[Anexa II – continuare.]
16. Sfântul Ioan Gură de Aur (†407) – „Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel ÅŸi în credinÅ£a cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puÅ£in în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă, pe de o parte, dogma este răstălmăcită, ÅŸi înger de ar fi, să nu-l credeÅ£i. Nimic nu foloseÅŸte viaÅ£a virtuoasă, dacă credinÅ£a nu este sănătoasă.â€
„Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinÅ£ei, atunci fugi ÅŸi te leapădă de el, nu numai ca de un om, ci chiar ÅŸi înger din cer de-ar fi. Cel care doreÅŸte mântuire personală, cel care vrea să fie un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela caută la corabia lui Noe scăpare de potop. Cel care are teamă de trăsnetul straÅŸnic al anatemei, care omoară sufletul ÅŸi trupul, acela să ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, să-ÅŸi îmblânzească îndărătnicia cugetului său, cu ajutorul legilor bisericeÅŸti ÅŸi să se supună în toate maicii sale – Biserica… După mine, pacea nu este aceea care se Å£ine pe saluturile ÅŸi mesele comune fără rost, ci pacea întru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovnicească. MulÅ£i distrug astăzi tocmai această unire, când, dintr-o râvnă nechibzuită, neluând în seamă hotărârile noastre ÅŸi dând mai multă importanţă celor iudaice, socotesc pe iudei drept învăţători care merită o încredere mai mare decât PărinÅ£ii noÅŸtri.â€
17. Sfântul Chiril al Alexandriei (†444) – „Dacă cineva schimbă ceva în sfintele ÅŸi dumnezeieÅŸtile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept crimă ÅŸi abatere de la dogmă ÅŸi păcătuire împotriva lui Dumnezeu.â€
„Atunci se măreşte numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora†(Migne, PG 68-77).
18. Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) – „A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el. Bine este să trăim în pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetă aceleaşi despre buna credinţă ortodoxă. Şi este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău†(Vieţile Sfinţilor din greacă, 21 ianuarie).
19. Sfântul Ioan Damaschin (†749) – „ Să ne păzim cu toate puterile noastre să nu primim împărtăşire de la eretici, nici să le-o dăm acestora…, ca să nu ne facem părtaÅŸi relelor lor credinÅ£e ÅŸi pentru a nu fi condamnaÅ£i împreună cu ei.â€
„Auziţi popoare, seminţii, limbi, bărbaţi, femei şi copii, cei mai mari, cei mai tineri şi pruncii, sfântul neam al creştinilor! Dacă cineva va învăţa, în afara acestora pe care le-a primit Sfânta Biserică Sobornicească, de la Sfinţii Apostoli, de la Părinţi şi de la Sinoade, să nu-l ascultaţi, nici să primiţi sfatul şarpelui, după cum l-a primit Eva şi a cules moarte. Şi chiar dacă v-ar învăţa un înger sau un împărat în afara acestora pe care le-aţi primit, astupaţi-vă urechile†(Stupul Ortodox, 1999).
20. Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului (†806) – „Să aducem aici în mijloc cărÅ£ile distinÅŸilor SfinÅ£i PărinÅ£i, ca să le ascultăm. Åži din acestea să extragem ÅŸi să adăpăm fiecare dintre noi turma noastră…, deoarece hotarele pe care le-au aÅŸezat PărinÅ£ii noÅŸtri nu se mută; ci, după ce am învăţat Predania apostolică, să păzim Predaniile pe care le-am primit.â€
21. Sfântul Teodor Studitul (†826) – „Atunci când CredinÅ£a e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credinţă, nimeni nu are dreptul să zică: «Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu doreÅŸte să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îşi câştigă existenÅ£a? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veÅ£i tăcea ÅŸi veÅ£i rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut ÅŸi dezinteresat?»â€
„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi ÅŸi preoÅ£i, chiar dacă ar fi mulÅ£i; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace ÅŸi spre păzirea canoanelor… ÅŸi nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice ÅŸi să se alăture celor predanisite, ÅŸi să urmeze pe SfinÅ£ii PărinÅ£i cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că duÅŸmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci ÅŸi cei aflaÅ£i în comuniune cu ei.â€
„Avem poruncă de la însuÅŸi Apostolul Pavel că, atunci când cineva învaţă ori ne sileÅŸte să facem orice alt lucru decât am primit ÅŸi decât este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice ÅŸi locale, acela urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfinÅ£it. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o.â€
„Şi chiar dacă am fi păcătoşi în multe, totuşi suntem ortodocşi şi mădulare ale Bisericii Universale, îndepărtându-ne de orice erezie şi urmând oricărui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Şi nu numai acestora, ci şi hotărârilor pe care le-au luat şi le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desăvârşit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credinţă, dar nu se alătură dumnezeieştilor Canoane†(Migne, PG Epistola II, 81).
22. Sfântul Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (†828) – „Şi chiar dacă foarte puţini rămân înlăuntrul Ortodoxiei şi a bunei credinţe, aceştia sunt Biserica şi în mâinile lor se găseşte autoritatea şi apărarea aşezămintelor Bisericii. Şi dacă aceştia ar trebui să sufere pentru buna credinţă, aceasta va fi veşnica laudă pentru ei şi li se va dărui mântuirea sufletului†(Stupul Ortodox, 2000).
23. Sfântul Fotie cel Mare, Patriarh al Constanti-nopolului (sec.X) – „Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţă şi în dragostea cea adevărată… Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească şi sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fără nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorătoare neglijenţa†(Epistola I către papa Nicolae).
24. Sfântul Cuvios Teodosie de la Pecerska (†1073) – „Păzeşte-te, fiule, de cei cu credinţă strâmbă şi de toate discuţiile lor, căci şi pământul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăieşte în Credinţa Ortodoxă îşi va mântui sufletul. Fiindcă nu există o altă credinţă mai bună, decât curata şi sfânta noastră Credinţă Ortodoxă … De asemenea, fiule, nu se cade să lauzi o credinţă străină. Cine laudă o credinţă străină face la fel ca şi cel care-şi huleşte propria credinţă. Cine laudă credinţa sa şi pe cea străină e un făţarnic şi apropiat de erezie … Dacă cineva îţi spune: ‘Credinţa noastră şi a voastră este de la Dumnezeu,’ atunci, fiule, răspunde-i aşa: ‘Făţarnicule! Cum pot fi amândouă de la Dumnezeu? Nu ştii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez’ (Efeseni 4, 5).
Aşadar, fiule, fereşte-te de aceştia şi întotdeauna apără-ţi credinţa ta! Nu te înfrăţi cu ei, ci fugi de ei şi întăreşte-te în credinţa ta prin fapte bune! … Fiule, chiar dacă va trebui să mori pentru credinţa ta sfântă, du-te cu îndrăzneală la moarte! Aşa au murit şi sfinţii pentru Credinţă, iar acum vieţuiesc întru Hristos†(Patericul peşterilor de la Kiev, 1806).
25. Sfântul Grigorie Palama (†1340) – „Cei ce sunt în Biserica lui Hristos aparÅ£in adevărului, iar câţi nu aparÅ£in adevărului, nu sunt nici în Biserica lui Hristos.â€
26. Sfântul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului (†1444) – „CredinÅ£a noastră este dreapta mărturisire a PărinÅ£ilor noÅŸtri. Cu ea, noi nădăjduim să ne înfăţişăm înaintea Domnului ÅŸi să primim iertarea păcatelor; iar fără de ea, nu ÅŸtiu ce fel de cuvioÅŸie ne-ar putea izbăvi de chinul cel veÅŸnic. ToÅ£i Dascălii, toate Sinoadele ÅŸi toate dumnezeieÅŸtile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă în mod diferit ÅŸi să ne îndepărtăm de împărtăşirea cu ei.â€
„Învăţăturile dascălilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, încredinÅ£at fiind că sunt înÅŸelătoare. ÃŽn materie de credinţă ortodoxă nu există concesie. Distrugerea credinÅ£ei obÅŸteÅŸti este pierzarea de obÅŸte a tuturor. Chestiunile credinÅ£ei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodată nu s-au îndreptat cele bisericeÅŸti prin soluÅ£ii de mijloc. ÃŽntre lumină ÅŸi întuneric poate cineva să spună că există ceva de mijloc, numit înserare sau amurg; dar intermediere între adevăr ÅŸi minciună nu poate nimeni să gândească, oricât s-ar strădui. Mijloc de împăcare între adevăr ÅŸi minciună nu există! ÃŽn problemele de credinţă nu încape pogorământul ÅŸi iconomia, deoarece pogorământul provoacă împuÅ£inarea credinÅ£ei. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-Å£i capul ÅŸi du-te unde vrei.â€
„Noi pentru nimic altceva nu ne-am despărÅ£it de latini, decât pentru că sunt nu numai schismatici, dar ÅŸi eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum să ne unim cu ei!â€
„Acela care îl pomeneÅŸte pe papă ca arhiereu ortodox este vinovat ÅŸi latino-cugetătorul trebuie considerat ca un trădător al credinÅ£ei. Prin urmare, fugiÅ£i de ei, fraÅ£ilor, ca ÅŸi de împărtăşirea cu ei, pentru că unii ca aceÅŸtia sunt apostoli mincinoÅŸi, lucrători vicleni. Nu este altceva de mirare dacă ÅŸi ispititorii lui Satana se preschimbă în îngeri ai dreptăţii, al căror sfârÅŸit va fi după faptele lor.â€
„Îi rugam, şi ce nu le spuneam care să poată să atragă chiar şi inimile de piatră: să revină la acea bună conglăsuire pe care o aveam mai înainte şi între noi şi cu Părinţii noştri, când toţi spuneam aceleaşi lucruri şi nu exista în mijlocul nostru schisma… căci altfel părem «a cânta în gol» sau «a coace pietre» sau «a semăna pe pământ pietros» sau «a scrie deasupra apei» sau câte altele spun proverbele despre cele imposibil de realizat†(Scurta scrisoare, P G 159, 1931C).
27. „Nu voi face aceasta niciodată, orice s-ar întâmpla! Nu voi semna niciodată unirea, chiar dacă ar trebui să-mi primejduiesc însăşi viaţa mea!†– a răspuns Sfântul Marcu împăratului Bizanţului care căuta să-l înduplece a semna mincinoasa şi trădătoarea unire cu ereticii catolici la sinodul tâlhăresc de la Ferrara Florenţa, 1438-1439.
Bibliografie
[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretistâ€, 2003.