabil (n.tr. – interzis a fi dezvăluit). Pentru că masonul, atât cât îl cunoaște, nu poate să îl explice de unul singur. L-a descoperit fiind ucenic în loja înțelepților masoni, observând (n.tr. – ceea ce se întâmplă), comparând, judecând. Și când va reuși să înțeleagă această taină, o va păstra desigur pentru sine și nu o va face cunoscută nici acelora dintre frați (masoni) față de care are cea mai mare încredere. Pentru că devreme ce acela nu a fost capabil să înțeleagă singur, nici nu va putea să se folosească de adevăr dacă îl află de la altcineva.”

Așa scria în ritualurile mai vechi ale gradului al III-lea. Și bine scria. Pentru că adevărul despre secrete nu se descoperă inițiaților (n.tr. – de către alții), ci se oferă doar căutării lor proprii. Și este misiunea inițiaților sârguincioși a descoperi adevărul, rupând perdeaua, după ce au ucenicit în loja masonilor înțelepți, observând, comparând, judecând.

De obicei fiecare – și înainte de a fi acceptat în masonerie, dar și după aceea –își formează niște păreri, niște convingeri în legătură cu sensul Marelui Arhitect al Universului. Este posibil ca ele să fie mai mărginite sau mai vaste. Se poate să provină din acceptarea netrecută prin filtrul gândirii proprii a unor păreri străine sau pot să fie rodul propriei cercetări sau prelucrări. Însă studiul nu trebuie să se oprească niciodată. Iar intrarea în ordinul mason constituie o nouă șansă, începutul unei cercetări, precum și creșterea iluminării la fiecare grad (n.tr. – primit ca mason).

La gradul al IV-lea, cel de Învățător Secret, auzim că „zorii dimineții alungă întunericul și lumina zilei începe să se ivească.” Iar Învățătorul Secret jură astfel: „Voi contribui, pe măsura puterilor mele, la eliminarea sofismelor care împiedică dezvoltarea liberă a gândirii.” Prin urmare, nu este posibil să existe între inițiații masoneriei filosofice vreo obiecție referitoare la continua cercetare a sensului Marelui Arhitect al Universului. Pentru că acest sens poate fi perfecționat și cercetat de la un punct definit până la infinit, de la concret până la inefabil, de la personal până la impersonal. De altfel, în gradul de Învățător Secret suntem învățați „din nou veșnicia înaintării întru știință, lupta continuă a luminii contra întunericului, războiul neîntrerupt al adevărului contra rătăcirii.”

Prin urmare, să fim de acord că încontinuu trebuie să luptăm împotriva ignoranței, a întunericului, a înșelării, căutând progresul, lumina, adevărul și un sens mai deplin al Marelui Arhitect al Universului. Trebuie să purtăm fără încetare o astfel de luptă împotriva înclinațiilor negative ale eului nostru, dacă vrem cu adevărat să vedem lumina și adevărul.

Studiul, așadar, trebuie să fie continuu. Să cercetăm ritualurile noastre pentru a înțelege sensul Marelui Arhitect al Universului. Poate vom descoperi indicii importante pentru a rupe perdeaua și a trece dincolo de ea, către revelația oferită nouă, celor care o căutăm.

Masoneria simbolică păstrează înadins o exprimare neclară legată de sensul și firea Marelui Arhitect al Universului. Chiar de la început, de la gradul I, masoneria declară că lasă fiecăruia libertatea de credință și nu pune nici o limită în căutarea Adevărului. Recunoaște însă și declară existența lui Dumnezeu, pe care nu îl definește, ci îl numește „Mare Arhitect al Universului”, rezumând îndatoririle față de acesta la „respect”.

Dacă ne îndreptăm atenția noastră spre sensul cuvântului „Arhitect”, probabil vom observa că arhitecții nu creează din nimic, ci folosesc materiale existente, aranjându-le după un plan pe care l-au întocmit.

O tentativă nereușită de definire a sensului Marelui Arhitect al Universului are loc la sfârșitul ritualului de inițiere (în masonerie), în timpul rostirii mulțumirilor, când Marele Arhitect al Universului e numit „roditor și izvor veșnic de lumină”.

La al doilea grad ceremonialul menționează: „Steaua cea plină de lumină este chipul care ne readuce aminte de cauza tainică a atâtor lumi minunate.” Și se adaugă și faptul că „steaua cea plină de lumină e simbolul rațiunii autonome, care este lipsită de prejudecăți și de supersitiții.”

La gradul al III-lea, tipicul (ritualul) vorbește de existența a „două mari principii, cu totul antagonice, care conduc lumea: binele și răul, lumina și întunericul.” Și spune că Solomon „a construit un templu spre slava lui Iehova” și că împărăteasa din Sabba a fost condusă „în templul măreț al Părintelui Naturii”. Deci, Marele Arhitect al Universului este numit într-un mod foarte reușit „Părinte al naturii”. Nici o altă aluzie nu se mai face în Masoneria Simbolică referitoare la sensul și la natura Marelui Arhitect al Universului, întru slava căruia se fac toate lucrările noastre.

Cu toate acestea, înaintea ritualurilor oficiale, a existat și „tradiția completă a gradului al III-lea”, care menționează multe lucruri ciudate. Sunt dator să le reamintesc celor ce le cunosc și să le expun celor care poate le ignoră. Și voi încerca să fac și interpretarea lor.

Deci, tradiția completă a gradului al III-lea menționează că îngerul luminii Evlis, Duhul Focului, s-a îndrăgostit de Eva, care s-a supus iubirii lui și astfel s-a născut Cain, întru totul superior lui Abel. Că Dumnezeu Adonai, invidiindu-l pe Cain pentru duhul pe care i l-a transmis îngerul luminii Evlis, l-a izgonit pe Adam și pe Eva din rai. Că acest dumnezeu invidios a frământat materie pentru a-l crea pe Adam și i-a dat un suflet supus (slugarnic). Și i-a fost frică de sufletul liber și autonom al lui Cain.

Cain, alungat pe nedrept de Adonai, l-a omorât pe Abel, iar Adonai, dumnezeul care a vrut să înnece atâtea mii de oameni în apele potopului, a caracterizat uciderea lui Abel ca fiind un păcat de neiertat. Că nerăzbunătorul urmaș al lui Cain, pe nume Hiram, fiu al Duhului Focului, și-a pus tot talentul și energia lui pentru construirea templului pe care mândria lui Solomon l-a ridicat în cinstea necruțătorului dumnezeu Adonai, a cărui ură persecută de secole neamul lui Cain. Că după distrugerea mării de aramă, Hiram s-a dus la strămoșul lui Tuvalcain, în mijlocul focului, în centrul pământului, în sufletul lumii, în împărăția lui Evlis și a lui Cain, acolo unde încetează să mai existe tirania invidiosului Adonai și unde se hrănesc din roadele pomului cunoașterii. Hiram intră acolo în altarul focului și Tuvalcain îi explică neputințele și patimile josnice ale zeului Adonai, care își urăște creația și o condamnă să moară, după ce o va judeca pentru binefacerile pe care duhurile focului le-au dăruit ei. În fine, Tuvalcain profețește dominația urmașilor lui Hiram, care vor impune pe întreg pământul cultul Focului, punând capăt tiraniei lui Adonai.

[Așadar, masoneria lucrează pentru a impune pe întreg pământul cultul lui Lucifer.]

Cei care aud pentru prima oară aceste lucruri, o să mă judece pentru că am folosit cuvântul „straniu, ciudat”. Care este interpretarea tuturor acestor lucruri, care ar impresiona pe orice habotnic religios bun, dacă le-ar fi auzit ? După umila mea părere, în primul rând este strădania ca francmasonii să scape de orice fanatism și habotnicie. Este, în primul rând, strădania ca ei să ajungă cu adevărat liberi în gândire și să fie independenți de orice părere pe care și-au format-o din greșeală, de orice prejudecată, de orice intoleranță religioasă. Să învețe să asculte calmi și cele cu totul opuse celor pe care le știau până acum.

În al doilea rând, este încercarea de a-și reexamina toate ideile pe care și le-au format din copilărie, în legătură cu puterea supremă care conduce lumea, idei pe care și le-au format prin citirea fără vreo explicație a unui text prin excelență simbolic și cifrat, așa cum este cartea Facerii.

În al treilea rând, este strădania de a dezarticula libertatea gândirii și a conștiinței, prin care este absolut necesar a se distinge orice francmason și desigur cel în gradul de Învățător. Este, de asemenea, sublinierea superiorității duhului față de materie, a răbdării în fața răzbunării, a mărinimiei sufletești în fața invidiei, a dreptății în fața nedreptății, a libertății în fața tiraniei, a libertății și a cercetării neinfluențate de nimeni în fața prejudecății și a superstiției. Acestea sunt interpretările pe care le dă umila mea înțelegere textelor masonice. Acestea în legătură cu locul pe care îl primește Masoneria Simbolică față de sensul Marelui Arhitect al Universului.”

Și astfel se încheie capitolul lui Κ.Μ. Melissaropulos despre cine este M.A.U.

(va urma)