Ecumenismul încotro? (XXVI)

18. Efectele implicării ortodocşilor în mişcarea ecumenică

SE prea poate să existe cititori care, ajungând până aici, să se întrebe: Oare chiar aşa să fie? Oare ecumenismul să slujească politica de globalizare şi de satanizare a lumii?

Într-un fel, întrebările sunt justificate, de vreme ce expunerea noastră încearcă să arate cum ecumenismul surpă Biserica, îndemnându-i pe creştini către sincretism religios şi satanism. De aceea, ne-am gândit că este potrivit să amintim şi o parte dintre efectele nefaste pe care ecumenismul le-a produs în rândul ortodocşilor şi nu numai.

Toţi ecumeniştii noştri se jură că apără ortodoxia. Noi nu contestăm mărturisirea lor. Îi întrebăm totuşi, cum explică acţiunile antiortodoxe de mai jos?

• cenzurarea, în secret, a cărÅ£ilor de cult;
• cenzurarea literaturii teologice prin eliminarea scrierilor care demască erezia ecumenistă;
• punerea în circulaÅ£ie de literatură teologică pro-ecumenistă;
• interdicÅ£ia pusă preoÅ£ilor ÅŸi călugărilor de a publica lucrări cu caracter antiecumenic;
• încercarea de a controla tipărirea de carte religioasă cu scopul de a evita publicarea de cărÅ£i ortodoxe defavorabile orientării ecumeniste;
• minimalizarea studiilor de apologetică ÅŸi îndrumări misionare ÅŸi înlocuirea lor cu studii de promovare a ecumenismului;
• politizarea cursurilor de îndrumare preoÅ£ească;
• intimidarea ÅŸi ameninÅ£area cu demiterea ÅŸi caterisirea preoÅ£ilor antiecumeniÅŸti;
• intimidarea ÅŸi ameninÅ£area cu excluderea din monahism a monahilor antiecumeniÅŸti.

Desigur, afirmaţiile noastre pot fi contestate. Cu atât mai mult cu cât măsurile de intimidare şi represalii pot fi acoperite de măsuri disciplinare. Sau altfel spus, mărturisirea de credinţă ortodoxă şi avertizările asupra ereziei ecumeniste au ajuns să fie socotite acte de indisciplină.

Ce argument pot aduce ecumeniştii? Ei pot veni cu argumentul că s-au încălcat hotărârile Sf. Sinod. Noi însă, ne întrebăm: De când a ajuns Sf. Sinod să sancţioneze pentru mărturisirea de credinţă ortodoxă?

Dacă am fost atenţi la mărturiile istorice, înţelegem că membrii Sfântului Sinod nu sunt infailibili, mai ales atunci când sunt preocupaţi de politică şi avantaje materiale.
Se cuvine încă o precizare. În general, hotărârile luate de Sf. Sinod pot fi justificate canonic; ceea ce nu se justifică în cazul nostru este modul de aplicare.

Dintre acţiunile antiortodoxe amintite mai sus, cea mai gravă ni se pare aceea de cenzurare a cărţilor de cult şi a altor scrieri duhovniceşti, în spiritul celor hotărâte la dialogul teologic oficial cu reprezentanţii cultului mozaic, New York, 1972.

Referitor la cenzură se constată:
1. Eliminarea Rânduielii de primire la ortodoxie a celor de alte credinţe.
– Molitfelnic, Editura Istitutului Biblic ÅŸi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, (EIBMBOR), 1992, ISBN 937-9130-11-9 – este corect.
– Molitfelnic, EIBMBOR, 1998, ISBN 973-0130-97-6 – este cenzurat.

2. Modificarea troparului învierii, glas I, prin eliminarea cuvântului iudei:
– Vecernierul, EIBMBOR, 1974, ediÅ£ia a II-a – este cenzurat.
– Vecernierul, Ed. Partener, GalaÅ£i, 2002, ISBN 973-85743-2-3 – este cenzurat.

A fost comparat cu:
– Ceaslov, EIBMBOR, BucureÅŸti, 1992, ISBN 973-9130-11-9.
– Ceaslov, EIBMBOR, BucureÅŸti, 1993, după ediÅ£ia din 1973.
– Catavasier, Ed. MMB, IaÅŸi, 2000, ISBN 973-9272-97-5.
– Catavasier, Ed. IBMBOR, TimiÅŸoara, 1995.

3. Eliminarea completă a mai multor strofe din Prohodul Domnului.

Aici aveți Prohodul domnului necenzurat.

4. Modificarea referinţelor la evrei:

Proloagele, vol. I, Ed. Bunavestire, fără an, la luna octombrie, ziua 11.

Merită ca cercetările să fie extinse.

În continuare, vom prezenta câteva dintre urmările nefaste ale implicării ortodocşilor în mişcarea ecumenică:

• – influenÅ£area unor ierarhi, iar prin ei influenÅ£area deciziilor din Bisericile locale;
• influenÅ£area preoÅ£ilor prin ierarhi;
• influenÅ£area profesorilor de teologie ÅŸi prin ei a învăţământului teologic;
• efectuarea de studii teologice în universităţi ÅŸi instituÅ£ii catolice ÅŸi protestante;
• organizarea de aÅŸa-zise rugăciuni comune, cu încălcarea flagrantă a prevederilor sfintelor canoane;
• eliminarea studiilor apologetice ÅŸi misionare ÅŸi înlocuirea lor cu studii despre ecumenism;
• modificări în cult în numele deschiderii către dialog;
• relativizarea învăţăturii de credinţă;
• politizarea structurilor administrative ale Bisericii.

În concluzia celor de mai sus, spunem că se urmăreşte:

• – crearea de breÅŸe în sinoadele locale între ierarhii ecumeniÅŸti ÅŸi cei neecumeniÅŸti;
  Рimixtiunile politicului ̨n treburile interne ale Bisericii;
• crearea de breÅŸe în învăţământul teologic prin abaterea de la tradiÅ£ia ortodoxă în favoarea învăţăturilor eterodoxe;
• încurajarea sincretismului religios;
• minimalizarea principiilor moralei creÅŸtine în numele drepturilor omului.

În încheierea acestui capitol, mai aducem un exemplu luat din Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Ed. Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, Bucureşti, 1952.

În răspunsul la întrebarea 228, găsim scoasă în evidenţă deviza francmasoneriei: fraternitate, egalitate, libertate şi dreptate.

Credem că această deviză nu-şi avea în nici un caz locul în Învăţătura de credinţă.

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Pr. Prof. Ion Bria, Teologia ortodoxă în România contemporană, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003, p. 41, 61, 105

[3] Ibidem, p. 13.

[4] Ibidem, p. 89.

[5] Ibidem, p. 92.

[6] Ibidem, p. 105, 31.

[7] Acelaşi text este reprodus şi în ediţia publicată de Editura Trinitas, la Iaşi în 1999, cu titlul Credinţa ortodoxă, ISBN 973-97478-7-6. A se compara cu deviza „libertate – egalitate – fraternitate” citată de Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol. I, 1991, p. 101.