Revolta roboților

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Titlul articolului este cel al uneia dintre cărțile scrise de David Icke, tradusă în limba română și publicată de editura Daksha în anul 2024. David Icke a scris multe cărți, dintre care multe sunt traduse și în limba română.

În ultimii 5 ani, cât m-am documentat pentru cărțile mele Civilizații străvechi pierdute. un punct de vedere ortodox și Războiul împotriva lui Dumnezeu. Adevărul despre vaccinurile anti-COVID19 şi scopurile ascunse ale campaniei de vaccinare la nivel mondial, am început să citesc cărțile sale.

Vreme de 30 de ani am stat departe de scrierile sale întrucât de la prima lectură am observat că punctul său de vedere din care prezintă creșnismul este unui neognostic, iar creșninismul pe care îl prezintă este unul ezoteric.

Cam toți autorii de renume mondial au o viziune sincretistă despre creștinism. Este un amestec de creștinism ezoteric, gnosticism, hinduism, budism și taoism. Pentru acești autori, Iisus este un simplu om, este drept inițiat, dar nu mai mult decât un om. Și este așezat în rând cu alți întemeietori de religii, de Buddha, Lao Tzu, Confucius, Mahomed și alți filosofi antici.

Am găsit multe informații interesante în cărțile lui David Icke, care mi-au întărit înformațiile primite din alte surse, sau al descoperit alte surse care întăresc unele din afirmațiile lui.

Și nu trebuie să mire pe nimeni dacă ai în minte diferența dintre informație și interpretarea ei. L-am studiat pe David Icke pentru informațiile pe care le oferă, nu pentru interpretările pe care le dă acestor informații și nici pentru credințele lui personale.

Ceea ce m-a făcut să scriu acest articol este cartea sa Revolta roboților. Povestea renașterii spirituale. Cartea are 565 de pagini, format A5, din care am citit 139 de pagini. Încă nu am înțeles la ce revoltă și la ce roboți se referă titlul, însă până acum am descoperit cea mai anticreștină carte din cele scrise de el. Asta m-a făcut să mă opresc un pic din lectură și să scriu acest articol.

Autorul încearcă să prezinte istoria civilizațiilor antice și face, evident, multe presupuneri și interpretări ale informațiilor ce ni s-au păstrat. El mărturisește că interpretează istoria civilizațiilor străvechi pierdute pe baza informațiilor primite prin channelling de el sau alte persoane. Pentru cei care nu știu, channelling-ul este un mijloc de comunicare cu entități non-fizice, adică pe românește cu entități demonice.

Tot ce prezintă despre personajele biblice, Avraam, Moise, profeți, este răstălmăcit și discreditat. Iar în continuare ceea ce prezintă despre Iisus și creștinism frizează blasfemia.

El folosește pentru descrierea iudaismului și a creștinismului surse laice, atee, gnostice și ezoterice.

Prezintă istoria creștismului doar din perspectivă anticreștină, făcând abstracție de scrierile Noului Testament și scrierile apostolice. Ia de bun ce scriu necreștinii, dar ignoră toate mărturiile și sursele creștine ce ni s-au păstrat și transmis din generație în generație. Se încrede mai mult în autorii criticii negative, atei și sataniști, alături de mediumi, șamani și alți ocultiști, decât în literatura de spiritualitate creștină ce ni s-a păstrat din pimele secole creștine.

Nu vreau să înșir blasfemiile pe care le înșiră, dar cele afirmate despre Sf. Apostol Pavel m-au făcut să scriu aceste rânduri. Icke îl prezintă pe Apostolul Pavel ca pe un adept al cultului lui Dionisos, adorat în Tarsul Ciliciei și pe care ar fi fost învățat să-l venereze. Apoi afirmă că Pavel l-ar fi considerat pe Iisus încarnarea lui Dionisos. (p 136). Iar pe pagina următoare citim:

„Nu Iisus a creat creștinismul instituționalizat, ci Pavel. Nu insinuez deloc că Saul din Tars (Sf. Pavel) a acționat având drept scop crearea tuturor erorilor ulterioare prin promovarea lucrurilor pe care el le înțelesese greșit.” (p 137)

Aceste interpretări sunt identice cu ale rabinilor evrei care îl socotesc pe Apostului Pavel antisemit, pentru faptul că a propovăduit evreilor dintre neamuri pe Iisus Hristos, în persoana Căruia se împlineau profețiile despre Mesia. Acești rabini sataniști au rămas dușmani ai lui Iisus Hristos și a creștinilor până în zilele noastre.

Acum nu mă miră de ce cărțile lui David Icke nu sunt cenzurate, în pofida dezvăluirilor pe care le face despre sistemul satanic, ci dimpotrivă sunt promovate la nivel mondial și tipărite în milioane de exemplare.

Cărțile lui David Icke fac mai mult rău creștinilor decât bine. Oricât de veridice și valoroase ar fi informațiile prezentate despre sistemul satanic care conduce lumea, otrava picurată printre rânduri este mult mai periculoasă.

Dragi cititori, ar fi bine să citiți cât mai des scrierile Noului Testament, apoi scrierile Părinților Apostolici, apoi cele ale apologeților greci și latici din primele trei secole creștine.

Există o literatură creștină extrem de bogată, din care sute de scrieri sunt traduse în limba română.

Avem 12 volume de scrieri filocalice, disponibile inclusiv în format digital, apoi 12 volume cu viețile sfinților pe cele 12 luni, Patericul egiptean și alte paterice, scrierile Părinților Apostolici, Actele martirice, scrierile apologeților greci și latini, la care se adaugă zeci de volume cu scrierile Sf. Părinți. Multe dintre aceste scrieri le avem și în format digital în limba română. Sunt disponibile pentru oricine este interesat.

Nu poți să pretinzi că ai ajuns să cunoști istoria creștinismului dacă nu ai parcurs mai întâi această literatură creștină.

Din păcate, cercetătorii occidentali studiază mai mult spiritualitatea orientală, și se încrede în ea, decât să studieze și să aprofundeze spiritualitatea creștină.

Pe parcursul lecturii acestei cărți o să vă țin la curent cu ce afirmații mai face.

Citește și alte articole:

Acest articol a fost publicat în Carti, civilizatii stravechi, Istorie și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.