17. De ce nu ne putem ruga împreună cu catolicii
CE frumos este să fie fraţii împreună! Ce frumos este să fie creştinii uniţi! Să nu uităm însă, că unitatea Bisericii nu stă în unitatea de interese, ci doar în unitatea de credinţă, în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.
Se fac eforturi intense de unire a Bisericilor, eforturi omeneşti care exclud voia lui Dumnezeu.
Apare de la început o întrebare. Poate Biserica Ortodoxă să se unească cu Biserica romano-catolică? Pot ortodocşii să se roage împreună cu catolicii? Noi ştim că rânduielile canonice ne opresc de a ne ruga cu ereticii. Aşadar, cum pot fi justificate rugăciunile comune?
Se aduc tot felul de argumente făţarnice, cum că ar fi vorba de două Biserici surori; că diferenţele nu ar fi aşa de mari; că Hristos iubeşte unitatea şi alte minciuni asemănătoare.
Este adevărat că Hristos doreşte unitatea, însă aceasta nu poate să fie decât cu mărturisirea aceleiaşi credinţe adevărate.
Ce se ştie despre diferenţele dintre ortodocşi şi catolici? În general, se ştie foarte puţin. Chiar şi teologii ştiu foarte puţin în acest sens, întrucât lipsesc sursele de informare la îndemână. La această lipsă de informare se adaugă dezinformarea practicată prin mass-media.
Ţinând cont de această stare de fapt, considerăm util să lămurim pe scurt problema diferenţelor dintre ortodocşi şi catolici.
Se consideră de către teologii ecumenişti că nu ar fi existat motive serioase care să justifice schisma de la 1054. Ei consideră că interesele politice ar fi dus la schismă. În realitate, schisma a fost susţinută de interesele materiale ale papalităţii. Ne amintim de eforturile de împăcare şi unire a Bisericilor, întreprinse între secolele XI-XV. Toate au fost susţinute din raţiuni politice. În sec. XVI, Biserica latină şi-a continuat eforturile de atragere a ortodocşilor de partea lor, în încercarea de refacere a unităţii, prin iniţierea şi promovarea uniatismului.
Pe de altă parte, în paralel cu mişcările de reformă protestantă, se accentuează acţiunile unor mişcări oculte, precum cea a rosicrucienilor, de promovare a unei renovatio care urmărea, pe de o parte distrugerea papalităţii, iar pe de altă parte crearea unei uniuni politice laice.
Aşa cum am putut observa din cele expuse în capitolele precedente, ecumenismul actual a fost iniţiat pe căi oculte de către francmasonerie, [2] fiind considerat necesar pe calea pregătirii noii ordini mondiale şi a guvernului mondial.
Diferenţele dogmatice şi de cult au început să apară între Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană cu mult înainte de 1054. După acest moment, inovaţiile din Biserica Apuseană s-au înmulţit şi mărit mereu. [3]
Deşi formal în 1965 s-au ridicat anatemele dintre cele două Biserici, totuşi diferenţele dogmatice şi toate inovaţiile introduse de catolici au rămas. Chiar mai mult, de atunci şi până astăzi au tot crescut.
De aceea se ridică o întrebare legitimă: cum putem să ne rugăm cu nişte eretici şi schismatici şi cum putem să intrăm în dialog în vederea unirii cu o papalitate care prin declaraţiile sale vădeşte erezia?
Vaticanul şi papalitatea ţin în întunericul ereziei pe creştinii catolici.
[Astăzi Vaticanul, în frunte cu papa, promovează pe față satanismul și instaurarea noii ordini mondiale satanice.]
Se fac următoarele constatări:
1. relativizarea învăţăturii de credinţă ortodoxă din motive ecumeniste;
2. diferenţele dintre ortodocşi şi catolici cresc mereu;
3. credincioşii catolici constată că noile învăţături ale papalităţii contravin tradiţiei creştine.
Observaţiile 1 şi 3 denotă că, în ambele Biserici, la vârf, se încearcă relativizarea învăţăturilor de credinţă şi a tradiţiilor. Aceste tendinţe sunt observate independent atât de către catolici cât şi de către ortodocşi.
Observaţia de la punctul 2, făcută de ortodocşi, se află pe linia tradiţiei ortodoxe, care atrage atenţia asupra diferenţelor dogmatice dintre ortodocşi şi catolici.
În aceste condiţii, cum justifică ecumeniştii dialogul cu catolicii în vederea unirii? Şi cum justifică rugăciunile comune, prin care se încalcă flagrant rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe? [4]
[Mai nou se tot frutură ideea serbării Învierii Domnului împreună cu catolicii.]
Am putea fi acuzaţi de exagerare sau fanatism. Ce răspundem? Invităm pe cei nelămuriţi, teologi şi creştini de bună credinţă să studieze lucrările teologului ortodox Vladimir Guittée, Papalitatea schismatică şi Papalitatea eretică. [5]
[Lucrările lui Vladimir Guittee erau amintite în manualul de Istoria Bisericească Universală, tipărit în anul 1956. În edițiile ulterioare aceste referințe și altele asemenea au fost scoase, pentru a adapta manualul la noua politică ecumenistă a Patriarhiei Române.]
De asemenea, studiul poate fi completat şi cu punctul de vedere catolic, prin consultarea lucrării lui Maurice Pinay, Complotul împotriva Bisericii şi lucrarea Cine atacă Biserica catolică? [6]
[Lucrarea semnată de Maurice Pinay, „Complotul împotriva Bisericii” a apărut tradusă în multe limbi (italiană, spaniolă, franceză, germană, engleză), dar niciodată în limba română. Este o lucrare ce merită tradusă în întregime în limba română. La noi a apărut doar o recenzie a acestei cărți, tipărită în urmă cu 30 de ani.]
Şi pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, vă propunem consultarea ANEXEI III, care reliefează cât se poate de clar ereziile susţinute de Vatican şi de actualul papă, Ioan Paul II. [7]
Cum să ne unim cu o Biserică a cărui papă se roagă cu vrăjitorii, şamanii şi hinduşii şi care declară că toate religiile sunt bune?
Ţinând cont de realitatea faptelor, aşa cum este ea, considerăm inacceptabile rugăciunile comune, precum şi dialogurile în vederea unirii, în care nu se ţine seama de necesitatea mărturisirii aceleiaşi credinţe drepte, conformă cu hotărârile sfintelor sinoade ecumenice.
Bibliografie
[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.
[2] „Eu nu prea sunt pentru ecumenism,” afirmă părintele D. Stăniloaie, „socotesc că ecumenismul este produsul francmasoneriei: iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. Ecumenismul este panerezia timpului nostru,” citat după Ortodoxia şi internaţionalismul religios, Ed. Scara, 1999, p. 55.
[3] Vladimir Guittée, Papalitatea eretică. Lucrarea este disponibilă pe internet la adresa: http://www.angelfire.com/space2/carti/ Vezi şi la Michael Harper, op. cit., p. 132.
[4] Canonul 45 al Sf. Apostoli: „Episcopul, presbiterul sau diaconul dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca şi clerici să se caterisească.” Canonul 65 al Sf. Apostoli: „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească şi să se afurisească.”
[5] Lucrarea este disponibilă pe internet la adresa: http://www.angelfire.com/space2/carti/
[6] Cele două lucrări sunt disponibile la adresa: http://www.angelfire.com/space2/carti/
[7] Referinţe în limba engleză se găsesc pe internet la adresa: www.RomanCatholicism.org
