Codul Bibliei

Opinii despre inspirația verbală în teologia ortodoxă din secolul XX

Studiind opiniile teologilor ortodocși români din secolul XX care au influențat și influențează gândirea clerului ortodox, am constatat că majoritatea îi iau ca reper pe pr. prof. Haralambie Rovența și Vasile Gheorghiu, ale căror opinii despre inspirația Sfintei Scripturi sunt preluate de teologii care le‑au urmat.

Drd. Simion Todoran, în articolul său „Despre inspirația Sfintei Scripturi” [1], citează atât pe V. Prelipcean, cât și pe Haralambie Rovența. V. Prelipcean, în manualul de Studiul Vechiului Testament, apărut în mai multe ediții, citează opiniile lui Haralambie Rovența. Prof. diacon Nicolae I. Nicolaescu preia opiniile lui Vasile Gheorghiu, care a trăit și activat în prima jumătate a secolului XX. Prof. Nicolaescu, ca și Vasile Prelipcean, consideră inspirația verbală o concepție eronată [2].

Pr. dr. Petre Semen nu se pronunță categoric împotriva inspirației verbale, însă afirmă că „textul Sfintei Scripturi ne arată lămurit că fondul legilor mozaice a fost inspirat de Dumnezeu, iar forma expunerii lor în scris aparține lui Moise” [3].

Dr. Constantin Voicu, în articolul „Concepția patristică despre Tradiția biblică” [4], amintește că Sfântul Iustin Martirul arată că autorii inspirați ai Sfintei Scripturi erau „ca niște harfe strunite de Sfântul Duh”, iar Atenagora îi aseamănă cu un „fluier în mâna fluierașului”, dar preia opinia criticilor raționaliști și consideră că părerile acestor scriitori bisericești sunt eronate [5].

Sf. Teofil al Antiohiei se apropie mult și el de Sf. Iustin Martirul și Filosoful în ceea privește concepția despre inspirație. Așa se face că acum, la începutul secolului XXI, teologia biblică ortodoxă din țara noastră a rămas tributară obiecțiilor criticii negative de la sfârșitul secolului al XIX‑lea și începutul secolului XX.

Dumnezeu i‑a inspirat pe autorii sfintelor cărți să scrie în cuvinte exacte mesajul Lui. Cuvintele nu sunt alese de aghiograf, ci de Dumnezeu, nici timpul verbului și nici topica nu sunt lăsate la voia întâmplării. Dumnezeu, în atotputernicia Sa, a purtat de grijă ca ceea ce a revelat în cărțile Sfintei Scripturi să se traducă corect și fără greșeală în limbile tuturor neamurilor.

Primul exemplu este Septuaginta (traducerea în limba greacă a Vechiului Testament). Ştim bine că această traducere a fost făcută cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cunoaștem din Tradiția Bisericii faptul că Dreptul Simeon a fost unul dintre cei 72 de traducători ai Septuagintei. El a tradus cartea proorocului Isaia. Şi pentru că stăruia să traducă profeția de la Isaia 7, 14 după cum i se părea lui logic din punct de vedere omenesc, îngerul i‑a vestit că nu va muri până nu va vedea împlinită această profeție. Şi așa s‑a întâmplat.

Este bine de știut că învățătura Bisericii Ortodoxe nu trebuie confundată cu opiniile teologilor ortodocși mai noi, școliți în Occident și influențați în gândire de critica negativă și de diverse opinii heterodoxe.

Drd. Simion Todoran, deși preia opiniile teologilor autori de manuale, totuși amintește faptul că „unii dintre Părinții Bisericii, urmând tradiția vechilor evrei, înțeleg și ei inspirația cam în același sens, susținând că întreaga materie, până la fiecare expresie, ar fi fost dictată de Duhul Sfânt (ex. Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Atenagora, Sf. Teofil al Antiohiei etc.)”.

Așadar putem observa că învățătura despre inspirație a teologilor contemporani diferă de cea a Părinților Bisericii. Există câteva obiecții pe care unii teologi ortodocși le amintesc atunci când resping inspirația verbală.

1. Se obiectează că, dacă am admite inspirația verbală, aceasta ar privi doar originalele, în ebraică și greacă, nu copiile și traducerile [6]. Răspundem că atâta vreme cât textul copiilor reproduce identic originalele, mesajul transmis nu are de suferit. Traducerile inițiale, în alte limbi, s‑au făcut sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, chiar dacă criticii consideră traducerile servile originalelor, acuzând traducătorii că au folosit ebraisme, sau grecisme, sau topica limbilor originale. Tocmai în aceasta constă valoarea traducerii, în aceea că reproduce cât mai fidel textul original. Probleme apar abia în vremurile noastre, când, sub presiunea criticii negative și a ecumenismului, noile traduceri se abat de la textul original sau chiar sunt tipărite cu greșeli.

2. Se obiectează că în cazul inspirației verbale sunt absolut inexplicabile deosebirile de stil și frazeologie la autorii sfinți [7]. Răspundem că deosebirile de frazeologie și de stil sunt cât se poate de explicabile. Dumnezeu a dorit să se folosească exact de persoanele pe care le‑a ales ca să aștearnă în scris mesajul Său adresat omenirii. Stilul și frazeologia nu‑L împiedică cu nimic pe Dumnezeu să‑Și transmită Cuvântul Său revelat. Dumnezeu este atotputernic și ce este cu neputință la om este cu putință la Dumnezeu.

3. Se obiectează că inspirația verbală nu poate fi admisă și pentru motivul că scriitorii sfinți ai Noului Testament, atunci când citează texte din Vechiul Testament, nu fac acest lucru după originalul ebraic, ci, în cele mai multe cazuri, citează textele după traducerea greacă a Septuagintei sau, uneori, și după memorie [8]. Răspundem că această obiecție este de‑a dreptul copilărească. De ce ar cita autorii Noului Testament din originalul ebraic, când Dumnezeu a inspirat traducerea Vechiului Testament tocmai pentru a fi folosită de creștini? Septuaginta este un text inspirat asemenea originalului folosit de evrei.

Athanase Negoiță spune că „Filon credea în inspirația verbală a cărților sfinte nu numai în original, ci și în traducerea greacă” [9]. Dacă recunoaștem că întreaga Scriptură este inspirată, atunci și așa‑zisele citări din memorie sunt inspirate și nu sunt întâmplătoare.

Cel mai puternic argument în favoarea inspirației verbale este codul Bibliei, despre care vom discuta în această carte. De asemenea, codul Bibliei vine să susțină tradiția iudaică conform căreia Tora a fost transmisă lui Moise literă cu literă. Mai mult, același cod pare să confirme faptul că și celelalte cărți ale Vechiului Testament sunt inspirate de Dumnezeu literă cu literă.

Cei mai mulți teologi ortodocși, și nu numai, leagă inspirația verbală de transformarea aghiografului într‑un instrument pasiv și mecanic, ceea ce mi se pare exagerat. Generație după generație, teologii copiază aceleași opinii critice la adresa inspirației pe care o numim verbală. Critica negativă a supus textul biblic analizei în fel și chip, sub aspect istoric, arheologic, teologic, lingvistic etc., încercând să combată inspirația și originea divină a acestuia.

Pentru majoritatea teologilor contemporani, noutatea constă în aceea că acum textul biblic poate fi supus unei analize matematice și statistice, de data aceasta pentru a dovedi că textul este semnat de Dumnezeu, astfel încât generația sceptică de astăzi să primească dovada pe care evreii și creștinii o mărturisesc de la început, și anume faptul că autorul Bibliei este Dumnezeu, iar Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu așternut în scris și adresat întregii omeniri.

Dacă până acum teologii au acceptat metodele criticii negative de analiză a textului biblic, acum a venit vremea să accepte și critica pozitivă, matematică și statistică, ce evidențiază faptul că Dumnezeu a semnat textul biblic pentru a dovedi scepticilor că El este autorul Sfintei Scripturi. Mai mult, ca și în cazul semnăturii electronice, această semnătură poate dovedi atât autenticitatea, cât și integritatea textului.

Sf. Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu așternut în scris.
Sf. Scriptură este Cuvânt viu dătător de viață.

Note.

[1] Drd. Simion Todoran, „Despre inspirația Sfintei Scripturi”, Studii Teologice, nr. 5‑6, 1984, p. 346.
[2] Diacon Nicolae I. Nicolaescu, Studiul Noului Testament, pentru institutele teologice, ediția a III‑a, EIBMBOR, București, 1983, p. 30.
[3] Vom vedea pe parcursul acestei cărți că tradiția iudaică, conform căreia Pentateuhul a fost dictat de Dumnezeu literă cu literă, este mai aproape de adevăr decât opiniile criticilor raționaliști.
[4] Arhid. dr. Constantin Voicu, „Concepția patristică despre Tradiția biblică”, Mitropolia Ardealului, nr. 7‑8, 1985, p. 410. Aceeași informație o găsim și la drd. Simion Todoran, art. cit., p. 335.
[5] Dr. Constantin Voicu citează pe Frank Gavin, Some Aspects of Contemporary Greek Orthodox Thought, Milwaukee, Londra, 1923, pp. 22‑23.
[6] Pr. prof. Vasile Prelipcean, Studiul Vechiului Testament, ed. a IV‑a, Editura Renașterea, Cluj‑Napoca, 2006, p. 62; drd. Simion Todoran, art. cit., p. 346.
[7] Pr. prof. Vasile Prelipcean, op. cit., p. 62; drd. Simion Todoran îl citează pe Haralambie Rovența; diacon Nicolae I. Nicolaescu, op.cit., p. 30.
[8] Pr. prof. Vasile Prelipcean, op. cit., p. 62; drd. Simion Todoran, în articolul amintit, îl citează pe pr. prof. Vasile Prelipcean.
[9] Pr. prof. Athanase Negoiță, Istoria religiei. Vechiul Testament, ediția a II‑a, Editura Sofia, București, 2006, p. 245.

CAPITOLUL 1

Putem să ne încredem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu inspirat?
Inspirația verbală a Scripturii

Biblia declară că textul Scripturii este inspirat de Dumnezeu ca revelație a Sa către om. „Iarba se usucă și floarea se veștejește, dar cuvântul Domnului nostru rămâne în veac!” (Is. 40, 8).

Cu toate acestea, este ceva obișnuit astăzi să găsim teologi liberali, pastori și media seculară care resping complet inspirația verbală a Scripturii. Din nefericire, chiar și unii teologi ortodocși au dubii privind inspirația verbală a Scripturii, ca să nu spun că resping, fără argumente serioase, acest tip de inspirație, lăsându‑se influențați de critica negativă. Aceia care resping inspirația verbală sugerează că ar putea exista unele inexactități în cuvintele transmise de‑a lungul secolelor. Însă, în mod logic, orice inexactitate în textul Bibliei implică existența de inexactități în afirmațiile acesteia. Acești necredincioși sugerează chiar posibilitatea existenței unor erori în învățăturile revelate de Sfânta Scriptură.

De asemenea, respingerea inspirației verbale și depline este o respingere a puterii lui Dumnezeu de a inspira atât pe scriitorii inițiați, cât și puterea de a păstra nealterat mesajul Său peste veacuri, prin care comunică omenirii învățăturile Sale. Logic, dacă Biblia conține un limbaj inexact, atunci în mod natural urmează că textul conține afirmații inexacte și astfel nu ne mai putem încrede în autoritatea învățăturilor scripturistice.

Motivul pentru care unii oameni resping inspirația verbală este dorința lor de a scăpa de învățătura clară a Scripturii care intră în conflict cu imoralitatea vieții lor.

Dacă Dumnezeu este cu adevărat atotputernic și i‑a inspirat pe cei patruzeci și patru de scriitori să aștearnă în scris mesajul Său, atunci de ce să credem că nu a vrut sau nu a putut să‑i inspire să aștearnă în scris cu precizie revelația Sa către omenire? Dacă Dumnezeu este cu adevărat Dumnezeu, atunci este evident că El i‑a inspirat precis pe autorii umani și a conservat acele cuvinte prețioase ale înțelepciunii divine de‑a lungul veacurilor, asigurând copierea cu grijă a Scripturii de către scribii evrei și, mai târziu, de copiștii creștini.

Personal, nu‑mi pot imagina un Dumnezeu care dorește să transmită învățăturile Sale despre viață, mântuire și viața veșnică omenirii căzute și care nu vrea sau nu poate să păstreze revelația Sa scrisă, așa încât toate generațiile să primească Cuvântul lui Dumnezeu autentic.

Mulți oameni din vremea noastră nu pot accepta realitatea minunilor și a faptelor supranaturale descrise în paginile Scripturii. Cu toate acestea, dacă există Dumnezeu, prin definiție El este mai presus de lume, capabil să creeze acest univers al lumii văzute și nevăzute și să facă minunile descrise în Scriptură.

Noi nu putem scoate o parte din Scriptură fără să distrugem integritatea și autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu inspirat. Biblia nu dă cititorilor opțiunea de a alege sau de a schimba în Biblie părțile care nu le convin. Dacă Biblia este ceea ce declară a fi – Cuvântul lui Dumnezeu inspirat –, atunci noi ne confruntăm cu o alegere fundamentală: acceptăm sau respingem autoritatea ei.

Așa se face că există mulți oameni care se declară creștini, dar resping părți mari din ceea ce ne învață Biblia, considerând că este depășită pentru poftele omului secularizat.

Aceia care resping inspirația Scripturii de multe ori afirmă cu tărie că ei au abandonat un punct de vedere ignorant și depășit. Ei declară că au înlocuit credința istorică depășită din ultimii două mii de ani cu o înțelegere sofisticată, care, ignorând afirmațiile clare ale Scripturii, încearcă să găsească așa‑numita „înțelegere profundă” a „noii creștinătăți” care a înlocuit afirmațiile literale ale Evangheliei despre Iisus din Nazaret. Acești sceptici au înlocuit pe Hristos cel viu cu un creștinism de tip New Age.

Sf. Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu așternut în scris.
Sf. Scriptură este Cuvânt viu dătător de viață.