Metode de cercetare a textului biblic (II)

În prima jumătate a sec. XX, Pr. Prof. Athanase Negoiță făcea următoarele observații: „În literatura teologică a Bisericii Răsăritului studiul Teologiei Biblice n-a fost luat în considerare. În Biserica Romano-Catolică mult timp a fost lăsat deoparte, nefăcându-i-se loc printre studiile lămuritoare ale Vechiului Testament, deoarece o socoteau ca o preocupare a Bisericii Protestante, care într-adevăr i-a dat toată atenţia, fiindcă numai la protestanţi găsim foarte multe scrieri de acest gen.” Și continuă zicând: „Din cuprinsul Bisericii Ortodoxe nu cunoaştem o teologie biblică a Vechiului Testament. Lucru este oarecum explicabil. Aproape toată Ortodoxia a stat sub stăpânirea musulmană a turcilor până acum câteva decenii. […] Cu mari jertfe de bani şi chiar de sânge a putut Ortodoxia să-şi menţină fiinţa. A mai vorbi de şcoli şi de scrieri în aceată stare era aproape cu neputinţă. Singurii ortodocşi rămaşi în afara stăpânirii turceşti au fost ruşii. Ei au dat la iveală multe opere de teologie creştină, mai puţin scripturistică. O teologie biblică propriu-zis n-au nici ei. Scrierea lui Lopuhin este mai mult o istorie biblică, disciplină care se deosebeşte net de teologia biblică.”
Cu alte cuvinte, Athanase Negoiță constată, la vremea sa, lipsa studiilor de teologie biblică în mediul ortodox.

După instaurarea regimului comunist și până la sfârșitul sec. XX au fost publicate și reeditate aceleași manuale de Studiul Vechiului și Noului Testament. Citindu-le poți să observa cu ușurință că autorii lor au fost influențați de critica protestantă, susținând o opinie care să împace și concepția ateistă a regimului politic, dar și Tradiția Bisericii. De multe ori opinia acestor autori este de-a dreptul contradictorie. Oricum, autorii de manuale de după 1948 nu au mai păstrat direcția deschisă de Pr. Prof. Athanase Negoiță.

Iată ce putem citi în manualul de Studiul Noului Testament, ed. a IV-a, care are ca autor pe Pr. Prof. V. Prelipcean: „Mai pe urmă se va arăta că acele cărţi pe care Biserica le are în canon şi care sunt inspirate de Duhul Sfânt au ajuns până la noi întregi, adică neschimbate în părţile esenţiale, în chestiunile de fond şi de învăţătură mântuitoare.”

Cu alte cuvinte, cărțile Bibliei au ajuns până la noi „întregi”, „neschimbate în părțile esențiale”. Dar care sunt esențiale și neesențiale nu ni se spune. „În chestiuni de fond și de învățătură mântuitoare”. Pe baza celor afirmate de autor, despre restul textului tragem concluzia că nu a ajuns întreg.

Să mai analizăm o afirmație Pr. Prof. V. Prelipcean: „Referitor la extensiunea inspiraţiei, în cursul veacurilor s-au făcut două greşeli. Unii au greşit prin exces, extinzând inspiraţia până la cuvinte (inspiraţie verbală), alţii, dimpotrivă, au greşit reducând inspiraţia numai la locurile unde este vorba de învăţătura pură de credinţă şi de morală. […] Părerea aceasta (despre inspirația verbală – n.n.) nu se poate susţine, pentru că în cazul inspiraţiei verbale ar fi cu adevărat inspirat numai aghiograful cărţilor sfinte. Apografele (copiile) şi traducerile nu ar mai avea deplină autoritate, ceea ce ar putea da motive serioase de îndoială privitor la autoritatea textului de azi. În cazul inspiraţiei verbale sunt absolut inexplicabile deosebirile de stil şi frazeologie la autorii sfinţi.”

Cu alte cuvinte neagă inspitația verbală. Părerea mea este că obiecțiile pe care le aduce sunt copilărești. De vreme ce textul original a fost inspirat în cuvânt și în literă, copiile și traducerile transmit aceeași informație inspirată, în măsura în care acestea se face corect. Inspirația arată sursa informației așternute în scris, iar sursa este Dumnezeu. Copiile și traducerile transmit mai departe informația, care are aceeași sursă divină. A copia sau a traduce nu înseamnă a schimba sursa primară a informației.

O altă obiecție a autorului este: „Inspiraţia verbală nu poate fi admisă şi pentru motivul că scriitorii sfinţi ai Noului Testament, atunci când citează texte din Vechiul Testament, nu fac acest lucru după originalul ebraic, ci, în cele mai multe cazuri, citează textele după traducerea greacă a Septuagintei, sau uneori şi după memorie.”

Și această obiecție este copilărească, ca să nu spun absurdă. Și Mântuitoril, și Sf. Apostoli și Sf. Părinți citează din Vechiul Testament folosind Septuaginta. Și noi știm că traducerea greacă a Vechiului Testament este text inspirat.

Apoi urmează o afirmație contradictorie: „Din caracterul inspirat al Sf. Scripturi rezultă adevărul ei. Dacă Scriptura este cuvântul lui Dumnezeu, e cu neputinţă să se afle în ea greşeală, căci Dumnezeu nu poate nici să înşele, nici să se lase înşelat. Imposibilitatea Scripturii de a greşi e urmarea logică a caracterului ei inspirat.”

Această afirmație contrazice ce a afirmat mai sus. Noi spunem că dacă Biblia este fără de greșeală, înseamnă cu toate cuvintele și toate literele sunt inspirate.

Diacon Prof. Nicolae I. Nicolaescu, în manualul de Studiul Noului Teastament pentru Institutele teologice, citându-l pe V. Gheorghiu, afirmă următoarele:

„Din lipsă de precizare a raportului dintre acţiunea umană şi divină în cadrul inspiraţiei, s-a dat posibilitatea unor teologi să formuleze şi alte două concepţii despre inspiraţie şi anume:
1. Concepţia după care acţiunea divină asupra autorului sfânt merge atât de departe, încât Dumnezeu îi dictează cuvânt cu cuvânt tot ceea ce scrie. Această concepţie e numită “inspiraţie verbală”.
2. Concepţia după care acţiunea lui Dumnezeu în inspiraţie se răsfânge exclusiv asupra adevărurilor de credinţă şi a adevărurilor morale.

Ambele concepţii sunt eronate. Împotriva celei dintâi se ridică faptul că între scrierile inspirate de Dumnezeu există vădite deosebiri de formă. Din această diferenţă rezultă contribuţia personală a autorilor, atât de diferiţi ca cultură, ca stil, ca limbă, ca vocabular.
Impotriva celei de-a doua, se ridică Sf. Tradiţie, care raportează inspiraţia asupra intregului cuprins al Sf. Scripturi. Nu se poate lăsa la aprecierea cititorului care adevăruri biblice sunt inspirate şi care nu.”

Și în acest caz vedem că este respisă inspirația verbală.

După aceste manuale au fost pregătite mai bine de 50 de generații de absolvenți ai seminariilor și institutelor teologice.
De peste 100 de ani nu s-a adus nimic nou în teologia biblică ortodoxă românească. Profesorii de studii biblice rămân în continuare tributari concepțiilor care au dominat sec. XIX.

Acesta este motivul pentru care aduc în atenția teologilor ortodocși o nouă metodă de cercetare, pe care o numesc metoda analizei matematice a textului biblic.

(va urma)

Views All Time
Views All Time
478
Views Today
Views Today
2
Print Friendly, PDF & Email
This entry was posted in Noul Testament, Studiu biblic and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *