Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIII

Publicat în 13/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Motivul pentru care mulți resping Biblia

De ce avem atât de mulți oameni din generația noastră care resping învățăturile cuprinse în Biblie și mărturia despre Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu? În ultimii două mii de ani, majoritatea creștinilor din toate clasele sociale din Europa au acceptat de bună voie că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu și că Iisus Hristos a fost trimis de Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Totuși, de mai bine de un secol a început un atac puternic asupra creștinismului și a Sfintei Scripturi în universitățile europene în cadrul comunității academice.

În ultimele decenii, majoritatea savanților din universități, bisericile protestante principale și media seculară au început în mod deschis să respingă învățăturile creștinismului și să nege acuratețea mărturiilor istorice cuprinse în Biblie privind minunile lui Iisus, nașterea din Fecioara Maria și învierea Sa. Ca rezultat a peste un secol de atacuri crescânde asupra Bibliei, mulți oameni cred astăzi că Sfânta Scriptură conține erori științifice, istorice și arheologice care ar dovedi că Biblia este o simplă lucrare produsă, cu mii de ani în urmă, de autori neinstruiți sau poate chiar ignoranți, care au scris din perspectiva cunoștințelor lor limitate. Consecințele religioase negative ale acestei credințe răspândite pe scară largă, cum că Biblia nu este precisă și inspirată, sunt incalculabile.

Majoritatea oamenilor din lumea occidentală cred că toate religiile sunt legitime în aceeași măsură (pluralism); că tot adevărul este relativ și niciodată absolut (relativism); și că atât comportamentul nostru, cât și convingerile noastre sunt determinate în principal de ceea ce simțim, de ceea ce experimentăm și de circumstanțele sau „situația” în care ne aflăm (subiectivism).

Majoritatea oamenilor continuă să creadă în „Dumnezeu”, dar nu într‑un Dumnezeu care ni S‑a revelat nouă ca fiind adevărul suprem sau într‑unul care a dat sancțiuni severe cu privire la comportamentul moral. Așa că ne fabricăm credințele pe parcurs. Ne modelăm comportamentul în funcție de propriile noastre dorințe sau de circumstanțe, și nu în funcție de adevărurile divine sau morale absolute [1].

Atacuri asupra acurateței Bibliei

Ca rezultat al atacului neobosit asupra veridicității Scripturii venit din partea comunității academice, a instituțiilor de învățământ, a mediei seculare și a clericilor liberali, majoritatea oamenilor de astăzi sunt convinși că Biblia este o simplă compilație de istorii antice pe care oamenii le‑au scris folosindu‑se de cele mai bune abilități pe care le‑au deținut cu mii de ani în urmă. Această respingere pe scară largă a originii supranaturale a Scripturii a făcut ca mulți teologi liberali, pastori și rabini să abandoneze încrederea lor în Sfânta Scriptură ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

O declarație teologică făcută la Conferința Centrală a Rabinilor din America (1985) este doar un exemplu care demonstrează această pierdere a credinței în afirmațiile clare ale Bibliei:

„Respingem ca idei ce nu‑și au rădăcina în iudaism credința în învierea trupurilor și în rai și iad” [2].

Această afirmație nu ar trebui să ne mire prea mult dacă avem în vedere credința saducheilor din vremea lui Iisus Hristos. „Moartea lui Dumnezeu”, declarată de teologii liberali, a condus rapid la moartea moralității și la moartea adevărului.

Gertrude Himmelfarb apreciază bine când spune că „Nu va mai fi nici bine, nici rău, nici virtuți, nici vicii; vor fi doar valori” [3]. Dacă nu mai există drept și greșit, bine și rău, revelate de un Dumnezeu atotputernic și sfânt, atunci omul este liber să‑și stabilească propriile standarde de viață și de morală, prin voturi, sondaje de opinie, referendumuri și legi. De fapt, aceasta este miza cea mare: răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu.

Filosofii moderni și teologii liberali au respins în mod disprețuitor adevărul literal al Bibliei. În locul său au încercat să creeze o nouă religie „creștină”, care ar fi de nerecunoscut Bisericii primare sau sutelor de milioane de creștini care au trăit credința în Iisus Hristos ca revelată în Scriptură, de‑a lungul ultimelor două mii de ani. Ei vor să creeze un „creștinism” fără de Hristos istoric, acceptat de noi, creștinii, ca Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Acești teologi liberali au creat o nouă religie care nu se mai potrivește deloc cu dreapta credință creștină tradițională. Mai degrabă acești teologi moderni au creat o nouă „creștinătate”, care poate fi ajustată la infinit pentru a se potrivi propriilor lor dorințe pătimașe, deoarece ei neagă învățătura fundamentală a creștinismului ortodox istoric și resping persoana istorică a lui Hristos așa cum este prezentat în Evanghelii.

Dacă ar fi onești, ar trebui să recunoască că nu mai sunt creștini, deoarece resping vehement și disprețuitor întreaga învățătură a credinței creștine apostolice.

Noțiunile „Hristos” și „creștinism” ale teologilor liberali moderniști au devenit creații filosofice extrem de flexibile ale propriilor lor invenții, lipsite de orice element supranatural sau fapte istorice obiective menționate în Biblie. Pentru teologii liberali, cuvântul „Hristos” a devenit un vas gol, în care pot turna orice filosofie New Age sau concepte religioase pe care și le imaginează.

Deseori, fără niciun fel de criteriu de bun‑simț, oamenii vor să selecționeze ceea ce le place dintr‑o varietate de surse, unele chiar contradictorii, și să le amestece într‑o învălmășeală de idei. Există un curent puternic care curge împotriva dogmelor de orice fel, chiar și a celor mai simple și fundamentale.

Confuzia și ambiguitățile abundă. Adevărul este văzut mai degrabă relativ decât absolut, mai curând plural decât unic, mai mult general decât particular și se dezvăluie mai degrabă în mod subiectiv decât în lumina realității obiective.

Trăim într‑o lume în care oamenii nu vor să mai asculte de Dumnezeu și de poruncile Sale. Inspirați de același duh rău care i‑a ispitit pe Adam și Eva în rai, ei vor să fie dumnezei fără de Dumnezeu.

Note

[1] Michael Harper, Lumina cea adevărată. Călătoria unui evanghelic spre ortodoxie, Editura Teofania, Sibiu, 2002, p. 10 [format electronic].
[2] Grant R. Jeffrey, The Handwriting of God. Sacred Mysteries of the Bible, Word Publishing, Nashville, 1998, p. 92.
[3] Gertrude Himmelfarb, The Demoralisation of Society, p. 10, apud Michael Harper, op. cit., p. 11.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIII

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XII

Publicat în 12/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Targumele sau parafrazele Bibliei ebraice

Când evreii s‑au întors din exilul babilonic, după șaptezeci de ani, mulți dintre ei nu mai înțelegeau limba ebraică și nici nu o mai foloseau. Era și normal să se întâmple așa după atâția ani de exil. În cei șaptezeci de ani petrecuți în exil au învățat limba caldeeană. Prin urmare, după întoarcerea din Babilon, preoții trebuiau să citească mai întâi un fragment din Tora în limba ebraică, iar apoi să‑l interpreteze folosind limba caldeeană pe care o înțelegea poporul. Tora a fost împărțită în cincizeci și patru de secțiuni pentru a fi mai ușor de citit; la fel s‑a întâmplat și cu comentariile sau parafrazele scrise în limba caldeeană.

Această practică a început să fie folosită în zilele lui Ezdra. O mențiune despre această practică găsim în cartea lui Neemia (a doua a lui Ezdra), unde citim: „și leviții au tâlcuit poporului legea, stând fiecare la locul lui. Ei citeau lămurit bucăți din cartea legii lui Dumnezeu, iar bucățile citite le lămureau și poporul înțelegea cele ce se citeau” (Neemia 8, 7‑8). Se cunosc două Targume principale, Targumul lui Jonatan și Targumul lui Onkelos. Amândouă conțin comentarii la Scriptura Vechiului Testament în limba caldeeană. Aceste comentarii scrise în limba caldeeană au devenit cunoscute sub numele Targume și conțineau parafraze combinate cu comentarii ale Scripturii.

Targumul lui Jonatan a fost scris de Jonatan ben Uziel, un savant renumit, care a fost învățat de înțeleptul Hilel cel Mare, pe vremea lui Irod cel Mare. Data când a fost scris Targumul lui Onkelos nu este cunoscută cu certitudine. El conține comentarii doar la cele cinci cărți ale lui Moise. Este scris înainte de nașterea lui Iisus.

Targumele ne ajută să înțelegem atât Vechiul, cât și Noul Testament. Ele ne oferă o evidență extraordinară că textul ebraic prezent este autentic, deoarece comentariile detaliate confirmă că textul ebraic de astăzi este identic cu textul ebraic original. În Targume se găsesc explicații la multe cuvinte și fraze dificile și ne arată clar că înțelepții iudei din vechime interpretau profețiile din Vechiul Testament despre Mesia exact cum le înțelegem și noi astăzi.

Împărțirea Bibliei în capitole și versete

La început, Scriptura nu era împărțită în capitole și versete așa cum o avem noi astăzi. Vechiul Testament a fost împărțit în capitole în jurul anului 1240 de către cardinalul Hugo de Sancto Caro, cunoscut mai mult sub numele de Hugo Cardonalis.

Astfel, munca sa a facilitat cititorului găsirea rapidă a unei porțiuni de text în Scriptură. El nu a împărțit capitolele în versete, ci doar a pus pe marginea textului literele alfabetului la distanțe egale una față de alta, așa cum, de pildă, găsim în colecția Patrologia greacă sau latină. Două secole mai târziu, în 1445, un rabin renumit, Mordecai Nathan, a împărțit capitolele create de cardinalul Hugo în versete așa cum le găsim în Bibliile moderne.

O seamă de cercetători sugerează că Ezdra a fost inspirat de Dumnezeu să facă câteva completări editoriale la unele cărți ale Bibliei cu scopul de a lega împreună câteva secțiuni ale Bibliei sau ca să completeze pasajele finale ale unei cărți. Sugestia pare să fie corectă dacă ținem seama de descoperirile făcute de Yacov Rambsel cu ajutorul codurilor Bibliei. Avem așadar o explicație logică la un număr de probleme din Biblie pe care ateii le‑au folosit ca să atace inspirația și autoritatea Sfintei Scripturi.

Traducerea Vechiului Testament în limba greacă

Faraonul Ptolemeu Filadelful a fost rege al Egiptului în anul 285 î.Hr. Ptolemeu este cunoscut ca un mare savant și iubitor de înțelepciune. El a creat cea mai mare bibliotecă din lumea antică în Alexandria, Egipt. A dorit să aibă în biblioteca sa copii după toate cărțile ce se găseau în vremea aceea. Tradiția iudaică spune că Ptolemeu a trimis reprezentanți în Israel pentru a aduna cei mai mari înțelepți iudei cu scopul de a traduce Biblia ebraică în limba greacă. În vremea aceea, greaca era limbă universală în lumea cunoscută de atunci.

Nevoia iudeilor din Egipt și de pe litoralul Mării Mediterane a facilitat traducerea cărților sacre în limba greacă. Iudeii din diaspora și în special cei din Egipt, căci erau cei mai numeroși, la citirile și la slujbele din sinagogi nu mai înțelegeau limba ebraică și astfel au simțit nevoia traducerii cărților sfinte în limba accesibilă lor, cea greacă. Așa a luat ființă Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, numită așa fiindcă, după cum ne informează Iosif Flavius în lucrarea sa „Antichități iudaice”, la traducerea acesteia au lucrat șaptezeci și doi de bărbați, câte șase din fiecare seminție israelită.

Informația este confirmată și de tradiția creștină. Aceasta ne spune că Dreptul Simeon, care L‑a primit în templu pe pruncul Iisus la patruzeci de zile după naștere, era unul dintre cei șaptezeci și doi de înțelepți care au tradus cărțile Vechiului Testament din ebraică în limba greacă, pe vremea regelui Ptolemeu Filadelful, în secolul al III‑lea î.Hr. Lui i‑a căzut să traducă din profetul Isaia. Pentru că n‑a crezut cuvântul Scripturii că „Fecioara va lua în pântece și va naște fiu” (Isaia 7, 14), prin îngerul Domnului i s‑a vestit că nu va muri până ce nu va vedea cu ochii săi împlinindu‑se această profeție. Din această istorie avem și mărturia că Dumnezeu a vegheat direct asupra traducătorilor și i‑a inspirat cum să traducă textul cu fidelitate din ebraică în limba greacă.

Evreii eleniști, vorbitori de limbă greacă, au folosit această traducere până în jurul anului 128 d.Hr. Apoi evreii au părăsit treptat această traducere și și‑au realizat o alta, deoarece creștinii citau constant din Septuaginta, în special profețiile mesianice, care dovedeau că Iisus din Nazaret a împlinit aceste profeții.

Este interesant de notat că Iisus și Apostolii Săi, precum și scriitorii bisericești din primele veacuri, citează din Septuaginta, și nu din Biblia ebraică, fapt care indică marele respect al creștinilor față de această versiune.

Dintre toate traducerile vechi, de mai mare importanță e traducerea Septuagintei. Afară de însemnătatea critică, aceasta mai are și însemnătate dogmatică, întrucât este textul biblic care are și aprobarea Bisericii. Această autoritate și‑a câștigat‑o prin utilizarea textului ei și de către autorii sfinți ai Noului Testament și, după pilda lor, prin uzul continuu și exclusiv al ei în Biserica veche și în Biserica Ortodoxă, până în zilele noastre. Lucru care nu se poate spune despre textul masoretic sau despre alte traduceri.

Septuaginta are o importanță considerabilă pentru reconstituirea textului original al cărților Vechiului Testament. Cu excepția Pentateuhului samaritean, care datează probabil din secolul al VI‑lea î.Hr., Septuaginta reprezintă cea mai veche traducere într‑o altă limbă a Vechiului Testament. Este mult anterioară celor mai vechi manuscrise biblice ebraice cunoscute până astăzi (cele descoperite la Qumran, în 1947 și în anii următori, datează din secolul al II‑lea î.Hr.).

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XII

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XI

Publicat în 11/02/2024 de Teodosie Paraschiv

CAPITOLUL 3

Istoria incredibilă a Bibliei

Psalmistul David a scris aceste cuvinte: „Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Psalmi 118, 105). Totuși, el a știut că citirea simplă a Cuvântului lui Dumnezeu nu transformă viața noastră. Mai degrabă el ne învață că aceia care doresc să‑L cunoască pe Dumnezeu trebuie să cerceteze Scriptura cu asistența Duhului Sfânt ca să obțină o înțelegere profundă a marilor adevăruri care ne pot schimba viața. David a scris: „Robul Tău sunt eu; înțelepțește‑mă și voi cunoaște mărturiile Tale” (Psalmi 118, 125).

Sfântul Ioan Hrisostom, referindu‑se la citirea Scripturii, spunea că…

…nu‑i de‑ajuns numai rostirea de dumnezeiești cuvinte, ci trebuie ca ele să se prefacă în fapte, întocmai ca și la o harpă: atinge coardele ei un maestru, și le atinge și un necunoscător; acesta din urmă supără pe cel care‑l aude, celălalt desfată și încântă. Şi doar degetele‑s la fel, și coardele aceleași, dar nu și măiestria. Tot așa și cu dumnezeieștile Scripturi: citesc mulți dumnezeieștile cuvinte, dar nu toți câștigă, nu toți se folosesc. Pricina e că nici nu adâncesc cele spuse în Scriptură, nici nu ating cu măiestrie harpa. Că ceea ce e măiestria cântatului din harpă, aceea e prefacerea în fapte a legilor lui Dumnezeu [1].

Pentru creștini este un lucru esențial să cunoască istoria Bibliei și cum a apărut ea, precum și modul în care Cuvântul lui Dumnezeu a fost păstrat și transmis peste veacuri. Din nefericire, doar câțiva mai cunosc istoria remarcabilă a felului cum a apărut Biblia și cum s‑a păstrat. Acest studiu ne va întări încrederea în modul minunat în care s‑a păstrat Scriptura inspirată de Dumnezeu de când a fost scrisă până în zilele noastre.

Canonul Vechiului Testament

Cercetătorii evrei și creștini sunt în general de acord că Ezdra [2], cel mai mare conducător al evreilor întorși din Babilon la Ierusalim, în anul 536 î.Hr., a adunat toate cărțile sfinte, formând astfel colecția cărților Vechiului Testament.

Când evreii exilați s‑au întors din Babilon, Dumnezeu l‑a ridicat pe Ezdra drept lider politic și religios ca să refacă națiunea și cultul de la templul din Ierusalim. El a adunat toate cărțile disponibile, incluzând cele cinci cărți ale Legii, însemnări istorice, scrieri profetice, Psalmii și alte cărți. Sub inspirația lui Dumnezeu, Ezdra a pregătit o ediție completă a acestor cărți sfinte și astfel a format canonul Scripturii Vechiului Testament.

Nu toate cărțile religioase scrise în epoca postexilică au intrat în canonul biblic. Sunt multe producții care au rămas în afară. În canon au intrat doar cărțile socotite sfinte și inspirate de Dumnezeu. Cuvântul canon înseamnă „măsură”.

Acest cuvânt a fost folosit pentru prima dată cu referire la cărțile inspirate, aprobate și autoritare ale Bibliei de către episcopii Bisericii primare prin secolul al IV‑lea d.Hr.

Credința iudeilor din vremea Mântuitorului Hristos în inspirația Sfintei Scripturi este foarte bine redată de istoricul Iosif Flavius [3]. Acesta desemna noțiunea inspirației prin cuvântul insuflare, iar în cartea sa, „Contra lui Apion”, spune că iudeii au douăzeci și două de cărți care sunt socotite divine.

El le înconjoară cu atâta venerație, încât afirmă că, de când există ele, nimeni nu a îndrăznit să adauge, sau să scoată, sau să schimbe ceva. După Iosif Flavius, Scriptura Vechiului Testament cuprinde douăzeci și două de cărți, după numărul literelor din alfabetul ebraic. Dacă fiecare carte a Vechiului Testament se numără separat, întreaga colecție a cărților se compune din treizeci și nouă de cărți, așa cum sunt ele enumerate în Biblia ebraică de astăzi.

Cărțile Cronici, Ezdra, Neemia, Estera și Maleahi probabil au fost plasate în canonul Sfintei Scripturi în timpul vieții lui Simeon cel Drept, ultimul dintre marii lideri religioși din Marea Sinagogă. Evreii numesc Biblia ebraică (Vechiul Testament) „Tanakh”. Acest cuvânt este acronimul de la cuvintele care denumesc cele trei secțiuni: Tora, Nev`im, Ketuvim = TaNaKh. Tora cuprinde cele cinci cărți ale lui Moise, numite și Pentateuhul, Nev`im cuprinde profeții, iar Ketuvim, Scrierile sau Aghiograficele, cuprinde restul cărților din canonul Vechiului Testament.

Este interesant de notat că numărul cărților din Vechiul Testament a variat încă din Antichitate, dar textul inspirat a fost păstrat ireproșabil de providența divină. În timp ce aranjarea cărților s‑a schimbat, textul inspirat al Bibliei nu a fost alterat cu nimic. Evreii au unit câteva cărți, cum ar fi I și II Samuel, într‑o carte.

Au fost unite următoarele seturi de cărți: Judecători și Rut, I și II Samuel, I și II Regi, I și II Cronici, Ezdra și Neemia, Ieremia și Plângerile și cei doisprezece profeți mici. Au făcut asta pentru a reduce numărul lor la numărul literelor din alfabetul ebraic, douăzeci și două la număr.

Demn de notat este faptul că aceste uniri nu au dus la adăugarea sau scoaterea niciunei litere sau cuvânt din Biblia ebraică. O mulțime de mărturii biblice, inclusiv mărturia Sfântului Apostol Pavel, afirmă inspirația totală a Bibliei. Aceste mărturii furnizează o dovadă puternică a faptului că editarea făcută de Ezdra trebuie să fi fost inspirată de Dumnezeu, ca și scrierea autorului original.

Interesant este faptul că Yacov Rambsel a găsit numele lui Ezdra codificat în pasajul din Deuteronomul unde este relatată moartea lui Moise, pasaj pe care mulți cercetători îl socotesc scris de Ezdra. Începând cu primul verset din Deuteronomul 34, care descrie moartea și îngroparea lui Moise, noi găsim numele scribului Ezdra codificat la interval de 47 de litere echidistante de la stânga la dreapta, începând cu a treia literă din primul cuvânt al versetului. În plus, numele Ezdra apare de asemenea în fraza codificată „Mă rog Ezdra”, în Deuteronomul 34, 4, începând cu a treia literă din al treisprezecelea cuvânt, la interval de două litere, citite de la stânga la dreapta. Despre tehnica codurilor vom aminti mai multe la timpul potrivit.

Note

[1] Sf. Ioan Hrisostom, Cuvânt la pilda celui ce datora zece mii de talanți, 1 (PG 51, 17‑30).
[2] După cum el însuși ne spune (Ezdra 7, 11), Ezdra a fost preot și cărturar. Cum era și firesc, a activat mai mult în domeniul cultului și al cunoașterii Legii. Tradiția iudaică și cea creștină îl recunosc pe Ezdra drept cel care a promulgat Legea lui Yahweh, adică cel care a pus‑o în vigoare, dar n‑a alcătuit‑o el, cum vrea să ne convingă critica modernă negativă.
[3] Iosif Flavius (30‑100) a fost un istoric iudeo‑roman din sec. I d.Hr., descendent din familia Hasmoneilor.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , , , , , | Un comentariu

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu X

Publicat în 10/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Cum a fost scrisă prima copie a Torei?

Nachmanide (1195‑1270), în introducerea la comentariul său despre Biblie, explică cum a fost transcrisă prima copie a Torei. Conform tradiției, Dumnezeu i‑a arătat lui Moise Tora, scrisă „în foc, negru pe alb”, ca un șir de litere fără spații între ele. Moise a copiat ceea ce a văzut și a fost învățat de Dumnezeu cum să citească cuvintele, versetele și paragrafele. Înainte de a muri, Moise a făcut 12 copii după Tora originală, câte o copie pentru fiecare seminție.
Maimonide [1] credea cu tărie că Tora din vremea lui era aceeași cu cea lăsată de Moise.

Transcrierea și copierea textului Bibliei

După atâtea milenii de la scrierea textelor biblice, mulți se vor întreba dacă textul Scripturii de astăzi mai este identic cu cel original. Depinde ce înțelegem prin identic. Opinia criticilor raționaliști și a multor teologi este aceea că există mari diferențe între textele autografe și textul cuprins în edițiile prezente ale Bibliei. Este trist că teologii ortodocși au rămas în urmă cu decenii, reeditând manuale vechi de studiu biblic fără să țină cont de cercetările mai noi care arată că diferențele dintre textele cele mai vechi și textul de astăzi sunt minore.

Textul biblic a fost copiat în decursul timpului de sute de ori și, cu toate acestea, între textul ebraic tradițional (Koren) al Torei folosit de evreii din toată lumea și textul din Biblia Hebraica Stuttgartensis, folosit de specialiști în ebraică ce nu sunt evrei, există doar 130 de diferențe minore, la nivel de literă.

Taina nu constă în metoda care înlesnește o astfel de precizie, ci în motivele acestei precizii deosebite. Până în ziua de azi, orice manuscris al Torei ce se află în sinagogile din toată lumea este copiat numai de mână, după alte manuscrise copiate la fel, scrise după reguli neschimbate, de scribi care trec printr‑un curs de pregătire foarte sever. Din adâncul veacurilor până la ei, li s‑a transmis următorul avertisment, care nu e doar o metaforă poetică:

„Dacă din pură întâmplare o să omiți sau o să adaugi o singură literă în Tora, prin asta vei distruge tot universul”.

Tora a fost văzută de evrei ca o hartă a întregii existențe prin spațiu și timp. Lumea fizică este o derivație a Torei, și nu invers. Şi, de fapt, cele mai interesante sunt literele Torei prin care, într‑un mod absolut misterios, Dumnezeu a creat lumea. Astfel, în misiunea lui de a păstra Tora cât se poate de exactă, prin păstrarea cu sfințenie a fiecărei litere, scopul istoric al Israelului este, de asemenea, de a păstra și a avea grijă de planul întregii existențe.

Copierea sulurilor Torei

Copierea Torei era făcută doar de scribi pregătiți special pentru această lucrare sfântă, cu respectarea strictă a unui set de reguli. Sunt peste douăzeci de condiții stricte pe care scribul trebuie să le îndeplinească pentru a garanta că noua Toră este identică, până la cel mai insignifiant amănunt, cu precedentele.

Scribul nu se poate abate nicio iotă de la textul original. El trebuie să scrie clar, cu respectarea precisă a formei fiecărei litere, a mărimii și ornamentelor, a spațiilor dintre litere, cuvinte și paragrafe și multe altele. Dacă scribul greșea în una dintre aceste cerințe, copia nu putea fi folosită în cultul public.

Pentru a scrie un singur manuscris, scribul trebuia să dedice acestei misiuni divine câțiva ani din viață. Dacă o singură literă era schimbată de la locul ei sau nu era scrisă

cum trebuie, cerneala trebuia răzuită cu atenție de pe suprafața pergamentului. Dacă nu mai putea fi îndepărtată sau corectată, pagina respectivă nu mai era validă, prin urmare trebuia descusută și înlocuită.

În decursul timpului au fost scrise și cărți speciale de „erminie”, ce descriau modul de reproducere a textului Torei. Maimonide amintește douăsprezece greșeli care pot duce la invalidarea completă a textului Torei. Printre acestea se numără omiterea sau adăugarea chiar și a unei singure litere [2].

Nu întâmplător, Moise Maimonide afirma că Tora trebuie considerată ca nepotrivită pentru a fi folosită dacă și numai o singură literă din text a fost greșită. Rabinul Shlomo Yitzhaki (Rashi: Solomon ben Isaac), care a trăit în secolul al XVIII‑lea, avertizează:

„Domnul Dumnezeul vostru este Emet, adevărata realitate. Dacă scrii Emet fără prima literă, vei distruge lumea”.

Tot Rashi a spus:

„Şi Dumnezeu vorbi. Dacă scrii: Şi Dumnezeu a vorbit, vei distruge lumea” [3].

Mai mult, evreii au înțeles că Tora este nu numai o lucrare de inspirație divină, ci și o carte dictată cu un anume scop, literă cu literă, chiar de Dumnezeu. O tradiție străveche spune că, „spre deosebire de toate celelalte cărți ale Scripturii – și spre deosebire de toate textele sacre din întreaga lume, din toate timpurile –, numai Tora este nu numai inspirată, ci și dictată de Dumnezeu lui Moise literă cu literă într‑o suită precisă” [4].

Toate tehnicile scribilor evrei erau considerate „sigure” și puse la punct tocmai pentru a asigura acuratețea certă a conținutului, literă cu literă. Tradiția iudaică privind acuratețea la nivel de literă este aproape la fel de veche precum însuși poporul.

După ce un manuscris era terminat, urma verificarea lui literă cu literă. Existau mai multe chei de verificare. Se verifica numărul de litere din Tora, apoi litera din mijloc a fiecărei cărți și alte litere ce constituiau chei de verificare.

Ibn Ezra (1089‑1164) relatează că un sul al Torei era verificat de cincisprezece înțelepți din orașul Tiberiada, fiecare cuvânt fiind corectat de trei ori [5].

Între textele cărții Isaia din secolul al II‑lea î.Hr., descoperite în manuscrisele de la Qumran, și cele din secolul al IX‑lea d.Hr. nu s‑au găsit decât câteva diferențe minore de punctuație! Şi, să nu uităm, așa ceva implică un proces de copiere valabil pentru o perioadă de peste 1 000 de ani și care este mai puțin riguros decât cel aplicat în cazul manuscriselor Torei.

Învățații evrei susțin că, de‑a lungul mileniilor, ei au făcut tot ce s‑a putut și au păstrat textul aproape neatins. Nu pretind că s‑a ajuns la perfecțiune. Păstrarea neștirbită a Torei a fost pentru ei nu numai o obligație științifică, ci și una sacră. O sută treizeci de modificări nu înseamnă foarte mult. Ştiind că este destul să se șteargă 77 de litere pentru ca acest cod al Bibliei să dispară cu totul, cineva și‑ar putea spune că acest cod ar trebui să fie prezent și în Biblia Hebraica Stuttgartensia, dar nu atât de pregnant ca în textul Koren. Şi exact asta au demonstrat și ultimele rezultate [6].

Până astăzi, manuscrisele Torei se scriu pe pergament din piele de vițel, cu pană și cu cerneală obținută din culori naturale. Materialele sintetice nu sunt permise. Există un întreg ritual pe care scribul trebuie să‑l îndeplinească înainte de a se apuca de scris. Sunt puțini cei care pot face așa ceva cu respectarea tuturor regulilor. Copierea în sine este o artă și o lucrare spirituală. E ca o rugăciune.

Când scribul copia manuscrisul Genezei (care conține 78 064 de litere ebraice), el număra cu precizie numărul de apariții a fiecărei litere. Apoi făcea notații pe marginea paginii pentru a se asigura că niciuna dintre literele alfabetului nu a fost adăugată sau scoasă. Şi așa se făcea cu fiecare carte a Bibliei ebraice.

Ce este scris în Tora?

Cercetătorii bibliști privesc Tora ca o carte de istorie, ca un sistem de reglementări legale sau o carte de morală. Alții privesc scrierile biblice ca pe o capodoperă literară unică. Rabbi Shimon Bar Yochai se pronunță categoric împotriva unei astfel de interpretări simpliste. În viziunea înțelepților, narațiunile Torei, când sunt luate literal, sunt doar niște ferestre pentru sensuri mai adânci. Dacă cineva face efortul să treacă dincolo de acest nivel, va găsi informații ascunse și sensuri deosebite în fiecare cuvânt.

Înțelepții evrei au identificat patru planuri diferite de înțelegere a Torei:

Pshat (înțelesul literal al textului) פשט
Remez (înțelesul alegoric al Scripturii) רמז
Drash (exegeza canonică și omiletică) דרש
Sod (aspectul ascuns sau secret al Torei) סוד

Primele trei planuri de înțelegere au fost folosite și de scriitorii și Părinții Bisericii în tâlcuirile lor la Sfânta Scriptură. Şcoala alexandrină a folosit cu precădere înțelesul alegoric al Scripturii, pe când școala antiohiană, exegeza canonică și omiletică.

Note

[1] Moise Maimonide (1135‑1204) a fost un filosof, medic și teolog evreu din Evul Mediu, născut în Spania (Andaluzia) și stabilit în Egipt. El este cunoscut și sub numele ebraic de Rabbi Moshe ben Maimon (sau acronimul RaMBaM).
[2] Dr. Moshe Katz, CompuTorah. On Hidden Codes in the Torah, Snowball Publishing, Jerusalem, 1996, p. 18.
[3] Jeffrey Satinover, Descifrarea codului Bibliei, Editura Elit, Ploiești, 1998, p. 56.
[4] Jeffrey Satinover, op. cit., p. 9; dr. Moshe Katz, op. cit., p. 15.
[5] Dr. Moshe Katz, op. cit., p. 19.
[6] Jeffrey Satinover, op. cit., p. 225.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu X

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu IX

Publicat în 09/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Codici importanți

Am amintit că există în limba greacă peste 5 000 de manuscrise ale Noului Testament sau fragmente din el și alte 15 000 de manuscrise ale Noului Testament în alte limbi. Însă este bine să cunoaștem care sunt cele mai vechi manuscrise pe care cercetătorii le au la îndemână pentru studierea critică a textului biblic.

Cei mai vechi codici datează din secolul al IV‑lea. Sunt cei mai vechi care s‑au putut păstra, dacă ținem seama că, până la începutul secolului al IV‑lea, creștinismul a fost persecutat sever, dând zeci de mii de martiri în întreaga lume cunoscută în vremea aceea.

Codicii sau manuscrisele la textul ebraic al cărților Vechiului Testament se împart în două categorii:
a) Codici sfinți sau sinagogali, care conțin textul Torei și cărțile care se citeau la cult. Ei au formă de suluri din pergament, pe care textul este scris în coloane, fără vocale și accente.
b) Codici particulari, din pergament sau hârtie, cu textul cărților profeților scris în coloane sau în stihuri, având și semnele vocale.

În afară de manuscrisele de la Marea Moartă, unul dintre cei mai vechi codici este cel cu nr. 4 445, păstrat la British Museum din Londra. Conține textul Torei după recenzia occidentală sau palestiniană și datează din secolul al IX‑lea (după Ginsburg, datează dintre anii 820‑850). La Biblioteca Națională din Sankt Petersburg se află două manuscrise, unul denumit Codex Babylonicus sau Petropolitanus, care datează din anul 916 d.Hr. și care fost descoperit de Abraham Firkovici într‑o sinagogă din Crimeea, și Codex Leningradensis 19A, care datează din anul 1008 d.Hr. Primul conține cărțile celor 16 profeți, cu un text mixt al celor două versiuni, orientală și apuseană, și cu vocalizarea supraliniară; al doilea, textul tuturor cărților Vechiului Testament, este o copie a manuscrisului de la Alep. Dintre codicii care conțin întreg Vechiul Testament,
avem codicele aflat în sinagoga sefardică de la Alep, din anul 950, și codicele Harley, existent în British Museum sub nr. 1 528, datând din anul 1300. Restul manuscriselor sunt din secolele XII‑XVI.

Pe baza textului ebraic din Codex Leningradensis, sub conducerea lui Karl Elliger și Wilhelm Rudolph, în colaborare cu alți cercetători, este publicat un text critic al Bibliei ebraice sub titlul Biblia Hebraica Stuttgartensia (Stuttgart, 1967‑1977).

Codex Vaticanus datează din secolul al IV‑lea. La început a cuprins întreaga Sfântă Scriptură în limba greacă. Azi, din Vechiul Testament lipsește începutul, iar din Noul Testament lipsește ultima parte din Evrei 9, 14‑13, 25, I și II Timotei, Tit, Filimon și Apocalipsa. De la 1550, acesta a ajuns în posesia Bibliotecii Vaticanului.

Pentru prima dată, Codex Vaticanus a fost editat de cardinalul Angelo May și a fost publicat la trei ani după moartea lui (1857). Dintre edițiile următoare, amintim: Bibliorum Sacrorum Graecus Codex Vaticanus collatis studiis Caroli Vercelone excepti Caetanus Sergio I‑IV, Congregationis de Propaganda Fide, Romae, 1869‑1872. Volumul V, care cuprinde Noul Testament, a fost editat în 1868.

Volumul VI a apărut la Roma, sub titlul Bibliorum Sacrorum Graecus Codex Vaticanus, auspice Pio IX. Pontifice Maximo, collatis studiis Caroli Vercelone et Iosephi Cozza editus. Carolum Vercellone excepit Caietanus Sergio, etc. (cum prolegomenis, comentariis et tabulis Henrici Canonici Fabiani et Iosephi Cozza editus). Cea mai bună fotocopie a acestui codice a apărut în anul 1904, cu titlul Codices e Vaticanis selecti phototypicae expressi jussu Pii P.P. IX.

Există și codicele sinaitic, tot din secolul al IV‑lea, astăzi la Londra, descoperit la mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai. Acesta cuprinde întreg Noul Testament în limba greacă (având în plus Vechiul Testament, Epistola lui Varnava și o parte din Păstorul lui Herma). Codicele sinaitic s‑a păstrat în mănăstirea Sf. Ecaterina de pe muntele Sinai. A fost descoperit de Tischendorf în anul 1844, care a adus în Europa 43 de file din acest codice. În 1851, l‑a adus aproape în întregime la Lipsca, iar în 1896 l‑a dăruit țarului Alexandru al Rusiei. S‑a păstrat în Petersburg până în anul 1933, când a trecut în posesia British Museum din Londra. Tischendorf a publicat cele 43 de file în Lipsca, în anul 1846, sub titlul Codex Friederico‑Augustanus.

Tot Tischendorf a publicat în 1862 o ediție facsimilată a întregului codice, intitulată Bibliorum codex Sinaiticus Petropolitanus. În scurtă vreme, ediția a fost urmată de alte două: Novum Testamentum Sinaiticum, Leipzig, 1863.

În fine, K. Lake a publicat o ediție fotocopiată intitulată Codex Sinaiticus Petropolitanus, the New Testament, the Epistle of Barnabas and the Shepherd of Hermas, Oxford, 1911. Codicele complet are 347 de file.

Codex Alexandrinus datează cel mai târziu din secolul al V‑lea. Cuprinde în grecește întreaga Sfântă Scriptură, cu mici lacune, precum și Epistola lui Clement către Corinteni și așa‑numita a doua Epistolă a lui Clement. Foarte probabil a fost scris în Alexandria, de unde în anul 1628 a fost dăruit Angliei de patriarhul Chiril Lucaris. Se păstrează în British Museum din Londra și cuprinde 773 de file. Noul Testament a fost facsimilat în 1786 de Wolde, iar Vechiul Testament, de Baber, între anii 1816 și 1826. Alte ediții ale Noului Testament după textul acestui codice au fost publicate de B.H. Cowper în 1860 și de Hausell în 1864. În 1879‑1880, au apărut două ediții fotografice ale Noului Testament. Ultima ediție fotografică (The Codex Alex. Royal M.S. 1 D. V‑VIII in reduced photographic facsimile) a apărut la Londra în 1919.

Codex Parisiensis sau Codex Ephraemi rescriptus datează din secolul al V‑lea. Se numește rescript fiindcă pe același pergament biblic, în secolul al XIII‑lea, s‑a scris o traducere în limba greacă a lucrărilor lui Efrem Sirul. Astăzi este proprietatea Bibliotecii Naționale a Franței. Are 200 de file, cuprinzând cea mai mare parte a Noului Testament și fragmente din Vechiul Testament. Noul Testament a fost editat pentru prima dată de Tischendorf în anul 1843.

Codex Cantabrigiensis sau Codex Bezae datează din secolele V‑VI. Cuprinde numai Evangheliile și Faptele Apostolilor în limba greacă și în traducere latină. Acesta s‑a păstrat într‑o mănăstire din Franța. În timpul războaielor religioase din secolul al XVI‑lea, manuscrisul a dispărut. L‑a descoperit reformatorul Beza, care l‑a dăruit Bibliotecii Universității din Cambridge. Astăzi îl avem editat de F.H. Scrivener, Bezae Codex Cambrigiensis, Cambridge, 1864, precum și într‑o ediție facsimilată, Bezae Codex Cambrigiensis phototipicae repraesentatus, Cambridge, 1899.

Codex Claromontanus se află la Paris. Datează din secolul al VI‑lea și cuprinde epistolele Sf. Ap. Pavel în limba greacă și în traducere latină. A fost proprietatea lui Beza, care l‑a descoperit în Clermont. L‑a editat Tischendorf: Codex Claromontanus, Leipzig, 1852. E important și pentru faptul că acesta cuprinde o listă a cărților canonice.
Codex Laudianus se află la Oxford. Datează probabil din secolul al VI‑lea și cuprinde Faptele Apostolilor în limba greacă și latină. A fost descoperit în Sardinia de Arhiepiscopul Laud, care l‑a dăruit Bibliotecii Universității din Oxford. Acest codice a fost folosit de scriitorul Beda Venerabilul în comentariul său la Faptele Apostolilor.

La codicii amintiți până acum aș mai adăuga trei, cu textul în limba ebraică.

Codex Alep, editat de Moshe H. Goshen‑Gottstein în 1976. Proiectul a fost susținut de Universitatea Ebraică din Ierusalim și a început în anul 1956. Codex Alep este un manuscris vechi al Bibliei, care reflectă Masora foarte exact, scris de renumitul masoret Aaron Ben Asher. Manuscrisul cunoscut drept Keter sau „coroana” Alepului este cel mai vechi manuscris cunoscut al întregii Biblii ebraice. Acesta este, de asemenea, cel mai autoritativ, precis și o sursă sacră a textului biblic și de asemenea a sistemului de vocalizare și a marcajelor pentru intonația muzicală a textului (care se folosesc și ca semne de punctuație).

„Coroana” a fost scrisă de un scrib numit Solomon, fiul lui Wia, și corectată, vocalizată și editată de Aaron Ben Asher. Mai multe informații pot fi găsite pe site‑ul http://www.aleppocodex.org/.

Codex Berlin (Codex New York) conține cărțile Aghiografice în 210 pagini. Un aspect interesant este ordinea cărților: Rut, Psalmi, Iov, Proverbe, Ecclesiasticul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia, Daniel, Estera, Ezdra și Neemia. Această ordine coincide exact cu ordinea cărților Aghiografice citate în Talmudul Babilonian.

Codex Cairo datează din secolul al IX‑lea. A fost publicat în 160 de copii facsimil în anul 1971, la Ierusalim. Am privilegiul de a putea răsfoi și cerceta în format digital textele multora dintre acești codici amintiți mai sus.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu IX

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu VIII

Publicat în 08/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Evidențe extraordinare despre Iisus
în manuscrisele de la Marea Moartă

Să spunem câteva cuvinte și despre manuscrisele de la Marea Moartă.

Dacă cineva ar fi întrebat, înainte de anul 1947, un teolog sau un cleric cum poate dovedi că textul ebraic al Scripturii a fost copiat fără erori de‑a lungul a două mii de ani, nu prea ar fi avut ce răspunde sau ar fi avut probleme cu demonstrarea acestui fapt. Cele mai vechi manuscrise ale Vechiului Testament, folosite de traducătorii ediției King James, au fost datate ca fiind de prin anul 1100. Evident că au fost copiate de nenumărate ori. Așadar cum putem fi siguri că textul din anul 1100 era identic cu textul original?

În 1947, a avut loc o descoperire extraordinară, la Qumran, lângă Marea Moartă, unde un beduin a găsit o peșteră în care s‑au descoperit sute de manuscrise prețioase, datând dinainte de anul 68 d.Hr., când romanii au distrus comunitatea de la Qumran. Vechimea lor merge până în secolul al II‑lea î.Hr. În următorii ani s‑au făcut noi descoperiri.

Când cercetătorii au examinat sulurile din acele peșteri au constatat că au dat peste o bibliotecă ce conținea sute de manuscrise cu texte biblice și laice, care datau dinaintea distrugerii celui de‑al doilea templu și înainte de moartea lui Iisus. Cea mai incredibilă descoperire a fost făcută în peștera patru de la Qumran, unde s‑a găsit o imensă bibliotecă cu manuscrise biblice, care conținea cărțile Vechiului Testament, cu excepția cărții Esterei.

Înainte de această descoperire, cele mai vechi copii ale textelor biblice din Vechiul Testament erau din timpul masoreților, în jurul secolului al IX‑lea d.Hr., deoarece cărturarii evrei luau măsuri speciale la copierea textelor, numerotarea și distrugerea originalelor uzate. Vechimea sulurilor de la Marea Moartă merge până în sec. al II‑lea î.Hr., ceea ce le face importante în studiul arheologiei biblice. Acest lucru este deosebit de important pentru creștini, deoarece datează sute de profeții despre Iisus, ce se găsesc în Vechiul Testament, cu cel puțin două secole înainte ca evenimentele descrise să se petreacă.

Cercetătorii au constatat că manuscrisele folosite de traducătorii ediției King James erau practic identice cu manuscrisele descoperite la Marea Moartă. În afară de un număr mic de variații ortografice, niciun cuvânt important nu a fost alterat față de sulurile originale descoperite în peșteră.

De remarcat faptul că manuscrisul 4 Q‑Samuel este mult mai asemănător cu textul grecesc al Septuagintei decât cu textul masoretic al Bibliei. În opinia unor cercetători,

asemănarea celor două texte certifică ipoteza că deosebirile dintre textul ebraic și cel grecesc provin din faptul că textul traducerii Septuagintei s‑a făcut după un text ebraic mai vechi decât cel pe care l‑au adnotat masoreții.

Cum s‑a putut copia Biblia cu așa mare acuratețe și fidelitate de‑a lungul secolelor fără strecurarea erorilor umane în text? Răspunsul este găsit în respectul și frica de Dumnezeu care au motivat pe scribii evrei și creștini, a căror muncă era copierea fidelă a textului Bibliei. Dar despre acest subiect vom discuta separat.

Ordinea descoperirii sulurilor de la Marea Moartă este următoarea: peștera 1 – 1947, peșterile 2‑6 – 1952, peșterile 7‑11 – 1956.

Au fost descoperite următoarele copii manuscris ale Vechiului Testament: Psalmi (39 de manuscrise), Deuteronomul (33 de manuscrise), I Enoh (25 de manuscrise), Facerea (24 de manuscrise), Isaia (22 de manuscrise [1]), Cartea Jubileelor (21 de manuscrise), Ieșirea (18 manuscrise), Leviticul (17 manuscrise), Numeri (11 manuscrise), Profeții mici (10 manuscrise), Daniel (8 manuscrise), Ieremia (6 manuscrise), Iezechiel (6 manuscrise), Iov (6 manuscrise), I și II Samuel (4 manuscrise [2]).

Când au fost descoperite sulurile de la Marea Moartă, mulți cercetători creștini s‑au întrebat dacă ele ar putea conține evidențe despre creștinismul din primul secol. Pentru mai bine de cincizeci de ani, speranțele cercetătorilor creștini au fost spulberate de decizia unui mic grup de cercetători inițiali ai sulurilor care s‑a opus publicării unui număr semnificativ de documente prețioase. Câțiva cercetători au presupus în mod public că acele suluri reținute ar putea conține informații despre Hristos, însă cercetătorii sulurilor au respins acele declarații. În patruzeci de ani, echipa inițială responsabilă de imensul număr de suluri descoperite în peștera patru a publicat doar 20% din cele 500 de suluri pe care le avea la dispoziție.

În cele din urmă, după o campanie de presă condusă de revista Biblical Archeology Review, sulurile nepublicate au fost puse la dispoziția lumii academice. Cercetătorii au descoperit că sulurile conțin referințe clare la Noul Testament și, faptul cel mai important, la Iisus. Într‑unul din aceste suluri apar referințe directe la răstignirea lui Mesia.

Un fragment de sul conține referințe interesante despre un Mesia care a suferit răstignirea pentru păcatele lumii. Sulul a fost tradus de dr. Robert Eisenman, profesor de religii orientale la Universitatea Long Beach, California. Robert Eisenman declară că „textul este de cea mai mare însemnătate, deoarece el arată că indiferent de grupul (esenieni, evrei, creștini etc.) care a fost responsabil de aceste scrieri, a activat în același cadru general scripturistic și mesianic al creștinismului primar” [3]. Deși cercetătorii originali ai sulurilor declaraseră că nu există nicio evidență despre creștinismul primar în sulurile nepublicate, acest singur sul contrazice afirmațiile lor.

Sulurile conțin mult mai multe referințe la Mesia și Noul Testament, însă ne limităm la ceea ce am spus mai sus [4]. Vom vedea într‑un capitol care va urma cum explorarea uimitorului fenomen al codurilor Bibliei oferă o evidență remarcabilă a faptului că Dumnezeu a conservat integritatea Sfintei Scripturi de când a fost scrisă și până astăzi.

Note

[1] Mai multe informații la http://dss.collections.imj.org.il/isaiah.
[2] Vezi http://www.bible‑history.com/archaeology/israel/qumran‑jar.html. [Această referință nu mai există.]
[3] Robert Eisenman, Michael Wise (ed.), The Dead Sea Scrolls Uncovered: The First Complet Translation and Interpretation of 50 Key Documents Withheld for over 35 Years, Penguin Books, New York, 1993, apud Grant R. Jeffrey, The Signature of God, WaterBrook Press, Colorado Spring, 2012, p. 93.
[4] Cei interesați de mai multe informații privind cercetarea lui Robert Eisenman și Michael Wise pot accesa adresa web http://www.bibliotecapleyades.net/scrolls_deadsea/uncovered/uncovered.htm.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Un comentariu

Extratereștrii sunt printre noi XXI

Publicat în 07/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Am scris în cărțile „Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox” și „Războiul împotriva lui Dunezeu. Adevărul despre vaccinurile anti-COVID19 și scopurile ascunse ale campaniei de vaccinare la nivel mondial” că lumea este condusă de entități non-umane, din altă dimensiune, prin intermediul membrilor organizațiilor oculte, secrete și satanice. La nivelul cel mai înalt, membrii acestor acestor organizații sunt în contact direct cu entități non-umane de la care primesc ordine. Aceste entități non-umane sunt cunoscute de mii de ani sub numele de entități demonice, sau de zei, iar mai nou sub numele de entități extraterestre.

Există multe mărturii în acest sens, dintre care aș aminti pe cele ale lui Leo Zagami, fost illuminati, Roger Morneau, membru a unei loje masonice spiritiste, Călin Georgescu, fost președinte al Clubului de la Roma, pe Europa și expert internațional în dezvoltare durabilă și gen. Emil Străinu.

Iată ce spune Leo Zagami:

„Aș dori să depun mărturie despre cum aceste societăți secrete implicate în satanism s-au infiltrat în alte forme de organizare, precum cluburile Rotary și Lion și organizațiile francmasonice. Toate acestea au fost penetrate și infiltrate de satanism. Sataniștii controlează mentalitatea occidentală.”

„Dar francmasonii illuminati existau demult sub denumirea de rosicrucieni. Aceștia erau adevărații illuminati ce controlau nivelele inferioare. Deoarece la niveluri superioare ei folosesc mijloace metafizice. Ei folosesc aspecte metafizice pentru a spăla creierele oamenilor, pentru a le pune o pecete în frunte. Ei doresc să le spele creierele cu acest simbol, cu acest ritual. Iar aceasta se petrece deoarece la conducere există spirite, entități demonice care îi controlează de fapt pe acești oameni. Ele îl posedă pe colonelul Michele Aquino despre care am vorbit.

Michele Aquino este un exemplu relevant despre cum CIA a folosit magia neagră, iar lui nici nu îi este teamă să afirme că este satanist. Cum este posibil să practici satanismul? Societatea este bolnavă dacă în armată, în serviciul de informații al armatei există persoane implicate în satanism și se folosesc de tehnologie atât de înaltă cum sunt programele de control mental, căci prin acestea se manipulează populația și se generează un control tot mai mare asupra oamenilor, în special prin această tehnologie a spiritelor.
Tehnologia spiritelor este ceva ce este necunoscut populației de rând. Este o tehnologie metafizică, nu fizică. Este alcătuită din intangibil, nu poți atinge aceste forțe, dar aceste forțe negative te pot influența și sunt forțe magnetice. Astfel este proiectul HAARP și armele făcute să influențeze câmpul biomagnetic din jurul nostru.”

„Acești oameni care acționează în ONU au o mască spunând că urmăresc binele omenirii, dar în realitate ei acționează împotriva oamenilor pe care îi conduc. Ei consideră că elita va fi mereu în frunte. Ei urmează acele școli de vază, se căsătoresc între ei, își mențin sângele „pur”, neamestecându-se cu alte familii, pentru a menține puterea șistructura în mâinile lor. Elita din frunte nu aparține unui anumit rit deoarece ei sunt sataniști. Ei în mod fundamental sunt atei. Lui Satan îi place să joace omul pe degete, făcându-l să creadă că el (omul) deține controlul dar, de fapt, cea mai mare păcăleală a lui este să-l facă pe om să creadă că el nu există. Așadar, acești oameni din vârf devin foarte ușor atei și se folosesc de aceasta pentru a obține avantaje. ”

Reținem faptul că societățile secrete sunt controlate de illuminati care la rândul lor sunt controlați de entități non-umane, de entități demonice. Elita din frunte nu aparține unui anumit rit deoarece ei sunt sataniști. Mai pe înțeles, politica mondială pentru instituirea unei noi ordini mondiale și a unui guvern mondial este dictată de entități demonice.

„Noua ordine mondială foloseşte la implementarea fascismului la scară globală. Pentru atingerea acestui scop ei se folosesc de tehnologie, de alte modalităţi precum microcipurile, tehnologia de supraveghere şi aceasta pentru a controla toate aspectele vieţii noastre. În zilele noastre supravegherea video este generalizată şi astfel ajungem să nu mai dispunem de intimitate.” [7]

Referindu-se la Forumul Economic Mondial de la Davos, Dr. Călin Georgescu spune că

„[la Davos] m-am întâlnit cu o altă specie, în nici un caz o specie umană. Pare puţin bizar, şi îmi este absolut egal, ce cred unii şi alţii, mai ales astăzi. Însă eu vă spun că aici discutăm de o altă specie. Pot să spun că eu îi cataloghez ca neomarxişti satanişti. Asta este cel puţin Schwab. … Aici discutăm de o altă specie. Pentru că specia umană construită, şi dată viaţă de Dumnezeu nu poate să organizeze asemenea lucruri.” [5]

Într-un alt interviu, în care amintea despre cei care conduc lumea, spune următoarele:

„pentru că ceea ce se întâmplă astăzi nu este decât o dorinţă acerbă a unora pe care nu pot să-i numesc decât doar că poate sunt altceva decât oameni, pentru a stăpâni totul”. [6]

Roger Morneau a aflat multe lucruri de la preotul lojii spiritiste în care a fost atras. Printre acestea, iată ce spune despre New Age și marele plan al lui Lucifer de amăgire a oamenilor:

New Age era un lucru foarte important care urma să vină. Era una din înșelătoriile majore ale vremurilor de pe urmă. Preotul ne-a vorbit destul de mult, apoi a spus: „Marele plan al Stăpânului este pentru a strânge națiunile Pământului în jurul cauzei sale, chiar înainte de marea controversă dintre forțele binelui și ale răului să se încheie. Și lucrul acesta se va face de o manieră unică. Acest mare plan va fi acceptat fără șovăială de oameni, deoarece spiritele demonice se vor da drept locuitori ai unei planete foarte îndepărtate ale galaxiei, care vin să avertizeze locuitorii planetei Pământ de distrugerea iminentă a planetei, dacă nu se vor lua măsuri serioase și concrete în acest sens pentru a evita acest lucru.”

Cu alte cuvinte demonii se vor da drept extratereștri care vin să salveze planeta. Așa cum am mai menționat cu alte ocazii mișcarea New Age este o mișcare care promovează satanismul, sub forma unei noi ere de spiritualitate, de transformare, de iluminare etc.

Apoi, preotul a continua explicând faptul că: „Spiritele vor fi de acord să dea îndrumări valoroase care, nu numai că îi vor ajuta pe oameni, ca să evite distrugerea planetei (Pământ), dar și că va cauza intrarea ei într-o formă superioară a existenței. [Ceea ce Dolores Cannon numește Noul Pământ întrat într-o altă dimensiune. Așa cum spun și mulți prezicători și astrologi, de pe la noi și de peste tot în lume.]

„Spiritele vor promite că dacă îndrumările lor vor fi urmate cu grijă, ele îi vor ghida pe oameni într-o Nouă Eră de pace și prosperitate, în care nu vor mai fi războaie, nu va mai fi foamete, nu vor mai fi oameni care să-și facă rău unul altuia. Vecinul își va iubi aproapele și nu vor mai avea loc frământări sociale. Va fi o fericire perfectă timp de 1000 de ani. Asta au promis spiritele.”

Cel care l-a racolat pe Morneau i-a spus:

„Uite ce e. Noi ne închinăm la spirite. Noi ne închinăm lui Lucifer și la toți îngerii lui, care sunt la fel de frumoși cum au fost înainte de a fi aruncați din cer. A fost o neînțelegere în toată povestea asta, între locuitorii galaxiilor. Stăpânul nostru, Satana, a fost înțeles greșit, și Dumnezeu nu l-a tolerat atunci, așa cum face El azi cu oamenii care greșesc. Așa că noi suntem în război, Binele împotriva Răului.”

Rețineți faptul că Lucifer cu îngerii lui sunt în război cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și în discursul demonilor ei amintesc mereu de galaxii și locuitorii altor planete.

În cadrul Conferinței de terapii holistice și metafizice – Holist Fest – București, 03.02.2024, gen. Emil Străinu, printre altele a făcut următoarea afirmație:

„Eu personal am fost consilier la grupul Bilderberger pentru Marea Neagră. Deci am fost până la acel nivel. De la acel nivel am văzut și mai sus. Și pot să vă spun că la nivelul anilor când eu am fost acolo, concluzia personală, opinia mea, și a altor oameni deosebiți, care erau acolo, era una singură: lumea nu mai este condusă de entități umane. Rețineți ceea ce vă spun.

Există o statistică făcută de oamenii de știință americani și chinezi, care au făcut un studiu interdisciplinar, și au arătat că 33,3% din oameni sunt posesorii sufletului adevărat, 33,3% sunt posesorii unii pseudo-suflet, sunt cei care nu mai au viață emoțională, afectivă, nu răspund chemării spirituale și 33,3% nu sunt de aici. Lăsăm la urmă, o să vorbim despre ei. O să vă elucidez toate aceste probleme. Și rămâne 0, 01%. Cine sunt aceștia? Aceștia sunt observatorii, inseparațio și mesagerii. Deci în sala asta acum , dacă aș stinge lumina, și v-aș da fiecăruia câte un dispozitiv de vedere în infraroșu, în două minute nu ar mai fi niciun geam aici. Ați fugi de ați mânca pământul. V-ați speria să vedeți ce ați vedea în sala aceasta.”

Bibliografie

[1] Leo Zagami, https://www.youtube.com/watch?v=nVqBXeHLJVw
[2] O Călătorie în Supranatural – Roger Morneau – DOCUMENTAR COMPLET, https://www.youtube.com/watch?v=Tv036ALVLfU
[3] Holistic Fest Bucuresti – Gen. Emil Strainu – PARTEA INTAI – 3.02.2024, https://www.youtube.com/watch?v=F29tRWqPvb4
[4] https://holistic-international.com/event/conferinta-internationala-de-terapii-holistice-si-metafiziceholistic-fest-bucuresti-03-februarie-2024/
[5] CANAL 33: Marea resetare mondială, invitat dr. Călin Georgescu, emisiune transmisă live pe 25 noiembrie 2020, https://www.youtube.com/watch?v=gC4vG0bnFR4
[6] Aleph News: Călin Georgescu, propunerea AUR pentru funcţia de premier, explică de ce nu crede în Covid-19, https://www.youtube.com/watch?v=tRkGmPqMuI4
[7] Leo Zagami despre controlul mondial, https://www.youtube.com/watch?v=QOHjitwMjjQ

În categoria civilizatii stravechi, Extraterestri, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , | 3 comentarii

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu VII

Publicat în 07/02/2024 de Teodosie Paraschiv

CAPITOLUL 2

Manuscrisele biblice antice

Manuscrisele originale ale Scripturii

Pornind de la faptul că manuscrisele originale nu mai există, unii savanți neagă că acestea au fost inspirate și fără greșeală. Ei greșesc, afirmația lor fiind fără sens. Declarația că manuscrisele originale au fost inspirate și fără erori este fundamentală și este susținută de multe afirmații pe care le găsim chiar în Biblie. În plus, afirmația despre inspirația manuscriselor originale ne ferește de interpretările subiective ale acelora care resping acuratețea Cuvântului lui Dumnezeu.

Tradiția iudaică, ca și cea creștină, nu împărtășește opinia conform căreia Biblia este în mod esențial o carte de istorie, nici ideea că ar fi o simplă carte de morală sau o capodoperă literară. Tradiția iudaică a privit Tora (Pentateuhul) ca pe o creație divină, în care fiecare literă conține o mulțime de semnificații ascunse. Acest punct de vedere este acum conectat cu acceptarea tehnicii și a analizei științifice moderne, oferind o abordare nouă, revoluționară, pentru studiul textului biblic.

Munca academică extraordinară din ultimul secol desfășurată pentru analiza textelor este susținută de studierea fondului istoric și a gramaticii. Rezultatul acestei munci academice este acela că astăzi avem convingerea că manuscrisele Vechiului Testament, în ebraică, și ale Noului Testament, în greacă, care s‑au păstrat, sunt copii corecte și precise ale manuscriselor originale scrise de autorii biblici. Demn de notat este că atât timp cât cuvintele manuscriselor originale au fost copiate corect și precis de‑a lungul veacurilor, noi încă posedăm cuvintele inspirate ale lui Dumnezeu.

Manuscrise ale Noului Testament din primele secole creștine

Cercetătorii moderni posedă mai bine de 5 000 de copii manuscris cu părți din Noul Testament în limba greacă. De asemenea, există alte 15 000 de manuscrise în alte limbi, din primele veacuri ale erei creștine. În contrast, niciun alt text important – fie el istoric sau religios – nu are mai mult decât câteva copii timpurii care au supraviețuit până astăzi. Au supraviețuit 20 000 de manuscrise ale Noului Testament, care relevă diferențe foarte mici, cum ar fi cele de ortografie. Concluzia este că numărul acesta de manuscrise oferă o evidență puternică a faptului că Biblia pe care o avem astăzi este identică cu manuscrisele originale. Cercetătorii sunt capabili să urmărească originea diferitelor texte cu scopul de a determina cât mai precis textul inițial. Variațiile și micile discrepanțe nu lasă nicio îndoială privind intenția formulării textului. Niciuna dintre micile diferențe nu afectează măcar un singur eveniment sau învățătură din Biblie.

Cercetătorii liberali sugerează că evangheliile au fost alterate prin introducerea de învățături și afirmații noi despre nașterea din Fecioară a lui Hristos și despre învierea Sa, dar fără să poată dovedi aceasta prin textele păstrate. Singurul lor argument capabil să convingă pe cineva să accepte teoria lor este că mulți oameni resping adevărul Bibliei. Dar dacă ei ar accepta acuratețea Bibliei, ar trebui să admită că într‑o bună zi vor avea de dat socoteală pentru faptele lor înaintea lui Dumnezeu.

Incapacitatea lor de a face față acestei realități îi obligă să respingă adevărul evanghelic.

Totuși, evidența adevărului evanghelic convinge pe oricine este deschis să cerceteze sincer. Mărturiile combinate ale miilor de manuscrise timpurii dovedesc un lucru: că textul Bibliei a rămas neschimbat în toate detaliile esențiale, de mii de ani.

Pe lângă aceste dovezi interne există alte multe dovezi externe, din diverse surse istorice, despre care nu mai amintim acum. Ne rezumăm doar la cele interne.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Studiu biblic, Vechiul Testament | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu VII

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu VI

Publicat în 06/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Opinii despre inspirația verbală în teologia ortodoxă din secolul XX

Studiind opiniile teologilor ortodocși români din secolul XX care au influențat și influențează gândirea clerului ortodox, am constatat că majoritatea îi iau ca reper pe pr. prof. Haralambie Rovența și Vasile Gheorghiu, ale căror opinii despre inspirația Sfintei Scripturi sunt preluate de teologii care le‑au urmat.

Drd. Simion Todoran, în articolul său „Despre inspirația Sfintei Scripturi” [1], citează atât pe V. Prelipcean, cât și pe Haralambie Rovența. V. Prelipcean, în manualul de Studiul Vechiului Testament, apărut în mai multe ediții, citează opiniile lui Haralambie Rovența. Prof. diacon Nicolae I. Nicolaescu preia opiniile lui Vasile Gheorghiu, care a trăit și activat în prima jumătate a secolului XX. Prof. Nicolaescu, ca și Vasile Prelipcean, consideră inspirația verbală o concepție eronată [2].

Pr. dr. Petre Semen nu se pronunță categoric împotriva inspirației verbale, însă afirmă că „textul Sfintei Scripturi ne arată lămurit că fondul legilor mozaice a fost inspirat de Dumnezeu, iar forma expunerii lor în scris aparține lui Moise” [3].

Dr. Constantin Voicu, în articolul „Concepția patristică despre Tradiția biblică” [4], amintește că Sfântul Iustin Martirul arată că autorii inspirați ai Sfintei Scripturi erau „ca niște harfe strunite de Sfântul Duh”, iar Atenagora îi aseamănă cu un „fluier în mâna fluierașului”, dar preia opinia criticilor raționaliști și consideră că părerile acestor scriitori bisericești sunt eronate [5].

Sf. Teofil al Antiohiei se apropie mult și el de Sf. Iustin Martirul și Filosoful în ceea privește concepția despre inspirație. Așa se face că acum, la începutul secolului XXI, teologia biblică ortodoxă din țara noastră a rămas tributară obiecțiilor criticii negative de la sfârșitul secolului al XIX‑lea și începutul secolului XX.

Dumnezeu i‑a inspirat pe autorii sfintelor cărți să scrie în cuvinte exacte mesajul Lui. Cuvintele nu sunt alese de aghiograf, ci de Dumnezeu, nici timpul verbului și nici topica nu sunt lăsate la voia întâmplării. Dumnezeu, în atotputernicia Sa, a purtat de grijă ca ceea ce a revelat în cărțile Sfintei Scripturi să se traducă corect și fără greșeală în limbile tuturor neamurilor.

Primul exemplu este Septuaginta (traducerea în limba greacă a Vechiului Testament). Ştim bine că această traducere a fost făcută cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cunoaștem din Tradiția Bisericii faptul că Dreptul Simeon a fost unul dintre cei 72 de traducători ai Septuagintei. El a tradus cartea proorocului Isaia. Şi pentru că stăruia să traducă profeția de la Isaia 7, 14 după cum i se părea lui logic din punct de vedere omenesc, îngerul i‑a vestit că nu va muri până nu va vedea împlinită această profeție. Şi așa s‑a întâmplat.

Este bine de știut că învățătura Bisericii Ortodoxe nu trebuie confundată cu opiniile teologilor ortodocși mai noi, școliți în Occident și influențați în gândire de critica negativă și de diverse opinii heterodoxe.

Drd. Simion Todoran, deși preia opiniile teologilor autori de manuale, totuși amintește faptul că „unii dintre Părinții Bisericii, urmând tradiția vechilor evrei, înțeleg și ei inspirația cam în același sens, susținând că întreaga materie, până la fiecare expresie, ar fi fost dictată de Duhul Sfânt (ex. Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Atenagora, Sf. Teofil al Antiohiei etc.)”.

Așadar putem observa că învățătura despre inspirație a teologilor contemporani diferă de cea a Părinților Bisericii. Există câteva obiecții pe care unii teologi ortodocși le amintesc atunci când resping inspirația verbală.

1. Se obiectează că, dacă am admite inspirația verbală, aceasta ar privi doar originalele, în ebraică și greacă, nu copiile și traducerile [6]. Răspundem că atâta vreme cât textul copiilor reproduce identic originalele, mesajul transmis nu are de suferit. Traducerile inițiale, în alte limbi, s‑au făcut sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, chiar dacă criticii consideră traducerile servile originalelor, acuzând traducătorii că au folosit ebraisme, sau grecisme, sau topica limbilor originale. Tocmai în aceasta constă valoarea traducerii, în aceea că reproduce cât mai fidel textul original. Probleme apar abia în vremurile noastre, când, sub presiunea criticii negative și a ecumenismului, noile traduceri se abat de la textul original sau chiar sunt tipărite cu greșeli.

2. Se obiectează că în cazul inspirației verbale sunt absolut inexplicabile deosebirile de stil și frazeologie la autorii sfinți [7]. Răspundem că deosebirile de frazeologie și de stil sunt cât se poate de explicabile. Dumnezeu a dorit să se folosească exact de persoanele pe care le‑a ales ca să aștearnă în scris mesajul Său adresat omenirii. Stilul și frazeologia nu‑L împiedică cu nimic pe Dumnezeu să‑Și transmită Cuvântul Său revelat. Dumnezeu este atotputernic și ce este cu neputință la om este cu putință la Dumnezeu.

3. Se obiectează că inspirația verbală nu poate fi admisă și pentru motivul că scriitorii sfinți ai Noului Testament, atunci când citează texte din Vechiul Testament, nu fac acest lucru după originalul ebraic, ci, în cele mai multe cazuri, citează textele după traducerea greacă a Septuagintei sau, uneori, și după memorie [8]. Răspundem că această obiecție este de‑a dreptul copilărească. De ce ar cita autorii Noului Testament din originalul ebraic, când Dumnezeu a inspirat traducerea Vechiului Testament tocmai pentru a fi folosită de creștini? Septuaginta este un text inspirat asemenea originalului folosit de evrei.

Athanase Negoiță spune că „Filon credea în inspirația verbală a cărților sfinte nu numai în original, ci și în traducerea greacă” [9]. Dacă recunoaștem că întreaga Scriptură este inspirată, atunci și așa‑zisele citări din memorie sunt inspirate și nu sunt întâmplătoare.

Cel mai puternic argument în favoarea inspirației verbale este codul Bibliei, despre care vom discuta în această carte. De asemenea, codul Bibliei vine să susțină tradiția iudaică conform căreia Tora a fost transmisă lui Moise literă cu literă. Mai mult, același cod pare să confirme faptul că și celelalte cărți ale Vechiului Testament sunt inspirate de Dumnezeu literă cu literă.

Cei mai mulți teologi ortodocși, și nu numai, leagă inspirația verbală de transformarea aghiografului într‑un instrument pasiv și mecanic, ceea ce mi se pare exagerat. Generație după generație, teologii copiază aceleași opinii critice la adresa inspirației pe care o numim verbală. Critica negativă a supus textul biblic analizei în fel și chip, sub aspect istoric, arheologic, teologic, lingvistic etc., încercând să combată inspirația și originea divină a acestuia.

Pentru majoritatea teologilor contemporani, noutatea constă în aceea că acum textul biblic poate fi supus unei analize matematice și statistice, de data aceasta pentru a dovedi că textul este semnat de Dumnezeu, astfel încât generația sceptică de astăzi să primească dovada pe care evreii și creștinii o mărturisesc de la început, și anume faptul că autorul Bibliei este Dumnezeu, iar Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu așternut în scris și adresat întregii omeniri.

Dacă până acum teologii au acceptat metodele criticii negative de analiză a textului biblic, acum a venit vremea să accepte și critica pozitivă, matematică și statistică, ce evidențiază faptul că Dumnezeu a semnat textul biblic pentru a dovedi scepticilor că El este autorul Sfintei Scripturi. Mai mult, ca și în cazul semnăturii electronice, această semnătură poate dovedi atât autenticitatea, cât și integritatea textului.

Sf. Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu așternut în scris.
Sf. Scriptură este Cuvânt viu dătător de viață.

Note.

[1] Drd. Simion Todoran, „Despre inspirația Sfintei Scripturi”, Studii Teologice, nr. 5‑6, 1984, p. 346.
[2] Diacon Nicolae I. Nicolaescu, Studiul Noului Testament, pentru institutele teologice, ediția a III‑a, EIBMBOR, București, 1983, p. 30.
[3] Vom vedea pe parcursul acestei cărți că tradiția iudaică, conform căreia Pentateuhul a fost dictat de Dumnezeu literă cu literă, este mai aproape de adevăr decât opiniile criticilor raționaliști.
[4] Arhid. dr. Constantin Voicu, „Concepția patristică despre Tradiția biblică”, Mitropolia Ardealului, nr. 7‑8, 1985, p. 410. Aceeași informație o găsim și la drd. Simion Todoran, art. cit., p. 335.
[5] Dr. Constantin Voicu citează pe Frank Gavin, Some Aspects of Contemporary Greek Orthodox Thought, Milwaukee, Londra, 1923, pp. 22‑23.
[6] Pr. prof. Vasile Prelipcean, Studiul Vechiului Testament, ed. a IV‑a, Editura Renașterea, Cluj‑Napoca, 2006, p. 62; drd. Simion Todoran, art. cit., p. 346.
[7] Pr. prof. Vasile Prelipcean, op. cit., p. 62; drd. Simion Todoran îl citează pe Haralambie Rovența; diacon Nicolae I. Nicolaescu, op.cit., p. 30.
[8] Pr. prof. Vasile Prelipcean, op. cit., p. 62; drd. Simion Todoran, în articolul amintit, îl citează pe pr. prof. Vasile Prelipcean.
[9] Pr. prof. Athanase Negoiță, Istoria religiei. Vechiul Testament, ediția a II‑a, Editura Sofia, București, 2006, p. 245.

În categoria codul Bibliei, Coduri, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu VI

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu V

Publicat în 05/02/2024 de Teodosie Paraschiv

O descriere remarcabilă despre cum a inspirat Dumnezeu Scriptura

Pe de o parte, majoritatea oamenilor resping chemarea lui Dumnezeu spre pocăință și sfințire făcută prin cuvintele Sfintei Scripturi. Pe de altă parte, elitele religioase, politice și oamenii de afaceri se alătură aproape invariabil acestei larg răspândite respingeri a revelației Cuvântului lui Dumnezeu. În final, o minoritate de oameni devin credincioși ai Cuvântului lui Dumnezeu și răspund revelației scrise a lui Dumnezeu prin pocăință, supunere și dorință de a vedea voia lui Dumnezeu manifestată în viața lor și în viața familiilor lor. Găsim acest tip de manifestare descris în cartea profetului Ieremia, căruia Dumnezeu i‑a poruncit să scrie profețiile sale și să i le trimită regelui Ioiachim, unul din regii necredincioși ai lui Iuda.

Regatul lui Iuda a trecut printr‑o perioadă de apostazie totală sub conducerea lui Ioiachim, care ura pe Dumnezeu și pe profeți. În acele vremuri de apostazie, Dumnezeu a inspirat pe profetul Ieremia să aștearnă în scris îndrumările Sale profetice adresate poporului ales. În timp ce conducătorii și majoritatea populației respingeau revelația scrisă a lui Dumnezeu, un grup mic de drept‑credincioși au răspuns Cuvântului lui Dumnezeu inspirat cu respect și dăruire. Acest pasaj remarcabil din cartea lui Ieremia oferă o perspectivă unică a felului în care Dumnezeu a inspirat pe unul dintre profeții Săi ca să aștearnă în scris cuvintele lui Dumnezeu.

După ce regele distruge cartea scrisă de Ieremia, Dumnezeu îi poruncește profetului să o rescrie exact la fel, pentru a se conserva veșnic cuvintele Sale în paginile Scripturii. Profetul Ieremia descrie evenimentul astfel:

„După ce a citit Iehudi trei sau patru coloane, regele a tăiat cu cuțitașul secretarului cartea și a aruncat‑o în focul de pe tavă, nimicind‑o toată. Şi nu s‑au temut, nici nu și‑au sfâșiat hainele lor, nici regele, nici toți slujitorii lui, care au auzit toate cuvintele acestea. Deși Elnatan, Delaia și Ghemaria au rugat pe rege să nu ardă cartea, el însă nu i‑a ascultat. Şi a poruncit regele lui Ierahmeel, fiul regelui, și lui Şeraia, fiul lui Azirel, și lui Şelemia, fiul lui Abdeel, să prindă pe scriitorul Baruh și pe Ieremia proorocul. Dar Domnul i‑a ascuns. Atunci a fost cuvântul Domnului către Ieremia, după ce regele a ars cartea și cuvintele pe care Baruh le scrisese din gura lui Ieremia, și i‑a zis: „Ia alt sul de hârtie și scrie în el toate cuvintele de mai înainte, care au fost în celălalt sul, pe care l‑a ars Ioiachim, regele lui Iuda…” (Ier. 36, 23‑28).

Asemenea distrugeri fizice ale Bibliei s‑au petrecut de nenumărate ori în decursul istoriei, dar dușmanii lui Dumnezeu nu au reușit întotdeauna să‑I distrugă mesajul scris în Scriptură. Așa cum regele Ioiachim a încercat să distrugă Scriptura, tot așa regele Antioh Epifanes a încercat să distrugă Biblia când a poruncit, în anul 165 î.Hr., ca toate sulurile religioase să fie arse. Apoi, după câteva secole, împăratul roman Dioclețian a poruncit distrugerea Scripturilor de pe întreg cuprinsul imperiului, în anul 303. Mai târziu, în Evul Mediu, Biserica Apuseană a căutat să limiteze accesul credincioșilor la textul Sfintei Scripturi, interzicând timp de multe secole traducerea Bibliei în limba vorbită de credincioși.

De aproape două sute de ani se duce din nou o luptă aprigă contra Scripturii, atât prin distrugere fizică, cât și prin respingerea inspirației divine a Bibliei sau controlul tirajelor tipărite în țările aflate sub regim comunist ateu și în cele necreștine. Această remarcabilă istorie dezvăluie faptul că, în ciuda opoziției față de Biblie, mesajul lui Iisus Hristos continuă să se răspândească în întreaga lume. În vremurile noastre oricine are acces la textul Scripturii, tipărit sau în format electronic. „Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăției în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul” (Matei 24, 14). Reținem că după ce cartea lui Ieremia a fost arsă, Dumnezeu i‑a poruncit să o scrie din nou, cuvânt cu cuvânt, așa cum i‑a fost dictată de către Dumnezeu.

Se declară Biblia a fi inspirată și infailibilă?

Biblia declară în mod repetat că este inspirată de Dumnezeu în mod direct și că este fără erori. Câteva exemple vor întări această afirmație. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu a scris cu degetul Său în piatră cele Zece Porunci. Moise a consemnat acest eveniment astfel: „Şi după ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe muntele Sinai, i‑a dat cele două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Ieșirea 31, 18).

Regele David confirmă acuratețea și autoritatea absolută a mărturiei lui Dumnezeu înregistrată în Biblie prin cuvintele: „Legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele; mărturia Domnului este credincioasă, înțelepțește pruncii” (Psalmi 18, 8). „În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer” (Psalmi 118, 89). Câteva secole mai târziu, Sf. Apostol și Evanghelist Matei consemnează cuvintele lui Iisus Hristos: „Că adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate” (Matei 5, 18).

Această afirmație declară faptul că toate cuvintele și ortografia acestora, în limbile originale, ebraică și greacă, sunt inspirate de Dumnezeu. Descoperirea fenomenalelor coduri ale Bibliei în urmă cu peste douăzeci de ani sugerează cu putere că Domnul a mărturisit că ortografia exactă a cuvintelor din Biblie a fost inspirată de Dumnezeu cu mii de ani în urmă.

Sf. Ioan Evanghelistul scrie: „Că dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeți, cum veți crede în cuvintele Mele” (Ioan 5, 46‑47). Apoi Apostolul Petru mărturisește autoritatea și inspirația Scripturilor: „Acestea știind mai dinainte că nicio proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia; pentru că niciodată proorocia nu s‑a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1, 20‑21). În acest pasaj, Apostolul Petru confirmă că autorii Bibliei erau conduși de puterea Sfântului Duh.

O examinare atentă a învățăturii biblice arată că întreaga Biblie mărturisește continuu că fiecare pasaj, de la Facere la Apocalipsă, este inspirat de Dumnezeu și fără de eroare. Lupta dată de critica negativă, raționalistă și evoluționistă împotriva inspirației Sfintei Scripturi și a integrității ei este una mai mult ideologică decât teologică. De vreme ce evoluționiștii resping existența lui Dumnezeu, nu este de mirare că resping și Cuvântul Său revelat, așternut în scris. Încercarea lor de a pune bazele unei noi ere, fără de Dumnezeu, nu are sorți de izbândă atâta vreme cât oamenii recunosc și cinstesc Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu adresat omenirii, Legea fundamentală după care omenirea este chemată să se călăuzească.

Sf. Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu așternut în scris.
Sf. Scriptură este Cuvânt viu dătător de viață.

În categoria codul Bibliei, Coduri, Inspiratie, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu V