În acest articol voi continua cu prezentarea informațiilor cuprinse în filmul „Înger rus”, partea a cincea. Prima parte am publicat-o pe data de 2 august. Au fost atinse următoarele teme:
– Oamenii nu cunosc taina creării Universului. Știința actuală este falsificată, cu scopul de a ține departe pe oamenii de Dumnezeu și lumea spirituală.
– Pământul nu este rotund (sferic). Cum este, putea afla citind Biblia.
– apa se va retrage de la suprafața Pământului, din cauza răutății oamenilor.
– dinozaurii nu au dispărut. În prezent trăiesc sub pământ.
– pe planetă există trei locuri extrem de diabolice, controlate de demoni (care se dau a fi extratereștri): în Tibet, muntele Kalais, lacul Baikal și Groapa Mariane.
Ieri mă întreba cineva, dacă Otrov Veaceslav este canonuzat de Biserică. I-am răsmuns că după câte știu nu este încă canonizat. Biserica oficială este deranjată de profețiile sale și de pelerinajul care se face la mormântul lui. Asta nu ar trebui să ne surprindă, dacă ne gândim că noi românii nu am fost în stare să canonizăm nici un martir mărturisitor din temnițele comuniste. De ce? Pentru că mai marii BOR nu au curajul să mărturisească adevărul și să se opună evreilor sataniști, care se tem de acești sfinți. Urmașii celor care L-au răstignit pe Hristos, acum îi răstignesc și persecută pe creștini. De ce fac aceasta? Pentru că s-au lăsat amăgiți de demoni. Nu trebuie să-i urâm, ci să-i compătimim și să ne rugăm pentru mântuirea tuturor. Să nu uităm ă în lume există mii de evrei care află de Domnul nostru Iisus Hristos și Îl recunosc ca Mesia.
Mi s-a spus că Otrov Veaceslav, prin afirmațiile pe care le-a făcut mamei sale, ar susține preexistența sufletelor, învățătură care nu este recunoscută de Biserică și a fost combătută la Sinodul V ecumenic, în anul 553. Nu-mi amintesc să fi găsit în afirmațiile sale susținerea credinței despre preexistența sufletelor. El afirmă doar că își amintește cum era în rai și de acolo a ajuns pe Pământ. De ce s-a întâmplat asta, numai Dumnezeu știe. Cu smerenie ar trebui să recunoaștem că nu cunoaștem toate tainele cerului, câtă vreme nu cunoaște nici lumea aceasta în care trăim.
Așadar, care trebuie să fie atitudinea noastră? Una de pace și liniște sufletească. Sfinții Părinți ne învață să evităm discuțiile despre dogme și contrazicerile pe teme dogmatice. Răspunsul nostru să fie simplu: Nu știu.
În literatura de spiritualitate ortodoxă găsim un caz în care un înger a trăit în trup omenesc câteva zeci de ani, ca pedeapsă pentru neîmplinirea misiunii pe care o primise. Nu numai că s-a arătat în chip de om, ci a trăit efectiv printre oameni ca un om. Apoi, în cartea „Minunile Maicii Domnului” întâlnim relatat cazul unui demon care trăia printre oameni ca om. Era bucătarul unei căpetenii de tâlhari. Am mai întâlnit un caz, în care sufletul unui copil mic, care murise la naștere sau la scurt timp după naștere, din rânduiala lui Dumnezeu a fost trimis pe Pământ să se nască într-un alt trup. Acestea sunt excepții și nu este cazul să le luăm drept regulă, sau argument pentru preexistența sufletelor sau reîncarnare.
În concluzie, Otroc Veaceslav nu susține nici preexistența sufletelor și nici reîncarnarea, sau alte credințe străine de Ortodoxie.
Hai să continuam cu informațiile oferite de Otroc Veaceslav!
Înainte de a continua, fac precizarea că extratereștrii despre care vorbim sunt demoni, entități malefice. Încercați să aveți mintea deschisă, pentru că cei mai mulți creștini se blochează când aud de extratereștri, întrucât viziunea lor despre entitățile demonice este extrem de limitată. Cine dorește să afle mai multe amănunte, îi invit să citească cartea pe care am scris-o „Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox”.
Răpiri efectuate de extratereștri
În America câteva milioane de bărbați, femei și copii declară că au fost răpiți sau continuă să fie răpiți de ET. În 25 de ani de cercetare, Budd Hopkins a lucrat cu peste 5.000 de astfel de oameni și este convins că majoritatea dintre ei au fost răpiți cu adevărat. La rândul său, Corrado Malanga a studiat și el câteva mii de cazuri de răpiți, folosind hipnoza regresivă.El a aflat foarte multe lucru de la extratereștrii care-i controlau pe acești oameni. În final a reieșit că acești extratereștri sunt zeii din vechime sau altfel spus demonii lin literatura noastră de spiritualitate.
După cum se exprima Slavocica:
„Oamenii vor fi tratați de vii, adică răpiți de acești demoni, de OZN-uri, aceasta este una și același lucru.”
Lucrul aceste este confirmat de mulți foști oficiali militari sau agenți ai serviciilor de informații, care au avut tangență cu extratereștri sau acces la documente clasificate. O astfel de confirmare o avem de la Joseph Spencer, fost agent special CIA, unul din „oamenii în negru”.
Slavocica a explicat cum se comportă; ei pretind că iau bucăți de piele pentru analize, dar din acea piele pot crește atâta piele încât pot îmbrăca această piele și pot umbla liniștiți printre oameni. Se pot deosebi prin ceva anume, dar trebuie să te uiți cu atenție. Însă după cum noi în general nu prea vedem nimic, nu îi putem observa.
Mai pe înțeles, „extratereștri” plecând de la ADN-ul prelevat de la victimele răpirilor, clonează trupuri fără suflet în care să intre ei pentru a se putea manifesta în lumea noastră materială, tridimensională.
Dr. David, M, Jacobs, afirmă:
„Vă pot spune că este un caz clinic, adică ET folosesc corpurile umane după o programă prestabilită. Nu știm care este scopul final al acestui program.”
Extratereștrii ia de la oamenii energia lor emoțională. Îi mulg pe oameni ca pe niște vaci. Același lucru l-a descoperit și Corrado Malanga.
Budd Hopkins:
„Să spunem că așa numitul proiect al hibridizării mai are o față. În ultimul timp extratereștrii au reușit să creeze ființe aproape identice cu oamenii. ”
Slavocica a spus că vor fi multe OZN-uri, vor deveni foarte obraznice, până într-acolo încât vor coborî pe pământ…și îi vor invita pe oameni la consultații medicale. Și oamenii vor merge, nu numai că vor merge, ci chiar vor sta la rând. În OZN vor intra oameni și vor ieși zombi. Vor ieși zombi fără suflet. El a spus că vor fi și alte moduri de păcălire.
De asemenea, a spus că în vremurile din urmă, aproape toți oamenii se vor ocupa cu spiritiasmul.
„Mămico, ei pur și simplu vor trăi după îndrumarea dracilor. Vor comunica cu aceștia și vor auzi voci ce le vor spune oamenilor ce trebuie să facă. Oamenii vor face ce li s-a spus și îi vor considera o inteligență superioară.”
Astăzi, spiritismul are un rol important în renașterea răului. Demonii sunt cei care mint și se dau drept suflete ale celor morți. Demonii prin spiritism transmit numai minciuni, cum că nu există moarte, Dumnezeu nu este persoană, nu există rai și iad, nici judecată și altele asemenea. Este exact ce cred cei mai mulți lideri de dezvoltare personală.
Prin spiritism, scriere automată, droguri, clarviziune, oamenii primesc aceleași mesaje.
Mesajele oculte pe care le-am cercetat avertizează că ființele din cosmos (ET) vor cuceri pământul, desigur „pentru binele nostru”. Apoi se spune că aceia care nu vor recunoaște această nouă ordine mondială, vor fi luați de pe pământ de extratereștri. Este o încercare vicleană a celui rău de a influența conștiința oamenilor. David Spengler, un lider principal al mișcării New Age, declară că în nouă eră vor intra doar cei care vor accepta o inițiere luciferică. Helena Blavatski, fondatoarea Societății Teosofice adeclarat în scrierile sale că Lucifer este dumnezeu; dumnezeul noii ere și stăpânul de drept al acestui Pământ.
Să ne reamintim că Otrov Veaceslav spunea că a fost trimis pe Pământ să ajute oamenii în aceste vremuri grele, înainte de venirea lui Antihrist. A fost întrebat de mama lui: cine ești tu de fapt? Iar el a răspuns că oamenii vor afla despre el când în Lavră se va descoperi o carte cu profeții în care se amintește și despre el.
Mama lui își mai amintește că după ce oamenii vor înțelege ce este aceasta (ocultismul) se vor supăra foarte tare pe cei care nu se ocupă cu asta. De aceea, unii vor crede că le vorbește Dumnezeu, alții vor crede că sunt puteri personale. Dar în realitate totul va fi de natură demonică. Slavocica spunea că pe Lună, acești demoni, extratereștri, sunt foarte mulți.
În 1968, NASA a publicat o listă cu întâmplări misterioase de pe Lună. Ea se numește „Catalogul cronologic al evenimentelor de pe Lună”. Cuprinde 575 de fenomene lunare. Faptul că nu am învățat la școală despre aceste fenomene, asta nu înseamnă că nu există. Urmăriți ce observății au fost făcute de către astronomi.
Noua ordine mondială este dictată de demoni
La un moment dat, se vor înmulți accidentele aviatice și atunci oamenii vor înțelege că OZN-urile vor sta în fața avioanelor și nu le vor da posibilitatea să decoleze, vor înteprinde și alte intrigi. Ei vor înțelege doar atunci că nu este de dorit să se ocupe spațiul aerian, deoarece OZN-urile, acești extratereștri, se pregătesc de război cu Dumnezeu. Slavocica a spus: „Ei se pregătesc de război cu Dumnezeu.” De aceea ei au nevoie de acest spațiu aerian pentru exerciții, iar pe traseu se întâlnesc cu aceștia.
Slavocica a spus că OZN-urile vor zbura pe întreg pământul, și că aceste obiecte din materiale parțiale, au drept combustibil diamantele. Cu cât diamantul este mai mare cu atât durează mai mult. Și el a spus că au un fel de buton mare, rotund cu o gaură, el i-a spus buton, și ei pun diamantul acolo.
Combustibilul pentru aceste obiecte parțial materializate sunt diamantele. Diamantele le sunt furnizate de Ordinea Mondială (Guvernul mondial). Există oameni dedicați acestora, oameni ce le furnizează astfel de diamante.
Slavocica a spus că conducerea Pământului, Ordinea Mondială, se află în legătură directă cu OZN-urile și cu permisiunea acestora, pe oameni îi transportă pe aceste nave. Sunt duși înăuntru și pe aceștia se fac diferite experimente. A spus că pot face diamante din oameni. Iar dacă experimentul va reuși și omul va fi compresat împreună cu sufletul său, vor putea obține un diamant de foarte bună calitate, o sursă inepuizabilă de energie. Iar demonii pot zbura liniștiți în aceste OZN-uri, având conbustibil sufletul omului. Vor putea zbura în aceste OZN-uri.
Slavocica mai spunea în navele extraterestre, sub formă extraterestră, demonii vor ateriza pe Pământ. Și când se vor apropia de Pământ, vor fi primiți pe Pământ, deoarece undeva în zona Baikonur, au o pistă de aterizare. Există o mare pistă secretă de aterizare și în SUA. Acolo sunt suprafețe mari păzite de Conducerea Mondială, pentru aterizarea acestor OZN-uri. Când vor coborî pe Pământ le vor spune oamenilor: „Avem doctori buni și vă vom trata.” Vor pune cabine speciale, una va fi pusă chiar pe dealul unde a locuit Slavocica și unde se juca.
„Vor pune acolo cabina, mămico”, spunea Slavocica. „În care intri și ieși. Vor pune o astfel de cabină și vor invita pe oameni pentru tratament și diagnosticare. Oamenii vor intra cu mare plăcere în acea cabină și vor ieși sănătoși, dar zombi. ”
Slavocica spunea:
„Masonii se vor supăra foarte tare pe mine, mămico. Ei mă vor numi vrăjitor. Iar când toate acestea se vor împlini punctual, ei vor fi nevoiți să creadă că totul este adevărat.”
Slavocica a spus că nu trebuie să-i credem pe acești „extratereștri”, deoarece extratereștri pe planeta noastră nu au fost, nu sunt și niciodată nu vor fi. El a spus că la noi, de pe alte planete nimeni nu va veni.
Slavocica a mai spus că atunci când oamenii vor înțelege și vor suferi de pe urma acestor extratereștri, de la demoni, și în general, și de la tot de se întâmplă…. vor suferi mult și vor înțelege că există Dumnezeu. Atunci vor pune pe avioane, pe submarine, icoana lui Iisus Hristos și o candelă care nu se stinge. Acestea vor fi puse într-o cutie cu pereți transparenți care își va păstra mereu poziția, indiferent de mișcările avionului sau a vasului pe care sunt purtate. Mai pe înțeles, va fi controlată giroscopic.
Pământ nou și cer nou
Mama lui își amintește:
„Slavocica a spus că atunci când va veni Iisus Hristos, pământul va fi reînnoit, împreună cu acei oameni care vor mai exista. Iar ultimii vor fi cei dintâi în noul veac. Și împreună cu acești oameni va fi reînnoit Pământul. Pământul va fi minunat pentru o vreme, pentru un timp foarte scurt, oamenii vor fi sfinți, alături de Domnul ce va face toate acestea. Și în ultimile vremuri chiar și pe sfinți , pe acești oameni, Dumnezeu îi va încerca. Vor fi construite aceste aparate zburătoare și pentru a-l rușina pe cel rău pentru totdeauna, Dumnezeu pe aceste aparate zburătoare ale omului și pe cele OZN ale demonilor… va îngădui ca oamenii să lupte cu demonii.”
Și l-am întrebat:
„În această vreme tu ce vei face?”
Iar el mi-a spus:
„Eu împreună cu cei din cer voi privi la cele întâmplate. ”
Mama lui Slavocica își mai amintește:
„Pentru o perioadă scurtă de timp Dumnezeu va permite lupta dintre oameni și demoni. Și chiar și așa acolo va exista trădare.”
„Pământul va fi complet distrus. Acesta va fi reconstruit de către oamenii care vor supraviețui, care nu au primit pecetea lui Antihrist. Împreună cu Dumnezeu ei vor reconstrui Pământul. După cum se spune, Dumnezeu a sădit Raiul Său, la fel se va întâmpla și acum. Împreună cu Domnul Iisus Hristos oamenii care au rămas vor sădi copaci pe Pământ. Copacii vor crește foarte repede, spunea Slavocica… și Pământul va fi curățat, va deveni minunat. Va fi Raiul pe Pământ. Și doar după asta, când Dumnezeu îi va încerca pe oamenii rămași, pe cei, care împreună cu El au restaurat Pământul. Pentru o scurtă vreme de timp diavolul va fi eliberat pentru a lupra cu omul pe aceste aparate zburătoare. Și când totul totul va fi testat, pe acest Pământ frumos, reînnoit, va începe Judecata înfricoșătoare. Eu așa am înțeles. ”
Aceste sunt principalele informații care merită reținute din partea a cincea a acestui film documentar.
Slavocica este o exceptie. El a fost trimis pe pamant cu o misiune anume, pentru a spune oamenilor ca anume acestea sunt ultimile vremuri, si totul in cer a fost decis, in curand va veni Domnul. Desi Parintele Andrei Uglov incearca sa spuna ca poate Slavocica are amintiri din rai din perioada intrauterina, acest lucru este infirmat de Slavocica. El spune clar ca este foarte vechi de zile si ca atunci cand se va descoperi cartea cu proorocirile din Lavra, se va afla si cine a fost el. Ii spune mamei ca se vor speria foarte tare, dar pe urma se vor linisti si se vor mandri cu el, toti cei care l-ati cunoscut pe Slavocica.