Metode de cercetare a textului biblic (II)

ÃŽn prima jumătate a sec. XX, Pr. Prof. Athanase Negoiță făcea următoarele observaÈ›ii: „În literatura teologică a Bisericii Răsăritului studiul Teologiei Biblice n-a fost luat în considerare. ÃŽn Biserica Romano-Catolică mult timp a fost lăsat deoparte, nefăcându-i-se loc printre studiile lămuritoare ale Vechiului Testament, deoarece o socoteau ca o preocupare a Bisericii Protestante, care într-adevăr i-a dat toată atenÅ£ia, fiindcă numai la protestanÅ£i găsim foarte multe scrieri de acest gen.” Și continuă zicând: „Din cuprinsul Bisericii Ortodoxe nu cunoaÅŸtem o teologie biblică a Vechiului Testament. Lucru este oarecum explicabil. Aproape toată Ortodoxia a stat sub stăpânirea musulmană a turcilor până acum câteva decenii. […] Cu mari jertfe de bani ÅŸi chiar de sânge a putut Ortodoxia să-ÅŸi menÅ£ină fiinÅ£a. A mai vorbi de ÅŸcoli ÅŸi de scrieri în aceată stare era aproape cu neputinţă. Singurii ortodocÅŸi rămaÅŸi în afara stăpânirii turceÅŸti au fost ruÅŸii. Ei au dat la iveală multe opere de teologie creÅŸtină, mai puÅ£in scripturistică. O teologie biblică propriu-zis n-au nici ei. Scrierea lui Lopuhin este mai mult o istorie biblică, disciplină care se deosebeÅŸte net de teologia biblică.”
Cu alte cuvinte, Athanase Negoiță constată, la vremea sa, lipsa studiilor de teologie biblică în mediul ortodox.

După instaurarea regimului comunist și până la sfârșitul sec. XX au fost publicate și reeditate aceleași manuale de Studiul Vechiului și Noului Testament. Citindu-le poți să observa cu ușurință că autorii lor au fost influențați de critica protestantă, susținând o opinie care să împace și concepția ateistă a regimului politic, dar și Tradiția Bisericii. De multe ori opinia acestor autori este de-a dreptul contradictorie. Oricum, autorii de manuale de după 1948 nu au mai păstrat direcția deschisă de Pr. Prof. Athanase Negoiță.

Iată ce putem citi în manualul de Studiul Noului Testament, ed. a IV-a, care are ca autor pe Pr. Prof. V. Prelipcean: „Mai pe urmă se va arăta că acele cărţi pe care Biserica le are în canon şi care sunt inspirate de Duhul Sfânt au ajuns până la noi întregi, adică neschimbate în părţile esenţiale, în chestiunile de fond şi de învăţătură mântuitoare.”

Cu alte cuvinte, cărțile Bibliei au ajuns până la noi „întregi”, „neschimbate în părțile esențiale”. Dar care sunt esențiale și neesențiale nu ni se spune. „În chestiuni de fond și de învățătură mântuitoare”. Pe baza celor afirmate de autor, despre restul textului tragem concluzia că nu a ajuns întreg.

Să mai analizăm o afirmaÈ›ie Pr. Prof. V. Prelipcean: „Referitor la extensiunea inspiraÅ£iei, în cursul veacurilor s-au făcut două greÅŸeli. Unii au greÅŸit prin exces, extinzând inspiraÅ£ia până la cuvinte (inspiraÅ£ie verbală), alÅ£ii, dimpotrivă, au greÅŸit reducând inspiraÅ£ia numai la locurile unde este vorba de învăţătura pură de credinţă ÅŸi de morală. […] Părerea aceasta (despre inspiraÈ›ia verbală – n.n.) nu se poate susÅ£ine, pentru că în cazul inspiraÅ£iei verbale ar fi cu adevărat inspirat numai aghiograful cărÅ£ilor sfinte. Apografele (copiile) ÅŸi traducerile nu ar mai avea deplină autoritate, ceea ce ar putea da motive serioase de îndoială privitor la autoritatea textului de azi. ÃŽn cazul inspiraÅ£iei verbale sunt absolut inexplicabile deosebirile de stil ÅŸi frazeologie la autorii sfinÅ£i.”

Cu alte cuvinte neagă inspitația verbală. Părerea mea este că obiecțiile pe care le aduce sunt copilărești. De vreme ce textul original a fost inspirat în cuvânt și în literă, copiile și traducerile transmit aceeași informație inspirată, în măsura în care acestea se face corect. Inspirația arată sursa informației așternute în scris, iar sursa este Dumnezeu. Copiile și traducerile transmit mai departe informația, care are aceeași sursă divină. A copia sau a traduce nu înseamnă a schimba sursa primară a informației.

O altă obiecție a autorului este: „Inspiraţia verbală nu poate fi admisă şi pentru motivul că scriitorii sfinţi ai Noului Testament, atunci când citează texte din Vechiul Testament, nu fac acest lucru după originalul ebraic, ci, în cele mai multe cazuri, citează textele după traducerea greacă a Septuagintei, sau uneori şi după memorie.”

Și această obiecție este copilărească, ca să nu spun absurdă. Și Mântuitoril, și Sf. Apostoli și Sf. Părinți citează din Vechiul Testament folosind Septuaginta. Și noi știm că traducerea greacă a Vechiului Testament este text inspirat.

Apoi urmează o afirmație contradictorie: „Din caracterul inspirat al Sf. Scripturi rezultă adevărul ei. Dacă Scriptura este cuvântul lui Dumnezeu, e cu neputinţă să se afle în ea greşeală, căci Dumnezeu nu poate nici să înşele, nici să se lase înşelat. Imposibilitatea Scripturii de a greşi e urmarea logică a caracterului ei inspirat.”

Această afirmație contrazice ce a afirmat mai sus. Noi spunem că dacă Biblia este fără de greșeală, înseamnă cu toate cuvintele și toate literele sunt inspirate.

Diacon Prof. Nicolae I. Nicolaescu, în manualul de Studiul Noului Teastament pentru Institutele teologice, citându-l pe V. Gheorghiu, afirmă următoarele:

„Din lipsă de precizare a raportului dintre acţiunea umană şi divină în cadrul inspiraţiei, s-a dat posibilitatea unor teologi să formuleze şi alte două concepţii despre inspiraţie şi anume:
1. ConcepÅ£ia după care acÅ£iunea divină asupra autorului sfânt merge atât de departe, încât Dumnezeu îi dictează cuvânt cu cuvânt tot ceea ce scrie. Această concepÅ£ie e numită „inspiraÅ£ie verbală”.
2. Concepţia după care acţiunea lui Dumnezeu în inspiraţie se răsfânge exclusiv asupra adevărurilor de credinţă şi a adevărurilor morale.

Ambele concepţii sunt eronate. Împotriva celei dintâi se ridică faptul că între scrierile inspirate de Dumnezeu există vădite deosebiri de formă. Din această diferenţă rezultă contribuţia personală a autorilor, atât de diferiţi ca cultură, ca stil, ca limbă, ca vocabular.
Impotriva celei de-a doua, se ridică Sf. Tradiţie, care raportează inspiraţia asupra intregului cuprins al Sf. Scripturi. Nu se poate lăsa la aprecierea cititorului care adevăruri biblice sunt inspirate şi care nu.”

Și în acest caz vedem că este respisă inspirația verbală.

După aceste manuale au fost pregătite mai bine de 50 de generații de absolvenți ai seminariilor și institutelor teologice.
De peste 100 de ani nu s-a adus nimic nou în teologia biblică ortodoxă românească. Profesorii de studii biblice rămân în continuare tributari concepțiilor care au dominat sec. XIX.

Acesta este motivul pentru care aduc în atenția teologilor ortodocși o nouă metodă de cercetare, pe care o numesc metoda analizei matematice a textului biblic.

(va urma)