Aceasta este rugăciunea mea
Rugaciunea mea pentru toţi cei care citesc această carte, atunci când vei termina, te vei opri, vei îngenunchea şi vei spune o rugăciune.
Doamne, ajută-mă să te pun pe primul loc în viaţa mea. Învaţă-mă ce înseamnă rugăciunea. Învaţă-mă că a te cunoaşte ca pe Creatorul meu şi Tatăl ceresc iubitor este cel mai important lucru posibil. Într-una din zilele astea îmi vor pune trupul într-un sicriu şi mă vor împinge în pământ. În acel moment, tot ceea ce am realizat vreodată, munca pe care am făcut-o pentru companie, suma de bani pe care am câştigat-o, toate lucrurile pe care le-am dobândit, toate vacanţele şi plăcerile pe care le-am obţinut din viaţă, niciunul dintre acele lucruri nu va conta. Să te cunosc pe Tine este tot ce va conta.
Dacă te rogi cu adevărat asta, să spui cu adevărat şi să decizi că vei petrece timp singur cu Dumnezeu – permiţându-I să vorbească individual inimii tale – voi simţi că această carte şi-a îndeplinit scopul.
Vezi tu, teomatica este un subiect puternic. Ne va purta chiar în inima şi intelectul lui Dumnezeu. Există potenţialul de a intra în tărâmuri vaste de înţelegere şi cunoaştere a misterelor veşnice – lucruri la care chiar şi îngerii doresc să se uite (I Petru 1, 12). Dar ce bine va fi asta dacă nu avem o relaţie şi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu ca Tatăl nostru? Cunoaşterea fără relaţie este o otravă absolută; va aduce moartea. Tocmai de aceea Dumnezeu nu este interesat doar să ne dea informaţii. El este mult mai preocupat de relaţia noastră cu El decât de cunoştinţele noastre.
Şi de aceea, ca creştini, trebuie să ştim ce înseamnă să-L facem pe Iisus Domn al vieţilor noastre. A-L avea ca Mântuitor nu este suficient. El trebuie să fie atât Mântuitorul, cât şi Domnul.
Unul dintre cele mai uimitoare fapte care mi-au fost dezvăluite vreodată este că Dumnezeu se simte singur. Imaginează-ţi asta! El devine de fapt singur; El a creat stelele şi galaxiile şi toate oştile cerului – tot ce există. Şi totuşi fără noi El este singur. Singura dorinţă şi dorinţă mistuitoare a Lui este să aibă părtăşie şi comuniune. De aceea, la început, Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul Său”. De aceea Dumnezeu l-a chemat pe Avraam şi a început Israelul. El a vrut să aibă un prieten (Iacov 2, 23) şi El vrea să fim prietenii Lui (Ioan 15, 14).
Şi de aceea El a pus teomatică în Biblie. El a vrut să ni se descopere. El vrea să ne recreeze din nou după chipul Său; El vrea ca noi să fim ca El. El vrea să aibă o relaţie cu noi. El vrea să-şi plaseze chiar mintea în noi, astfel încât să putem înţelege şi gândi aşa cum o face El. Despre asta se referă darul Duhului Sfânt – Dumnezeu dăruindu-ne chiar gândurile Sale.
Imaginează-ţi tristeţea pe care trebuie să o simtă Domnul în timp ce priveşte de sus la miliardele de fiinţe răzvrătite căzute care îşi trăiesc viaţa în respingerea absolută a Creatorului care le-a creat. Au pierdut drumul. Sunt stele rătăcitoare, care se plimbă într-o sălbăticie uscată.
Durerea de a fi singur în disperare a fost simţită cel mai mult de Iisus, când atârna pe crucea dintre cer şi pământ şi striga: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?” Nu cred că este pe deplin posibil ca noi să înţelegem acea agonie pe care El a simţit-o. A fi despărţit veşnic de Dumnezeu este cel mai groaznic lucru posibil.
Cunoaşterea şi relaţia cu El este cel mai fericit lucru posibil.
Bibliografie
Del Washburh, The Original Code in the Bible, 1998.
Autorul Del Washburh, a inteles cateva mari adevaruri. Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa, pentru a avea partasie si comuniune cu El. Domnul Iisus le-a spus ucenicilor :” Aceasta este Viata vesnica , sa Te cunoasca pe Tine…” Acest lucru l-a inteles si Parintele Selafiil din Siberia, cand i-a spus lui Piotr : „Domnul ar vrea ca toti oamenii sa fie monahi ! Atat de mare este dorirea Domnului , ca noi sa I ne daruim in totalitate, ca Domnul cearca prin toate mijloacele, in toata viata noastra, sa miste cumva inima noastra, sa o inmoaie, sa ne arate cumva cat de placuta este randuiala monahiceasca. Domnul, El, Facatorul cerului si al pamantului, inseteaza dupa petrecerea noastra impreuna cu El. Si nu poti petrece cu El si prins de grijile lumii si de toate risipirile veacului. Da, El inseteaza ca toti sa fie monahi, pentru ca El tot este Iubire si un monah are inscris in inima sa, cu litere de foc : ” Vreau sa fiu tot nmai iubire, pentru Tine, Doamne !”
” Unul dintre cele mai uimitoare fapte care mi-au fost dezvăluite vreodată este că Dumnezeu se simte singur. Imaginează-ţi asta! El devine de fapt singur; El a creat stelele şi galaxiile şi toate oştile cerului – tot ce există. Şi totuşi fără noi El este singur. Singura dorinţă şi dorinţă mistuitoare a Lui este să aibă părtăşie şi comuniune. De aceea, la început, Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul Său”. De aceea Dumnezeu l-a chemat pe Avraam şi a început Israelul. El a vrut să aibă un prieten (Iacov 2, 23) şi El vrea să fim prietenii Lui (Ioan 15, 14).” Acest lucru este un lucru adanc. Si omul fara El este ingrozitor de singur in pustia acestei lumi. Poti sa ai o gramada de prieteni, lumea intreaga, dar daca nu-L ai pe El, nimic nu ai.
” A fi despărţit veşnic de Dumnezeu este cel mai groaznic lucru posibil.
Cunoaşterea şi relaţia cu El este cel mai fericit lucru posibil.” Cu adevarat !