Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XVIII

Publicat în 18/02/2024 de Teodosie Paraschiv

ELS și EWS

Am pomenit deja despre secvențele de litere echidistante (equidistant letter sequences – ELS). Această tehnică presupune citirea literelor pe sărite, din i în i litere, unde i este pasul de citire. Nu este nimic magic în această tehnică, este pur și simplu un mod de citire a unui mesaj ascuns într‑un text inteligibil. Tehnica este cunoscută în criptografie sub numele steganografie.

Când i are o valoare mică, citirea se poate face și manual, însă când valoarea lui i este mare citirea manuală este mult mai dificilă, solicitând mai mult timp.

Să dăm un exemplu simplu. Dacă vrem să identificăm cuvintele codificate la interval de 10, vom citi pe sărite în textul dat literele cuvântului țintă din 10 în 10. Dacă începem cu prima literă, vom citi 1, 11, 21, 31, 41, 51, … Dacă începem căutarea cu litera 5, atunci vom citi 5, 15, 25, 35, 45, 55, …

Dacă prima literă este pe poziția 7, atunci cuvântul citit este 7, 17, 27, 37, 47, 57, … Când citirea se face manual pentru intervale mici, putem simplifica munca punând textul într‑o matrice cu i coloane, în cazul nostru 10 coloane. Astfel putem ușor identifica mult mai multe cuvinte codificate, folosindu‑ne de capacitatea creierului uman de a procesa informația în paralel, sub formă de imagine.

Când dorim să citim cuvintele codificate pentru alt interval, construim o matrice corespunzătoare cu i coloane, unde i este intervalul de citire. Teoretic, citirea manuală folosind matricele este valabilă pentru orice interval, însă la intervale de ordinul zecilor, sutelor sau chiar miilor, efortul și timpul necesare sunt extrem de mari, iar metoda, ineficientă.

Acesta este principalul motiv pentru care codul Bibliei nu a putut fi verificat decât pe intervale mici, câtă vreme nu s‑a folosit puterea de calcul a computerelor.

Pe o matrice de 10 coloane pot fi citite și cuvintele cu un interval echidistant de 20 sau 30. Ele vor apărea pe verticală și vor fi citite din două în două și, respectiv, din trei în trei rânduri. Un exemplu, pentru i = 20, ar fi 1, 21, 41, 61, … sau 7, 27, 47, 67, … , iar pentru i = 30, ar fi 1, 31, 61, 91, … sau 5, 35, 65, 95, … Evident că în aceste cazuri citirea presupune mai multă atenție și o memorie vizuală bună.

Așa au lucrat înțelepții evrei vreme de sute de ani. Așa a lucrat și rabinul Weissmandl și chiar Yacov Rambsel. Reprezentarea matematică ar fi: L(p) = i(p‑1), unde L este litera, p este poziția literei din cuvântul țintă, iar i este pasul de citire.

După cum puteți constata, principiul de citire este simplu. Mai mult, pe o matrice de 10 se pot citi cuvintele cu i = 9 sau i = 11. În aceste cazuri ele vor apărea pe o linie oblică. Este nevoie doar de un ochi bine format.

Dezvoltarea tehnicii de calcul în ultimele decenii și folosirea ei în citirea secvențelor de litere echidistante (ELS) a făcut posibilă căutarea unui mare număr de perechi de cuvinte și determinarea din punct de vedere statistic dacă apariția lor este întâmplătoare sau intenționată. Acesta a fost subiectul articolului „Secvențe de litere echidistante în Cartea Facerea”, publicat de Doron Witztum, Yoav Rosenberg și Eliyahu Rips în revista Statistical Science, în august 1994. Din acel moment, codul Bibliei a început să fie privit nu numai din punct de vedere religios, ci și statistic sau matematic.

Abordarea matematică și statistică a codului ne permite să distingem între cuvintele formate întâmplător și cele așezate intenționat în textul Bibliei. Mai pe înțeles, probabilitatea de a găsi cuvinte scurte, cu lungimi mai mici de cinci, formate din întâmplare, este mai mare decât în cazul cuvintelor cu lungimi mai mari de cinci. Statistica ne ajută să distingem între cuvintele formate întâmplător și cele așezate intenționat.

Un alt element important în interpretarea codului este fenomenul de grupare și echidistanța dintre literele citite. Cu alte cuvinte, cu cât găsim mai multe cuvinte grupate pe un text scurt, cu atât probabilitatea unei apariții întâmplătoare este mai mică. Acest aspect îl descrie amănunțit Edwin Sherman în cartea sa Bible Code Bombshell. Pentru a înțelege mai bine cele expuse, să dăm un exemplu.

Este mare diferență între un cuvânt de 4 litere care apare la un i de ordinul miilor și același cuvânt care apare la un i de ordinul unităților sau zecilor. Când valoarea lui i este foarte mare, probabilitatea ca acel cuvânt să se fi format întâmplător este și ea mare, pe când dacă valoarea lui i este foarte mică, atunci probabilitatea ca acel cuvânt să se fi format întâmplător este și ea foarte mică. Apoi, cu cât apar mai multe cuvinte grupate, cu atât probabilitatea de a se fi format întâmplător este mai mică. Mai curând este vorba de o plasare a lor intenționată.

Scepticii și criticii au încercat să discrediteze codul și să inducă în eroare cititorii afirmând doar o jumătate de adevăr și lăsând impresia că toate cuvintele codificate în Biblie sunt întâmplătoare. Adevărul întreg, cum explică și Sherman în cartea sa, este că o parte din cuvintele cu lungime sub cinci litere codificate în text pot fi considerate întâmplătoare, dar nu toate, pe când pe cele lungi, din punct de vedere statistic, este mai greu să le consideri întâmplătoare.

Despre existența cuvintelor codificate în textul Bibliei am aflat prima dată în anul 1986, pe când eram student, dintr‑un articol mai vechi publicat într‑o revistă teologică. Pe lângă informații privind grija scribilor evrei pentru copierea exactă a textului Torei se amintea și de cuvinte codificate prin tehnica equidistant word sequences – EWS (secvențe de cuvinte echidistante). Yacov Rambsel amintește de această tehnică într‑una din cărțile sale.

Cum se procedează? Se citește prima literă a cuvintelor echidistante. Să dăm un exemplu. Se ia prima literă a cuvintelor echidistante 1, 4, 7, 10, …, pentru i = 3 și aflăm cuvântul codificat. Tehnica pare simplistă. Unii se vor întreba, de ce să ne muncim ca să citim astfel de cuvinte codificate? Răspunsul îl vor afla în această lucrare.

Tehnica a fost des folosită în trecut de unii scriitori și de poeți pentru a‑și semna operele într‑un mod ascuns sau pentru a da informații suplimentare ce nu puteau fi spuse direct în text. Evreii cunoșteau și foloseau din vechime mai multe sisteme de codificare, dintre care cel mai cunoscut este cel numit atbash. În atbash, prima literă din alfabet este înlocuită cu ultima, a doua literă cu penultima, a treia cu antepenultima și așa mai departe.

O altă tehnică presupune examinarea literelor ebraice prin utilizarea unei progresii secvențiale (1, 2, 3, 4) sau inversul acesteia (4, 3, 2, 1). Yacov a descoperit că aceste coduri pot trece de la o carte la alta. Câteva coduri care dezvăluie numele lui Yeshua/Iisus încep în ultimul capitol al unei cărți și continuă în primele capitole ale următoarei cărți.

Folosirea computerelor a permis cercetătorilor din întreaga lume să exploreze textul Torei într‑un mod cu totul nou. Acum, căutarea se poate face pe orice interval, de la i = 1 până la sute de mii, în funcție de lungimea textului în care se face căutarea și a cuvântului căutat. Mai mult, căutarea în text se poate face în ambele sensuri.

În prezent există mai multe softuri create special pentru cercetarea Scripturii ebraice (Tanakh). Pentru cercetarea personală folosesc softul The Keys of the Bible.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XVIII

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XVII

Publicat în 17/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Cărțile aduc codurile în atenția lumii

Controversa izbucnește, după publicarea lucrării din Statistical Science, nu doar în lumea comunității științifice, ci și în comunitățile religioase și între evrei și creștini. Cărțile scrise despre acest fenomen, în special Codul Bibliei (1997) și Codul Bibliei II: Numărătoare inversă (2002), ale lui Michael Drosnin, și Descifrarea codului Bibliei (1997), scrisă de Jeffrey Satinover, l‑au adus în atenția întregii lumi.

Cercetătorii creștini de asemenea au început să localizeze coduri în Biblie despre Iisus Hristos și au fost publicate mai multe cărți despre descoperirile lor. Printre aceștia îi amintim pe Grant Jeffrey cu The Signature of God (1996, 2002, 2010) și The Handwriting of God (1998), Yacov Rambsel cu Yeshua. The Name of Jesus Revealed in Code in the Old Testament (1996), His Name is Jesus. The Mysterious Yeshua Codes (1997) și The Genesis Factor. The Amazing Mysteries of the Bible Codes (2000) și, câțiva ani mai târziu, cartea lui R. Edwin Sherman, Bible Code Bombshell. Compelling scientific evidence that God authored the Bible (2005, 2012).

Descoperirile au fost folosite și pentru multe scopuri de senzație. Jeffrey Grant menționează apariția unui articol în Newsweek, din iunie 1997, în care se comentează cartea jurnalistului Michael Drosnin, Codul Bibliei. Titlul articolului era „Caută și vei găsi: O nouă carte controversată declară că îngropat în Biblie există un ghid secret despre tot ce a fost, este și va fi” [1].

Publicată în primăvara lui 1997, a produs o mare senzație în lumea laică și creștină. Deși apare la aproape un an după cartea lui Grant Jeffrey, The Signature of God, și a altor câtorva scrise de evrei pe aceeași temă, Codul Bibliei a fost intens promovată de editorul ei pe importantele piețe de desfacere media cum ar fi CNN, revista Time și emisiunea Oprah Winfrey Show. Rezultatul este că întreaga lume a luat cunoștință de codurile Bibliei.

Era noastră de comunicație instant l‑a adus pe Michael Drosnin în centrul atenției cu o viteză uluitoare. Codul Bibliei a fost promovată cu succes de Simon & Schuster pe lista de bestselleruri din The New York Times pentru mai multe săptămâni în anii 1997 și 1998.

Drosnin nu este un jurnalist de duzină. După perioadele petrecute la Washington Post și The Wall Street Journal, el a scris bestsellerul Citizen Hughes. Sherman consideră Codul Bibliei un regres uriaș pentru cercetătorii serioși ai codului, din cauza exemplelor slabe pe care le folosește.

În iunie 1997, dr. Eliyahu Rips, unul dintre cei care au făcut cunoscut fenomenul în 1994, a postat un comunicat de presă pe site‑ul său în care a declarat că nu sprijină lucrarea lui Drosnin și concluziile sale.

Unul dintre cei mai importanți cercetători ai codului Bibliei este Doron Witztum. Pe 4 iunie 1997, el a făcut o declarație publică pe internet, în care, fericit să vadă publicitatea făcută codurilor Bibliei, a declarat că întreaga credibilitate a cercetării codului Torei ar putea fi distrusă de Drosnin din cauza lipsei unei metodologii științifice angajate în lucrarea sa.

Sherman crede că atunci când Michael Drosnin a prezentat răspunsurile sale triviale a fost ușor pentru sceptici să obțină exemple comparabile din texte neinspirate. Scepticii sunt prea inteligenți să se gândească că pot obține exemple din texte neinspirate care să poată fi comparate cu mega‑grupurile din Biblie, prezentate de Sherman în cartea sa Code Bible Bombshell. Astfel, aceștia vor urmări probabil alte tactici.

La rândul său, Jeffrey Satinover consideră că Drosnin prezintă codul Bibliei într‑o lumină foarte nefericită când pretinde că acesta poate fi folosit în mod curent la prezicerea viitorului. Această atitudine are capacitatea de a discredita cercetările mai serioase înainte de a se face ascultate.

Chiar dacă nu s‑a bucurat de aceeași publicitate ca în cazul lui Drosnin, studiul a fost dus mai departe și de câțiva cercetători creștini, amintiți mai sus, Grant R. Jeffrey, Yacov Rambsel și R. Edwin Sherman.

Scopul lucrărilor lui Yacov nu este de a împinge la căutarea senzaționalului, nici de a‑i convinge pe savanții sceptici. Yacov a fost un evreu mesianic care a căutat să‑și exprime, prin lucrările sale, dragostea sa față de Mesia. Prin aducerea la lumină a prezenței lui Iisus (Yeshua) în cuvintele Vechiului Testament, el a dorit altora, evrei și creștini, să dea dovadă de aceeași dragoste.

În timp ce Grant Jeffrey și Yacov Rambsel au scris de pe poziții creștine, R. Edwin Sherman a scris ca un matematician, analizând fenomenul codurilor Bibliei din punct de vedere matematic și statistic. Când a început prima dată investigarea declarațiilor despre codul Bibliei, în anul 2000, Sherman era cu desăvârșire sceptic în privința lor. Cu toate acestea, posibilitatea ca ele să fie validate l‑a fascinat atât de mult încât nu a mai putut rezista tentației de a le investiga profund.

Cu pregătirea sa matematică se simțea irezistibil atras și provocat intelectual spre a testa și verifica declarațiile făcute publice despre codurile Bibliei. El afirma că…

…scepticii încearcă blocarea informațiilor lămuritoare ca să ne facă să credem o minciună – că toate exemplele de cod sunt comparabile, în sensul că ele ar putea fi ușor produse de întâmplare. Jumătatea de adevăr este că unele exemple publicate sunt așa cum spun ei. Întregul adevăr este că apariția altor exemple este imposibil să fie explicată prin întâmplare, așadar ele trebuie să fie intenționate. Noi avem instrumente cu care să evaluăm diferența [2].

Dar să ne întoarcem un pic în timp la cel care a motivat cercetarea oamenilor de știință din Israel, începută la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut.

În primii ani ai secolului XX, în Slovacia s‑a făcut auzit glasul unei alte minți luminate. Michael Dov Ber Weissmandl a fost un copil minune, care încă de foarte tânăr a făcut referiri la cele scrise despre coduri de un alt învățat, Rabbeinu Bachya, care a trăit și a murit în secolul al XIII‑lea.

Rabinul Weissmandl nu este singurul care a descoperit în Biblie structuri ascunse variate, mai ales numerice. Majoritatea lor tind să infirme așa‑numitele ipoteze documentare, argumentele principale de care se agață „critici reputați”, ce afirmă că textele biblice nu reprezintă o singură creație unificată, ci fragmente din texte a diferiți autori, prescurtate și schimbate de oameni de‑a lungul secolelor. Însă după ce s‑a efectuat un mare număr de studii și analize, s‑a tras concluzia că sursa este unică – indiferent cât de lipsit de continuitate pare să fie textul la prima vedere.

De‑a lungul vieții, rabinul Weissmandl a avut certitudinea, susținută de descrierea lui Bachya despre secvențele de litere echidistante, că în Tora există informații de origine divină. Bachya nu a fost primul care a pus accentul pe faptul că în Tora există asemenea informații. Întreaga literatură iudaică conține informații de acest gen.

Entuziasmat, Weissmandl a făcut, tânăr fiind, un pas extraordinar: a scris textul Torei, ce conține 304 805 de litere, pe șiruri de câte zece. Astfel, a reușit să descopere cel puțin codurile ce apăreau pe intervale de câte zece litere sau multiplu de zece. El știa că alți învățați înaintea lui – rabinul Moses Cordovero [3] și rabinul Eliyahu Solomon (Vilna Gaon) – știau de coduri.

Se pare că Weissmandl a mai descoperit numele mai multor învățați, laolaltă cu detalii variate privitoare la viețile lor. Aceasta a fost baza de date de la care au pornit Witztum, Rips și Yoav Rosenberg – primele lor studii s‑au referit la șaizeci și șase de personalități.

Weissmandl a cercetat Tora ani de zile și a localizat cuvinte, fraze și perechi de cuvinte cu înțeles, lucrând manual pe text, dar nu a păstrat în scris descoperirile sale. Din fericire, câțiva dintre studenții săi au consemnat unele dintre exemplele descoperirilor sale și le‑au publicat în cartea Torat Chemed, după moartea sa [4].

Așa cum am arătat mai sus, după decenii, câțiva cercetători din Israel care au auzit de munca sa au început să caute în Tora acele cuvinte pentru a stabili dacă au existat sau nu codurile respective.

Descoperirile lor au condus în cele din urmă la studii de cercetare la Universitatea Ebraică, dovedind valabilitatea codurilor, care sunt cunoscute sub numele de „secvențe de litere echidistante” (ELS).

Folosirea calculatoarelor cu putere de calcul sporită a permis cercetătorilor să exploreze textul Torei în moduri care pentru generațiile precedente puteau fi doar un vis.

Note

[1] Grant R. Jeffrey, în „Introducere” la Yacov Rambsel, His name is Jesus. The Mysterious Yeshua Codes, Frontiere Research Publications, Inc., Toronto, 1997, pp. 20‑21.
[2] R. Edwin Sherman, op. cit., p. 10.
[3] Moses ben Jacob Cordovero (1522‑1570).
[4] Robert M. Haralick, Eliyahu Rips, Matityahu Glazerson, Torah Codes: A Glimpse into the Infinite, Mazal & Bracha Publishing, Inc., New York, 2005, p. 72.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XVII

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XVI

Publicat în 16/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Evoluția cercetărilor legate de codul Bibliei

În urmă cu treizeci de ani, cercetătorii din Israel au redescoperit și validat un fenomen straniu. În textul ebraic al Vechiului Testament sunt ascunse coduri care dezvăluie cunoștințe uimitoare despre evenimente și personalități viitoare care nu pot fi explicate decât prin faptul că Dumnezeu i‑a inspirat pe scriitorii textului să redacteze cu exactitate cuvintele Sale. Există o inerție setată împotriva ideilor noi care provoacă vechile paradigme. Sherman se întreabă:

„Își vor risca câțiva bravi academicieni carierele ca să susțină validitatea recentelor declarații despre coduri? Își va risca vreo revistă științifică reputația prin publicarea lucrărilor de cercetare care susțin codurile?” [1].

Descoperirea complexelor coduri ebraice care dezvăluie cunoștințe supranaturale și profetice despre viitor a cauzat consternare extraordinară în comunitatea academică, deoarece a schimbat credințele înrădăcinate ale savanților liberali, care, în general, resping inspirația Bibliei.

Interesul pentru codurile Bibliei reapare spre sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut. În 1988, trei cercetători din Israel, pornind de la cercetările lui Rabbi Michael Dov Ber Weissmandl, întreprinse pe la începutul secolului XX, au făcut un experiment.

Doron Witztum, Yoav Rosenberg și Eliyahu Rips de la Universitatea Ebraică și Colegiul de Tehnologie din Ierusalim au finalizat un proiect de cercetare care a urmat cercetarea lui Rabbi Weissmandl.

În 1989, Witztum a publicat o carte (în limba ebraică) intitulată O altă dimensiune, în care erau prezentate aproape 200 de matrice prin intermediul cărora explica pe scurt conceptul de „scriere codificată bidimensional”. Majoritatea grilelor evidențiau cuvinte legate foarte mult, prin sensul lor, de detalii istorice – de exemplu, numele unei persoane, data și locul unde au avut loc evenimentele cruciale din viața respectivului, detalii despre evenimentele majore ale istoriei, cu alte cuvinte, informații despre evenimente care au avut loc la un timp oarecare după scrierea Torei.

În experimentul lor, ei au ales în mod arbitrar 300 de perechi de cuvinte, cum ar fi ciocan și nicovală, și au rulat programul de computer ca să găsească aceste perechi de cuvinte în textul din Facerea.

După ce programul a examinat textul pentru fiecare din cele 300 de perechi de cuvinte, cercetătorii au fost uimiți să constate că toate perechile căutate au fost localizate în Facerea, în imediată apropiere unul de altul.

Ca matematicieni și statisticieni, ei au fost desigur uluiți, deoarece știau că omenește este imposibil să construiești un model atât de complex și complicat sub textul de suprafață, cum ar fi Facerea, care relatează istoria poporului evreu.

Şansele ca 300 de perechi de cuvinte să apară din întâmplare în textul din Facerea sunt extrem de mici, iar rezultatul experimentului este pur și simplu uimitor. Concluzia este că doar o inteligență supranaturală, dincolo de puterile noastre, ar fi putut realiza modelul unor cuvinte codificate așa cum le găsim în Biblie.

În 1994, Doron Witztum, Yoav Rosenberg și Eliyahu Rips au făcut cunoscut lumii codul Bibliei printr‑o lucrare academică cu un conținut matematic. Lucrarea pretindea că numele mai multor rabini evrei renumiți și datele lor de naștere sau moarte au fost codificate în cartea Facerii, foarte strâns legate una de alta, mai mult decât se putea explica prin întâmplare.

Ei au selectat treizeci și patru de nume din Enciclopedia marilor personalități din Israel, apoi au cerut programului de computer să caute în textul din Facerea perechi de cuvinte codificate la intervale egal spațiate care să conțină numele personalităților în pereche cu datele lor de naștere sau moarte.

În mod neașteptat, programul a găsit fiecare pereche din cele treizeci și patru căutate încorporate în textul Facerii. Cuvintele fiecărei perechi au fost găsite la distanță mică unele de altele. Şansa ca aceste nume și date particulare să apară din întâmplare a fost calculată de matematicienii israelieni ca fiind de 1 la 755 000 000.

Oamenii de știință și editorii de la revista Statistical Science care au revăzut datele experimentului au fost uimiți. Ei au cerut repetarea testului cu un nou set de nume și date pentru treizeci și două de personalități israelite din aceeași Enciclopedie. Spre uimirea referenților sceptici, rezultatele au fost pozitive și pentru al doilea set de teste.

În ciuda faptului că toți referenții și‑au păstrat propriile păreri împotriva inspirației Bibliei, evidența de necontestat și integritatea datelor au fost de așa natură încât editorii revistei, fără tragere de inimă, au aprobat publicarea articolului sub titlul „Secvențe de litere echidistante în Cartea Facerea”, Statistical Science, august 1994 (vol. 9, nr. 3), pp. 429‑438 [2].

Robert Kass, editorul revistei Statistical Science, referitor la acest studiu spunea că…

…referenții noștri sunt uimiți și derutați: credințele lor prioritare îi fac să gândească că Facerea nu poate conține referințe cu înțeles despre persoane din zilele noastre, însă când autorii au făcut analize și verificări suplimentare efectul a persistat. Lucrarea este oferită astfel cititorilor ca un puzzle provocator.

Chiar de la publicarea acestei lucrări, codul Bibliei avea să fie supus unui atac virulent. Matematicianul R. Edwin Sherman, în cartea sa Bible Code Bombshell, vine cu următoarele amănunte:

Am fost martorii unei serii de afișări neprofesioniste din partea unor reputați oameni de știință, care au afirmat cu tărie jumătate de adevăr, pentru a trage în jos oameni din departamentul lor. Ei au declarat cu îndrăzneală că toate afirmațiile despre codurile Bibliei, trecute sau viitoare, trebuie să fie false, indiferent de dovezile ce ar putea apărea în viitor. Încercările lor de a discredita codurile Bibliei au avut un iz de disperare. Oare de ce? Ar putea fi din motive similare cu cele care l‑au condus pe Irod să ordone uciderea pruncului Iisus în ieslea Sa? Sau cu cele pentru care a fost dată afară rugăciunea din școlile publice? Indiferent de motivele lor, scepticii au avut destul succes în întoarcerea multor oameni din rândul publicului larg împotriva conceptului [3].

Un articol din revista Bible Review, semnat de dr. Jeffrey Satinover, în octombrie 1995, precizează că probabilitatea matematică ca numele și datele de naștere sau moarte ale celor șaizeci și șase de personalități să apară din întâmplare într‑un text antic ca Facerea este mai mică de 1 la 2 miliarde!

Interesant este că cercetătorii au încercat să reproducă acele rezultate rulând aplicația și pe alte texte ebraice din afara Bibliei, incluzând și Pentateuhul samaritean. Samaritenii au creat propria lor variantă de text din cele cinci cărți ale lui Moise, numind‑o Pentateuhul samaritean, care diferă în puține locuri față de Biblia ebraică standard (cunoscută ca textul masoretic). În ciuda similitudinii de suprafață a celor două texte, cercetătorii nu au detectat perechile de cuvinte în textul Pentateuhului samaritean sau în alte texte ebraice din afara Bibliei.

Articolul lui Jeffrey Satinover din revista Bible Review a provocat un atac violent prin scrisori, multe foarte critice. Dr. Satinover le răspunde criticilor următoarele:

Robustețea codurilor găsite în Tora derivă din rigoarea cercetării. Ca să publici într‑o revistă precum Statistical Science, trebuie să te descurci fără poticnire în fața unora dintre cei mai eminenți statisticieni din lume. Rezultatele au fost astfel într‑un mod triplu neobișnuite: în extraordinarul fapt a ceea ce au găsit; în strictețea cu care au trebuit să fie stabilite concluziile; și în șansele neobișnuit de mici (mai puțin de 1 la 62 500) ca acestea să fie cauzate de întâmplare. Alte revendicări uimitoare despre Biblie, Shakespeare și așa mai departe nu s‑au abordat niciodată cu acest tip de rigoare și niciodată nu au fost publicate într‑o revizuire atât de strictă. Editorul revistei Statistical Science, el însuși un sceptic, a provocat cititorii să găsească vreo eroare; deși mulți au încercat, nu au avut succes. Toate întrebările puse de cititorii revistei Bible Review – și mulți alții mai pretențioși – au fost puse deja de critici profesioniști, iar răspunsul exhaustiv a fost dat prin cercetare. Răspunsuri complete și convingătoare chiar la aceste critici inițiale se pot obține tehnic (Bible Review, noiembrie 1995) [4].

Întregul experiment a fost refăcut de către matematicianul Harold Gans, ajutat de Nachum Bombach. Rezultatele acestei investigații asupra codurilor Bibliei au fost făcute publice în mai 1999 la conferința ținută la Ierusalim de către International Torah Codes Society.

Note

[1] R. Edwin Sherman, Bible Code Bombshell. Compelling Scientific Evidence That God Authored the Bible, New Leaf Press, Green Forest, 2012, p. 10.
[2] http://signallake.com/signallake.com/innovation/TorahCodes1994.pdf. [Această rerursă a dispărut.]
[3] R. Edwin Sherman, op. cit., p. 8.
[4] Citat de Grant R. Jeffrey în „Introducere” la cartea lui Yacov Rambsel, His Name is Jesus. The Mysterious Yeshua Codes, Frontier Research Publications, Inc., Toronto, 1997, p. 20.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XVI

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XV

Publicat în 15/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Personalități implicate în cercetarea inițială a codului Bibliei

Înainte de a vorbi despre evoluția cercetărilor asupra codului Bibliei, vom prezenta pe scurt persoanele implicate în această muncă de cercetare. Oamenii implicați în scoaterea la lumină a codurilor provin din medii aparte, situate la poli opuși, fiind reprezentanți ai modernului și străvechiului, ai religiozității și tehnocraticului. Printre ei se numără:

Doron Witztum, cercetător emerit, specialist în coduri, personalitate misterioasă, evreu ultra‑ortodox, cunoscător al Torei, considerat aproape „sfânt”. Totuși, acest om a absolvit fizica și s‑a specializat în relativitatea generală – domeniu extraordinar de dificil. În urmă cu peste treizeci ani, după ce a studiat fondul matematic al Torei, a renunțat la fizică și și‑a dedicat întregul timp studiilor religioase și codurilor.

Eliyahu Rips, emigrant lituanian și matematician de renume mondial, a sosit în Israel ca ateu convins. Remarcat ca personalitate internațională de renume în domeniul teoriei grupurilor – domeniu extrem de important pentru fizicieni –, în scurt timp a devenit religios și, în cele din urmă, evreu ortodox, după ce s‑a aplecat asupra structurilor matematice din Tora.

Yoav Rosenberg este un strălucit om de știință, specialist în informatică.

Gerald Schroeder este un alt fizician cu o carieră impresionantă. Schroeder a lucrat pentru Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii, apoi a făcut parte din Comisia pentru Energie Atomică și, în cele din urmă, a lucrat pentru Națiunile Unite. A făcut parte din echipa care a pus la punct tehnologia de detectare a exploziilor nucleare subterane clandestine și a fost inventatorul dispozitivului folosit pentru detectarea și măsurarea intensității radioactivității din aer. După ce a publicat mai mult de șaptezeci de articole științifice, a lăsat totul și a plecat la Ierusalim, de unde a ținut conferințe în fața oamenilor din toate colțurile lumii despre interfața dintre știință și religie.

Daniel Michaelson, matematician din cercul cercetătorilor de coduri (de fapt, el a fost unul dintre cei care au ajutat la dezvoltarea domeniului). Michaelson a fost profesor atât la Departamentul de Matematică al Universității California din Los Angeles, cât și la Universitatea Ebraică din Ierusalim. La început sceptic, în cele din urmă s‑a convins de realitatea codurilor. Precum Rips, în scurt timp a devenit religios.

Ilya Piatetski‑Shapiro este refugiat din Uniunea Sovietică și e considerat unul dintre cei mai de seamă matematicieni ai lumii.

David Kazhdan este profesor și președintele Departamentului de Ştiințe Matematice de la Harvard.

Nathan Jacobi este un supraviețuitor al Holocaustului, născut în Franța, în 1938, din părinți evrei. După război, s‑a mutat cu părinții în Israel unde a fost educat (1945‑1969). Nathan a primit educație atât în ebraica contemporană, cât și în cea biblică. El a primit titlul de doctor în fizică la Institutul de Ştiințe Weizmann din Rehovot, Israel. A mai primit un titlu de master în fizică și o licență în matematică la Universitatea Bar Ilan din Ramat‑Gan, Israel. Este un fost profesor de colegiu cu peste 30 de ani de cercetare, dezvoltare și calcul științific în aplicații din fizică, aeronautică și geofizică. A predat fizica moleculară și atomică, mecanica cuantică, algebra, trigonometria și geometria analitică, în Israel și SUA.

Grant R. Jeffrey, cunoscut scriitor creștin american, expert în profeții și autor al mai multor bestselleruri, printre care Armagheddon. Prince of Darkness, The Mysterious Bible Codes și The Signature of God. A fost un vorbitor recunoscut internațional și un profesor apreciat.

Harold Gans, matematician criptolog, a lucrat în Departamentul de Apărare al SUA. Codurile au jucat un rol major în revenirea la iudaismul ortodox, iar modul în care a conferențiat pe această temă a influențat mulți alți oameni.

Jeffrey Satinover profesează psihiatria. A studiat medicina, matematica și psihiatria, dar și religia. Este autorul cărții Descifrarea codului Bibliei, tradusă și în limba română.

Moshe Zeldman, rabin canadian cu studii de fizică, este unul dintre rabinii cei mai familiarizați cu codurile, care a participat la popularizarea lor.

Michael Drosnin, jurnalist american, agnostic, cum singur se caracterizează. Este autorul bestsellerului Codul Bibliei (carte tradusă și în limba română), prin care a ajutat la popularizarea acestei teme. Matematicianul Edwin Sherman consideră cartea lui Drosnin un regres uriaș pentru cercetătorii serioși ai codului, din cauza exemplelor slabe pe care le folosește.

R. Edwin Sherman, un matematician cu peste 40 de ani de experiență, la început sceptic în problema codurilor, în urma cercetărilor întreprinse a devenit un apărător al lor.

Robert Haralick e un cercetător independent al codurilor Bibliei, care l‑a ajutat pe un rabin de seamă să scrie o cart despre acestea și a prezentat mai multe descoperiri folosind niște tehnici diferite față de ceilalți de dinainte. Haralick e profesor al catedrei de Inginerie Electrotehnică a Universității Washington din Seattle și a publicat peste 400 de lucrări științifice. În prezent, organizează un simpozion internațional asupra codurilor. Prezentările trebuie să fie exclusiv științifice și să întrunească cerințele riguroase ale Asociației pentru Recunoașterea Configurațiilor al cărei membru este.

Alexander Pruss, doctor în matematică, specialist în matematică și calculul probabilităților, fost profesor la University of British Columbia și acum la University of Pittsburgh, a refăcut cercetările lui Witztum, Rips și Rosenberg și a expus rezultatele în seminariile transmise pe Internet de Universitatea Virginia.

Yacov Rambsel a fost un cercetător de cursă lungă al Scripturilor ebraice. El s‑a convertit la creștinism la vârsta de unsprezece ani și a fost pastor într‑o comunitate mesianică din San Antonio, Texas. El a fost asistat în slujirea și scrierile sale de soția sa Yaphah (Linda). Este autor a două bestselleruri: Yeshua. The Name of Jesus Revealed in Code in the Old Testament și His Name is Jesus. The Mysterious Yeshua Codes.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Un comentariu

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIV

Publicat în 14/02/2024 de Teodosie Paraschiv

CAPITOLUL 4

Incredibilele coduri ale Bibliei

Cu mai bine de 20 de ani în urmă [4], câțiva cercetători din Israel au descoperit un fenomen uimitor: cuvinte codificate în textul din Biblie. În textul ebraic al Vechiului Testament au găsit coduri ascunse care dezvăluie o cunoaștere surprinzătoare a evenimentelor și personalităților viitoare. Existența acestor coduri poate fi explicată doar dacă Dumnezeu a inspirat pe scriitorii textului ca să aștearnă cu fidelitate în scris cuvintele Sale.

Secretul secvențelor de litere echidistante este foarte vechi și probabil a fost transmis oral din generație în generație împreună cu alte moduri de înțelegere a Torei.

Una dintre trăsăturile uluitoare ale codului Bibliei, descoperită încă înainte de a înțelege natura sa profetică, o constituie complexitatea sa. Cantitatea de informații codificate într‑un text limitat folosind aceeași configurație de litere pentru a dezvălui sensuri multiple este atât de mare, încât e dincolo de puterile oricărui muritor sau grupuri de oameni, indiferent ce computere ar folosi.

Jeffrey Satinover, în cartea sa, Descifrarea codului Bibliei, spunea că…

…la treizeci de ani după moartea lui Weissmandl, după ce computerele au devenit de mii de ori mai rapide decât dispozitivele inventate de Von Neumann și folosite de Turing, codurile Torei au condus la strategii asemănătoare eforturilor criptologice ale aliaților. Deși afirmația pare exagerată și supărătoare, dacă dovezile scoase la iveală vor fi de necontestat, atunci rezultatele au o singură semnificație; în urmă cu trei mii de ani, oamenii nu ar fi putut scrie Tora; la fel, nici oamenii din vremea noastră. Şi cine a scris‑o, a făcut‑o așa cum ne spune străvechea tradiție iudaică, care afirmă că a fost dictată de Dumnezeu cu o extraordinară atenție față de exactitatea locului fiecărei litere [1].

Asta nu înseamnă că aceste coduri nu au creat un fel de criză: anii de efort depus de critici specialiști în domeniile lor nu au reușit să găsească vreun cusur metodei de cercetare a codurilor puse la punct și publicate de către Witztum, Rips și un strălucit om de știință, specialist în informatică, Yoav Rosenberg, în revista „Statistical Science”, o revistă științifică respectată.

Satinover ne mai informează că un grup de oameni de știință de marcă, ale căror rânduri sporeau mereu, își uniseră eforturile pentru a distruge credibilitatea codurilor și, implicit, reputația cercetătorilor implicați în acest proiect. La dispoziția acestei echipe de matematicieni și statisticieni fusese pusă o mare sumă de bani, din partea unui grup necunoscut, cu scopul precis de a demonstra că aceste coduri sunt o aiureală și toată zarva în jurul lor se datora faptului că fuseseră prezentate numai seturi de date care duseseră la rezultate pozitive, alese cu grijă dintre multe altele care reprezentaseră eșecuri cu nemiluita de‑a lungul anilor.

Dar toate acestea au condus către un alt gen de dezbatere: între religie și știință. Chiar și în acest stadiu primar, s‑au făcut auzite unele voci religioase care și‑au făcut cunoscută îngrijorarea față de acest gen de abordare a Torei. Reacția a apărut de mai multe ori, atât din partea celor care credeau în coduri, cât și a scepticilor. Pe bună dreptate, Satinover consideră că „această dihotomie este forma modernă a dualismului cartezian, cu structuri mentale separate: știință și credință, materie și spirit, cap și inimă” [2].

Care este semnificația acestei descoperiri uluitoare? Fiecare va decide pentru sine, după cum spunea în 1996 și președintele Departamentului de Ştiințe Matematice de la Harvard, profesorul David Kazhdan: „Fenomenul este real; ce înseamnă el va judeca fiecare în parte”. Au circulat o mulțime de povești despre oameni care s‑au întors la religie după ce au aflat de aceste coduri.

Impactul dramatic pe care codurile se pare că l‑au avut asupra publicului nu a trecut neobservat. Profesorul Daniel Michaelson s‑a înscris într‑o yeshiva [3]; Rips a devenit frum (ucenic ce crede și respectă canoanele Torei, cunoscător al tuturor detaliilor); o mulțime de evrei din Canada, America și alte colțuri ale Occidentului, credincioși întru Tora, au fost copleșiți; cei de la Aish HaTora Yeshiva, cu sediul în Ierusalim și filiale în întreaga lume, au avut, în sfârșit, dovada că înțelepții lor străbuni nu s‑au înșelat.

Note

[1] Jeffrey Satinover, Descifrarea codului Bibliei, Editura Elit, Ploiești, f.a., p. 17.
[2] Jeffrey Satinover, op. cit., p. 129.
[3] Yeshiva (ebraică: ישיבה , lit. adunare; pl. ישיבות , yeshivot) este o instituție evreiască, ce se concentrează pe studiul textelor religioase tradiționale, în primul rând Talmudul și Tora.
[4] ÃŽn prezent au recut mai bine de 30 de ani.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIV

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIII

Publicat în 13/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Motivul pentru care mulți resping Biblia

De ce avem atât de mulți oameni din generația noastră care resping învățăturile cuprinse în Biblie și mărturia despre Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu? În ultimii două mii de ani, majoritatea creștinilor din toate clasele sociale din Europa au acceptat de bună voie că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu și că Iisus Hristos a fost trimis de Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Totuși, de mai bine de un secol a început un atac puternic asupra creștinismului și a Sfintei Scripturi în universitățile europene în cadrul comunității academice.

În ultimele decenii, majoritatea savanților din universități, bisericile protestante principale și media seculară au început în mod deschis să respingă învățăturile creștinismului și să nege acuratețea mărturiilor istorice cuprinse în Biblie privind minunile lui Iisus, nașterea din Fecioara Maria și învierea Sa. Ca rezultat a peste un secol de atacuri crescânde asupra Bibliei, mulți oameni cred astăzi că Sfânta Scriptură conține erori științifice, istorice și arheologice care ar dovedi că Biblia este o simplă lucrare produsă, cu mii de ani în urmă, de autori neinstruiți sau poate chiar ignoranți, care au scris din perspectiva cunoștințelor lor limitate. Consecințele religioase negative ale acestei credințe răspândite pe scară largă, cum că Biblia nu este precisă și inspirată, sunt incalculabile.

Majoritatea oamenilor din lumea occidentală cred că toate religiile sunt legitime în aceeași măsură (pluralism); că tot adevărul este relativ și niciodată absolut (relativism); și că atât comportamentul nostru, cât și convingerile noastre sunt determinate în principal de ceea ce simțim, de ceea ce experimentăm și de circumstanțele sau „situația” în care ne aflăm (subiectivism).

Majoritatea oamenilor continuă să creadă în „Dumnezeu”, dar nu într‑un Dumnezeu care ni S‑a revelat nouă ca fiind adevărul suprem sau într‑unul care a dat sancțiuni severe cu privire la comportamentul moral. Așa că ne fabricăm credințele pe parcurs. Ne modelăm comportamentul în funcție de propriile noastre dorințe sau de circumstanțe, și nu în funcție de adevărurile divine sau morale absolute [1].

Atacuri asupra acurateței Bibliei

Ca rezultat al atacului neobosit asupra veridicității Scripturii venit din partea comunității academice, a instituțiilor de învățământ, a mediei seculare și a clericilor liberali, majoritatea oamenilor de astăzi sunt convinși că Biblia este o simplă compilație de istorii antice pe care oamenii le‑au scris folosindu‑se de cele mai bune abilități pe care le‑au deținut cu mii de ani în urmă. Această respingere pe scară largă a originii supranaturale a Scripturii a făcut ca mulți teologi liberali, pastori și rabini să abandoneze încrederea lor în Sfânta Scriptură ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

O declarație teologică făcută la Conferința Centrală a Rabinilor din America (1985) este doar un exemplu care demonstrează această pierdere a credinței în afirmațiile clare ale Bibliei:

„Respingem ca idei ce nu‑și au rădăcina în iudaism credința în învierea trupurilor și în rai și iad” [2].

Această afirmație nu ar trebui să ne mire prea mult dacă avem în vedere credința saducheilor din vremea lui Iisus Hristos. „Moartea lui Dumnezeu”, declarată de teologii liberali, a condus rapid la moartea moralității și la moartea adevărului.

Gertrude Himmelfarb apreciază bine când spune că „Nu va mai fi nici bine, nici rău, nici virtuți, nici vicii; vor fi doar valori” [3]. Dacă nu mai există drept și greșit, bine și rău, revelate de un Dumnezeu atotputernic și sfânt, atunci omul este liber să‑și stabilească propriile standarde de viață și de morală, prin voturi, sondaje de opinie, referendumuri și legi. De fapt, aceasta este miza cea mare: răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu.

Filosofii moderni și teologii liberali au respins în mod disprețuitor adevărul literal al Bibliei. În locul său au încercat să creeze o nouă religie „creștină”, care ar fi de nerecunoscut Bisericii primare sau sutelor de milioane de creștini care au trăit credința în Iisus Hristos ca revelată în Scriptură, de‑a lungul ultimelor două mii de ani. Ei vor să creeze un „creștinism” fără de Hristos istoric, acceptat de noi, creștinii, ca Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Acești teologi liberali au creat o nouă religie care nu se mai potrivește deloc cu dreapta credință creștină tradițională. Mai degrabă acești teologi moderni au creat o nouă „creștinătate”, care poate fi ajustată la infinit pentru a se potrivi propriilor lor dorințe pătimașe, deoarece ei neagă învățătura fundamentală a creștinismului ortodox istoric și resping persoana istorică a lui Hristos așa cum este prezentat în Evanghelii.

Dacă ar fi onești, ar trebui să recunoască că nu mai sunt creștini, deoarece resping vehement și disprețuitor întreaga învățătură a credinței creștine apostolice.

Noțiunile „Hristos” și „creștinism” ale teologilor liberali moderniști au devenit creații filosofice extrem de flexibile ale propriilor lor invenții, lipsite de orice element supranatural sau fapte istorice obiective menționate în Biblie. Pentru teologii liberali, cuvântul „Hristos” a devenit un vas gol, în care pot turna orice filosofie New Age sau concepte religioase pe care și le imaginează.

Deseori, fără niciun fel de criteriu de bun‑simț, oamenii vor să selecționeze ceea ce le place dintr‑o varietate de surse, unele chiar contradictorii, și să le amestece într‑o învălmășeală de idei. Există un curent puternic care curge împotriva dogmelor de orice fel, chiar și a celor mai simple și fundamentale.

Confuzia și ambiguitățile abundă. Adevărul este văzut mai degrabă relativ decât absolut, mai curând plural decât unic, mai mult general decât particular și se dezvăluie mai degrabă în mod subiectiv decât în lumina realității obiective.

Trăim într‑o lume în care oamenii nu vor să mai asculte de Dumnezeu și de poruncile Sale. Inspirați de același duh rău care i‑a ispitit pe Adam și Eva în rai, ei vor să fie dumnezei fără de Dumnezeu.

Note

[1] Michael Harper, Lumina cea adevărată. Călătoria unui evanghelic spre ortodoxie, Editura Teofania, Sibiu, 2002, p. 10 [format electronic].
[2] Grant R. Jeffrey, The Handwriting of God. Sacred Mysteries of the Bible, Word Publishing, Nashville, 1998, p. 92.
[3] Gertrude Himmelfarb, The Demoralisation of Society, p. 10, apud Michael Harper, op. cit., p. 11.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIII

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XII

Publicat în 12/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Targumele sau parafrazele Bibliei ebraice

Când evreii s‑au întors din exilul babilonic, după șaptezeci de ani, mulți dintre ei nu mai înțelegeau limba ebraică și nici nu o mai foloseau. Era și normal să se întâmple așa după atâția ani de exil. În cei șaptezeci de ani petrecuți în exil au învățat limba caldeeană. Prin urmare, după întoarcerea din Babilon, preoții trebuiau să citească mai întâi un fragment din Tora în limba ebraică, iar apoi să‑l interpreteze folosind limba caldeeană pe care o înțelegea poporul. Tora a fost împărțită în cincizeci și patru de secțiuni pentru a fi mai ușor de citit; la fel s‑a întâmplat și cu comentariile sau parafrazele scrise în limba caldeeană.

Această practică a început să fie folosită în zilele lui Ezdra. O mențiune despre această practică găsim în cartea lui Neemia (a doua a lui Ezdra), unde citim: „și leviții au tâlcuit poporului legea, stând fiecare la locul lui. Ei citeau lămurit bucăți din cartea legii lui Dumnezeu, iar bucățile citite le lămureau și poporul înțelegea cele ce se citeau” (Neemia 8, 7‑8). Se cunosc două Targume principale, Targumul lui Jonatan și Targumul lui Onkelos. Amândouă conțin comentarii la Scriptura Vechiului Testament în limba caldeeană. Aceste comentarii scrise în limba caldeeană au devenit cunoscute sub numele Targume și conțineau parafraze combinate cu comentarii ale Scripturii.

Targumul lui Jonatan a fost scris de Jonatan ben Uziel, un savant renumit, care a fost învățat de înțeleptul Hilel cel Mare, pe vremea lui Irod cel Mare. Data când a fost scris Targumul lui Onkelos nu este cunoscută cu certitudine. El conține comentarii doar la cele cinci cărți ale lui Moise. Este scris înainte de nașterea lui Iisus.

Targumele ne ajută să înțelegem atât Vechiul, cât și Noul Testament. Ele ne oferă o evidență extraordinară că textul ebraic prezent este autentic, deoarece comentariile detaliate confirmă că textul ebraic de astăzi este identic cu textul ebraic original. În Targume se găsesc explicații la multe cuvinte și fraze dificile și ne arată clar că înțelepții iudei din vechime interpretau profețiile din Vechiul Testament despre Mesia exact cum le înțelegem și noi astăzi.

Împărțirea Bibliei în capitole și versete

La început, Scriptura nu era împărțită în capitole și versete așa cum o avem noi astăzi. Vechiul Testament a fost împărțit în capitole în jurul anului 1240 de către cardinalul Hugo de Sancto Caro, cunoscut mai mult sub numele de Hugo Cardonalis.

Astfel, munca sa a facilitat cititorului găsirea rapidă a unei porțiuni de text în Scriptură. El nu a împărțit capitolele în versete, ci doar a pus pe marginea textului literele alfabetului la distanțe egale una față de alta, așa cum, de pildă, găsim în colecția Patrologia greacă sau latină. Două secole mai târziu, în 1445, un rabin renumit, Mordecai Nathan, a împărțit capitolele create de cardinalul Hugo în versete așa cum le găsim în Bibliile moderne.

O seamă de cercetători sugerează că Ezdra a fost inspirat de Dumnezeu să facă câteva completări editoriale la unele cărți ale Bibliei cu scopul de a lega împreună câteva secțiuni ale Bibliei sau ca să completeze pasajele finale ale unei cărți. Sugestia pare să fie corectă dacă ținem seama de descoperirile făcute de Yacov Rambsel cu ajutorul codurilor Bibliei. Avem așadar o explicație logică la un număr de probleme din Biblie pe care ateii le‑au folosit ca să atace inspirația și autoritatea Sfintei Scripturi.

Traducerea Vechiului Testament în limba greacă

Faraonul Ptolemeu Filadelful a fost rege al Egiptului în anul 285 î.Hr. Ptolemeu este cunoscut ca un mare savant și iubitor de înțelepciune. El a creat cea mai mare bibliotecă din lumea antică în Alexandria, Egipt. A dorit să aibă în biblioteca sa copii după toate cărțile ce se găseau în vremea aceea. Tradiția iudaică spune că Ptolemeu a trimis reprezentanți în Israel pentru a aduna cei mai mari înțelepți iudei cu scopul de a traduce Biblia ebraică în limba greacă. În vremea aceea, greaca era limbă universală în lumea cunoscută de atunci.

Nevoia iudeilor din Egipt și de pe litoralul Mării Mediterane a facilitat traducerea cărților sacre în limba greacă. Iudeii din diaspora și în special cei din Egipt, căci erau cei mai numeroși, la citirile și la slujbele din sinagogi nu mai înțelegeau limba ebraică și astfel au simțit nevoia traducerii cărților sfinte în limba accesibilă lor, cea greacă. Așa a luat ființă Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, numită așa fiindcă, după cum ne informează Iosif Flavius în lucrarea sa „Antichități iudaice”, la traducerea acesteia au lucrat șaptezeci și doi de bărbați, câte șase din fiecare seminție israelită.

Informația este confirmată și de tradiția creștină. Aceasta ne spune că Dreptul Simeon, care L‑a primit în templu pe pruncul Iisus la patruzeci de zile după naștere, era unul dintre cei șaptezeci și doi de înțelepți care au tradus cărțile Vechiului Testament din ebraică în limba greacă, pe vremea regelui Ptolemeu Filadelful, în secolul al III‑lea î.Hr. Lui i‑a căzut să traducă din profetul Isaia. Pentru că n‑a crezut cuvântul Scripturii că „Fecioara va lua în pântece și va naște fiu” (Isaia 7, 14), prin îngerul Domnului i s‑a vestit că nu va muri până ce nu va vedea cu ochii săi împlinindu‑se această profeție. Din această istorie avem și mărturia că Dumnezeu a vegheat direct asupra traducătorilor și i‑a inspirat cum să traducă textul cu fidelitate din ebraică în limba greacă.

Evreii eleniști, vorbitori de limbă greacă, au folosit această traducere până în jurul anului 128 d.Hr. Apoi evreii au părăsit treptat această traducere și și‑au realizat o alta, deoarece creștinii citau constant din Septuaginta, în special profețiile mesianice, care dovedeau că Iisus din Nazaret a împlinit aceste profeții.

Este interesant de notat că Iisus și Apostolii Săi, precum și scriitorii bisericești din primele veacuri, citează din Septuaginta, și nu din Biblia ebraică, fapt care indică marele respect al creștinilor față de această versiune.

Dintre toate traducerile vechi, de mai mare importanță e traducerea Septuagintei. Afară de însemnătatea critică, aceasta mai are și însemnătate dogmatică, întrucât este textul biblic care are și aprobarea Bisericii. Această autoritate și‑a câștigat‑o prin utilizarea textului ei și de către autorii sfinți ai Noului Testament și, după pilda lor, prin uzul continuu și exclusiv al ei în Biserica veche și în Biserica Ortodoxă, până în zilele noastre. Lucru care nu se poate spune despre textul masoretic sau despre alte traduceri.

Septuaginta are o importanță considerabilă pentru reconstituirea textului original al cărților Vechiului Testament. Cu excepția Pentateuhului samaritean, care datează probabil din secolul al VI‑lea î.Hr., Septuaginta reprezintă cea mai veche traducere într‑o altă limbă a Vechiului Testament. Este mult anterioară celor mai vechi manuscrise biblice ebraice cunoscute până astăzi (cele descoperite la Qumran, în 1947 și în anii următori, datează din secolul al II‑lea î.Hr.).

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XII

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XI

Publicat în 11/02/2024 de Teodosie Paraschiv

CAPITOLUL 3

Istoria incredibilă a Bibliei

Psalmistul David a scris aceste cuvinte: „Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Psalmi 118, 105). Totuși, el a știut că citirea simplă a Cuvântului lui Dumnezeu nu transformă viața noastră. Mai degrabă el ne învață că aceia care doresc să‑L cunoască pe Dumnezeu trebuie să cerceteze Scriptura cu asistența Duhului Sfânt ca să obțină o înțelegere profundă a marilor adevăruri care ne pot schimba viața. David a scris: „Robul Tău sunt eu; înțelepțește‑mă și voi cunoaște mărturiile Tale” (Psalmi 118, 125).

Sfântul Ioan Hrisostom, referindu‑se la citirea Scripturii, spunea că…

…nu‑i de‑ajuns numai rostirea de dumnezeiești cuvinte, ci trebuie ca ele să se prefacă în fapte, întocmai ca și la o harpă: atinge coardele ei un maestru, și le atinge și un necunoscător; acesta din urmă supără pe cel care‑l aude, celălalt desfată și încântă. Şi doar degetele‑s la fel, și coardele aceleași, dar nu și măiestria. Tot așa și cu dumnezeieștile Scripturi: citesc mulți dumnezeieștile cuvinte, dar nu toți câștigă, nu toți se folosesc. Pricina e că nici nu adâncesc cele spuse în Scriptură, nici nu ating cu măiestrie harpa. Că ceea ce e măiestria cântatului din harpă, aceea e prefacerea în fapte a legilor lui Dumnezeu [1].

Pentru creștini este un lucru esențial să cunoască istoria Bibliei și cum a apărut ea, precum și modul în care Cuvântul lui Dumnezeu a fost păstrat și transmis peste veacuri. Din nefericire, doar câțiva mai cunosc istoria remarcabilă a felului cum a apărut Biblia și cum s‑a păstrat. Acest studiu ne va întări încrederea în modul minunat în care s‑a păstrat Scriptura inspirată de Dumnezeu de când a fost scrisă până în zilele noastre.

Canonul Vechiului Testament

Cercetătorii evrei și creștini sunt în general de acord că Ezdra [2], cel mai mare conducător al evreilor întorși din Babilon la Ierusalim, în anul 536 î.Hr., a adunat toate cărțile sfinte, formând astfel colecția cărților Vechiului Testament.

Când evreii exilați s‑au întors din Babilon, Dumnezeu l‑a ridicat pe Ezdra drept lider politic și religios ca să refacă națiunea și cultul de la templul din Ierusalim. El a adunat toate cărțile disponibile, incluzând cele cinci cărți ale Legii, însemnări istorice, scrieri profetice, Psalmii și alte cărți. Sub inspirația lui Dumnezeu, Ezdra a pregătit o ediție completă a acestor cărți sfinte și astfel a format canonul Scripturii Vechiului Testament.

Nu toate cărțile religioase scrise în epoca postexilică au intrat în canonul biblic. Sunt multe producții care au rămas în afară. În canon au intrat doar cărțile socotite sfinte și inspirate de Dumnezeu. Cuvântul canon înseamnă „măsură”.

Acest cuvânt a fost folosit pentru prima dată cu referire la cărțile inspirate, aprobate și autoritare ale Bibliei de către episcopii Bisericii primare prin secolul al IV‑lea d.Hr.

Credința iudeilor din vremea Mântuitorului Hristos în inspirația Sfintei Scripturi este foarte bine redată de istoricul Iosif Flavius [3]. Acesta desemna noțiunea inspirației prin cuvântul insuflare, iar în cartea sa, „Contra lui Apion”, spune că iudeii au douăzeci și două de cărți care sunt socotite divine.

El le înconjoară cu atâta venerație, încât afirmă că, de când există ele, nimeni nu a îndrăznit să adauge, sau să scoată, sau să schimbe ceva. După Iosif Flavius, Scriptura Vechiului Testament cuprinde douăzeci și două de cărți, după numărul literelor din alfabetul ebraic. Dacă fiecare carte a Vechiului Testament se numără separat, întreaga colecție a cărților se compune din treizeci și nouă de cărți, așa cum sunt ele enumerate în Biblia ebraică de astăzi.

Cărțile Cronici, Ezdra, Neemia, Estera și Maleahi probabil au fost plasate în canonul Sfintei Scripturi în timpul vieții lui Simeon cel Drept, ultimul dintre marii lideri religioși din Marea Sinagogă. Evreii numesc Biblia ebraică (Vechiul Testament) „Tanakh”. Acest cuvânt este acronimul de la cuvintele care denumesc cele trei secțiuni: Tora, Nev`im, Ketuvim = TaNaKh. Tora cuprinde cele cinci cărți ale lui Moise, numite și Pentateuhul, Nev`im cuprinde profeții, iar Ketuvim, Scrierile sau Aghiograficele, cuprinde restul cărților din canonul Vechiului Testament.

Este interesant de notat că numărul cărților din Vechiul Testament a variat încă din Antichitate, dar textul inspirat a fost păstrat ireproșabil de providența divină. În timp ce aranjarea cărților s‑a schimbat, textul inspirat al Bibliei nu a fost alterat cu nimic. Evreii au unit câteva cărți, cum ar fi I și II Samuel, într‑o carte.

Au fost unite următoarele seturi de cărți: Judecători și Rut, I și II Samuel, I și II Regi, I și II Cronici, Ezdra și Neemia, Ieremia și Plângerile și cei doisprezece profeți mici. Au făcut asta pentru a reduce numărul lor la numărul literelor din alfabetul ebraic, douăzeci și două la număr.

Demn de notat este faptul că aceste uniri nu au dus la adăugarea sau scoaterea niciunei litere sau cuvânt din Biblia ebraică. O mulțime de mărturii biblice, inclusiv mărturia Sfântului Apostol Pavel, afirmă inspirația totală a Bibliei. Aceste mărturii furnizează o dovadă puternică a faptului că editarea făcută de Ezdra trebuie să fi fost inspirată de Dumnezeu, ca și scrierea autorului original.

Interesant este faptul că Yacov Rambsel a găsit numele lui Ezdra codificat în pasajul din Deuteronomul unde este relatată moartea lui Moise, pasaj pe care mulți cercetători îl socotesc scris de Ezdra. Începând cu primul verset din Deuteronomul 34, care descrie moartea și îngroparea lui Moise, noi găsim numele scribului Ezdra codificat la interval de 47 de litere echidistante de la stânga la dreapta, începând cu a treia literă din primul cuvânt al versetului. În plus, numele Ezdra apare de asemenea în fraza codificată „Mă rog Ezdra”, în Deuteronomul 34, 4, începând cu a treia literă din al treisprezecelea cuvânt, la interval de două litere, citite de la stânga la dreapta. Despre tehnica codurilor vom aminti mai multe la timpul potrivit.

Note

[1] Sf. Ioan Hrisostom, Cuvânt la pilda celui ce datora zece mii de talanți, 1 (PG 51, 17‑30).
[2] După cum el însuși ne spune (Ezdra 7, 11), Ezdra a fost preot și cărturar. Cum era și firesc, a activat mai mult în domeniul cultului și al cunoașterii Legii. Tradiția iudaică și cea creștină îl recunosc pe Ezdra drept cel care a promulgat Legea lui Yahweh, adică cel care a pus‑o în vigoare, dar n‑a alcătuit‑o el, cum vrea să ne convingă critica modernă negativă.
[3] Iosif Flavius (30‑100) a fost un istoric iudeo‑roman din sec. I d.Hr., descendent din familia Hasmoneilor.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , , , , , | Un comentariu

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu X

Publicat în 10/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Cum a fost scrisă prima copie a Torei?

Nachmanide (1195‑1270), în introducerea la comentariul său despre Biblie, explică cum a fost transcrisă prima copie a Torei. Conform tradiției, Dumnezeu i‑a arătat lui Moise Tora, scrisă „în foc, negru pe alb”, ca un șir de litere fără spații între ele. Moise a copiat ceea ce a văzut și a fost învățat de Dumnezeu cum să citească cuvintele, versetele și paragrafele. Înainte de a muri, Moise a făcut 12 copii după Tora originală, câte o copie pentru fiecare seminție.
Maimonide [1] credea cu tărie că Tora din vremea lui era aceeași cu cea lăsată de Moise.

Transcrierea și copierea textului Bibliei

După atâtea milenii de la scrierea textelor biblice, mulți se vor întreba dacă textul Scripturii de astăzi mai este identic cu cel original. Depinde ce înțelegem prin identic. Opinia criticilor raționaliști și a multor teologi este aceea că există mari diferențe între textele autografe și textul cuprins în edițiile prezente ale Bibliei. Este trist că teologii ortodocși au rămas în urmă cu decenii, reeditând manuale vechi de studiu biblic fără să țină cont de cercetările mai noi care arată că diferențele dintre textele cele mai vechi și textul de astăzi sunt minore.

Textul biblic a fost copiat în decursul timpului de sute de ori și, cu toate acestea, între textul ebraic tradițional (Koren) al Torei folosit de evreii din toată lumea și textul din Biblia Hebraica Stuttgartensis, folosit de specialiști în ebraică ce nu sunt evrei, există doar 130 de diferențe minore, la nivel de literă.

Taina nu constă în metoda care înlesnește o astfel de precizie, ci în motivele acestei precizii deosebite. Până în ziua de azi, orice manuscris al Torei ce se află în sinagogile din toată lumea este copiat numai de mână, după alte manuscrise copiate la fel, scrise după reguli neschimbate, de scribi care trec printr‑un curs de pregătire foarte sever. Din adâncul veacurilor până la ei, li s‑a transmis următorul avertisment, care nu e doar o metaforă poetică:

„Dacă din pură întâmplare o să omiți sau o să adaugi o singură literă în Tora, prin asta vei distruge tot universul”.

Tora a fost văzută de evrei ca o hartă a întregii existențe prin spațiu și timp. Lumea fizică este o derivație a Torei, și nu invers. Şi, de fapt, cele mai interesante sunt literele Torei prin care, într‑un mod absolut misterios, Dumnezeu a creat lumea. Astfel, în misiunea lui de a păstra Tora cât se poate de exactă, prin păstrarea cu sfințenie a fiecărei litere, scopul istoric al Israelului este, de asemenea, de a păstra și a avea grijă de planul întregii existențe.

Copierea sulurilor Torei

Copierea Torei era făcută doar de scribi pregătiți special pentru această lucrare sfântă, cu respectarea strictă a unui set de reguli. Sunt peste douăzeci de condiții stricte pe care scribul trebuie să le îndeplinească pentru a garanta că noua Toră este identică, până la cel mai insignifiant amănunt, cu precedentele.

Scribul nu se poate abate nicio iotă de la textul original. El trebuie să scrie clar, cu respectarea precisă a formei fiecărei litere, a mărimii și ornamentelor, a spațiilor dintre litere, cuvinte și paragrafe și multe altele. Dacă scribul greșea în una dintre aceste cerințe, copia nu putea fi folosită în cultul public.

Pentru a scrie un singur manuscris, scribul trebuia să dedice acestei misiuni divine câțiva ani din viață. Dacă o singură literă era schimbată de la locul ei sau nu era scrisă

cum trebuie, cerneala trebuia răzuită cu atenție de pe suprafața pergamentului. Dacă nu mai putea fi îndepărtată sau corectată, pagina respectivă nu mai era validă, prin urmare trebuia descusută și înlocuită.

În decursul timpului au fost scrise și cărți speciale de „erminie”, ce descriau modul de reproducere a textului Torei. Maimonide amintește douăsprezece greșeli care pot duce la invalidarea completă a textului Torei. Printre acestea se numără omiterea sau adăugarea chiar și a unei singure litere [2].

Nu întâmplător, Moise Maimonide afirma că Tora trebuie considerată ca nepotrivită pentru a fi folosită dacă și numai o singură literă din text a fost greșită. Rabinul Shlomo Yitzhaki (Rashi: Solomon ben Isaac), care a trăit în secolul al XVIII‑lea, avertizează:

„Domnul Dumnezeul vostru este Emet, adevărata realitate. Dacă scrii Emet fără prima literă, vei distruge lumea”.

Tot Rashi a spus:

„Şi Dumnezeu vorbi. Dacă scrii: Şi Dumnezeu a vorbit, vei distruge lumea” [3].

Mai mult, evreii au înțeles că Tora este nu numai o lucrare de inspirație divină, ci și o carte dictată cu un anume scop, literă cu literă, chiar de Dumnezeu. O tradiție străveche spune că, „spre deosebire de toate celelalte cărți ale Scripturii – și spre deosebire de toate textele sacre din întreaga lume, din toate timpurile –, numai Tora este nu numai inspirată, ci și dictată de Dumnezeu lui Moise literă cu literă într‑o suită precisă” [4].

Toate tehnicile scribilor evrei erau considerate „sigure” și puse la punct tocmai pentru a asigura acuratețea certă a conținutului, literă cu literă. Tradiția iudaică privind acuratețea la nivel de literă este aproape la fel de veche precum însuși poporul.

După ce un manuscris era terminat, urma verificarea lui literă cu literă. Existau mai multe chei de verificare. Se verifica numărul de litere din Tora, apoi litera din mijloc a fiecărei cărți și alte litere ce constituiau chei de verificare.

Ibn Ezra (1089‑1164) relatează că un sul al Torei era verificat de cincisprezece înțelepți din orașul Tiberiada, fiecare cuvânt fiind corectat de trei ori [5].

Între textele cărții Isaia din secolul al II‑lea î.Hr., descoperite în manuscrisele de la Qumran, și cele din secolul al IX‑lea d.Hr. nu s‑au găsit decât câteva diferențe minore de punctuație! Şi, să nu uităm, așa ceva implică un proces de copiere valabil pentru o perioadă de peste 1 000 de ani și care este mai puțin riguros decât cel aplicat în cazul manuscriselor Torei.

Învățații evrei susțin că, de‑a lungul mileniilor, ei au făcut tot ce s‑a putut și au păstrat textul aproape neatins. Nu pretind că s‑a ajuns la perfecțiune. Păstrarea neștirbită a Torei a fost pentru ei nu numai o obligație științifică, ci și una sacră. O sută treizeci de modificări nu înseamnă foarte mult. Ştiind că este destul să se șteargă 77 de litere pentru ca acest cod al Bibliei să dispară cu totul, cineva și‑ar putea spune că acest cod ar trebui să fie prezent și în Biblia Hebraica Stuttgartensia, dar nu atât de pregnant ca în textul Koren. Şi exact asta au demonstrat și ultimele rezultate [6].

Până astăzi, manuscrisele Torei se scriu pe pergament din piele de vițel, cu pană și cu cerneală obținută din culori naturale. Materialele sintetice nu sunt permise. Există un întreg ritual pe care scribul trebuie să‑l îndeplinească înainte de a se apuca de scris. Sunt puțini cei care pot face așa ceva cu respectarea tuturor regulilor. Copierea în sine este o artă și o lucrare spirituală. E ca o rugăciune.

Când scribul copia manuscrisul Genezei (care conține 78 064 de litere ebraice), el număra cu precizie numărul de apariții a fiecărei litere. Apoi făcea notații pe marginea paginii pentru a se asigura că niciuna dintre literele alfabetului nu a fost adăugată sau scoasă. Şi așa se făcea cu fiecare carte a Bibliei ebraice.

Ce este scris în Tora?

Cercetătorii bibliști privesc Tora ca o carte de istorie, ca un sistem de reglementări legale sau o carte de morală. Alții privesc scrierile biblice ca pe o capodoperă literară unică. Rabbi Shimon Bar Yochai se pronunță categoric împotriva unei astfel de interpretări simpliste. În viziunea înțelepților, narațiunile Torei, când sunt luate literal, sunt doar niște ferestre pentru sensuri mai adânci. Dacă cineva face efortul să treacă dincolo de acest nivel, va găsi informații ascunse și sensuri deosebite în fiecare cuvânt.

Înțelepții evrei au identificat patru planuri diferite de înțelegere a Torei:

Pshat (înțelesul literal al textului) פשט
Remez (înțelesul alegoric al Scripturii) רמז
Drash (exegeza canonică și omiletică) דרש
Sod (aspectul ascuns sau secret al Torei) סוד

Primele trei planuri de înțelegere au fost folosite și de scriitorii și Părinții Bisericii în tâlcuirile lor la Sfânta Scriptură. Şcoala alexandrină a folosit cu precădere înțelesul alegoric al Scripturii, pe când școala antiohiană, exegeza canonică și omiletică.

Note

[1] Moise Maimonide (1135‑1204) a fost un filosof, medic și teolog evreu din Evul Mediu, născut în Spania (Andaluzia) și stabilit în Egipt. El este cunoscut și sub numele ebraic de Rabbi Moshe ben Maimon (sau acronimul RaMBaM).
[2] Dr. Moshe Katz, CompuTorah. On Hidden Codes in the Torah, Snowball Publishing, Jerusalem, 1996, p. 18.
[3] Jeffrey Satinover, Descifrarea codului Bibliei, Editura Elit, Ploiești, 1998, p. 56.
[4] Jeffrey Satinover, op. cit., p. 9; dr. Moshe Katz, op. cit., p. 15.
[5] Dr. Moshe Katz, op. cit., p. 19.
[6] Jeffrey Satinover, op. cit., p. 225.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu X

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu IX

Publicat în 09/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Codici importanți

Am amintit că există în limba greacă peste 5 000 de manuscrise ale Noului Testament sau fragmente din el și alte 15 000 de manuscrise ale Noului Testament în alte limbi. Însă este bine să cunoaștem care sunt cele mai vechi manuscrise pe care cercetătorii le au la îndemână pentru studierea critică a textului biblic.

Cei mai vechi codici datează din secolul al IV‑lea. Sunt cei mai vechi care s‑au putut păstra, dacă ținem seama că, până la începutul secolului al IV‑lea, creștinismul a fost persecutat sever, dând zeci de mii de martiri în întreaga lume cunoscută în vremea aceea.

Codicii sau manuscrisele la textul ebraic al cărților Vechiului Testament se împart în două categorii:
a) Codici sfinți sau sinagogali, care conțin textul Torei și cărțile care se citeau la cult. Ei au formă de suluri din pergament, pe care textul este scris în coloane, fără vocale și accente.
b) Codici particulari, din pergament sau hârtie, cu textul cărților profeților scris în coloane sau în stihuri, având și semnele vocale.

În afară de manuscrisele de la Marea Moartă, unul dintre cei mai vechi codici este cel cu nr. 4 445, păstrat la British Museum din Londra. Conține textul Torei după recenzia occidentală sau palestiniană și datează din secolul al IX‑lea (după Ginsburg, datează dintre anii 820‑850). La Biblioteca Națională din Sankt Petersburg se află două manuscrise, unul denumit Codex Babylonicus sau Petropolitanus, care datează din anul 916 d.Hr. și care fost descoperit de Abraham Firkovici într‑o sinagogă din Crimeea, și Codex Leningradensis 19A, care datează din anul 1008 d.Hr. Primul conține cărțile celor 16 profeți, cu un text mixt al celor două versiuni, orientală și apuseană, și cu vocalizarea supraliniară; al doilea, textul tuturor cărților Vechiului Testament, este o copie a manuscrisului de la Alep. Dintre codicii care conțin întreg Vechiul Testament,
avem codicele aflat în sinagoga sefardică de la Alep, din anul 950, și codicele Harley, existent în British Museum sub nr. 1 528, datând din anul 1300. Restul manuscriselor sunt din secolele XII‑XVI.

Pe baza textului ebraic din Codex Leningradensis, sub conducerea lui Karl Elliger și Wilhelm Rudolph, în colaborare cu alți cercetători, este publicat un text critic al Bibliei ebraice sub titlul Biblia Hebraica Stuttgartensia (Stuttgart, 1967‑1977).

Codex Vaticanus datează din secolul al IV‑lea. La început a cuprins întreaga Sfântă Scriptură în limba greacă. Azi, din Vechiul Testament lipsește începutul, iar din Noul Testament lipsește ultima parte din Evrei 9, 14‑13, 25, I și II Timotei, Tit, Filimon și Apocalipsa. De la 1550, acesta a ajuns în posesia Bibliotecii Vaticanului.

Pentru prima dată, Codex Vaticanus a fost editat de cardinalul Angelo May și a fost publicat la trei ani după moartea lui (1857). Dintre edițiile următoare, amintim: Bibliorum Sacrorum Graecus Codex Vaticanus collatis studiis Caroli Vercelone excepti Caetanus Sergio I‑IV, Congregationis de Propaganda Fide, Romae, 1869‑1872. Volumul V, care cuprinde Noul Testament, a fost editat în 1868.

Volumul VI a apărut la Roma, sub titlul Bibliorum Sacrorum Graecus Codex Vaticanus, auspice Pio IX. Pontifice Maximo, collatis studiis Caroli Vercelone et Iosephi Cozza editus. Carolum Vercellone excepit Caietanus Sergio, etc. (cum prolegomenis, comentariis et tabulis Henrici Canonici Fabiani et Iosephi Cozza editus). Cea mai bună fotocopie a acestui codice a apărut în anul 1904, cu titlul Codices e Vaticanis selecti phototypicae expressi jussu Pii P.P. IX.

Există și codicele sinaitic, tot din secolul al IV‑lea, astăzi la Londra, descoperit la mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai. Acesta cuprinde întreg Noul Testament în limba greacă (având în plus Vechiul Testament, Epistola lui Varnava și o parte din Păstorul lui Herma). Codicele sinaitic s‑a păstrat în mănăstirea Sf. Ecaterina de pe muntele Sinai. A fost descoperit de Tischendorf în anul 1844, care a adus în Europa 43 de file din acest codice. În 1851, l‑a adus aproape în întregime la Lipsca, iar în 1896 l‑a dăruit țarului Alexandru al Rusiei. S‑a păstrat în Petersburg până în anul 1933, când a trecut în posesia British Museum din Londra. Tischendorf a publicat cele 43 de file în Lipsca, în anul 1846, sub titlul Codex Friederico‑Augustanus.

Tot Tischendorf a publicat în 1862 o ediție facsimilată a întregului codice, intitulată Bibliorum codex Sinaiticus Petropolitanus. În scurtă vreme, ediția a fost urmată de alte două: Novum Testamentum Sinaiticum, Leipzig, 1863.

În fine, K. Lake a publicat o ediție fotocopiată intitulată Codex Sinaiticus Petropolitanus, the New Testament, the Epistle of Barnabas and the Shepherd of Hermas, Oxford, 1911. Codicele complet are 347 de file.

Codex Alexandrinus datează cel mai târziu din secolul al V‑lea. Cuprinde în grecește întreaga Sfântă Scriptură, cu mici lacune, precum și Epistola lui Clement către Corinteni și așa‑numita a doua Epistolă a lui Clement. Foarte probabil a fost scris în Alexandria, de unde în anul 1628 a fost dăruit Angliei de patriarhul Chiril Lucaris. Se păstrează în British Museum din Londra și cuprinde 773 de file. Noul Testament a fost facsimilat în 1786 de Wolde, iar Vechiul Testament, de Baber, între anii 1816 și 1826. Alte ediții ale Noului Testament după textul acestui codice au fost publicate de B.H. Cowper în 1860 și de Hausell în 1864. În 1879‑1880, au apărut două ediții fotografice ale Noului Testament. Ultima ediție fotografică (The Codex Alex. Royal M.S. 1 D. V‑VIII in reduced photographic facsimile) a apărut la Londra în 1919.

Codex Parisiensis sau Codex Ephraemi rescriptus datează din secolul al V‑lea. Se numește rescript fiindcă pe același pergament biblic, în secolul al XIII‑lea, s‑a scris o traducere în limba greacă a lucrărilor lui Efrem Sirul. Astăzi este proprietatea Bibliotecii Naționale a Franței. Are 200 de file, cuprinzând cea mai mare parte a Noului Testament și fragmente din Vechiul Testament. Noul Testament a fost editat pentru prima dată de Tischendorf în anul 1843.

Codex Cantabrigiensis sau Codex Bezae datează din secolele V‑VI. Cuprinde numai Evangheliile și Faptele Apostolilor în limba greacă și în traducere latină. Acesta s‑a păstrat într‑o mănăstire din Franța. În timpul războaielor religioase din secolul al XVI‑lea, manuscrisul a dispărut. L‑a descoperit reformatorul Beza, care l‑a dăruit Bibliotecii Universității din Cambridge. Astăzi îl avem editat de F.H. Scrivener, Bezae Codex Cambrigiensis, Cambridge, 1864, precum și într‑o ediție facsimilată, Bezae Codex Cambrigiensis phototipicae repraesentatus, Cambridge, 1899.

Codex Claromontanus se află la Paris. Datează din secolul al VI‑lea și cuprinde epistolele Sf. Ap. Pavel în limba greacă și în traducere latină. A fost proprietatea lui Beza, care l‑a descoperit în Clermont. L‑a editat Tischendorf: Codex Claromontanus, Leipzig, 1852. E important și pentru faptul că acesta cuprinde o listă a cărților canonice.
Codex Laudianus se află la Oxford. Datează probabil din secolul al VI‑lea și cuprinde Faptele Apostolilor în limba greacă și latină. A fost descoperit în Sardinia de Arhiepiscopul Laud, care l‑a dăruit Bibliotecii Universității din Oxford. Acest codice a fost folosit de scriitorul Beda Venerabilul în comentariul său la Faptele Apostolilor.

La codicii amintiți până acum aș mai adăuga trei, cu textul în limba ebraică.

Codex Alep, editat de Moshe H. Goshen‑Gottstein în 1976. Proiectul a fost susținut de Universitatea Ebraică din Ierusalim și a început în anul 1956. Codex Alep este un manuscris vechi al Bibliei, care reflectă Masora foarte exact, scris de renumitul masoret Aaron Ben Asher. Manuscrisul cunoscut drept Keter sau „coroana” Alepului este cel mai vechi manuscris cunoscut al întregii Biblii ebraice. Acesta este, de asemenea, cel mai autoritativ, precis și o sursă sacră a textului biblic și de asemenea a sistemului de vocalizare și a marcajelor pentru intonația muzicală a textului (care se folosesc și ca semne de punctuație).

„Coroana” a fost scrisă de un scrib numit Solomon, fiul lui Wia, și corectată, vocalizată și editată de Aaron Ben Asher. Mai multe informații pot fi găsite pe site‑ul http://www.aleppocodex.org/.

Codex Berlin (Codex New York) conține cărțile Aghiografice în 210 pagini. Un aspect interesant este ordinea cărților: Rut, Psalmi, Iov, Proverbe, Ecclesiasticul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia, Daniel, Estera, Ezdra și Neemia. Această ordine coincide exact cu ordinea cărților Aghiografice citate în Talmudul Babilonian.

Codex Cairo datează din secolul al IX‑lea. A fost publicat în 160 de copii facsimil în anul 1971, la Ierusalim. Am privilegiul de a putea răsfoi și cerceta în format digital textele multora dintre acești codici amintiți mai sus.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu IX