Codul Bibliei

8. Care trebuie să fie atitudinea noastră?

DUPĂ toate cele expuse, ne întrebăm: Care trebuie să fie atitudinea noastră? Cum trebuie să se comporte un bun ortodox?

Domnul nostru Iisus Hristos ne învaţă, zicând: „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi” (Matei 7, 1). Având în minte aceste cuvinte, să vedem cum trebuie să se comporte un bun creştin ortodox.

Să începem prin a lămuri câteva noţiuni: ecumenism, ecumenişti, ecumenişti ortodocşi.

Ce este ecumenismul, am arătat. Spunem despre ecumenism că este erezie. [2] Ecumenismul este erezie! Şi am văzut de ce.

[Acum pot să mai adaug că ecumenismul este mai mult decât o simplă erezie, adică o abatere de la dreapta credință. Ecumenismul este satanism. Scopul ecumenismului este distrugerea Ortodoxiei.]

Cine sunt ecumeniştii? În cea mai mare parte sunt eterodocşi, aşadar eretici. [3] Ecumeniştii sunt eretici pentru că sunt eterodocşi, abia după aceea pentru că fac ecumenism. Aşadar, nu-i greşit să-i numim eretici.

Când vorbim de ortodocşi, trebuie să fim foarte atenţi ca să nu greşim din prea mult zel.

Există ortodocşi antiecumenişti, există ortodocşi pro-ecumenişti, dar fără să aibă legături cu mişcarea ecumenică şi există ortodocşi implicaţi în mişcarea ecumenică. Pe cei din a doua categorie îi putem numi victime în sensul că acceptă ecumenismul social fără să cunoască în profunzime implicaţiile dogmatice. În ultima categorie intră delegaţii. Dintre aceştia, unii sunt mai liberali, alţii mai tradiţionalişti. Iată motivul pentru care nu trebuie să judecăm fără discernământ şi în bloc.

De regulă, în dialogul ecumenic vocea ortodoxă nu este auzită, mai ales atunci când apără tradiţia Bisericii lui Hristos, căci interesele urmărite de mişcarea ecumenică sunt străine de interesele Bisericii Ortodoxe.

Ne întrebăm, de ce mai sunt ortodocşi care participă la dialogurile ecumenice, dacă vocea lor nu se face auzită? Pentru că nu toţi oamenii sunt la fel. Nu putem judeca toţi identic!

Iată încă un motiv pentru care nu se cuvine ca ortodocşii antiecumenişti să acuze pe fraţii lor implicaţi în dialogurile ecumenice, cum nu se cuvine acestora din urmă să-i acuze sau să-i persecute pe cei dintâi.

La drept vorbind, au câştig de cauză antiecumeniştii, atunci când apără valorile ortodoxiei. Fraţii lor angajaţi în dialoguri ecumenice nutresc speranţe că vor fi de folos în misiunea ortodoxă. Fac acest lucru pe riscul lor.

Exclusivismul de dragul exclusivismului denotă mândrie şi slavă deşartă.

Pentru o mai bună lămurire, amintim că nu Biserica Ortodoxă face ecumenism, ci doar anumiţi ortodocşi.

De asemenea, este regretabil, necreştineşte şi inacceptabil ca antiecumeniştii să fie persecutaţi şi denigraţi doar pentru că au o opinie neagreată de politica ecumenistă şi globalistă.

[Cele afirmate în urmă cu 20 de ani rămân valabile și astăzi. Apărăm ortodoxia împlinind poruncile Domnului, nu dând din gură și bătându-ne în piept cât de ortodocși suntem. Lasă faptele tale să vorbească.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Erezie = abatere de la dreapta credinţă, afirmaţie neconformă cu adevărul stabilit de Biserică prin sinoadele ecumenice (Pr. Prof. dr. Ene Branişte şi Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Ed. Diecezană, Caransebeş, 2001, p. 157.)

[3] Prin eretici se înţeleg cei rătăciţi de la adevărurile de credinţă.

[Continuarea capitolului 7. Mărturia faptelor]

Care este mărturia faptelor?

1) Pe 22 iunie 1965, s-a convocat la San Francisco o conferinţă religioasă pentru pacea mondială, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea unei filiale ONU în acel oraş. În faţa unui public de 10.000 de persoane, reprezentanţi ai religiilor hindusă, budistă, musulmană, mozaică, penticostală, catolică şi ortodoxă au ţinut cuvântări despre fundamentarea religioasă a noţiunii de pace mondială. [2]

2) Într-o delegaţie oficială la cel de al XIX-lea Congres al clerului şi laicatului din Dioceza Greacă a Americii de Nord şi de Sud, s-a afirmat:

„Credem că mişcarea ecumenică, chiar dacă a luat naştere în sânul creştinismului, trebuie să fie o mişcare a tuturor religiilor care îşi dau mâna.”

[Dovadă de spălare pe creier și trădare a credinței în Iisus Hristos.]

3) „Templul înţelegerii”, [3] o fundaţie americană iniţiată în 1960 ca un soi de „Asociaţie a religiilor unite” cu scopul de a „clădi templul simbolic în diverse colţuri ale lumii” (în perfect acord cu doctrina francmasoneriei), a ţinut mai multe conferinţe de vârf. La prima dintre ele, organizată la Calcutta în 1968, trapistul Thomas Merton a declarat:

„Suntem deja în unitate. Ceea ce trebuie să redobândim este unitatea primordială.” [4]

4) La cea de-a doua conferinţă organizată la Geneva în aprilie 1970 s-au întrunit 80 de reprezentanţi a 10 dintre religiile existente pentru a discuta probleme precum: „Proiectul de creare a comunităţii mondiale a religiilor.”

Materialele de popularizare pe care le-a redactat „Templul înţelegerii” dau la iveală că la conferinţa „la vârf” organizată în toamna anului 1971 în SUA, au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, precum şi faptul că mitropolitul Emilianos din Patriarhia de Constantinopol era membru al Comitetului Internaţional al Templului.

Aşadar, aceste conferinţe „la vârf” au oferit delegaţilor ortodocşi ocazia să intre în dialoguri care duc la „crearea unei comunităţi mondiale a religiilor”, care „grăbesc realizarea visului de pace al omenirii”, potrivit filosofiilor întemeiate de Vivekananda, Ramakrişna, Gandhi, Schweitzer şi potrivit fondatorilor altor religii.

5) La începutul anului 1970, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a finanţat conferinţa de la Ajaltoun, Liban, dintre hinduşi, budişti, creştini şi musulmani care a fost urmată de o conferinţă de evaluare în iunie, acelaşi an, la Zürich, unde s-a declarat necesitatea „dialogului” cu religiile necreştine.

6) La întâlnirea Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Addis Abbeba (1971) mitropolitul Georges Khodre al Beirutului (Biserica Ortodoxă a Antiohiei) i-a şocat până şi pe delegaţii protestanţi când nu numai că a lansat apelul la dialog cu alte religii dar, călcând în picioare 19 secole de istorie a Bisericii lui Hristos, i-a grăbit pe creştini să „investigheze viaţa de autentică spiritualitate a celor nebotezaţi” şi să-şi îmbogăţească experienţa cu „comorile ce se află în sânul comunităţilor religioase universale” (Religious Press Service), căci „atunci când brahmanul, budistul sau musulmanul îşi citeşte scriptura sa, el primeşte în lumină pe Însuşi Hristos”. [6]

Aflând asemenea lucruri, rămâi uimit şi te întrebi dacă delegaţii ortodocşi sunt sau nu ortodocşi.

Ca să înţelegem starea de confuzie din mintea şi sufletele ecumeniştilor să redăm un pasaj din cartea unui vestit hindus convertit la creştinism, Rabi Maharaj:

„Din punctul meu de vedere, occidentalii care se întorc spre Orient nu L-au cunoscut niciodată pe Hristos în mod personal […] După ce am Å£inut un curs la un colegiu de perfecÅ£ionare a profesorilor din ElveÅ£ia, am fost înfruntat de ÅŸeful departamentului religios, care era un pastor la o biserică de stat. Exprimându-ÅŸi dezaprobarea faţă de cursul meu de religie comparată, a spus: ’Eu am fost misionar în India timp de 20 de ani ÅŸi am văzut indianul venerându-ÅŸi dumnezeul de piatră. Eu cred că atunci când indianul se închină idolului lui, el se închină Dumnezeului Bibliei. Nu ajutaÅ£i cu nimic la stabilirea înÅ£elegerii de care avem nevoie între religii, afirmând că există diferenÅ£e atât de drastice!’
– Domnule reverend, eu am fost indianul acela care s-a închinat la dumnezei de piatră. Astăzi eu mă închin Dumnezeului Bibliei şi cred că sunt în măsură să vă spun că nu sunt unul şi acelaşi lucru – sunt lumi total diferite.” [7]

[Teologii noștri ecumeniști dau dovadă de foarte multă ignoranță atunci când afirmă că toate religiile se închină la același Dumnezeu. Profetul David a spus cât se poate de clar: „zeii neamurilor sunt demoni”.]

7) În februarie 1972, un alt eveniment ecumenic fără precedent a avut loc la New York. Aici, pentru prima dată în istorie – potrivit arhiepiscopului Iakobos al New York-ului – Biserica Ortodoxă Greacă a intrat într-un dialog teologic oficial cu reprezentanţi ai cultului mozaic. În două zile de discuţii s-a ajuns la rezultate foarte precise care pot fi considerate simptomatice pentru rezultatele viitoarelor dialoguri cu religiile necreştine.

Teologii greci au căzut de acord cu „revizuirea textelor lor liturgice referitoare la iudei şi iudaism, atunci când ele sunt negative sau ostile” (Religious News Service). [8]

[Este vorba de cenzura impusă de evrei creștinilor și impementată cu ajutorul ierarhilor ecumeniști, pe care nu-i pot numi altfel decât trădători.]

Mai poate exista vreo îndoială în ceea ce priveşte intenţia acestor dialoguri? În mod evident, ea este aceea de a reformula creştinismul ortodox aşa încât el să nu mai creeze senzaţii de disconfort necreştinilor.

[Ecumenismul este o formă subtilă de spălare pe creier.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Acelaşi lucru îl face organizaţia „Oameni şi religii”, întrunită la Malta în 1991 şi la Bucureşti în 1998.

[3] În 1960, francmasoneria creează organizaţia americană „Templul înţelegerii reciproce”, ca Asociaţie a Religiilor Unite, cu scopul de a-şi fonda filiale în diferite zone ale lumii (Petre Dogaru, Casa regală, femeile fatale, masoneria şi dictatorii secolului XX, ed. cit., p. 518).

[4] Citat după Ierom. Serafim Rose, Ortodoxia şi religia viitorului, Chişinău, 1995, p. 24-25.

[5] De atunci şi până acum, dialogurile au devenit o realitate şi s-au înmulţit sub egida Consiliului Mondial al Bisericilor şi al Conferinţei Bisericilor Europene (Vezi colecţia „Candela Moldovei” 1992-2003). Vezi şi la I.P.S. Damaskinos Papandreou, Mitropolitul Elveţiei, Biserică, societate, lume, Ed. Trinitas, Iaşi, 1998, p. 269-302.

[6] Christian Century, 10 febr. 1971, citat după Ierom. Serafim Rose, op. cit., p. 27.

[7] Rabi R. Maharaj, Moartea unui guru. O extraordinară istorisire a unui om care a căutat adevărul, Ed. Lumina lumii, 1994, p. 233-234.

[8] Revizuiri, în secret, s-au făcut şi în cărţile noastre de cult, editate de Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

7. Mărturia faptelor

TRĂIM într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulţi creştini ortodocşi sunt ca nişte copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo, de orice vânt al învăţăturii, prin înşelarea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii (Efeseni 4, 14).

Pare, într-adevăr, să fi sosit timpul când oamenii nu mai suferă învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi grămădesc învăţături după poftele lor, şi îşi întorc auzul de la adevăr şi se abat către basme (II Timotei 4, 3-4).

Ne încearcă un sentiment de consternare când citim cele mai recente documente şi luări de poziţie ale mişcării ecumenice. [2] Dar în cadrul unor astfel de întruniri „la vârf” se omite să li se comunice eterodocşilor că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos, la care suntem chemaţi cu toţii.

Dar mulţi dintre participanţii ortodocşi la aceste „dialoguri” bănuiesc, ori s-au convins deja, că ele nu constituie nici pe departe cadrul în care să se poată face auzită vocea ortodoxiei; ei văd că însăşi atmosfera de „liberalism” ecumenic al acestor întruniri anulează orice adevăr de credinţă care s-ar putea rosti în cadrul lor.

La nivele puţin înalte, conferinţele şi discuţiile ecumenice se organizează de obicei cu participarea unui vorbitor ortodox şi chiar cu oficierea de rugăciuni comune.

Scopul lor, departe de a fi realizarea unităţii de credinţă, este, mai degrabă, favorizarea răspândirii între ortodocşi a relativismului dogmatic, în numele reconcilierii şi al păcii.

Creştinii ortodocşi conştienţi de pericolul ce-l reprezintă ecumenismul se pot întreba, pe bună dreptate, unde vor sfârşi toate acestea şi până unde va fi impusă limita trădărilor, falsificărilor şi demolărilor din interior a ortodoxiei.

Nu s-a făcut până acum nici un studiu atent în această privinţă, dar ţinând cont de logica desfăşurării evenimentelor, nu este imposibil să vedem în ce direcţie se îndreaptă ele.

Ideologia care stă în spatele mişcării ecumenice, care inspiră declaraţiile şi acţiunile ecumeniştilor, este o erezie ai cărei termeni sunt deja clar definiţi: „Biserica lui Hristos nu există, nimeni nu se află în posesia adevărului absolut. Biserica se constituie de-abia acum, în zilele noastre.” [3]

* * *

Se ridică o întrebare: ce este rău în mişcarea ecume-nică de vreme ce se doreşte realizarea unităţii creştinilor?

Problema este mult prea complexă pentru a o aborda într-un mod simplist.

În întrebarea de mai sus sunt, de fapt, două întrebări:
1. Ce este rău în mişcarea ecumenică?
2. Ce este rău în a dori unitatea creştinilor?

La a doua întrebare răspundem uşor: Nu este nimic rău să doreşti realizarea unităţii creştinilor. La prima întrebare vom putea răspunde abia după ce vom arăta ce face mişcarea ecumenică.

Legând întrebările între ele, avem tendinţa de a da acelaşi răspuns, orientându-ne după partea cunoscută. Şi astfel suntem duşi în eroare.

Raţionamentul eronat ar fi cam aşa: a dori unitatea creştină este un lucru bun. Deci, dacă mişcarea ecumenică doreşte unitatea creştină rezultă că ea este bună. Măcar în parte.

În realitate, „unitatea creştină” este nada cu care se prind creştinii naivi.

Mişcarea ecumenică vorbeşte despre unitatea creştină, dar nu face nimic pentru unitatea creştină, pentru că ea este interesată de unitate, dar nu creştină. Sau altfel spus, mişcarea ecumenică urmăreşte unitatea creştinilor, dar nu în Hristos, ci în afară de Hristos.

[Dacă nu este o unitate în Hristos, atunci ceea ce se promovează este o unitate în Satana. ]

Mişcarea ecumenică este doar un mijloc prin care se încearcă amăgirea creştinilor. Aşadar, mişcarea ecumenică militează pentru unitate în mijlocul confesiunilor creştine la fel ca şi alte mişcări şi organizaţii, aşa cum am arătat mai sus. Din acest motiv, putem aşeza mişcarea ecumenică alături de teosofie, baha’i, iehovişti, francmasonerie şi mişcarea new age.

O altă demonstraţie.

Astăzi, se ştie că există o similitudine între forţele fizice şi forţele sociale. Cercetările au demonstrat că principiile din fizică pot fi aplicate şi în societate ca de altfel şi în economie.

Ce înseamnă aceasta pentru noi care studiem scopurile mişcării ecumenice?

Ştim că dacă asupra unui obiect acţionează mai multe forţe în diferite direcţii, direcţia în care se va deplasa obiectul este dată de suma forţelor, numită şi rezultanta forţelor.

Aplicând această regulă la forţele sociale spunem că asupra grupurilor de persoane sau asupra societăţii umane, asupra maselor se exercită diferite forţe: politice, economice, religioase, sociale, juridice, etc.

Aşadar, grupul sau masele de oameni reprezintă obiectul asupra căruia se exercită mai multe forţe.

Care este direcţia în care se va deplasa obiectul? Ca şi în cazul unui obiect fizic, direcţia va fi dată de suma forţelor, de rezultanta forţelor.

Forţele par foarte diferite, aproape imposibil de însumat.

După felul cum am fost educaţi, pare imposibil de înţeles legătura dintre politic, economic, religios, social, ştiinţă, filosofie, etc. Şi totuşi, cu un pic de atenţie, vom observa că toate aceste tipuri de forţe acţionează asupra aceluiaşi obiect, fapt istoric. [4]

În pofida faptului că aceste forţe par diferite, din cauza numelor cu care le identificăm (recunoaştem), cu puţină atenţie, ce observăm? Ce este comun acestor tipuri de forţe? Unitatea. Unitatea este factorul comun.

Fiecare tip de forţă îşi caută propria unitate specifică. În final suma acestor forţe va fi unitatea.

Astfel, masele de oameni (creştinii) sunt îndemnaţi spre unire sub un guvern mondial, cu o economie unită, cu o religie unită (unică), cu o legislaţie unită (unică).

De reţinut că rezultatul unităţii nu va semăna cu nimic din ce a fost. Astfel, putem afirma că mişcarea ecumenică este un mijloc care contribuie la un proces ce nu are nimic comun cu creştinismul.

[Satanismul Klaus Schwab a declarat de mai multe ori că după declanșarea „Marei Resetări” din 2020, societatea nu va mai arăta la fel. Ne îndreptăm spre o societate în care fizicul și biologicul se vor uni cu nanotehnologia, cu scopul declarat de a conecta pe oameni la Inteligența Artificială, adică la sistemul luciferic de control total.]

Mişcarea ecumenică este o păcăleală, o minciună prin care francmasoneria încearcă să-i determine pe creştini să contribuie la realizarea unităţii antihristice.

[Masoneria este o formă mascată de satanism.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Vezi colecţia revistei Candela Moldovei din anii 1992-2003.

[3] Ierom. Serafim Rose, Ortodoxia şi religia viitorului, Chişinău, 1995, p. 22-23.

[4] Istoricii înţeleg să ia în consideraţie o reţea cât mai densă de determinări, de condiţionări reciproce, de interferenţe. Putem accepta în principiu „superdeterminarea” chiar şi a celui mai neînsemnat fapt istoric, în sensul acţiunii conjugate a nenumăraţi factori, în practica istoriografică însă suntem nevoiţi să alegem dintre aceştia şi să propunem o anumită ierarhizare.
Pentru amănunte trimitem la consideraţiile lui Lucian Boia din lucrarea „Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune”. De asemenea, considerăm binevenit un studiu al teoriei scenariilor şi prognozelor, întrucât subiectul abordat în această lucrare face obiectul atât al istoriei, cât şi al scenariilor.