Hai să vedem de ce au reacționat americanii așa de vehement la intenția României de a face cunoscut lumii întregi descoperirea din Munții Bucegi.
Discuțiile dintre oficialii americani și partea română s-au efectuat fără translator. Ele au fost foarte violente, încât nu puține au fost momentele de criză în care diplomații strigau unii la alții cât puteau de tare, proferând multe amenințări cu represalii. Partea bună era că celelalte state ale lumii nu cunoșteau încă nimic din această problemă; or, americanii știau prea bine că existau oricând câteva țări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru a susține declarația acesteia.
În esență, aceasta ar fi cuprins principalele date despre descoperirea din Munții Bucegi, punând totodată la dispoziția lumii întregi dovezi, fotografii și alte elemente esențiale pentru clarificarea diferitelor aspecte legate de această structură din interiorul muntelui. Ar fi fost invitați cei mai mari oameni de știință pentru a efectua studii și cercetări și s-ar fi mobilizat toate resursele pentru rezolvarea numeroaselor enigme cu care se confruntă acum.
Însă cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirile cu privire la trecutul extrem de îndepărtat al omenirii și istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută.
Ar fi dus la rescrierea întregii istorii a civilizațiilor cât și cea a științelor. Ar fi distrus două teorii, materialismul și evoluționismul, care stau la baza actualului sistem de învățământ instituționalizat de către aceleași forțe masonice care astăzi se opun dezvălurii acestei descoperiri.
Americanii au reacționat cu vehemență, deoarece acea declarație ar fi spulberat într-o clipă influența lor planetară și, mai mult decât atât, ar fi putut arunca într-un adevărat haos economia și societatea țării lor. poate chiar a întregii lumi. Dar nu de haosul creat s-ar fi temut, ci mai ales de pierderea controlului asupra lumii. Masoneria vrea ca haosul să fie controlat de ea în propriul folos, ca din haosul vechii ordini să pună bazele la noua ordine mondială și la un guvern mondial.
Ei au invocat motivul de a nu produce panică și a nu bulversa populațiile de pe Pământ. Se trecea cu vederea că această posibilă stare de angoasă și perturbare socială ar fi apărut ca un rezultat direct al minciunii și manipulării care a fost întreținută în mod deliberat de-a lungul secolelor de către clasele conducătoare și mai ales de către organizația masonică.
Structura descoperită are o vechime estimată de circa 50.000 de ani și se compune dintr-o cavitate de forma unei calote sferice, cu un diametru de cca 100 m și o înălțime de 30 m. Sala protejată de scutul energetic a fost denumită „Sala proiecțiilor”. Din această sală pornesc trei guri de tunel. Un tunel duce în Egipt, altul în Tibet, iar alt treilea în interiorul Pământului.
Prima observație pe care o fac este aceea că acestă structură nu este de origine umană. Tehnologia folosită este extrem de avansată și depășește cu mult tehnologia pe care omenirea o deține în momentul de față. Constructorii aveau o înălțime mult mai mare decât cea umană, cu alte cuvinte erau giganți, sau uriași. Istoria oficială refuză să recunoască existența uriașilor, pentru că ar da peste cap teoria evoluționistă a lui Darwin și ar valida informațiile din Biblie, din cartea Facerea capitolul 6. Apoi, arheologia oficială refuză să accepte în în urmă cu 50.000 de ani existau tehologii atât de avansate, întrucât ar da pe față minciunile predate în școli și universități.
A doua observație privește impactul ce l-ar avea acestă dezvăluire asupra istoriei religiilor, mai ales asupra creștinismului. Oare sunt creștinii pregătiți să înțeleagă însemnătatea acestei dezvăluiri?
Acest subiect l-am dezvoltat în careta mea „Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox, Editura Meridiane, Iași, 2021”.
Bibliografie
[1] Radu Cinamar, Viitor cu cap de mort. În culisele puterii, https://www.edituradaksha.ro/seria-radu-cinamar/viitor-cu-cap-de-mort-in-culisele-puterii.html